3 octombrie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF.MC. DIONISIE AREOPAGITUL (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο Αγ. Διονυσίου Αρεοπαγίτου – 03 ΟΚΤΩΒΡΙΟΥ

 TROPARUL ŞI VIAŢA SF.MC. DIONISIE AREOPAGITUL

 3 octombrie 

Pomenirea Sfântului sfintiţului Mucenic Dionisie Areopagitul.

Dionisie Areopagitul

Sfîntul acesta, Dionisie Areopagitul, s-a născut din părinţi necredincioşi, dar de neam bun, şi a crescut în preamărita cetate Atena. Apoi, din copilărie a fost dat la înţeleaptă învăţătură elenistică, în care atît de mult a sporit, încît în douăzeci şi cinci de ani a întrecut pe toţi învăţaţii săi vîrstnici filozofi. Însă vrînd să se ştie desăvîrşit, s-a dus în părţile Egiptului, în cetatea ce se numeşte Eliopol, pentru că acolo erau demult dascăli învăţaţi şi de la dînşii a deprins, împreună cu prietenul său Apolofan, meşteşugul citirii stelelor. Însă a fost o zi în care soarele, nerăbdînd să vadă pe Domnul Iisus Hristos răstignit pe cruce, pentru mîntuirea noastră, la amiază s-a întunecat şi lumina şi-a ascuns-o vreme de trei ceasuri. Iar Dionisie, mirîndu-se, a zis: „Sau Dumnezeu, Ziditorul lumii, pătimeşte, sau lumea aceasta văzută se sfîrşeşte”. Acestea le-a grăit din duhul lui Dumnezeu pentru patima Stăpînului, iar nu după învăţătura înţelepciunii veacului acesta. Apoi, întorcîndu-se în Atena, s-a căsătorit şi, ca primul dintre ai săi, fiind de neam bun, cîrmuia cetatea şi poporul cu multă pricepere şi cinste.

Cînd Sfîntul Apostol Pavel a mers în mijlocul Areopagului, la Atena, propovăduind pe Iisus Hristos cel răstignit pe cruce şi înviat, înaintea celor mari, atunci Dionisie, ascultînd cu luare aminte cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, le-a pus pe ele în inima sa. Cei mai mulţi îi ziceau lui Pavel că vor să audă a doua oară de la dînsul, mai bine, învăţătura lui Hristos şi atunci Dionisie, ca cel mai înţelept dintre ceilalţi, a început un dialog cu Pavel, întrebîndu-se unul pe altul. Deci, Pavel l-a întrebat: „Pe care Dumnezeu cinstiţi voi?”. Iar Dionisie îi arătă în cetate pe Cronos, pe Afrodita, pe Zeus, Hefest, Hermes, Dionisos, Artemis şi pe ceilalţi zei. Umblînd Pavel cu Dionisie, a văzut o capişte pe care era scris: „A necunoscutului Dumnezeu”. Şi l-a întrebat Pavel pe Dionisie: „Dar cine este necunoscutul Dumnezeu?” A răspuns Dionisie: „Acela între dumnezei încă nu S-a arătat, însă la vreme va veni, pentru că El este Dumnezeul care va împărăţi cerul şi pămîntul şi împărăţia Lui nu va avea sfîrşit”.

Auzind acestea Apostolul Pavel şi luînd aminte la cuvintele lui Dionisie, a început cu mult spor a semăna pe pămîntul cel bun sămînţa cuvîntului lui Dumnezeu, spunînd că acum acel Dumnezeu a venit şi S-a născut din Preacurata şi pururea Fecioara Maria şi pentru mîntuirea oamenilor a răbdat pironirea pe cruce; şi a cărui pătimire, soarele, neputînd s-o vadă, s-a întunecat şi nu s-a mai văzut lumina lui în lume vreme de trei ceasuri. Acest Dumnezeu a înviat din morţi şi S-a suit la ceruri. „Deci, întru acesta să crezi Dionisie, pe acesta să-L cunoşti, şi să slujeşti adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos”. Apoi, aducîndu-şi aminte Dionisie de întunericul care a cuprins tot pămîntul, despre care i-a spus şi Sfîntul Pavel, îndată a crezut că Mîntuitorul într-acea vreme a pătimit în trup omenesc şi şi-a deschis mintea şi inima spre cunoştinţa necunoscutului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că l-a luminat pe el lumina darului lui Dumnezeu şi a rugat pe Apostolul Pavel să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul, ca să-i fie milostiv şi să-l numere şi pe el între robii Săi.

