TROPARUL SF. MC. AGATA
(5 februarie)
Împărăţind rău-credinciosul Deciu şi fiind pus de dînsul Chintian ca voievod în Sicilia, a ieşit o păgînească poruncă prin toate ţările, ca toţi creştinii să fie ucişi. În acel timp era în cetatea Panormului o fecioară foarte frumoasă, anume Agata, născută din părinţi de neam bun şi bogaţi. Aceştia auzind de aceea tiranică poruncă, fără de Dumnezeu, dată spre uciderea creştinilor, s-a aprins cu rîvna după Hristos, Domnul său, Căruia s-a făcut mireasă, prin curată feciorie. Şi aşa, trecînd cu vederea moştenirea sa şi cinstea bunului său neam, cum şi bogăţia cea vremelnică ce îi rămăsese de la părinţi, cum şi toată slava lumii acesteia întru nimic socotind-o, a început dinainte a se pregăti spre pătimirea cea pentru Hristos.
Chintian, ighemonul, auzind de frumuseţea, de bunul neam şi de bogăţia acestei sfinte fecioare, fiind cuprins de gînd necurat spre dînsa şi cu patimă poftind-o, se gîndea cum ar putea să o vadă şi spre necurata sa poftă să o aducă, împreună cu averea ei. Înştiinţîndu-se el că ea crede în Hristos, îndată a trimis ostaşi din cetatea Catana în Panorm, ca să aducă la judecată pe sfînta, ca pe o creştină. Deci, mergînd trimişii la Sfînta Agata, voiau să o prindă şi-i făgăduiau că o vor duce cu cinste la voievodul lor, numai spre a-i da cuvînt că se va închina la zeii lor. Dar dînsa, poruncind slugilor să o aştepte puţin, a intrat în camera dinăuntrul casei sale şi, închizîndu-se într-însa, şi-a ridicat mîinile în sus şi se ruga, zicînd: „Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ştii inima şi voinţa sufletului meu, credinţa şi dragostea mea către Tine. Tu să-mi fii povăţuitor şi ajutor asupra vrăjmaşului pe care prin Tine, Dumnezeul meu, l-am călcat şi l-am omorît; iar acum, Stăpîne, mă rog Ţie, să nu laşi pe acel om rău, robul diavolilor, să-mi întineze trupul meu, în care cu bucurie şi cu cinste am vieţuit pînă acum. Grăbeşte şi Te sîrguieşte ca să biruieşti pe diavol şi pe Chintian, sluga lui, ca să nu zică: unde este Dumnezeul ei? Primeşte ca jertfă şi prisos lacrimile mele întru miros de bună mireasmă, că Tu, Unul, eşti Dumnezeu şi Ţie Ţi se cuvine slava în veci. Amin”.
Astfel rugîndu-se, a ieşit din cetate cu ostaşii, petrecînd-o cîţiva creştini cunoscuţi. Mergea cu osîrdie şi cu vitejie de suflet ca să fie pentru Domnul său ca un zid nesurpat, zicînd în sine: „Mai înainte aveam război cu diavolul, sîrguindu-mă să-mi păzesc fecioria curată, să biruiesc patimile trupului meu, dar pe care le-am şi biruit, cu darul Hristosului meu, şi am călcat pe vrăjmaşul cel ce încurcă pe oameni cu dulceţile şi cu poftele. Acum merg la al doilea război, la care am să-mi pun sufletul meu pentru Hristos. Tu însă, diavole, nu te vei bucura de mine, ci mai vîrtos singur te vei ruşina, căci nădăjduiesc în Hristos, Dumnezeul meu, că va privi din înălţime spre nevoinţa mea cu mulţimea sfinţilor îngeri, şi-mi va ajuta mie, neputincioasa”.
Astfel grăind în sine, cu lacrimi fierbinţi îşi spăla faţa. Apoi, mergînd ea, i s-au dezlegat curelele încălţămintelor, iar punîndu-şi picioarele pe o piatră ca să le lege, a privit şi n-a văzut pe nimeni din cunoscuţii ce o petreceau, pentru că toţi, lăsînd-o pe ea, se întorseseră. Pentru aceea, mai mult a lăcrimat şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: „Atotputernice, Doamne, pentru cetăţenii mei, cei ce n-au crezut pe roaba Ta, că voiesc să pătimesc pentru numele Tău cel sfînt, arată vreo minune în locul acesta”. Şi îndată a crescut un măslin sălbatic, fără de roade, care închipuia minţile cele sălbatice ale panormitenilor.
Intrînd ea în cetatea Catana, voievodul a poruncit să o ducă în casa unei femei bogate, anume Afrodisia, care avea cinci fiice tinere, cărora le-a poruncit ca, cu înşelătoarele lor cuvinte şi obiceiuri, să-i schimbe mintea ei spre dragostea trupească şi să o îndemne să aducă zeilor jertfă. Acelea, luînd-o, cinstind-o şi făgăduindu-i multe, apoi chiar şi îngrozind-o, se sîrguiau să o înduplece spre voia lui Chintian. Însă cu nimic n-au reuşit să o înduplece de la dragostea lui Dumnezeu spre dragostea lumii şi nu numai cu cuvintele, dar nici cu lucrurile. Pentru că, deşi ei o împodobeau cu haine de mare preţ, îi dădeau daruri, îi puneau înainte mîncăruri de preţ, dulceţuri de multe feluri şi ospeţe, apoi alcătuiau dansuri şi jocuri şi făceau înaintea ochilor ei toate faptele mireneşti cele fără de rînduială şi toate glumele, ea nici nu voia să privească la acelea, ci zicea: „Să ştiţi că mintea şi gîndul meu sînt întemeiate pe piatră şi niciodată nu pot să se despartă de dragostea lui Hristos. Cuvintele voastre cele înşelătoare sînt asemenea cu vîntul, iar bucuriile lumeşti sînt ca ploaia şi îngrozirile voastre ca pîraiele, care, deşi vor veni în casa mea, nu vor putea să o clintească, pentru că stă întemeiată pe piatra care este Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Acestea grăind, pîraie de lacrimi îi udau pieptul, căci, precum doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa dorea şi sufletul ei pătimirea pentru Domnul său.
