Arhive etichete: Mitropolitul Ierotheos Vlachos

VLĂDICA IEROTEI DE NAVPAKTOS DESPRE VEDEREA DUMNEZEIASCĂ A BOTEZĂTORULUI

  13. Vederea de Dumnezeu a Sfântului Ioan Botezătorul

Vederea de Dumnezeu a Cinstitului Înaintemergător a fost mare. În vieţile sfinţilor, întâlnim adesea experienţe ale contemplării slavei Sfintei Treimi în Persoana lui Hristos, dar Sfântul Ioan Botezătorul a fost învrednicit nu numai de vederea Cuvântului, ci şi de auzirea vocii Tatălui şi de vederea Duhului Sfânt. Această contemplare nu a fost o vedere a simţurilor, deşi omul vede şi cu ochii trupeşti, care mai înainte se transfigurează spre a putea suporta vederea de Dumnezeu. Faptul că a fost vorba despre o revelaţie suprafirească şi despre apariţia Sfintei Treimi reiese din frazele folosite de Sfinţii Evanghelişti atunci când prezintă cele petrecute. Evanghelistul Matei spune: îndată cerurile s-au deschis (Matei 3, 16), iar Evanghelistul Marcu afirmă: a văzut cerurile deschise (rupte) (Marcu 1, 10). Aşadar, cerurile s-au deschis şi s-au sfâşiat. Continuă să citești →

SĂ NE PREGĂTIM SĂ PĂTRUNDEM ÎN TAINA ŞI ÎN DUHUL PRAZNICULUI TEOFANIEI ÎMPREUNĂ CU MITROPOLITUL ISIHAST IEROTHEOS VLAHOS (I)

BOBOTEAZA

Legături:

* * *

  Sărbătoarea Bobotezei se referă la episodul Botezului lui Hristos în râul Iordan, săvârşit de Sfântul Ioan Înaintemergătorul, care mai este numit şi Botezătorul Domnului. Acest eveniment a avut loc atunci când Hristos a ajuns la vârsta de treizeci de ani şi înainte de a începe lucrarea oficială a învăţăturii şi, mai târziu, a Patimilor Sale pentru mântuirea neamului omenesc.

  Alegerea acestei vârste pentru începerea activităţii publice a lui Hristos în lume are legătură cu faptul că la treizeci de ani, alcătuirea biologică a organismului omenesc ajunge la împlinire. În plus, la această vârstă, Hristos Se putea face mai uşor primit de către iudei.
  Botezul Domnului este descris de Sfinţii Evanghelişti (Matei 3, 13-17, Marcu 1, 9-11, Luca 3, 21-22, Ioan 1, 32-34). Nu ne vom referi însă la toate detaliile, ci vom accentua numai câteva dintre adevărurile teologice şi hristologice fundamentale legate de acest fapt.

1. Viaţa de copil a lui Hristos

  Sfânta Scriptură nu aminteşte multe evenimente din intervalul de timp dintre Întâmpinarea Domnului şi Botezul lui Hristos.Ceea ce cunoaştem este fuga în Egipt şi întoarcerea de acolo, ca şi prezenţa lui Hristos în templu la vârsta de doisprezece ani (12) ani.
  Această tăcere are o motivaţie anume şi un scop precis. Evangheliile nu au fost scrise pentru a Continuă să citești →

SĂ NE PREGĂTIM SĂ PĂTRUNDEM ÎN TAINA ŞI ÎN DUHUL PRAZNICULUI TEOFANIEI ÎMPREUNĂ CU MITROPOLITUL ISIHAST IEROTHEOS VLAHOS (II)

