Arhive etichete: Mitropolitul Ierotheos Vlachos

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKATOS – TÂLCUIRE PATRISTICĂ LA PRAZNICUL SCHIMBĂRII LA FAŢĂ

Legături:

Schimbarea la Faţă a lui Hristos

Schimbarea la Faţă a lui Hristos de pe Muntele Tabor a avut loc cu puţin timp înainte de Patimi, mai precis, cu patruzeci de zile înainte ca Hristos să pătimească şi să fie răstignit. De altfel, scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu, pentru a nu se face şovăielnici la vederea celor ce aveau să se petreacă în zilele următoare. Acest adevăr se vădeşte din troparele Bisericii. Într-unul din ele se cântă:,, Mai înainte de cinstită Crucea ta şi de Patimă, luând pe cei mai aleşi dintre sfinţiţii ucenici, în Muntele Taborului Te-ai suit, Stăpâne’’, iar în condacul praznicului se spune: ,,…că dacă Te vor vedea răstignit, au să cunoască patima cea de bunăvoie şi lumii să propovăduiască că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui’’.

Ar fi fost firesc ca Schimbarea la Faţă a lui Hristos să fie prăznuită în luna martie, în funcţie de data la care se sărbătoresc Paştile. Dar pentru că această dată coincide cu perioada de lăsat de sec, praznicul Schimbării la Faţă nu s-ar fi putut sărbători cum se cuvine şi, de aceea, el a fost mutat pe 6 august. Această dată nu este întâmplătoare, pentru că precede cu patruzeci de zile sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), care este socotită la fel ca şi Vinerea Mare.

Faptele Schimbării la Faţă sunt consemnate de trei dintre Sfinţii Evanghelişti, deoarece este vorba despre un eveniment central din viaţa lui Hristos care ascunde multe mesaje teologice (Matei 17, 1-8, Marcu 9,2-8, Luca 9, 28-36).

1. Există multe schimbări la faţă 

Schimbarea la Faţă a lui Hristos a constituit un moment de vârf din viaţa ucenicilor, care a avut legătură şi cu Cincizecimea, pentru că a fost vorba despre punctul culminant al manifestării lui Dumnezeu. Desigur, există diferenţe între Schimbarea la Faţă şi Cincizecime, deoarece, la vremea Schimbării la Faţă, ucenicii nu erau încă mădulare ale Trupului îndumnezeit al lui Hristos, aşa cum aveau să devină în ziua Cincizecimii.

În timpul vieţii de pe pământ a lui Hristos, au mai existat şi alte episoade legate de Schimbarea la Faţă, de vreme ce ucenicii s-au învrednicit şi cu alte ocazii să vadă câteva raze ale Dumnezeirii lui Hristos. În continuare, vom prezenta două dintre aceste evenimente. Continuă să citești →

SĂ ÎNTÂMPINĂM "ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI" CU ÎNTÂMPINĂRILE OMILETICE ALE VLĂDICĂI IEROTEI DE NAVPAKTOS

  Întâmpinarea Domnului

La patruzeci de zile de la Naşterea Sa după trup, Hristos a fost dus la templu, aşa cum cerea legea acelei vremi. Pentru că acolo, la templu, El a fost întâmpinat de oameni mişcaţi de Duhul Sfânt, dar mai ales pentru că Simeon L-a primit pe El în braţele sale, venirea lui Hristos la templu s-a numit Întâmpinare. Cuvântul ipapandi (întâmpinare) provine de la verbul ipandao, care înseamnă a veni în întâmpinarea cuiva.

Biserica a stabilit ca această mare sărbătoare a lui Hristos şi a Maicii Domnului să fie prăznuită pe 2 februarie, pentru că atunci se împlinesc patruzeci de zile de la 25 decembrie, când se sărbătoreşte Naşterea lui Hristos după trup. 

Prin această repartizare a praznicelor împărăteşti, timpul anului este împărţit şi binecuvântat de etapele iconomiei dumnezeieşti. În paralel, această împărţire oferă omului posibilitatea de a se iniţia în marea taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu Cuvântul.

Episodul ducerii lui Hristos la templu, în cea de-a patruzecea zi de la Naşterea Sa, este descris numai de către Sfântul Evanghelist Luca (Luca 2,22-39). 

1. Porunca din Vechiul Testament pentru curăţire şi ceremonia închinării

  Porunca curăţirii în cea de-a patruzecea zi a fost dată lui Moise de Însuşi Ziditorul, adică de Dumnezeu Cuvântul neîntrupat. Ea a fost rânduită pentru toţi israelitenii, fiind descoperită de Moise încă dinainte de fuga iudeilor din Egipt, adică înainte ca el să treacă prin Marea Roşie.