Afrodisia, văzînd că inima sfintei este nemişcată şi nebiruită, a mers la voievodul Chintian şi i-a zis: „Mai lesne este a înmuia piatra şi a preface fierul în plumb topit, decît a îndupleca pe fecioara aceea şi a o întoarce de la Hristosul ei. Pentru că eu şi fiicele mele nimic n-am făcut toată ziua şi noaptea, decît numai am îndemnat-o pe de o parte cu momeli şi rugăminţi, iar pe de alta cu îngrozire, ca să fie la un gînd cu noi. Eu i-am adus mărgăritare şi ghirlande alese, haine de mare preţ, aur şi pietre scumpe înaintea feţei ei, slugi şi bogăţii, dar ea pe toate le nesocoteşte ca pămîntul cel călcat în picioare”.
Atunci Chintian, voievodul, mîniindu-se, a poruncit să o aducă în palatul său cel tăinuit şi, şezînd la locul său, plin de gînduri necurate, a început a o întreba: „De ce neam eşti?” Răspuns-a Sfînta Agata: „Din neam bun sînt născută şi am rudenii cinstite şi bogate”. Iar Chintian i-a zis: „De eşti de neam slăvit, apoi de ce porţi haină proastă, ca o roabă?” Răspuns-a sfînta: „Sînt roaba lui Hristos şi pentru aceea port chip de rob”. Deci, i-a zis Chintian: „Cum zici tu că eşti roabă, dacă eşti liberă şi fiică din părinţi de neam bun?” Răspuns-a sfînta: „Acesta este bunul neam al nostru şi libertatea, ca adică să slujim lui Hristos”. Zis-a voievodul: „Au doară noi nu sîntem liberi cei ce nu slujim lui Hristos al vostru?” Răspuns-a Agata: „Întru atîta robie aţi ajuns, încît nu numai robi păcatului v-aţi făcut, ci şi închinători urîţilor şi nesimţitorilor idoli, cinstind lemnul şi piatra ca pe Dumnezeu”.
Chintian a zis: „De vei mai huli astfel, apoi multe munci vei lua. Deci, spune-mi de ce te lepezi de zeii noştri?” Răspuns-a Agata: „De aceea mă lepăd de ei, fiindcă nu sînt zei, ci diavoli al căror chip îl faceţi de aramă şi de marmură, iar faţa lor o auriţi”. Zis-a Chintian: „Ascultă sfatul meu cel bun, fecioară, şi adu jertfe, ca să nu cazi în multe feluri de chinuri şi să aduci necinste şi ocară bunului tău neam, căci mai pe urmă, chiar nevrînd, te vei închina zeilor, stăpînilor lumii”. Răspuns-a Sfînta Agata: „Fie femeia ta ca Afrodita şi tu singur fii ca Zeus, zeul tău”.
Aceasta zicînd sfînta, Chintian a poruncit să o lovească peste obraz, zicîndu-i: „Nu ocărî pe voievodul”. Răspuns-a Sfînta Agata: „Unde este înţelegerea ta, voievoade? Eu îţi doresc ţie să fii ca zeul tău, iar tu nu voieşti să fii asemenea lui, ci singur te ruşinezi de zeii tăi; deci cu mine împreună începe a-i lepăda pe ei”. Zis-a voievodul: „De multe patimi eşti vinovată, la care îndată te voi supune, de nu vei face ceea ce-ţi poruncesc”. Răspuns-a fecioara: „Nu mă tem de nimic, pentru că de mă vei da spre mîncarea fiarelor, acelea, văzîndu-mă pe mine, se vor îmblînzi, auzind şi de numele lui Hristos. În foc de mă vei arunca, îngerii din ceruri îmi vor aduce rouă, sau răni şi munci dacă îmi vei face, am ajutor pe Duhul adevărului, Care mă va izbăvi din mîinile tale”. Atunci a poruncit voievodul să o ducă într-o temniţă întunecoasă, unde mergea sfînta ca la un ospăţ şi veselie, încredinţîndu-se lui Dumnezeu.
A doua zi, Chintian, voievodul, aducînd iarăşi înaintea judecăţii sale pe Sfînta Agata, a întrebat-o: „Cum te-ai hotărît pentru a ta sănătate?” Răspuns-a sfînta: „Sănătatea mea este Hristos”. Zis-a voievodul: „Leapădă-te de Hristos, ca să nu pieri încă în tinereţile tale”. Răspuns-a sfînta: „Leapădă-te şi tu de zeii tăi cei mincinoşi, care sînt pietre şi lemne, şi te apropie de adevăratul Dumnezeu, Cel ce te-a făcut, ca să nu cazi în chinurile cele veşnice”. Atunci, mîniindu-se, voievodul a poruncit să o spînzure goală de un lemn şi să o bată.