Pe cînd Apostolul Pavel ieşea din cetatea Atenei, un orb, pe care îl ştiau cu toţii că de la naştere nu vedea, l-a rugat pe Sfîntul Apostol Pavel ca să-i dăruiască vederea. Apostolul Pavel, făcînd semnul crucii pe ochii lui, i-a zis: „Domnul şi Învăţătorul meu Iisus Hristos, Care din scuipat a făcut tină şi a uns cu dînsa ochii orbului şi i-a dat vedere, Acela să te lumineze şi pe tine cu puterea Lui!” Minunea dumnezeiască s-a întîmplat, pentru că îndată orbul a văzut. Şi i-a poruncit Pavel orbului ca, mergînd la Dionisie, să-i spună: „Pavel, sluga lui Iisus Hristos, m-a trimis la tine ca, după făgăduinţa ta, să vii la dînsul şi, botezîndu-te, vei primi iertarea păcatelor”. Orbul a mers la Dionisie şi i-a spus cele poruncite; şi propovăduia facerea de bine dumnezeiască care i s-a făcut prin Pavel. Iar Dionisie s-a mirat foarte mult văzînd că orbul şi-acăpătat lumina ochilor şi acum vede şi, nezăbovind, împreună cu Damar, femeia sa, cu fiii săi şi cu toată casa, au mers la Pavel şi s-au botezat. După aceasta şi-a lăsat femeia, copiii şi casa şi s-a alăturat lui Pavel.

Trei ani i-a urmat lui Pavel, oriunde mergea şi de la el a învăţat tainele lui Dumnezeu, ceea ce se dovedeşte din scrierile sale. După aceasta a fost aşezat episcop de Sfîntul Pavel şi de la Tesalonic a fost trimis la Atena, ca acolo să poarte grijă de mîntuirea omenească. Dionisie a ascultat nu numai de propovăduirea lui Pavel, ci şi de a celorlalţi apostoli cu care a fost împreună la îngroparea Preacuratei Stăpînei noastre, Născătoarea de Dumnezeu. În cărţile sale scrie pentru sine, cum a fost cu Ierotei şi cu Timotei şi cu mulţi alţi fraţi în cetatea Ierusalimului la Mormîntul Mîntuitorului, unde a văzut şi a auzit pe Iacob, fratele Domnului, pe Petru verhovnicul şi pe Ioan cuvîntătorul de Dumnezeu, de la care a învăţat el tainele credinţei, aşa cum mărturisesc acum toţi cuvîntătorii de Dumnezeu, pentru dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Petrecînd multă vreme în Atena, a extins Biserica lui Dumnezeu, începută de Sfîntul Apostol Pavel şi precum ceilalţi apostoli, tot aşa şi Sfîntul Dionisie a dorit să propovăduiască Sfînta Evanghelie şi prin alte ţări şi să pătimească pînă la sînge pentru numele lui Hristos, precum a pătimit şi Apostolul Pavel, învăţătorul său, care a suferit şi a murit la Roma, chinuit de Nero, pentru credinţa în Hristos.

Aşezînd alt episcop în locul său la Atena, el s-a dus la Roma unde Sfîntul Clement, episcopul Romei, l-a primit cu bucurie. Aici a petrecut puţin şi a fost trimis de Clement în Galia, împreună cu episcopul Luchian, cu preotul Rustic, cu diaconul Elefterie şi cu alţi fraţi, ca să propovăduiască acolo, la necredincioşi, cuvîntul lui Dumnezeu. În Galia Sfîntul Dionisie s-a făcut apostolul acelui ţinut şi a întors către Dumnezeu mult popor care se închina la idoli. La Paris, cum a putut, din milostenia ce o dădeau credincioşii, a zidit o biserică în care săvîrşea slujbele cele fără de sînge, rugînd pe Dumnezeu să-i ajute să adune acolo multe oi cuvîntătoare.

Atunci cînd cuvîntul lui Dumnezeu se înmulţea, s-a ridicat, după Nero, a doua prigoană asupra credincioşilor, din partea lui Domiţian Cezarul, care a trimis pe ighemonul Sisinie în Galia ca să-i chinuiască pe creştini. Ajungînd acela în cetatea Parisului a poruncit ca întîi să fie chinuit Dionisie, ca cel mai slăvit întru minuni şi întru înţelepciunea lui Dumnezeu, împreună cu Rustic şi cu Elefterie, căci ceilalţi fraţi se duseseră pentru propovăduire în alte părţi.