2. Creşterea lui Hristos în vârstă şi în înţelepciune

  Cel mai cunoscut episod din copilăria lui Hristos este prezenţa Sa în templu şi convorbirea cu învăţătorii, care a pornit de la faptul că El îi asculta pe învăţători şi-i întreba. Şi, fireşte, după cum spune Sfântul Evanghelist, toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui (Luca 2, 47).
  Nu vom face o analiză amănunţită a acestor fapte , ci ne vom opri numai asupra a două fragmente grăitoare care au legătură cu întruparea lui Hristos. Primul vorbeşte de viaţa de după Întâmpinarea Domnului, adică după patruzeci de zile de la Naştere. Sfântul Evanghelist scrie: Iar copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui (Luca 2, 40). Celălalt fragment are legătură cu episodul din templu, atunci când Hristos era de doisprezece ani. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni (Luca 2, 52).
  În privinţa vârstei şi a creşterii treptate a trupului lui Hristos, nu există nicio chestiune de discutat. Dezvoltarea se petrecea firesc, ca la toţi oamenii, pentru că Hristos era om desăvârşit. Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS LA BOTEZUL DOMNULUI: "FIUL ESTE STRĂLUCIREA TATĂLUI"

11. Fiul este strălucirea Tatălui

  Mărturtisirea Tatălui că Cel care Se boteza nu era un oarecare, ci era Însuşi Fiul său iubit, a fost semn al Dumnezeirii Cuvântului şi al faptului că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl. În teologia ortodoxă, vocea Tatălui nu este numai ceva perceput de simţurile omului, ci înseamnă contemplarea lui Dumnezeu, adică revelaţie. Desigur, la teorie este părtaş şi trupul, dar simţurile se transformă pentru a putea contempla slava lui Dumnezeu. Faptul că mărturia Tatălui este o revelaţie reiese şi din cuvintele Sale de pe Muntele Tabor, atunci când ucenicii lui Hristos au căzut la pământ, neputând suporta lumina contemplării.
  Fiul mărturisit de Tatăl Se dezvăluie ca fiind ,,strălucirea slavei Tatălui’’, deoarece fiinţa şi lucrarea Dumnezeului Treimic sunt comune. Pentru a se arăta Dumnezeirea Cuvântului, în Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel se folosesc următoarele cuvinte: Care fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui (Evrei 1, 3). Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS DESPRE ARATAREA DUHULUI SFANT CA PORUMBEL

 

12. Arătarea Duhului Sfânt ca un porumbel

  La arătarea Dumnezeului Treimic la râul Iordan a participat şi Duhul Sfânt, care este cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, dar nu mai prejos decât celelalte două, pentru că este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul. Sfântul Ioan Botezătorul a văzut Duhul Sfânt…pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El (Matei 3, 16). Peste El se referă la Hristos în clipa în care Sfântul Duh S-a pogorât în chip de porumbel şi a rămas deasupra lui Hristos, s-a auzit mărturisirea Tatălui.
  De-a lungul timpului , au existat mai multe apariţii ale Sfântului Duh. Uneori, Se arăta în chip de adiere sau de tunet, iar alteori, sub formă de limbi de foc. Aici El Se arată ,,ca un porumbel’’. Nu era porumbel, ci părea a fi de forma porumbelului, pentru că Sfântul Duh nu este zidit, ci nezidit, la fel ca şi celelalte Persoane ale Sfintei Treimi. Continuă să citești →

ÎPS Ierotheos Vlachos: SFÂNTUL VASILE CEL MARE ŞI VIAŢA ISIHASTĂ

Sfântul Vasile cel Mare şi viaţa isihastă

Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie 

Sfântul Vasilie cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei a excelat în multe domenii bisericeşti, în pastorală, în învăţătura ortodoxă, în luptele anti-eretice, în filantropie, în liturgică, în asceză şi altele. Era un om cu mulţi talanţi şi cu multe harisme care a lăsat urme statornice şi de neşters ale trecerii lui prin această viaţă. Şi dacă ne-ar fi lăsat doar sfânta liturghie care îi poartă numele şi care reprezintă o prezenţă vie a sa şi ne hrăneşte duhovniceşte de fiecare dată când o săvârşim, şi tot ar fi mare şi minunată opera lui.

Cu toate acestea, influenţa pe care a exercitat-o asupra contemporanilor săi şi asupra generaţiilor ulterioare lui se datorează experienţei personale a lui Dumnezeu pe care o dobândise, lucru care se surprinde în toate textele sale. Când cineva deţine o asemenea experienţă duhovnicească, teologia lui are stabilitate şi exactitate, dacă se întrunesc desigur şi alţi factori, precum învăţarea şi cunoaşterea obiectului. Din această perspectivă se explică atributul de „arătător al celor cereşti” (ουρανοφάντωρ) pe care i l-a conferit tradiţia bisericească.