Fiind bătută sfînta, tiranul i-a zis: „Îndreaptă-ţi gîndul tău spre închinarea zeilor ca să fii vie”. Ea a grăit: „Chinurile tale îmi aduc veselie şi mă bucur pentru ele, precum se bucură cineva de aflarea comorilor celor mari. Folositoare îmi sînt chinurile acestea vremelnice, căci precum nu este cu putinţă a se aduna grîul în magazie pînă ce nu va fi curăţit de pleavă, astfel cu neputinţă este sufletului meu să intre în rai, de nu se va sfărîma mai înainte trupul meu cu chinuri”. Deci, îndemnă voievodul pe slujitori ca mai cu dinadinsul s-o chinuiască; după aceea a poruncit ca cu cleşte de fier să-i rupă pieptul şi să-l taie. Dar făcîndu-se aceasta, a zis muceniţa către voievod: „Nedumnezeitule şi fără de omenie prigonitorule, nu te ruşinezi a tăia pieptul de femeie pe care şi tu singur l-ai supt la maica ta? Însă altceva am în sufletul meu, de care tu nu poţi să te atingi, căci este sfinţit lui Dumnezeu din tinereţele mele”.
După aceasta, aruncară în temniţă pe sfînta, iar la miezul nopţii i s-a arătat Sfîntul Apostol Petru, cu chipul bătrîn şi cinstit, purtînd în mîinile sale multe doctorii, iar înaintea lui mergea un tînăr frumos cu o făclie luminoasă şi a înţeles sfînta că a venit un doctor. Deci a zis către dînsa apostolul care i se arătase: „Necuratul tiran te-a rănit cu nişte bătăi ca acestea, dar n-a sporit nimic; căci tu, cu bărbăţia ta, mai mult l-ai biruit. Drept aceea, ticălosul a poruncit ca pieptul tău nu numai să-l chinuiască, ci chiar să-l taie; pentru aceasta sufletul lui se va chinui în veci. Iată, eu stăteam şi priveam la tine în ceasul acela, cînd ai răbdat chinurile şi am cunoscut că este cu putinţă să se tămăduiască pieptul tău; pentru aceea am şi venit aici”. Sfînta muceniţă Agata a răspuns: „Eu niciodată n-am obişnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, şi acum mi se pare că nu se cade a strica obiceiul cel bun, păzit din tinereţe”. Bătrînul i-a zis: „Şi eu sînt creştin şi nădăjduiesc să te tămăduiesc; am venit la tine, deci nu te ruşina de mine”.
Sfînta i-a răspuns, zicînd: Tu eşti bărbat, iar eu fecioară, deci cum voi putea ca fără de ruşine să-mi descopăr pieptul înaintea ta? Voiesc mai bine să rabd înainte durerea rănilor mele, decît să mă golesc înaintea ochilor bărbăteşti. Mulţumescu-ţi, cinstite părinte, căci pentru mine ai venit aici, vrînd să tămăduieşti rănile mele, însă să ştii că doctoriile cele făcute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodată”. Iar bătrînul i-a zis: „De ce nu voieşti să te tămăduiesc?” Sfînta a răspuns: „Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tămăduieşte pe toate şi Care, cu voia şi cu cuvîntul Său, ridică pe cei căzuţi. Acela, de va voi, poate să mă mîntuiască şi pe mine, roaba Sa cea nevrednică”.
De o credinţă mare ca aceasta a sfintei muceniţe bucurîndu- se, apostolul a zîmbit puţin şi i-a zis: „Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru că eu sînt Apostolul Său; deci, fii acum tămăduită”. Zicîndu-i acestea, s-a făcut nevăzut. Atunci Sfînta muceniţă Agata, cunoscînd cine era cel ce i s-a arătat, a început a mulţumi lui Dumnezeu, zicînd: „Îţi mulţumesc Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că Ţi-ai adus aminte de mine şi ai trimis pe Apostolul Tău ca să mă tămăduiască”. Apoi a privit la trupul său şi a văzut toate rănile tămăduite; după aceea, toată noaptea, o lumină negrăită umplînd temniţa, o lumină pe ea. De aceea, înfricoşîndu-se străjerii, au fugit şi au lăsat temniţa neîncuiată. Acolo erau şi alţii legaţi, care, văzînd minunea, ziceau către sfînta: „Iată, uşile sînt deschise şi nimeni nu străjuieşte, deci ieşi şi fugi”. Dar sfînta le-a răspuns: „Să nu-mi fie mie a mă lipsi de cununa mucenicească şi a duce pe străjeri în primejdie. Eu, avînd ajutor pe Domnul meu, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care m-a tămăduit, voi petrece pînă în sfîrşit întru mărturisirea Lui”.
Trecînd patru zile, într-a cincea a venit iarăşi tiranul la judecată şi, aducînd pe Sfînta Agata, a zis către dînsa: „Pînă cînd te vei împotrivi poruncii împărăteşti? Jertfeşte zeilor, ca să nu te pedepsesc cu chinuri mai cumplite”. Sfînta a răspuns: „Toate cuvintele tale sînt deşarte şi porunca împăratului tău nedreaptă, care întinează chiar văzduhul. Însă spune-mi, o! ticălosule şi nebunule, cine caută ajutor de la lemnele şi de la pietrele cele nesimţitoare? Eu aduc jertfă de laudă Aceluia Care a tămăduit pieptul meu şi a vindecat trupul meu”.
Atunci tiranul a poruncit să-i descopere pieptul şi văzîndu-l întreg şi sănătos cum era mai înainte, a întrebat-o: „Cine te-a tămăduit?” Muceniţa a răspuns: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. Zis-a Chintian: „Iarăşi numeşti pe Hristos, de Care eu nici nu voi a auzi?”. Şi a poruncit ca să aştearnă pe pămînt hîrburi ascuţite şi cuie arse în foc şi să toarne cărbuni aprinşi, peste care, întinzînd pe sfînta, s-o ardă şi s-o chinuiască. Făcînd aceasta, deodată s-a cutremurat nu numai locul acela, ci şi toată cetatea şi, despicîndu-se pămîntul, a înghiţit pe Vultia, iubitul lui Chintian, şi pe Teofil, prietenul lui – după al căror sfat Chintian făcea o faptă ca aceea. Toţi cetăţenii temîndu-se de cutremur au alergat în curte la Chintian, strigînd să nu mai chinuiască pe nevinovata fecioară, căci pentru dînsa s-a făcut cutremurul acesta.
