POMENIREA CUVIOASEI MAICII NOASTRE METODIA

CARE A STRĂLUCIT PRIN NEVOINŢĂ ÎN INSULA KIMOLO

5 octombrie

Cuvioasa Metodia s-a născut în 1865 în Insula Kimolo din Ciclade, din părinţi evlavioşi şi temători de Dumnezeu. Încă din anii copilăriei, dorea să se dedice în întregime slujirii lui Dumnezeu şi Sfintei Biserici, refuza desfătările lumeşti şi se bucura doar de ce era folositor sufletului. În ciuda împotrivirilor ei, părinţii i-au dat ca soţ un marinar, care era originar din Hios. Însă la puţin timp după nuntă, soţul ei s-a pierdut în mare în timp ce călătorea spre Asia Mică. Fericita femeie a trecut peste durerea firească şi s-a folosit de acest semn trimis Dumnezeu, ca să împlinească ceea ce-şi dorea din adâncul inimii: s-a îmbrăcat în schima îngerească şi a primt numele de Metodia. Apoi, ca un cerb însetat care doreşte izvoarele apelor (Psalmul 41), s-a retras dinspre orice legătură cu lumea şi s-a închis într-o chilie strâmtă, care se afla lângă castrul insulei, ca să se dedice fără risipire şi neîncetat contemplaţiei şi studiului celor cereşti. Ieşea din chilia ei doar atunci când o chema dragostea faţă de aproapele. Îşi petrecea toată ziua în nevoinţă şi rugăciune, iar după puţina odihnă – strict necesară, priveghea toată noaptea, rugându-se cu umilinţă şi lacrimi, îndreptându-se către Mirele Hristos cu ochii înţelegători ai sufletului. Postea aspru în toate zilele săptămânii, în afară de sâmbătă şi duminică, când ieşea din sihăstria ei, ca să se împărtăşească cu Preacuratele Taine la o biserică din apropiere. în chilia ei până la Paşti. Nevoinţele ei ascetice şi harul ce i s-a dăruit de Dumnezeu, ca răsplătire în parte, s-au făcut cunoscute nu doar în toată insula Kimolo, ci şi în insulele din împrejurimi. Ca să evite orice ispită primea vizite numai din partea femeilor, care alergau la sfânta, ca să primească alinare trupească şi sufletească, şi se întorceau pline de bucurie că reuşiră să se apropie de o adevărată roabă a Domnului purtătoare-de-Dumnezeu. Cuvioasa le învăţa chipurile de pocăinţă şi virtuţile evanghelice şi le dădea puţin ulei sfinţit din candela neadormită care ardea în chilia ei, ca semn de mângâiere ce-l asigura pe fiecare de neîncetatele ei rugăciuni. Pe mulţi îi vindeca în acest fel, iar după ce s-a nevoit bine, a adormit în pace, pe 5 octombrie 1908, la vârsta de 43 de ani.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)