SFÂNTA SILVIA DE LA ROMA
Numele de Silvia este foarte răspândit la români, dar femeile ce poartă acest nume nu ştiu că au un sfânt ocrotitor şi, implicit, au posibilitatea de a-şi serba onomastica nu atât lumeşte, cât mai ales duhovniceşte, întâlnindu-se cu Domnul, cel minunat întru sfinţi, în Taina Pocăinţei şi a Euharistiei, precum şi în împlinirea poruncilor Lui. Sfânta Silvia a fost mama Sfântului Grigorie Dialogul, Episcopul Romei. Soţia senatorului roman Gordian, Sfânta Silvia (c. 515 – c. 592) a trăit în casa de pe colina Celio din Roma până la moartea acestuia, când în anul 573, Sfântul Grigorie Dialogul a dorit să transforme această casă în mănăstire. Sfânta Silvia s-a retras atunci ca să ducă o viaţă singuratică într-o căsuţă pe colina Aventino, lângă biserica San Paolo Fuori le Mura, de unde, cu dragoste de mamă, adâncită în rugăciune, trimitea cele necesare hranei fiului său. La Roma, pe locul unde se afla casa sfintei, a fost construită în secolul al VI-lea o biserică, astăzi San Saba. Este pomenită pe 3 noiembrie şi este invocată mai ales de femeile însărcinate pentru o naştere uşoară.
http://romanchurches.wikia.com/wiki/San_Saba