Marele Vasilie a cunoscut personal viaţa isihastă atunci când a vieţuit în Pont, aproape de râul Irin, iar această viaţă isihastă a trecut în toate textele în care vorbeşte despre viaţa monahală[1]. Continuă să citești →

Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos: HRISTOLOGIA CRĂCIUNULUI

Hristologia Crăciunului 

Acest interviu acordat de Înaltpreasfințitul Mitropolit Ierotei de Nafpaktos și Sfântul Vlasie a fost publicat în ziarul Καθ’ οδόν de către Comunitatea Tinerilor de la Mitropolia Limassol din Grecia, și precum veți vedea, întrebările acoperă o mare parte a Hristologiei Crăciunului.

Î: Cuvântul Χριστούγεννα (denumirea grecească pentru Crăciun) înseamnă nașterea lui Hristos. Ați putea să ne spuneți care a fost scopul nașterii lui Hristos și în general de ce s-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu. Nu s-ar fi putut găsi și o altă cale pentru mântuirea oamenilor?

R: Potrivit tradiției biblico-patristice, scopul Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este îndumnezeirea oamenilor, ceea ce înseamnă că Cel care prin natura Sa este Dumnezeu a devenit om, pentru ca noi, prin har, să devenim asemenea lui Dumnezeu.  Într-una din cuvântările sale, Sfântul Atanasie cel Mare spune că Dumnezeu a trimis proorocii Vechiului Testament pentru a vorbi poporului Său, însă la urma urmei problema era modul în care omul se va îndumnezei și cum va fi eliberat de moarte. Legea nu putea mântui, însă a pregătit poporul să Îl accepte pe Iisus, motiv pentru carelegea ne-a fost călăuză spre Hristos (Gal. 3, 24). Hristos, prin întruparea Sa a unit în Persoana Sa firea umană și cea divină, camedicament al îndumnezeirii, și a primit un trup sfânt dar totuși muritor și supus suferinței pentru a pătimi și a birui moartea. De exemplu, atunci când se descoperă un medicament acesta este dat tuturor oamenilor pentru a-l folosi spre vindecare. Astfel s-a întâmplat și în cazul întrupării lui Iisus, care aoferit medicamentul nemuririi potrivit Sfântului Ignatie Teoforul. Continuă să citești →

13 nov. 2016: PREDICA ÎPS HIEROTHEOS VLACHOS, MITROPOLIT DE NAVPAKTOS ŞI SFÂNTUL VLASIE LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR – „Nu pot să înțeleg trei lucruri: credința fără dogmă, creștinismul în afara Bisericii și un creștinim fără asceză”

ÎPS HIEROTHEOS VLACHOS: „Nu pot să înțeleg trei lucruri: credința fără dogmă, creștinismul în afara Bisericii și un creștinim fără asceză”

ips_hierotheos_vlachos_0

Foto: Cătălin Acasandrei

Îl slăvesc pe Dumnezeu Cel în Treime că m-a învrednicit astăzi să vin la Iași și să slujesc în acest sfânt locaș. Și cu alte ocazii am venit în România și la Iași, de această dată însă am venit ca urmare a invitației și a dragostei Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cu prilejul Simpozionului organizat în cinstea Părintelui Arhimandrit Sofronie Saharov.

Îl cunosc pe Înaltpreasfințitul Teofan din timpul în care era mitropolit în Oltenia și apreciez foarte mult dragostea pe care o are față de Hristos și față de păstoriții săi. Este un arhiepiscop care are cuget bisericesc și duhovnicesc. Urmăresc lupta lui pentru credința ortodoxă.