Sfîntul Dionisie era acum foarte bătrîn şi prea obosit de propovăduirea Evangheliei şi fiind legat cu frînghii, tîrît şi adus împreună cu cei doi înaintea ighemonului, acesta i-a zis cu mînie: „Oare tu eşti, rău bătrîn Dionisie, care, hulind pe zeii noştri, le răstorni toate slujbele lor şi te împotriveşti poruncii împărăteşti?” A răspuns sfîntul: „Cu toate că acum am îmbătrînit cu trupul, precum mă vezi, totuşi credinţa mea înfloreşte ca tinereţea şi mărturisirea mea întotdeauna va naşte lui Iisus Hristos fii noi”. Şi fiind întrebat de ighemon: „Pe care Dumnezeu cinsteşti?”, Dionisie a spus cuvîntul adevărului şi a mărturisit numele cel mare al Preasfintei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Iar ighemonul, ca o viperă surdă, nevrînd să asculte mîntuitoarele propovăduiri, întreba pe cei trei – pe Dionisie, pe Rustic şi pe Elefterie: oare nu voiesc să se supună împăratului şi să jertfească zeilor lor?

Într-un glas ei au răspuns: „Sîntem creştini şi un Dumnezeu avem, Care este în ceruri şi pe Acela Îl cinstim; iar poruncii împăratului nu ne vom supune”. Atunci ighemonul a poruncit ca, dezbrăcînd pe Dionisie, să-l bată cu frînghii, fără de milă. Iar sfîntul răbda, mulţumind lui Hristos că i-a dat să poarte răni pe trupul său. La fel a chinuit pe Rustic şi pe Elefterie. Dar şi aceştia, fiind întăriţi de Dionisie şi mai ales de Dumnezeu, răbdau, preamărind pe Hristos.

Ighemonul, văzînd că mai degrabă ostenesc mîinile celor ce bat decît slăbesc cei ce rabdă, i-a aruncat pe toţi în temniţă în acea zi. Dar a doua zi, din porunca ighemonului, slujitorii l-au scos pe Dionisie şi l-au întins pe un pat de fier şi au aprins focul dedesubt, iar Dionisie cînta psalmul: „Cu foc este lămurit cuvîntul Tău şi robul Tău l-a iubit pe El”. După aceasta, luîndu-l pe Dionisie de pe pat, l-au aruncat spre mîncarea fiarelor, dar Dumnezeu a închis gura fiarelor şi Dionisie a rămas nevătămat. Apoi l-au aruncat într-un foc mare, dar şi de acolo a ieşit nevătămat, căci nu s-a atins de el focul. După acestea l-au aruncat iarăşi în temniţă alături de Rustic şi de Elefterie.

În vremea aceea mulţi credincioşi mergeau în temniţă, pentru care Sfîntul Dionisie săvîrşea acolo dumnezeiasca Liturghie şi îi împărtăşea pe ei cu trupul şi sîngele lui Hristos. Iar cînd slujea, cei credincioşi vedeau o lumină mare deasupra fericitului Dionisie şi Împăratul slavei, cu oştile îngereşti, Se arăta şi priveau la Dînsul cei vrednici, pe cît puteau să cuprindă cu ochii lor trupeşti.

După aceasta, ighemonul i-a scos iarăşi pe Dionisie, pe Rustic şi pe Elefterie şi i-a îndemnat pe ei să jertfească idolilor, dar ei nu s-au supus şi l-au mărturisit pe Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Mîniindu-se, ighemonul a poruncit ca iarăşi să-i bată fără cruţare, iar după aceasta i-a osîndit la tăiere cu sabia. Cînd îi duceau pe sfinţi din cetate la muntele care se cheamă al lui Arei, Dionisie se ruga, zicînd: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, Care m-ai zidit şi m-ai învăţat veşnica Ta înţelepciune, Care mi-ai arătat tainele Tale şi pretutindeni unde am mers Tu cu mine ai fost, îţi mulţumesc Ţie de toate care le-ai făcut prin mine, spre slava Sfîntului Tău nume şi pentru că ai cercetat bătrîneţele mele cele ostenite, care de acum încetează să te vadă pe Tine, chemîndu-mă la Tine împreună cu prietenii mei; deci, mă rog Ţie, primeşte-mă pe mine împreună cu prietenii mei şi milostiv fii acelora pe care i-ai cîştigat cu Sîngele Tău şi pe care i-ai făcut, prin a noastră slujire, prietenii Tăi; că a Ta este stăpînirea şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh în vecii vecilor”. Iar cînd a zis Amin, şi-a plecat sfîntul său cap, pentru preasfînt numele lui Iisus Hristos şi capul i-a fost tăiat cu o secure neascuţită. Aşişderea, şi sfinţii Rustic şi Elefterie, împreună cu Dionisie şi-au pus capetele lor sub sabie pentru Hristos.