  Porunca era următoarea: În vremea aceea a vorbit Domnul cu Moise şi i-a zis: Să-Mi sfinţeşti de tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al meu! (Ieşirea 13,1-2). Această legiuire se referea şi la primii născuţi de parte bărbătească din rândul animalelor, care trebuiau să fie deosebiţi şi oferiţi lui Dumnezeu. Porunca lui Dumnezeu era clară: să osebeşti Domnului pe tot cel de parte bărbătească de la oameni, care se naşte întâi;şi pe tot cel de parte bărbătească, care se naşte întâi din turmele sau de la vitele ce vei avea, să-l închini Domnului (Ieşirea 13,12).

  Această închinare era semn al recunoaşterii binefacerilor lui Dumnezeu şi dovadă a apartenenţei la poporul ales. Este cunoscut faptul că porunca închinării întâiului născut de parte bărbătească a fost dată iudeilor prin Moise, imediat după pedepsirea întâilor născuţi ai egiptenilor, după care Faraon a îngăduit ieşirea şi, desigur, înainte de trecerea Mării Roşii. Motivaţia acestei practici era semnificativă: căci cu mână tare te-a scos Domnul Dumnezeu din Egipt (Ieşirea 13,9). Continuă să citești →

Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos: Pastorala la Învierea Domnului (2015)

 Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos:

Pastorala la Învierea Domnului 

ÊÕÑÉÁÊÇ ÔÇÓ ÏÑÈÏÄÏÎÉÁÓ-ÁÍÁÓÔÇËÙÓÇ ÔÙÍ ÅÉÊÏÍÙÍ- ÌÇÔÑÏÐÏËÇ ÁÈÇÍÙÍHristos, iubiţi fraţi, de mai înainte a vestit ucenicilor Lui Învierea, atunci când le-a spus: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Matei 17: 22-23). Ucenicii nu ştiau ce înseamnă că Fiul Omului va fi omorât şi va învia la trei zile după moartea Sa şi, mai mult decât atât, „se temeau să Îl întrebe” (Marcu 9: 31-32).

Expresiile „Fiul lui Dumnezeu” şi „Fiul Omului” denumesc cele două firi ale lui Hristos, dumnezeiască şi omenească, care împreună lucrau în Hristos, fără ca vreuna din ele să îşi piardă trăsăturile proprii.

După Înviere, Hristos S-a arătat întâi femeilor mironosiţe, care se duseseră în zori la mormânt să Îi ungă trupul cu aromate, iar pe urmă, în aceeaşi zi, S-a arătat ucenicilor Săi. Te-ai fi aşteptat să Se arate celor care L-au răstignit, cărturarilor şi fariseilor, arhiereilor, lui Irod şi lui Pilat şi tuturor celor care au căzut la învoială ca El să pătimească şi să fie răstignit, în felul acesta făcându-i să creadă. Dar nu a făcut asta, şi dintr-un motiv anume.

Continuă să citești →

Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului: Cuvinte duhovnicești ale starețului Sofronie

Cuvinte duhovnicești ale starețului Sofronie

– Mulţi Părinţi spun că fiecare creştin trebuie să se cerceteze pe sine, să-şi facă o analiză zilnică, să vadă cele bune şi cele rele. Pe mine însă nu m-a ajutat aceasta, ci cu totul altceva. Spuneam: „Ce voieşte Dumnezeu să fac astăzi?” Puneam înainte-mi poruncile lui Hristos şi înaintam către împlinirea lor, după cuvântul Apostolului Pavel: „Cele dinapoi uitându-le, şi la cele dinainte întinzându-mă, la semn alerg, la răsplătirea chemării cei de Sus a lui Dumnezeu întru Hristos lisus” (Filipeni 3:14) – aşa încât, în afară de căderile grosiere, pentru care trebuie o deplină şi întregitoare pocăinţă şi spovedanie, omul nu trebuie să se analizeze pe sine, nici să-şi cerceteze gândurile pentru a vedea de unde purced, nici dacă – şi cât Har are.

Omul nu trebuie să se iscodească pe sine însuşi, ci să aibă o pocăinţă adâncă. Desigur, pentru clericul care lucrează în lume, pocăinţa adâncă nu este pe deplin posibilă, şi poate nici de folos, căci atunci nu ar mai putea să se îngrijească de ceilalţi şi nici nu i-ar folosi pe prea mulţi.