Astăzi este ziua în care prăznuim sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur. După cum cunoasteți, el este unul dintre cei trei mari ierarhi ai Bisericii, alături de Sfântul Vasile cel Mare și Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul. De aceea, de multe ori pe parcursul anului bisericesc celebrăm memoria sa. Este un părinte bisericeresc care ne hrănește prin cugetul său și Sfânta Litughie, care a avut râvnă și dragoste pentru Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit într-o perioadă foarte grea din istoria Bisericii. S-a născut între primul și al doilea Sinod Ecumenic, așadar într-o perioadă foarte grea, pentru că atunci au luat naștere foarte multe erezii și credințe greșite. Activitatea sa însă în Biserică este în directă legătură cu o altă perioadă a vieții bisericești, după al II-lea Sinod Ecumenic, pentru că a trebuit să se lupte pentru păstrarea credinței ortodoxe în toată lumea creștină. În acest cadru general trebuie să înțelegem viața și învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur. El s-a luptat pentru credința și viața ortodoxă. Foarte multe am putea spune despre acest mare Sfânt al Bisericii. Dar permiteți-mi să accentuez doar trei elemente ale personalității sale. Prima este că a dat o foarte mare importanță învățăturilor de credință și dogmelor Bisericii Ortodoxe. S-a luptat  foarte mult pentru ca dogmele Sinoadelor I și al II-lea să se consfințească în Biserică. Adică pentru recunoașterea  faptului că Hristos, Logosul Cel din veci Întrupat este de o Ființă cu Tatăl și că Duhul Sfânt este, de asemenea, de o Ființă cu Tatăl și cu Fiul. Continuă să citești →

ÎPS Ierotheos Vlachos: SFÂNTUL NECTARIE, EMIGRANTUL

SFÂNTUL NECTARIE, EMIGRANTUL

 Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie 

_DSC5114

Vrednicul de pomenire părinte Theoclit Dionisiatul, în foarte însemnata sa carte ”Sfântul Nectarie făcătorul de minuni”, scria: ”Sfântul vedea că se apropie de plecarea către adevărata lui patrie, în care îşi avea «vieţuirea» încă din curata sa tinereţe ca unul ce era «împreună-vorbitor cu Sfinţii şi casnicii lui Dumnezeu». De aceea şi-a petrecut viaţa cea de-Duh-purtătoare ca un emigrant, ca străin în această lume de care era înstrăinat. Nu era prieten al acestei lumi, nu era prieten al celor ce sunt prieteni cu lumea aceasta «care zace sub puterea celui viclean» (1 Ioan 5, 19). De aceea, cei care au fost ai lumii acesteia s-au luptat împotriva lui, l-au persecutat, l-au calomniat. Pentru că trecerea lui prin lume a fost trecere de Sfânt şi «căile lui sunt schimbate» (Înţelepciunea lui Solomon, 2, 15), căi de străin şi de pribeag”.

Sfântul Nectarie a trăit ca un emigrant, din două puncte de vedere. Mai întâi, a trăit şi a murit departe de locul său natal şi, în al doilea rând, se simţea străin şi pribeag, departe de adevărata lui patrie, de patria cea cerească. Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKATOS – TÂLCUIRE PATRISTICĂ LA PRAZNICUL SCHIMBĂRII LA FAŢĂ

Legături:

Schimbarea la Faţă a lui Hristos

Schimbarea la Faţă a lui Hristos de pe Muntele Tabor a avut loc cu puţin timp înainte de Patimi, mai precis, cu patruzeci de zile înainte ca Hristos să pătimească şi să fie răstignit. De altfel, scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu, pentru a nu se face şovăielnici la vederea celor ce aveau să se petreacă în zilele următoare. Acest adevăr se vădeşte din troparele Bisericii. Într-unul din ele se cântă:,, Mai înainte de cinstită Crucea ta şi de Patimă, luând pe cei mai aleşi dintre sfinţiţii ucenici, în Muntele Taborului Te-ai suit, Stăpâne’’, iar în condacul praznicului se spune: ,,…că dacă Te vor vedea răstignit, au să cunoască patima cea de bunăvoie şi lumii să propovăduiască că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui’’.

Ar fi fost firesc ca Schimbarea la Faţă a lui Hristos să fie prăznuită în luna martie, în funcţie de data la care se sărbătoresc Paştile. Dar pentru că această dată coincide cu perioada de lăsat de sec, praznicul Schimbării la Faţă nu s-ar fi putut sărbători cum se cuvine şi, de aceea, el a fost mutat pe 6 august. Această dată nu este întâmplătoare, pentru că precede cu patruzeci de zile sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), care este socotită la fel ca şi Vinerea Mare.

