MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS CĂTRE MITROPOLITUL IOAN ZIZIULAS:

“ÎN BISERICA ORTODOXĂ NU PAPISTĂŞIM!”

.

.

Am aflat de pe internet despre declaraţia din 27– 09-2012 a Înaltpreasfinţitului Ioan, Mitropolitul Pergamului, în urma răspunsului meu la o anterioară scrisoare de-a sa.

Îmi pare rău că sunt nevoit să urmez procedura  sa de a acţiona şi să răspund la neobişnuita tactică a Înaltpreasfinţitului şi la neobişnuitul mod în care acţionează în cazul de faţă şi mai ales că până acum nu a răspuns la criticile negative pe care i le-au făcut profesori academicieni şi confraţi de-ai săi pentru tezele pe care când şi când le susţine.

Voi scoate în evidenţă patru puncte anume pe care el le expune prin declaraţia sa.

 

1. Voinţa este o însuşire a firii şi nu a persoanei

În cunoscutul meu referat din cadrul Simpozionului Sfintei Mitropolii de Pireu tratez tema „ontologiei persoanei” şi semnalez că această temă constituie o „teologie post-patristică.”

Într-un paragraf anume am descoperit părerea kakodoxă [eretică] cum că „aşa-numita libertate a persoanei are valoare, deoarece depăşeşte necesitatea firii, că firea e în legătură cu necesitatea şi voinţa cu persoana”. Din această perspectivă am expus două fraze ale Înaltpreasfinţitului Ioan, Mitropolitul Pergamului, în legătură cu părerea lui despre „voinţa liberă a Tatălui” [«ελευθέρου θελήματος του Πατρός»] şi la „conceptul de voinţă” [«τήν έννοια της βουλήσεως»]. Le expun mai jos:

”Voinţa liberă a Tatălui este cea din care izvorăşte ipostasierea treimică al lui Dumnezeu, se ipostaziază firea în Dumnezeul Treimic… Conceptul de voinţă are exact înţelesul de alegere [επιλογή]”.

Înaltpreasfinţitul Ioan, Mitropolit de Pergam, îşi exprimă în scrisoarea  sa « uimirea », deoarece a avut loc o re-formulare [refabricare] a textului său. Însă toate cele pe care le-am scris în scrisoarea mea anterioară către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ioan de Pergam sunt absolut valabile şi le reiau pentru a fi deplin înţelese:

”Fraza pe care o semnalaţi (i-am scris Înaltpreasfinţitului Ioan de Pergam) – „Conceptul de voinţă are exact înţelesul de alegere [επιλογή]” – o atribuiţi oamenilor, adică posibilităţii de alegere ce poate fi exercitată de oameni.

Dar în respectivul meu text, mă interesa mult, şi accentuez asta insistent, că voinţa [η θέληση-βούληση], atât în Dumnezeu, cât şi la oameni, este legată de fire, este o însuşire a firii şi nu a persoanei, pe când opţiunea, adică alegerea – care nu există în Dumnezeu, ci numai la oameni – aparţine ipostasului-persoanei.

Aceasta este o temă de o importanţă capitală: că şi la oameni voinţa [η βούληση] nu înseamnă alegere, ci o însuşire a firii lor. Alegerea este în legătură cu opţiunea.”

Prin această semnalare nu m-am eschivat deloc – aşa cum susţine Înaltpreasfinţitul în declaraţia sa -, ci am subliniat că din perspectiva ortodoxă nu putem să vorbim despre „voinţa liberă a Tatălui”, nici nu putem spune că „conceptul de voinţă are exact înţelesul de alegere [επιλογή]” la Dumnezeu şi la oameni.

Aceste două expresii sunt eronate din perspectivă ortodoxă, aşa cum reiese din învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul şi am analizat într-un text de-al meu anterior.

Voinţa [βούληση], atât în Dumnezeu, cât şi la om, este o însuşire a firii şi nu a persoanei, iar opţiunea la om este o dovadă a alegerii şi nu a voinţei [της βουλήσεως].

Aceasta fusese tema  principală care m-a interesat în acest caz. În acest punct nu a avut loc nici o reformulare, dar înţeleg bine motivele pentru care a fost deranjat Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ioan de Pergam şi şi-a pierdut cumpătul.

Şi chiar dacă aş fi expus aceste două fraze ale lui separat – fără puncte de suspensie – esenţa temei nu s-ar fi schimbat, deoarece voinţa [η βούληση–θέληση]  în Dumnezeu şi la oameni este o însuşire a firii şi nu o alegere a persoanei.

Să nu încerce Înaltpreasfinţitul să creeze dileme pentru a se abate de la esenţa temei.

Lucrul acesta nu s-a întâmplat nici din omisiune (în sensul de neatenţie), nici deliberat (în sensul de re-formulare intenţionată). Am vrut să fac referinţă la învăţătura kakodoxă [eretică] că voinţa creează alegerea.

În plus, în declaraţia Înaltpreasfinţitului se observă că se contrazice singur, pentru că pe de o parte respinge intenţia mea de a nu falsifica textul său – când scriam „nu am avut nici o intenţie să fac aşa ceva” – cu justificarea „ca şi cum ar avea importanţă intenţia şi nu fapta”, iar pe de altă parte el însuşi, în următorul paragraf al declaraţiei lui, se referă la intenţia mea: „Intenţia mea, sincer, nu a fost, nici nu este să îngreunez poziţia Înaltpreasfinţitului”. Nu pot să explic acest comportament dublu referitor la « intenţiile » amândurora.

Prin urmare, referitor la cele precizate de mine până acum şi în special la cele la care voi face referire în continuare, îl rog respectuos pe Înalpreasfinţitul Ioan să-şi retragă cele spuse despre „falsificarea tezelor” sale, pentru că aşa ceva este jignitor la adresa persoanei mele.

[VA URMA]

Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa:  ROMFEA.GR

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.