Dumnezeu a făcut opreamărită minune după moartea plăcutului său, Dionisie, pentru că trupul lui, fiind fără cap, s-a sculat cu puterea lui Dumnezeu şi, luîndu-şi în mîini capul său, a mers două stadii la o femeie dreptcredincioasă, pe numele Catulia, căreia, dîndu-şi capul, a căzut la pămînt. În locul acela s-a zidit o biserică de creştini. Mulţi necredincioşi, văzînd această minune, au crezut în Iisus Hristos, iar pe mulţi creştini i-a secerat atunci sabia ighemonului, ale căror nume numai singur Dumnezeu le ştie, care îi scrie pe robii Săi în cărţile vieţii. Iar Catulia, luînd capul sfîntului, a vrut să-i ia şi trupul, dar a fost oprită de cei necredincioşi. Însă ea a chemat pe străjeri în casă, i-a ospătat şi îi ţinea acolo dîndu-le daruri, iar credincioşilor le-a poruncit ca să ia comoara aceea, adică sfîntul trup al lui Dionisie; creştinii l-au luat şi l-au îngropat în acel loc unde sfîntul şi-a dat capul Catuliei.

Sfîntul Dionisie a pătimit în al nouăzecilea an al vieţii sale, iar de la naşterea lui Hristos în al nouăzeci şi şaselea an. După aceea, la mormîntul lui se făceau multe minuni, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Καταγόταν ἀπὸ τὴν πόλη τῶν Ἀθηνῶν.

Ἔζησε καὶ μαρτύρησε τὰ χρόνια ποὺ αὐτοκράτορας ἦταν ὁ Δομετιανός. Διακρίθηκε γιὰ τὴ φιλοσοφική του κατάρτιση καὶ τὴν βαθιά του καλλιέργεια.

Ἀρχικὰ ἦταν εἰδωλολάτρης καὶ μέλος τῆς Βουλῆς τοῦ Ἀρείου Πάγου. Τὸ κήρυγμα ὅμως τοῦ Ἀποστόλου Παύλου ἄγγιξε τὴν παιδευμένη καὶ εὐαίσθητη ψυχή του καὶ βαπτίσθηκε.

Ἀργότερα διαδέχθηκε στὸν ἐπισκοπικὸ θρόνο τῶν Ἀθηνῶν τὸν εὐσεβῆ Ἰερόθεο. Ὑπῆρξε συγγραφέας πλήθους θεολογικῶν συγγραμμάτων. Ἐπιβραβεύθηκε ἀπὸ τὸ θεὸ γιὰ τὴ χριστιανική του δράση μὲ τὸ χάρισμα νὰ ἐπιτελεῖ θαύματα.

Περιόδευσε σὲ πολλὰ μέρη τῆς Δύσης, ὅπου κήρυξε τὸν εὐαγγελικὸ λόγο καὶ ἑρμήνευσε τὶς ἱερὲς γραφές. Ὅταν ἔφθασε στὸ Παρίσι συνελήφθη καὶ ἀργότερα ἀποκεφαλίσθηκε.
Μαζί του μαρτύρησαν καὶ δυὸ μαθητές του, ὁ Ρουστικὸς καὶ ὁ Ἐλευθέριος. Ὁ ἡγεμόνας τῆς περιοχῆς ἔδωσε ἐντολὴ νὰ μὴ θάψει κανεὶς τὰ ἅγια λείψανα τῶν μαρτύρων, ὅμως κάποιοι χριστιανοὶ τὰ φύλαξαν καὶ ὅταν δὲν ὑπῆρχε πλέον φόβος τὰ ἐνταφίασαν μὲ τιμές.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος πλ. α’. Τὸ συνάναρχον Λόγον.
Ἀγρευθεὶς τῷ τοῦ Παύλου Πάτερ κηρύγματι, ὑφηγητὴς ἀνεδείχθης τῶν ὑπὲρ νοῦν δωρεῶν, διαvoίᾳ ὑψηλῇ καλλωπιζόμενος· τῶν γὰρ ἀΰλων οὐσιῶν, τὰς ἀρχὰς μυσταγωγεῖς, ὡς μύστης τῶν ἀπορρήτων, καὶ τῆς σοφίας ἐκφάντωρ, Ἱερομάρτυς Διονύσιε.