Faptele Schimbării la Faţă sunt consemnate de trei dintre Sfinţii Evanghelişti, deoarece este vorba despre un eveniment central din viaţa lui Hristos care ascunde multe mesaje teologice (Matei 17, 1-8, Marcu 9,2-8, Luca 9, 28-36).

1. Există multe schimbări la faţă 

Schimbarea la Faţă a lui Hristos a constituit un moment de vârf din viaţa ucenicilor, care a avut legătură şi cu Cincizecimea, pentru că a fost vorba despre punctul culminant al manifestării lui Dumnezeu. Desigur, există diferenţe între Schimbarea la Faţă şi Cincizecime, deoarece, la vremea Schimbării la Faţă, ucenicii nu erau încă mădulare ale Trupului îndumnezeit al lui Hristos, aşa cum aveau să devină în ziua Cincizecimii.

În timpul vieţii de pe pământ a lui Hristos, au mai existat şi alte episoade legate de Schimbarea la Faţă, de vreme ce ucenicii s-au învrednicit şi cu alte ocazii să vadă câteva raze ale Dumnezeirii lui Hristos. În continuare, vom prezenta două dintre aceste evenimente. Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS: O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ LA PRAZNICUL CINCIZECIMII

CINCIZECIMEA

Înainte de a Se urca la cer, Hristos le-a poruncit ucenicilor ca, după Înălţarea Sa, aceştia să se întoarcă la Ierusalim şi să aştepte acolo până ce vor fi înveşmântaţi cu putere din cer. Aşadar, El le-a făgăduit ucenicilor că vor lua Duh Sfânt, despre Care a vorbit în timpul vieţii Sale.

Făgăduinţa lui Hristos s-a împlinit la cincizeci de zile după Paşte şi la zece zile după Înălţarea Sa la ceruri. Atunci, Biserica prăznuieşte Cincizecimea, prin care este cinstită Sfânta Treime, după care, în ziua următoare, este sărbătorit şi slăvit Duhul Sfânt. Prin urmare, praznicul Cincizecimii este o sărbătoare a Sfintei Treimi. Continuă să citești →

Un praznic împărătesc mai puţin cunoscut: ÎNJUMĂTĂŢIREA CINCIZECIMII – O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS

UN PRAZNIC ÎMPĂRĂTESC MAI PUŢIN CUNOSCUT:

ÎNJUMĂTĂŢIREA CINCIZECIMII

 O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ

 A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS 

Unul dintre praznicele împărăteşti este şi Înjumătăţirea Cincizecimii. Ea este sărbătorită de Biserică la jumătatea perioadei dintre Paşte şi Cincizecime, adică în miercurea de dinainte de duminica Samarinencii (a cincea duminică de după Paşte). Deşi necunoscută de lume, ea este o sărbătoare împărătească importantă, care se referă la Împăratul Hristos. 

Sărbătoarea Înjumătăţirii Cincizecimii nu este socotită între cele douăsprezece praznice împărăteşti, dar datorită marii sale importanţe, am integrat-o între acestea, după ce am pus laolaltă sărbătoarea învierii lui Lazăr şi cea a intrării lui Hristos în Ierusalim, ca două sărbători ce prezintă trăsături comune. 

Atunci când am făcut împărţirea praznicelor şi când am plasat Înjumătăţirea Cincizecimii între cele douăsprezece, am pornit de la considerentul că sărbătoarea aceasta ne dă posibilitatea de a urmări lucrarea lui Hristos de la Botezul Său în râul Iordan şi până la Schimbarea la Faţă şi la Patimi. Ştim foarte bine că sfintele Evanghelii descriu ceea ce Hristos a spus, a făcut şi a pătimit pentru mântuirea neamului omenesc, iar sărbătoarea înjumătăţirii Cincizecimii ne dă posibilitatea să analizăm latura aceasta (adică ce a spus şi ce a făcut), care este destul de importantă. Cu alte cuvinte, această sărbătoare acoperă toate evenimentele hristologice de la Botezul lui Hristos şi până la Schimbarea Sa la Faţă. Continuă să citești →

TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ LA PRAZNICUL ÎNVIERII DOMNULUI A VLĂDICĂI IEROTEI DE NAVPAKTOS (PARTEA A DOUA)

ÎNVIEREA LUI HRISTOS

Citiţi şi: PRAZNICUL ÎNVIERII LUI HRISTOS – O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS (I)

11. CELE UNSPREZECE APARIŢII ALE LUI HRISTOS DUPĂ ÎNVIERE

            În textele Sfintei Scripturi sunt prezentate unsprezece apariţii ale lui Hristos înviat din morţi, dintre care zece au avut loc în intervalul dintre Înviere şi Înălţare, iar una, după Cincizecime. Unele dintre aceste apariţii sunt descrise în amănunt, iar altele sunt numai pomenite. Mai trebuie subliniat că nu sunt descrise toate de aceiaşi Evanghelişti, adică nu sunt amintite toate cele unsprezece apariţii într-o anumită Evanghelie, ci o parte sunt amintite de către unii Evanghelişti, iar cealaltă parte, de alţii.

            Cu siguranţă, au mai existat şi alte apariţii ale lui Hristos. Acest fapt rexultă din cuvântul Sfântului Evanghelist Luca, ce este cuprins în Faptele Apostolilor: …cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 1, 3). Lucrul acesta era firesc să se întâmple pentru că, pe de o parte, Hristos a vrut să-i mângâie pe ucenici, iar pe de altă parte, a dorit să îi pregătească pentru Înălţarea Sa, dar şi pentru venirea Preasfântului Duh.

            Cele unsprezece apariţii ale lui Hristos sunt următoarele:

            1. Lui Simon Petru (I Cor. 15, 5; Luca 24, 35).

            2. Mariei Magdalena (Marcu 16, 9-11; Ioan 20, 11-18). Continuă să citești →

PRAZNICUL ÎNVIERII LUI HRISTOS – O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS (I)

Legătură: 

                            ÎNVIEREA LUI HRISTOS

            Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferenţiază creştinismul de orice altă religie. Celelelte religii au capi muritori, în vreme ce Capul Bisericii este Hristos, Care a înviat din morţi. Învierea lui Hristos a însemnat înnoirea firii omeneşti, replămădirea neamului omenesc şi trăirea realităţii eshatologice. Nu putem vorbi despre Înviere în afara Răstignirii, deoarece Răstignirea şi Învierea sunt cei doi poli ai vieţii mântuitoare, aşa cum se cântă în Biserică: ,,a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui’’, sau: Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o slăvim’’.

            Deoarece Învierea lui Hristos are o mare însemnătate pentru viaţa credinciosului, în Biserică se vorbeşte în permanenţă despre ea. Nu credem în revoluţii sociale, pentru că cel mai mare bine de pe lume a venit prin Înviere, nu prin vreo răzvrătire a maselor. Dacă înţelegem că Învierea este adevărata revoluţie, atunci am aflat adevărul, deoarece prin Învierea lui Hristos omul şi-a recăpătat locul pe care-l avea cândva, urcând chiar şi mai sus. Cuvântul epanastasi (revoluţie) provine din verbul epanistimi, însemnând revenire la starea anterioară. Îndreptarea şi reaşezarea omului pe locul avut mai înainte s-au făcut prin Învierea lui Hristos.

            Sfântul Apostol Pavel spune în mod clar: Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credinţa voastră (I Cor.15, 17). Adevărul şi puterea credinţei se datorează marelui eveniment al Învierii lui Hristos. Fără acest adevăr, creştinii sunt mai de plâns decât toţi oamenii (I Cor.15, 19).

  1. De ce Învierea lui Hristos este reprezentată în icoane în chipul pogorârii la Iad

            Biserica prăznuieşte Învierea lui Hristos începând din momentul pogorârii Sale la Iad, unde a slobozit sufletele drepţilor Vechiului Testament de sub stăpânirea morţii şi a diavolului. Aceasta este rânduiala prăznuirii Învierii în Biserica noastră. Aşa cum observăm din textele liturgice, prăznuirea Învierii începe din Vinerea Mare, odată cu slujba Utreniei Sâmbetei Mari, atunci când are loc purtarea Epitafului. Omiliile Părinţilor Bisericii din Vinerea Mare sunt, în realitate, cuvinte purtătoare de lumina biruinţei Învierii.