Pocăinţa adâncă vine din smerenie şi din lucrarea Dumnezeiescului Har. Când smerenia se pierde, atunci toate se pierd. întreaga viaţă duhovnicească este arătată în Fericirile lui Hristos, care încep cu smerenia. Chiar şi cunoştinţele theologice pot naşte o satisfacţie egoistă ce le distruge pe toate.

Continuă să citești →

Ierotheos Vlachos: Pe cine războiește diavolul și în cine lucrează?

Pe cine războiește diavolul și în cine lucrează?

Este de trebuinţă să cercetăm, însă, mai atent şi să vedem cine sunt cei pe care diavolul îi luptă, împotriva cui îşi îndreaptă el cu precădere furia şi, totodată, în cine are putinţa mai mare de a se sălăşlui şi a lucra.

Fără de nici o îndoială, toţi oamenii sunt luptaţi de diavol. Ura sa împotriva oamenilor este atât de mare, încât, după cum spun Sfinţii Părinţi, dacă Dumnezeu nu ar ţine lumea cu iubirea Sa, diavolul de multă vreme ar fi pierdut-o. În chip felurit a voit să ridice război şi împotriva lui Hristos însuşi. Ne sunt cunoscute cele trei ispitiri la care L-a supus pe Mântuitorul. Vedem în Sfânta Scriptură că după Botez „Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul” (Matei 4:1). Însă acestea nu au fost singurele ispitiri pe care le-a avut de înfruntat Mântuitorul. Până în ultima clipă a fost luptat cu furie de diavol, care le aducea oamenilor gânduri rele împotriva Lui.

La fel se întâmplă şi cu oamenii. Sunt războiţi cu o furie cumplită de diavol, care îi urăşte şi îi pizmuieşte. Nu poate accepta faptul că cei ce se luptă vor fi încununaţi cu slavă. Sfântul Ioan Scărarul scrie că atâta vreme cât omul se îndeletniceşte cu pământurile pe care le stăpâneşte şi le cultivă, cu negoţul pe mare [„atâta cât omul e un simplu vieţuitor sau un corăbier, sau un plugar”], vrăjmaşii împărăţiei nu se întrarmează în chip atât de groaznic asupra lui. Când acesta ia, însă, „pecetea (semnul de ostaş), pavăza, sabia, arcul şi s-a îmbrăcat în veşmântul de ostaş, atunci ei scrâşnesc din dinţi împotriva lui şi se sârguiesc în tot felul să-l răpuna1. Socotesc că aici Sfântul Ioan îi are în vedere mai cu seamă pe monahi. Aşadar, pe monahi diavolul îi luptă cu o furie încă mai mare. Voieşte, dacă îi stă în putinţă, să-i nimicească în chip desăvârşit. Sfântul Theognost spune că atât de mare este furia diavolului împotriva omului care se luptă şi „cu atâta pizmă ne ispiteşte urătorul de oameni, încât ne face să ne scârbim chiar şi de viaţă”.

Continuă să citești →

Déclaration du métropolite de Naupacte Hiérothée au sujet du Concile de Crète

metropolite-de-naupacte-hierothee

Déclaration du métropolite de Naupacte Hiérothée au sujet du Concile de Crète

Lors de la dernière Assemblée des évêques de l’Église de Grèce (23-24 novembre 2016), Mgr Théologue, métropolite de Serrès, a lu son rapport intitulé « Information sur les travaux effectués par le Saint et Grand Concile de l’Église orthodoxe », et une très large discussion s’en est suivie sur son contenu ; puis des décisions ont été prises. Le rapport consistait de trois points principaux, premièrement, le système conciliaire de l’Église et la préparation du Saint et Grand Concile, deuxièmement, la contribution continuelle de notre Église dans la préparation et la formation de ses textes et, troisièmement, les propositions à leur sujet. En fait, le rapport était axé sur l’information des membres de l’Assemblée des évêques [de l’Église orthodoxe grecque] au sujet du Concile de Crète et des décisions que devrait prendre celle-ci. Lors des sessions [de l’Assemblée des évêques], je suis intervenu oralement à deux reprises, et j’ai soumis un texte pour le procès-verbal, dans lequel j’ai analysé plus en détails mes opinions. Je publierai ci-après ma principale intervention qui a eu lieu le premier jour de l’Assemblée. Continuă să citești →

Mitropolit Hierotheos Vlachos: Despre Secularism

Mitropolit Hierotheos Vlachos: Despre Secularism


Secularismul este pierderea vietii adevarate a Bisericii, instrainarea membrilor Bisericii de duhul autentic. Secularismul este respingerea ethosului eclezial si infiltrarea asa-numitului duh lumesc in viata noastra. S-a subliniat ca Secularismul membrilor bisericii este unul dintre cele mai serioase pericole. Biserica are cativa „dusmani”. Cel mai rau si cel mai periculos este secularizarea, care perverteste esenta Bisericii. Desigur, Biserica insasi nu se afla in nici un pericol real, pentru ca este binecuvantatul Trup al lui Hristos, dar pericolul exista pentru membrii Bisericii. Continuă să citești →