Chintian, temîndu-se de cutremur şi de tulburarea poporului, a poruncit să ducă pe sfînta în temniţă, în care intrînd muceniţa şi-a ridicat mîinile spre cer şi a zis: „Mulţumescu-Ţi Doamne că m-ai învrednicit a pătimi pentru numele Tău cel sfînt şi, luînd de la mine dorul vieţii celei vremelnice, mi-ai dat răbdare. Deci, ascultîndu-mă, Doamne, în ceasul acesta, binevoieşte ca să las lumea aceasta şi să trec spre mila Ta cea bogată şi mare”. Astfel rugîndu-se şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu.
Înştiinţîndu-se cetăţenii de aceasta, au venit cu sîrguinţă şi, luînd sfîntul ei trup, l-au dus cu cinste la groapă. Atunci a venit în cetatea aceea, la cinstitul trup al muceniţei, un tînăr frumos, neştiut de nimeni, avînd cu sine o sută de tineri bine împodobiţi. Acela, petrecînd la mormînt trupul sfintei, a pus în racla ei o tăbliţă de piatră, pe care era scris: „Minte cuvioasă, cinste lui Dumnezeu şi patriei izbăvire”. O scrisoare ca aceasta punînd pe capul sfintei muceniţe, îndată s-a făcut nevăzut şi tot poporul a cunoscut că erau îngerii lui Dumnezeu.
După aceasta, Chintian, voievodul, luînd pe ostaşii săi, s-a dus în cetatea Panormului, ca să ia bogăţia Sfintei muceniţe Agata şi să facă toate averile ei, ale lui. Venind la rîul ce le era în cale, care se numea Psemit, s-a suit în luntre cu ai săi şi trecea peste rîul acela, dar caii, sălbăticindu-se deodată, s-au pornit asupra lui: unul, cu dinţii i-a muşcat faţa şi i-a sluţit-o, iar altul l-a călcat în picioare; şi atîta l-au chinuit, pînă l-au aruncat în rîu. Astfel s-a înecat ticălosul, sfîrşindu-şi greu viaţa sa cea rea, iar trupul lui, mulţi căutîndu-l, nu l-au găsit, pentru că a pierit împreună cu sufletul. De atunci nici unul din dregătorii împărăteşti n-a îndrăznit să supere rudeniile Sfintei Agata, iar slava ei a început a se lăţi pretutindeni şi s-a zidit o biserică pe moaştele ei, iar haina cu care umbla sfînta s-a pus pe mormîntul ei, întru pomenirea smereniei sale.
Trecînd un an după sfîrşitul sfintei, din muntele Etna, care era aproape de cetatea Catana, a erupt un foc mare, care, ieşind ca un rîu din gura ce era în muntele acela, urla groaznic şi pietrele topindu-le ca ceara, le arunca din înălţimea muntelui, încît tot poporul Catanei era cuprins de mare frică, temîndu-se de pierderea cetăţii lor. Deci, au alergat la biserica Sfintei Muceniţe Agata nu numai creştinii, dar şi necredincioşii, şi, luînd haina ei, au stat împotriva focului care se pornise asupra cetăţii şi se apărau cu acea haină de văpaia cea pierzătoare şi înfricoşătoare. Atunci, focul, ca şi cum se ruşina de haina aceea a sfintei muceniţe, s-a întors înapoi şi s-a stins. Acest lucru văzîndu-l poporul, cu mare bucurie a lăudat pe Dumnezeu, iar pe Sfînta Muceniţă Agata a slăvit-o. Minunea aceasta a fost în luna februarie, în cinci zile, în care sfînta a pătimit pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Agata
Troparul Sfintei Muceniţe Agata, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Agata, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul:
Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul pe care l-a scos din robia Egiptului, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cea dintâi Pricină a bunătăţilor dorind-o, muceniţă, te-ai învrednicit a te numi cu nume asemenea bunătăţii, pronia cea de negrăit cunoscând de mai înainte bunătatea faptelor tale.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ridicatu-te-ai curată către vieţuirea prealuminată, defăimând cugetul trupului şi privind neîncetat către Mirele tău Cel Preaiubit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mireasă a lui Hristos, Dumnezeiască Agata, cu frumuseţile fecioriei fiind împodobită şi cu sângele cel Dumnezeiesc al cinstitei mucenicii, te-ai încununat cu îndoite cununi, mărită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Locaş vrednic de Dumnezeu te-ai făcut, Preacurată, mai Desfătat şi mai Curat decât cerurile, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; iar acum ceata fecioarelor se bucură de tine.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta sădeşte-o în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfânta Muceniţă Agata, floarea şi lauda luminată şi înveselitoare a Dumnezeieştilor mucenici, răutatea sufletului meu tămăduind, împodobeşte-l, muceniţă.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bunătăţi pline de roadă te-ai luminat pe tine, Sfântă Agata şi muceniţă te-ai numit, neţinând seamă de cele vremelnice şi iubind Împărăţia lui Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe Hristos ai ales mai degrabă decât pe oricare dintre cele înveselitoare, Muceniţă Agata, aprinsă fiind de dragostea cea Dumnezeiască şi îngrozirile tiranilor le-ai călcat în picioare cu bună îndrăzneală şi cu bărbăţie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mireasă a lui Dumnezeu, Preacurată, roagă pe Dumnezeu pe Care L-ai născut să fie mântuiţi cei ce te laudă pe tine de supărări şi de primejdii, de patimi şi de nevoi, Preafericită.