Κοντάκιον. Ἦχος πλ. δ’. Τῇ ὑπερμάχῳ.

Τὰς οὐρανίους διαβὰς πύλας ἐv πνεύματι

Ὡς μαθητὴς τοῦ ὑπὲρ τρεῖς οὐρανοὺς φθάσαντος

Ἀποστόλου Διονύσιε, τῶν ἀρρήτωv

Ἐπλουτίσθης πᾶσαν γνῶσιν καὶ κατηύγασας

Τοὺς ἐν σκότει τῆς ἀγνοίας πρὶν καθεύδοντας·

Διὸ κράζομεν, χαίροις Πάτερ παγκόσμιε.

Ἕτερον Κοντάκιον. Ἦχος πλ. δ’. Τῇ ὑπερμάχῳ.

Ὡς τῶν ἀρρήτων μυητὴν καὶ ὑφηγήτορα

Καὶ τῶν ἀΰλων οὐσιῶν ἱεροφάντορα

Ἀνυμνοῦμέν σε ἀξίως Ἱερομάρτυς.

Ἀλλ’ ὡς πλήρης τῆς τοῦ Πνεύματος ἐλλάμψεως

Τῆς σῆς χάριτος μετάδος ταῖς ψυχαῖς ἡμῶν
Τῶν βοώντων σοι, χαίροις Πάτερ Διονύσιε.

Μεγαλυνάριον.
Τῶν ὑπερκοσμίων θεωριῶν, γεγονὼς ἐπόπτης, καὶ ἐκφάντωρ θεοειδής, θεαρχικωτάτων, ἐλλάμψεων τὸ κάλλος, πανσόφως διαγραφείς, ὦ Διονύσιε.

The Hieromartyr Dionysius the Areopagite, Bishop of Athens St Dionysius lived originally in the city of Athens. He was raised there and received a classical Greek education. He then went to Egypt, where he studied astronomy at the city of Heliopolis. It was in Heliopolis, along with his friend Apollophonos where he witnessed the solar eclipse that occurred at the moment of the death of the Lord Jesus Christ by Crucifixion. „Either the Creator of all the world now suffers, or this visible world is coming to an end,” Dionysius said. Upon his return to Athens from Egypt, he was chosen to be a member of the Areopagus Council (Athenian high court). 

When the holy Apostle Paul preached at the place on the Hill of Ares (Acts 17:16-34), Dionysius accepted his salvific proclamation and became a Christian. For three years St Dionysius remained a companion of the holy Apostle Paul in preaching the Word of God. Later on, the Apostle Paul selected him as bishop of the city of Athens. And in the year 57 St Dionysius was present at the repose of the Most Holy Theotokos. 

During the lifetime of the Mother of God, St Dionysius had journeyed from Athens to Jerusalem to meet Her. He wrote to his teacher the Apostle Paul: „I witness by God, that besides the very God Himself, there is nothing else filled with such divine power and grace. No one can fully comprehend what I saw. I confess before God: when I was with John, who shone among the Apostles like the sun in the sky, when I was brought before the countenance of the Most Holy Virgin, I experienced an inexpressible sensation. Before me gleamed a sort of divine radiance which transfixed my spirit. I perceived the fragrance of indescribable aromas and was filled with such delight that my very body became faint, and my spirit could hardly endure these signs and marks of eternal majesty and heavenly power. The grace from her overwhelmed my heart and shook my very spirit. If I did not have in mind your instruction, I should have mistaken Her for the very God. It is impossible to stand before greater blessedness than this which I beheld.” 

After the death of the Apostle Paul, St Dionysius wanted to continue with his work, and therefore went off preaching in the West, accompanied by the Presbyter Rusticus and Deacon Eleutherius. They converted many to Christ at Rome, and then in Germany, and then in Spain. In Gaul, during a persecution against Christians by the pagan authorities, all three confessors were arrested and thrown into prison. By night St Dionysius celebrated the Divine Liturgy with angels of the Lord. In the morning the martyrs were beheaded. According to an old tradition, St Dionysius took up his head, proceeded with it to the church and fell down dead there. A pious woman named Catulla buried the relics of the saint. 