ÎPS Hierotheos Vlachos: Oamenii din ziua de azi nu de predi­catori au nevoie, ci de oameni care să le asculte durerea

ÎPS Hierotheos Vlachos: Oamenii din ziua de azi nu de predi­catori au nevoie, ci de oameni care să le asculte durerea

(…) A venit o tânără și mi-a spus că vrea să vorbim. Și a început să spună, să spună. Știți cât mi-a spus? Nouă ore neîntrerupt! Și atunci eu eram preot tânăr și n-aveam altă treabă, și am stat cu ea noua ore. Și, după ce am stat cu ea noua ore, mi-a zis:

Continuă să citești →

ÎPS Hierotheos Vlachos: Deosebirea dintre duhovnic şi psiholog

Deosebirea dintre duhovnic şi psiholog

 

Când îşi săvârşeşte lucrarea potrivit Predaniei Ortodoxe, părintele duhovnicesc se deosebeşte clar de psiholog, care lucrează întemeindu-se pe o viziune antropocentrică asupra omului şi vieţii sale. Psihologii doresc să echilibreze omul din punct de vedere psihologic. Părintele duhovnicesc ţinteşte să-l îndumnezeiască pe om.

Psihologul foloseşte o teorie bazată pe o anume şcoală psihologică. Părintele duhovnicesc foloseşte cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu, care s-a descoperit proorocilor, apostolilor şi sfinţilor. Psihologul crede că boala omului se datorează în primul rând experienţelor traumatizante din trecut sau aşa-numitelor experienţe reprimate. Părintele duhovnicesc ştie bine că nu este vorba doar de amintirile trecutului sau de experienţele reprimate înmagazinate în subconştient, ci și de o energie anume a sufletului, care este bolnavă: mintea, ochiul sufletului.

Continuă să citești →

Mitropolit Hierotheos Vlachos: Gândurile păcătoase sunt cuvintele demonilor şi „înainte-mergătoarele patimii”.

Gândurile păcătoase sunt cuvintele demonilor şi „înainte-mergătoarele patimii”.

 

Sfântul Talasie observă că trei sunt căile prin care primim gândurile: „simţirea (lucrarea simţurilor), amintirea şi starea mustului (amestecarea) din trup [provocată de temperamentul omului]. Dar cele mai stăruitoare sunt cele [gândurile] din amintire”.

Sfântul Isaac Sirul ne aşază pe calea clarificării cauzelor care nasc gândurile rele: „Mişcarea gândurilor în om se săvârşeşte din patru pricini. Întâi, din voinţa trupului natural. Al doilea, din închipuirea de către simţuri a lucrurilor lumii, pe care le aude şi le vede. Al treilea, din obişnuinţele pătimaşe şi din înclinările sufletului, pe care le are în minte. Al patrulea, din atacurile (momelile) dracilor ce ne războiesc prin toate patimile, din pricinile pe care le-am arătat mai înainte. De aceea, omul nu poate până la moarte să nu aibă gânduri şi război, cât timp se află în viaţa trupului acesta”.

Continuă să citești →

Christmas Christology: An Interview with Metropolitan Hierotheos of Nafpaktos

Christmas Christology: An Interview with Metropolitan Hierotheos of Nafpaktos

 

This interview with his Eminence Metropolitan Hierotheos of Nafpaktos and Agiou Vlasiou was published in the journal „Καθ’ οδόν” by the Community Youth of the Sacred Metropolis of Limassol, and as the reader will see, the questions cover a large part of the Christology of Christmas.
 
Question: The word Χριστούγεννα (Greek word for „Christmas”) means the birth of Christ. We would like you to tell us what was the purpose of the birth of Christ and generally why did the Word of God have to incarnate. Couldn’t there have been another way for the salvation of the human race?
 