Irmosul:
Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta sădeşte-o în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Te laud, Doamne, căci cu auzul meu am auzit şi m-am înspăimântat; că până la mine ai venit, căutându-mă pe mine, cel rătăcit. Pentru aceasta slăvesc marea Ta pogorâre către mine, Mult Milostive.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ruşinatu-s-a şi s-a vădit semeţia vicleanului balaur; căci fecioarele acum calcă în picioare trufia lui; Răsărind pe pământ Hristos din Fecioară şi luminând pe toţi.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
După Lege nevoindu-te cu curăţie neîntinată, muceniţă, bucurându-te ai nimicit duhurile vicleniei, într-armându-te cu harul lui Hristos şi Crucea Lui pe umeri luând.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fii mie apărătoare, preaînţeleaptă, scăpându-mă de cele rele: de viforul supărărilor şi al necazurilor şi de stăpânia vrăjmaşului; ca izbăvindu-mă să te laud ca pe o apărătoare bună, Sfântă Muceniţă Agata, ceea ce eşti numită cu nume asemenea bunătăţii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fără măsură ai întrecut Strălucirile îngerilor, Preacurată, că ai născut în chip de negrăit pe Soarele Cel Duhovnicesc, pe Hristos, Care a luminat cugetele credincioşilor cu Razele Dumnezeirii.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, povăţuieşte-ne pe noi la Lumina Poruncilor Tale. Că afară de Tine pe alt dumnezeu nu cunoaştem.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
După Dumnezeieştile Porunci ale lui Hristos orânduindu-ţi viaţa, mărită, ca semn pentru aceasta te-ai dezlegat de legăturile poftelor trupeşti, Sfântă Agata, arătându-te măslin mult roditor.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toată dragostea ta văzând Fulgerele Cele Preastrălucitoare ale lui Hristos, ai defăimat dulceţile cele trecătoare de jos, dorind numai de dulceaţa Aceluia Singur.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca să te învredniceşti a vedea petrecerea cea nespusă a celor aleşi, ai răbdat vitejeşte chinurile, bucurându-te. Sfântă Agata, Prealăudată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ţie, Ceea ce ai născut pe Hristos, Ziditorul tuturor, strigăm: Bucură-te, Preacurată! Bucură-te, Ceea ce ne-ai Răsărit nouă Lumina. Bucură-te Ceea ce ai încăput pe Dumnezeu Cel Neîncăput!
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
De adâncul greşealelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel nepătruns. Din stricăciune Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înfumuratul tiran a nădăjduit să te amăgească pe tine, fecioară frumoasă; dar a fost înfruntat cu ruşine, lovindu-se de cugetul tău cel hotărât.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Revărsatu-s-a harul în buzele tale, muceniţă, ceea ce eşti cu numele asemănător bunătăţii, că ai înfruntat cu putere pe cel fără de ruşine, îmbogăţindu-te cu cuvântul cel de la Dumnezeu învăţat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Piatră de mult preţ te-ai arătat, preamărită, având cuget cuvios, lucrând în libertate şi patriei izbăvire adevărată te-ai făcut, Sfântă Agata Preacurată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca în psalmi lăudându-te, strigăm ţie: Bucură-te, Muntele Cel Preagras al lui Hristos Dumnezeu, întru Care a binevoit să locuiască pentru mântuirea noastră, Mireasă Dumnezeiască.
Irmosul:
De adâncul greşealelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel nepătruns. Din stricăciune Dumnezeule, scoate-mă.
CODAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii…
Să se împodobească astăzi Biserica cu porfiră slăvită înmuiată în curatul sânge al Muceniţei Agata, strigând: bucură-te, lauda Cataniei.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Cei trei tineri au călcat în picioare porunca cea fără de Dumnezeu de a cinsti chipul cel de aur în câmpul Deiera; şi aruncaţi fiind în mijlocul focului, răcorind u-se au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca ceea ce prealuminat şi prealămurit ai grăit şi ai înspăimântat pe tirani cu cuvântul înţelepciunii şi al harului şi cu răbdarea chinurilor; căci cu tărie răbdând para focului, strigai: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De multă nebunie fiind cuprins vrăjmaşul, se minuna cu tărie văzând întinerirea şi înmugurirea sânilor tăi; căci bucurându-te, muceniţă, glăsuiai strigând către Mirele tău: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sosit-a cu bucurie la tine ucenicul lui Hristos, pe când erai în închisoare, vindecând cumplitele tale răni, pe care le-ai răbdat, nebiruită muceniţă, fecioară a Mântuitorului, veselindu-te şi zicând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Adam a murit călcând Porunca Atotţiitorului; iar tu, născând Viaţa Cea Veşnică, Preacurată Fecioară, l-ai izbăvit de moarte pe el care cu mulţumire strigă ţie: Binecuvântată eşti Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu Trup.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât…
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Învrednicindu-te a locui în veci întru Veselie şi întru Bucurie, roagă-te, Sfântă Muceniţă Agata, să se lumineze cu mărirea ta cea de nespus, cei ce te cinstesc şi să se desfăteze de Viaţa Cea Nepieritoare.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cugetul, cu inima şi cu sufletul iubind Preadorita Privire a lui Hristos, Cel mai presus de cuvânt, ai zburat către Dânsul, strigând: după Tine voi alerga şi voi locui împreună cu Tine în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cu podoabe mai presus de fire şi cu haină frumoasă fiind împodobită ai stat înainte, Sfântă Muceniţă Agata, ca o fiică de împărat, întru cinstea lui Hristos, strigând şi preaînălţându-L pe El în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născătoare de Dumnezeu, născând pe Hristos, Mirul Cel Ce S-a Deşertat nouă, ai umplut lumea de bună mireasmă, cu miresme de Dumnezeu însuflate. Pentru aceasta strigăm ţie, Fecioară: Bucură-te şi te preaînălţăm întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât în cuptorul cel cu foc, la tinerii evreieşti şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul…
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind împodobită cu cununi de biruinţă, de dreapta cea începătoare de viaţă, de Dumnezeu cugetătoare Sfântă Agata, roagă-te acum, să se mântuiască patria ta de furtună, precum mai înainte ai oprit năvălirea focului; ca toţi să te mărim pe tine, neîncetat, cu laude.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hristos, Cel Ce păzeşte toate cu Dumnezeiască purtare de grijă, acum răsplătind bărbăţia ta, muceniţă, te-a sălăşluit în Corturile cele Cereşti, ca pe o mireasă nevinovată a Lui şi te-ai învrednicit să te bucuri împreună cu îngerii şi cu mucenicii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ajută-mi, muceniţă, purtătoare de biruinţă, curată, ca Hristos, Judecătorul tuturor să-mi fie Milostiv, cu rugăciunile tale, rogu-mă, preacinstită. Şi nu înceta rugând pururea pe Cel Milostiv să curăţească mulţimea greşealelor mele, ceea ce eşti podoaba mucenicilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiul, Cel mai înainte de toţi vecii şi fără de început cu Tatăl, Întrupându-Se în chip negrăit din Curatele tale sângiuri, Preacurată Maică Nenuntită, S-a arătat nouă ca un Soare; şi gonind întunericul, a luminat toate.