The writings of St Dionysius the Areopagite hold great significance for the Orthodox Church. Four books of his have survived to the present day: 

On the Celestial Hierarchy On the Ecclesiastical Hierarchy On the Names of God On Mystical Theology In additional, there are ten letters to various people. 

The book On the Celestial Hierarchies was written actually in one of the countries of Western Europe, where St Dionysius was preaching. In it he speaks of the Christian teaching about the angelic world. The angelic (or Celestial-Heavenly) hierarchy comprises the nine angelic Ranks: 

Seraphim Cherubim Thrones Dominions Powers Authorities Principalities Archangels Angels 

The account of the Synaxis of the Bodiless Powers of Heaven is located under November 8. 

The purpose of the divinely-established Angelic Hierarchy is the ascent towards godliness through purification, enlightenment and perfection. The highest ranks are bearers of divine light and divine life for the lower ranks. And not only are the sentient, bodiless angelic hosts included in the spiritual light-bearing hierarchy, but also the human race, created anew and sanctified in the Church of Christ. 

The book of St Dionysius On the Ecclesiastical Hierarchies is a continuation of his book On the Celestial Hierarchies. The Church of Christ, like the Angelic ranks, in its universal service is set upon the foundation of priestly principles established by God. 

In the earthly world, for the children of the Church, divine grace comes down indescribably in the holy Mysteries of the Church, which are spiritual in nature, though perceptible to the senses in form. Few, even among the holy ascetics, were able to behold with their earthly eyes the fiery vision of the Holy Mysteries of God. But outside of the Church’s sacraments, outside of Baptism and the Eucharist, the light-bearing saving grace of God is not found, neither is divine knowledge nor theosis (deification). 

The book On the Names of God expounds upon the way of divine knowledge through a progression of the Divine Names. 

St Dionysius’ book On Mystical Theology also sets forth the teaching about divine knowledge. The theology of the Orthodox Church is totally based upon experience of divine knowledge. In order to know God it is necessary to be in proximity to Him, to have come near to Him in some measure, so as to attain dommunion with God and deification (theosis). This condition is accomplished through prayer. This is not because prayer in itself brings us close to the incomprehensible God, but rather that the purity of heart in true prayer brings us closer to God. 

The written works of St Dionysius the Areopagite are of extraordinary significance in the theology of the Orthodox Church, and also for late Medieval Western theology. For almost four centuries, until the beginning of the sixth century, the works of this holy Father of the Church were preserved in an obscure manuscript tradition, primarily by theologians of the Alexandrian Church. The concepts in these works were known and utilized by Clement of Alexandria, Origen, Dionysius the Great, pre-eminent figures of the catechetical school in Alexandria, and also by St Gregory the Theologian. St Dionysius of Alexandria wrote to St Gregory the Theologian a Commentary on the „Areopagitum.” The works of St Dionysius the Areopagite received general Church recognition during the sixth-seventh centuries. 

Particularly relevant are the Commentaries written by St Maximus the Confessor (January 21). (trans. note: although many scholars suggest that the „Areopagitum” was actually written by an anonymous sixth century figure who employed the common ancient device of piously borrowing an illustrious name, this in no way diminishes the profound theological significance of the works.) 

In the Russian Orthodox Church the teachings of St Dionysius the Areopagite about the spiritual principles and deification were at first known through the writings of St John of Damascus (December 4). The first Slavonic translation of the „Areopagitum” was done on Mt. Athos in about the year 1371 by a monk named Isaiah. Copies of it were widely distributed in Russia. Many of them have been preserved to the present day in historic manuscript collections, among which is a parchment manuscript „Works of St Dionysius the Areopagite” belonging to St Cyprian, Metropolitan of Kiev and All Rus (September 16) in his own handwriting. 

According to one tradition, he was killed at Lutetia (ancient name of Paris, France) in the year 96 during the persecution under the Roman emperor Dometian (81-96). Today most scholars and theologians believe that St Dionysius the Areopagite did not die in Gaul, and that St Dionysius (or Denys) of Paris is a different saint with the same name. 

St Demetrius of Rostov says that the Hieromartyr Dionysius was beheaded in Athens, and that many miracles were worked at his grave.