            Acest lucru se vede şi din hagiografia Învierii. Biserica a stabilit ca imaginea pogorârii lui Hristos la Iad să fie considerată o adevărată icoană a Învierii Mântuitorului. Desigur, există şi icoane ale Învierii care descriu arătarea lui Hristos către mironosiţe şi către ucenici, dar icoana Învierii prin excelenţă este cea a triumfului asupra morţii, care s-a făcut prin pogorârea lui Hristos la Iad, atunci când sufletul Său unit cu Dumnezeirea a purces în lumea întunericului, de unde a eliberat sufletele drepţilor Vechiului Testament care Îl aşteptau pe Izbăvitor.

            Înfăţişarea Învierii sub forma pogorârii lui Hristos la Iad are mai multe motivaţii teologice importante. Prima motivaţie este legată de faptul că nimeni nu L-a văzut pe Hristos în ceasul în care a înviat fiindcă El a ieşit din ,,mormântul închis’’. Venirea îngerului care a dat piatra la o parte de pe mormânt şi cutremurul s-au făcut doar pentru ca mironosiţele să se încredinţeze de faptul că Hristos a înviat. A doua motivaţie se leagă de faptul că Hristos a zdrobit stăpânirea morţii şi a diavolului în ceasul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea S-a pogorât la Iad. Cu alte cuvinte, El a biruit moartea prin propria Sa moarte. Astfel, Tradiţia ortodoxă vădeşte faptul că, prin moartea lui Hristos, stăpânirea  morţii a fost zdrobită cu totul. De aceea, în Biserică se intonează: ,,Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând…’’. Biruinţa lui Hristos asupra morţii a avut loc exact în momentul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea a zdrobit moartea. A treia motivaţie a unei astfel de reprezentări a Învierii provine din faptul că prin pogorârea Sa la Iad Hristos i-a eliberat pe Adam şi pe Eva de sub stăpânirea morţii. Dacă prin căderea lui Adam a căzut întregul neam omenesc, pentru că Adam a fost părintele din care ne-am tras cu toţii, odată cu învierea sa am gustat şi noi din fructele învierii şi ale mântuirii. Datorită legăturilor fireşti care există între descedenţi şi ascendenţi, ceea ce s-a petrecut cu protopărintele nostru s-a petrecut cu întreaga fire omenească.

            Din aceste motive, cea mai reprezentativă icoană a Învierii este pogorârea lui Hristos la Iad. Aşadar, după cum vom vedea şi în continuare, punctul central al Învierii este omorârea morţii şi izbăvirea de diavol. În Biserică se cântă: ,,Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului”. Izbăvirea de Iad şi desfiiţarea morţii constituie înţelesul adânc al sărbătorii Învierii.

  1. Ce este Iadul Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS: ÎNVIEREA LUI LAZĂR ŞI INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM (o tâlcuire patristică a praznicului) (Integral)

    ÎNVIEREA LUI LAZĂR ŞI INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM

 Betania-Ierusalim, Betleem-Betania

Încă de la început am afirmat că există o strânsă legătură între sărbătoarea învierii lui Lazăr şi intrarea triumfătoare a lui Hristos în Ierusalim. Învierea lui Lazăr a fost preînchipuirea învierii cea de a treia zi a lui Hristos şi a învierii de obşte a oamenilor, iar primirea triufală a lui Hristos în Ierusalim s-a datorat tocmai faptului că iudeii trăiau încă sub impresia acestui fapt nemaiauzit.

Într-o predică rostită în duminica Floriilor, Sfântul Chiril al Alexandriei se referă la legătura, dar şi la diferenţa dintre cele două sărbători împărăteşti. Ieri, spune el, adică în sâmbăta lui Lazăr, sărbătorea Betania, iar astăzi, El însuşi vine spre moarte. Ieri îl învia pe mortul de patru zile, astăzi vine în Ierusalim ca să învieze din morţi după trei zile.

Continuă să citești →