Irmosul:
Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel rău căzut întru stricăciune, prin mâncare şi din Fecioară Sfântă în chip de negrăit S-a Întrupat pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…
Lauda credinţei şi a cucerniciei, a cuvioşiei şi a fecioriei, cu râvna muceniciei fiind împodobită, ai fost numită, Sfântă Agata, cuget cuvios, lucrând în libertate, cu adevărată cinste de la Dumnezeu şi izbăvirea patriei, rugându-te ca o mireasă, lui Hristos, să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA Praznicului Întâmpinării Domnului, glasul al 3-lea.Podobie: De frumuseţea Fecioriei…
Întrupându-Te din Fecioară, Hristoase, acum Te-a primit pe Tine Dreptul Simeon, zicând: acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne; iar Sfânta Ana cea nevinovată şi Proorociţă fiind şi mărită Ţi-a adus mulţumire şi laudă Ţie. Şi noi, Dătătorule de viaţă, strigăm: Slavă Celui Ce ai binevoit aşa.
Ἡ Ἁγία Μάρτυς Ἀγάθη καταγόταν ἀπὸ τὴν Κατάνη τῆς Σικελίας. Τὸ λατινικὸ Μαρτύριον, ποὺ εἶναι ἀρχαιότερο, ὅπως καὶ τὸ Ἐγκώμιον, ποὺ συνέταξε ὁ Πατριάρχης Μεθόδιος, δὲν ἀναφέρουν τὴν ἰδιαίτερη πατρίδα της. Ἀντίθετα ὁ Ἅγιος Συμεὼν ὁ Μεταφραστὴς σημειώνει ὅτι τόπος καταγωγῆς τῆς Ἁγίας ἦταν τὸ Παλέρμο. Τὴν πληροφορία αὐτὴ υἱοθέτησαν ἀβασάνιστα καὶ οἱ ὑπόλοιποι Συναξαριστές, ἐπώνυμοι καὶ ἀνώνυμοι. Τὴν καταγωγὴ τῆς Ἁγίας Ἀγάθης ἀπὸ τὴν πόλη τῆς Κατάνης ἐνισχύει καὶ ὁ Ἅγιος Πέτρος, Ἐπίσκοπος Ἄργους, στὸ Ἐγκώμιον ποὺ ἔγραψε γιὰ τὸν σικελικῆς καταγωγῆς, ἀπὸ τὴν πόλη τῆς Κατάνης, Ἐπίσκοπο Μεθώνης Ἀθανάσιο. Ὁ Ἅγιος Πέτρος ἀναφέρει μάλιστα ὅτι στὴν πόλη αὐτὴ ἡ Ἁγία γεννήθηκε, ἀνατράφηκε καὶ μαρτύρησε.
Ἡ Ἁγία Ἀγάθη προερχόταν ἀπὸ εὐγενικὴ καὶ εὔπορη οἰκογένεια. Οἱ γονεῖς της ἦταν εἰδωλολάτρες καὶ πρέπει νὰ τοὺς ἔχασε σὲ μικρὴ ἡλικία. Ὅμως ἡ Ἁγία ἀπὸ παιδὶ ἔβαλε στὴν καρδιά της τὸν Χριστὸ καὶ ἀφιερώθηκε στὴν Ἐκκλησία.
Ἡ Ἁγία Ἀγάθη μαρτύρησε κατὰ τοὺς χρόνους τοῦ αὐτοκράτορα Δεκίου (249 – 251 μ.Χ.). Τὸ μαρτύριο τῆς Ἁγίας ἄρχισε ὅταν ὁμολόγησε τὴν πίστη της στὸν Χριστό. Πρῶτα ἀσκήθηκε σὲ αὐτὴν ἕνας ψυχικὸς βιασμός, ποὺ εἶχε διάρκεια τριάντα ἡμέρες, χωρὶς ὅμως νὰ τὴν κάμψει. Βλέποντας ὁ ἔπαρχος τῆς Σικελίας Κυντιανός, ἄνθρωπος μὲ ἄγρια ἔνστικτα, τὴν σταθερότητα τῆς Ἁγίας, προσπάθησε νὰ μεταστρέψει τὸ φρόνημά της ὥστε νὰ θυσιάσει στοὺς θεούς. Ὕστερα τὴν παρέδωσε σὲ κάποια ἄπιστη γυναῖκα, ποὺ τὴν ὀνόμαζαν Ἀφροδισία καὶ τὶς θυγατέρες της, γιὰ νὰ τὴν πείσουν νὰ ἀρνηθεῖ τὴν πίστη της στὸν Κύριο.
Ὅταν ἄκουσε ὁ Κυντιανὸς ἀπὸ τὴν Ἀφροδισία ὅτι ἡ Ἁγία Ἀγάθη παρέμενε ἄκαμπτη, πλημμύρισε ἀπὸ ὀργή. Διέταξε νὰ τὴν ὁδηγήσουν μπροστά του καὶ ἄρχισε πάλι τὶς ἀπειλές. Στὸν διάλογο ποὺ ἀκολούθησε, ἡ Ἁγία ὑποστήριξε μὲ πνευματικὴ ἀνδρεία καὶ παρὰ τὸ νεαρὸ τῆς ἡλικίας της, ὅτι εἶναι δούλη Χριστοῦ. Κατηγόρησε εὐθέως τὸν ἔπαρχο ὅτι πιστεύει σὲ ξόανα καί, μάλιστα, ἀναρωτήθηκε, πῶς ἕνας τόσο ἔξυπνος ἄνθρωπος παρουσιάζεται μὲ τὴν πίστη του τόσο ἀνόητος. Ὁ ἔπαρχος, μόλις ἄκουσε αὐτό, ράπισε τὴν Ἁγία καὶ διέταξε νὰ τὴν κρεμάσουν καὶ νὰ τὴν λογχίσουν. Παρὰ τοὺς φρικτοὺς πόνους, ἡ Ἁγία Ἀγάθη ἐξακολουθοῦσε νὰ ὁμολογεῖ τὴν πίστη της στὸν Χριστὸ καὶ νὰ δηλώνει ὅτι τὰ βασανιστήρια τῆς προξενοῦν χαρά, γιατί εἶναι πρόσκαιρα. Ὁ Κυντιανός, ἔξαλλος ἀπὸ ὀργή, διέταξε νὰ τὸν ἀποκόψουν τὸν μαστό. Ὕστερα ἀπὸ τὴν φρικώδη αὐτὴ πράξη τὴν ὁδήγησαν στὴ φυλακή.
Μόλις πλησίασαν τὰ μεσάνυκτα, ἐπισκέφθηκαν τὴν Ἁγία ὁ Ἀπόστολος Πέτρος, μὲ μορφὴ γέροντα καὶ ἕνας Ἄγγελος, μὲ μορφὴ παιδιοῦ, ποὺ κρατοῦσε λαμπάδα. Ἄπλετο φῶς πλημμύρισε τὸ ὑγρὸ καὶ σκοτεινὸ κελὶ τῆς Ἁγίας. Ὁ Ἀπόστολος γιάτρεψε τὶς πληγές της καὶ ἀποκατέστησε τὸν κομμένο μαστό. Ἡ πόρτα τῆς φυλακῆς ἄνοιξε καὶ οἱ λοιποὶ κρατούμενοι ὠθοῦσαν τὴν Ἁγία νὰ ἀποδράσει. Αὐτή, ὅμως, σκεπτόμενη ἀπὸ τὴ μία ὅτι θὰ τιμωρηθοῦν οἱ δεσμοφύλακες ἂν δραπετεύσει καὶ ἀπὸ τὴν ἄλλη ὅτι ἔπρεπε νὰ ὑπομείνει τὸ μαρτύριο, δὲν ἔφυγε ἀπὸ τὸ δεσμωτήριο.
Τὴν τέταρτη ἡμέρα, ὁ Κυντιανὸς τὴν προσάγει στὸ δικαστήριο. Ἐκεῖ τῆς ἐπαναλαμβάνει ὅτι ἂν δὲν ὑπακούσει στὸ αὐτοκρατορικὸ διάταγμα καὶ δὲν θυσιάσει στοὺς θεούς, θὰ θανατωθεῖ. Καμιὰ ὅμως ἀπειλὴ δὲν ἔκαμψε τὴν Ἁγία. Ὁμολόγησε καὶ πάλι τὴν πίστη της στὸν Χριστὸ καὶ ἐπέδειξε τὶς θεραπευμένες πληγές της. Ὁ ἀπάνθρωπος τότε ἔπαρχος διέταξε νὰ ρίξουν γυμνὴ τὴν Ἁγία πάνω σὲ αἰχμηρὰ κεραμίδια, ποὺ πάνω τους ἔκαιγαν κάρβουνα. Ξαφνικά, μεγάλος σεισμὸς ἔγινε στὴν πόλη τῆς Κατάνης καὶ προξένησε πολλὲς ζημιές. Ἀνάμεσα στὰ θύματα ἦταν ὁ σύμβουλος τοῦ ἔπαρχου Σιλουανὸς καὶ ὁ φίλος του Φαλκόνιος. Μπροστὰ σὲ αὐτὴν τὴν κατάσταση ὁ Κυντιανὸς διέταξε νὰ μεταφέρουν τὴν Ἁγία στὴ φυλακή. Μέσα στὸ δεσμωτήριο ἡ Ἁγία προσευχήθηκε στὸν Κύριο καὶ Τὸν εὐχαρίστησε γιὰ τὴ δύναμη ποὺ τῆς χάρισε. Καὶ μόλις τελείωσε τὴν προσευχή της, παρέδωσε τὸ πνεῦμα της. Ἦταν τὸ ἔτος 251 μ.Χ
Ὁ λαὸς τῆς Κατάνης, ἔντονα θορυβημένος ἀπὸ τὸ γεγονός, διαμαρτυρήθηκε στὸν ἔπαρχο. Στὴ συνέχεια, μετέφεραν τὸ τίμιο λείψανό της σὲ ἀσφαλὲς μέρος. Τότε παρουσιάσθηκε ἕνας λευκοντυμένος νεαρός, ἄγνωστος στοὺς αὐτόχθονες, ὁ ὁποῖος κατευθύνθηκε πρὸς τὸν τάφο τῆς Ἁγίας Ἀγάθης καὶ πάνω σὲ μαρμάρινη πλάκα ἔγραψε τὰ ἑξῆς: «Νοῦς ὅσιος, αὐτοπροαίρετος τιμὴ ἐκ Θεοῦ, καὶ πατρίδος λύτρωσις». Οἱ παριστάμενοι εἶπαν ὅτι ὁ νεαρὸς ἐκεῖνος ἦταν ὁ Ἄγγελος τῆς Ἁγίας.
Ὁ λαὸς τῆς Κατάνης τιμοῦσε καὶ σεβόταν τὴν Ἁγία. Ὡς ἀνταπόκριση στὴν τιμὴ αὐτή, ἡ Ἁγία Ἀγάθη ἔσωσε τὴν πόλη της ἀπὸ τὴ φοβερὴ ἔκρηξη τοῦ ἡφαιστείου τῆς Αἴτνας. Οἱ κάτοικοι τῆς Κατάνης ἔτρεξαν στὸν τάφο της καὶ ἀφοῦ πῆραν τὴ λάρνακα μὲ τὸ ἅγιο λείψανό της, τὴν ἔστρεψαν πρὸς τὴν λάβα, ποὺ ζύγωνε τὴν πόλη καὶ ἔτσι ἀποσοβήθηκε ἡ συμφορά. Τὸ γεγονὸς αὐτὸ συνέβη στὶς 5 Φεβρουαρίου τοῦ ἔτους 252 μ.Χ., ἀκριβῶς ἕνα χρόνο μετὰ τὸ μαρτύριο τῆς Ἁγίας.
Ἡ Σύναξη τῆς Ἁγίας Μάρτυρος Ἀγάθης ἐτελεῖτο στὸ Μαρτύριό της, τὸ ὁποῖο βρισκόταν στὸ ἕβδομο τοῦ Βυζαντίου. Τὰ ἱερὰ λείψανά της μεταφέρθηκαν στὴν Κωνσταντινούπολη κατὰ τὴν περίοδο τῶν αὐτοκρατόρων Βασιλείου Β’ (976 – 1025 μ.Χ.) καὶ Κωνσταντίνου Η’ (1025 – 1028 μ.Χ.).
Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Θείας πίστεως.
Ρόδον εὔοσμον, τῆς παρθενίας, νύμφη ἄφθορος, τοῦ Ζωοδότου, ἀναδέδειξαι Ἀγάθη πανεύφημε· τῶν ἀγαθῶν τὴν πηγὴν γὰρ ποθήσασα, μαρτυρικῶς ἐν τῷ κόσμῳ διέπρεψας. Μάρτυς ἔνδοξε, λιταῖς σου θείαις ἀγάθυνον, τοὺς πόθῳ μεγαλύνοντας τοὺς ἄθλους σου.
Κοντάκιον. Ἦχος δ’. Ἐπεφάνης σήμερον.
Στολιζέσθω σήμερον ἡ Ἐκκλησία, πορφυρίδα ἔνδοξον, καταβαφεῖσαν ἐξ ἁγνῶν, λύθρων Ἀγάθης τῆς Μάρτυρος· χαῖρε, βοῶσα, Κατάνης τὸ καύχημα.
Μεγαλυνάριον.
Εἰς ὀσμὴν τῶν μύρων σου τῶν τερπνῶν, ἔδραμον Σωτήρ μου, ἀνεβόας τῷ Ἰησοῦ, νομίμως ἀθλοῦσα, Ἀγάθη Ἀθληφόρε· διὸ τοῦ σοῦ Νυμφίου, τρυφᾷς τοῖς κάλλεσι.
The Holy Virgin Martyr Agatha was the fifteen-year-old daughter of rich and respected Christian parents from the city of Palermo (formerly Panormos) in Sicily. During the persecution under the emperor Decius (249-251), the city prefect of Catania, Quintianus, having heard about Agatha’s wealth and beauty, sent his soldiers after her to bring her to trial as a Christian.
At Catania they housed the saint with a certain rich woman, who had five daughters. They all attempted to tempt St Agatha with fine clothes, amusements and entertainment, urging her to offer sacrifice to the pagan gods, but the saint disdained all these things. The more they tried to move her, the more resolute she became. She prayed that she might soon face martyrdom.
During her interrogation under Quintianus, the holy martyr was swayed neither by the flattery, nor by the threats, and she was subjected to cruel torments. They also tried to remove her breasts with metal tongs, and when this failed, they used knives.
The holy Apostle Peter appeared to her in prison and healed her wounds. St Agatha was led to torture again, and Quintianus was astonished to see her completely healed, with no trace of cutting. Then the torture began once more.
At this moment an earthquake took place in the city, and many buildings were destroyed. Among those killed were two of Quintianus’s advisors. The terrified inhabitants rushed to Quintianus, demanding an end to Agatha’s tortures. Fearing a revolt by the people, Quintianus sent St Agatha back to prison. There the martyr, offering thanks to God, peacefully surrendered her soul to the Lord.
este un site foarte atragator deoarece sunt atatea lucruri de invatat de pe acest site pentru cei care sunt interesati de aceste subiecte
iubesc site-ul acesta. este foarte educativ