Answer: As it is written throughout our biblical-patristic tradition, the purpose of the Incarnation of the Word of God is the theosis of humanity, which means that He who according to His nature is God became man, that we may become gods according to Grace. In one of his discourses, Athanasius the Great analyzes that God sent the Prophets in the Old Testament to speak to His people, but ultimately the issue was how man will be deified and how he will be released from death. The law could not save, but it prepared the people to accept Christ, which is why it was our „pedagogue in Christ” (Gal. 3:24). Christ by His incarnation united to His Person the divine and human nature, that it may be the „medicine” for our theosis, and He received an extremely pure yet mortal and sufferable body that He may suffer and conquer death. For example, when a drug is discovered the possibility is given to each person to use it for their healing. This is what took place with the incarnation of Christ, who offered the „medicine of immortality”, according to Saint Ignatius the God-bearer. Continuă să citești →

ÎPS Ierotheos Vlachos: IACOV, MITROPOLITUL ARGOLIDEI

Iacov, Mitropolitul Argolidei

ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie
 
* * *

XRKK7gdNWh9eEoPvOz57G34c-pl5VFLApgKxSwLSoFE

Despre memoria inimii și alte memorii

Neurologia cognitivă contemporană se referă între altele și la memorie – care este definită ca fiind capacitatea și funcția de păstrare și evocare în prezent a diferitelor evenimente, stimuli, imagini, idei etc. din trecut. Memoria, care își are centrul mai ales în cortex, se diferențiază în ”memorie spațială”, care privește reprezentările optice și relațiile cu spațiul, ”memorie asociativă”, prin care un eveniment este reînsuflețit evocându-se anumite elemente legate de acesta, și ”memorie verbală”, care reprezintă capacitatea omului de a-și aminti anumite date scrise sau orale despre care a aflat în trecut.

Mai presus decât neuro-știința cognitivă, teologia ortodoxă, așa cum este ea exprimată de Sfinții Părinți ai Bisericii, se referă la memoria inimii care funcționează diferit față de memoria asociativă și descrie fapte duhovnicești legate de o persoană sau de o situație. Continuă să citești →

Ierotheos Vlachos: „Biserica – spital duhovnicesc” (Prelegere susţinută la Timişoara; iunie 2013)

Ierotheos Vlachos: „Biserica – spital duhovnicesc”

 

Prelegere sustinuta la Timisoara; iunie 2013

 
  

Mă bucur că mă aflu din nou în România, pe care o socotesc drept patrie a mea, nu doar pentru că am venit aici de multe ori și pentru că s-au tradus multe din cărțile mele în limba română, ci și pentru că, datorită acestor cărți, am dobândit mulți prieteni dragi, printre care și cei ce se găsesc astăzi aici. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar.

 
Scopul venirii mele este acela de-a vă prezenta lucrarea pe care o desfășor de atâția ani în domeniul Psihoterapiei Ortodoxe și al principiilor care o guvernează, în legătură directă cu remarcabila lucrare care se desfăşoară aici – înființarea spitalului duhovnicesc prin sprijinul neobosit al doctorului Pavel Chirilă și al obștii Sfintei Mănăstiri Nera, pe care o îndrumă duhovnicește Părintele Theofan. Continuă să citești →

ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie: UN MONAH SE MĂRTURISEŞTE

Un monah se mărturisește

 ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

”De la începutul vieții mele monahicești am trăit o viață liniștită, o viață frumoasă. Slujbele la mănăstire și viața monahală mă încălzeau, mă odihneau. Asta până când s-a născut în mine altceva, până când a crescut în mine viața lăuntrică.

Dintr-o dată am simțit o ardere lăuntrică, o ardere a dumnezeieștii dragoste. Viața firească și bună pe care o trăiam până atunci părea acum foarte întunecată, fără sens și conținut. Am început să găsesc locul inimii, centrul existenței, locul acela binecuvântat care se descoperă prin nevoința în har și în care se descoperă Însuși Dumnezeu.

Această inimă este persoana, pentru că persoana este ”omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a duhului… care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3:4). Continuă să citești →

ÎPS Ierotheos Vlachos – Apocalipsa: Dumnezeiasca Liturghie nezidită, în Templul nezidit

Apocalipsa: Dumnezeiasca Liturghie nezidită, în Templul nezidit

ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie 
 

apocalipsaStAntoine in

1. Apocalipsa Evanghelistului Ioan

Pentru început, se cuvine menţionate câteva date despre cartea Apocalipsei lui Ioan. A fost scrisă de Evanghelistul Ioan pe când se afla exilat în insula Patmos şi cuprinde descoperirea-revelaţia pe care a primit-o şi a descris-o în chip minunat, cândva pe la sfârşitul secolului I d.Hr. Este vorba de o scriere grea, prin excelenţă profetică, pe care Biserica nu a inclus-o în citirile de la adunările ei liturgice, tocmai pentru că este greu de tâlcuit. Acesta este motivul pentru care doar unii Părinţi s-au ocupat de erminia ei, cum ar fi Sfântul Andrei al Cezareii, Aretha al Cezareii şi Antim al Ierusalimului.

Desigur, în ultima vreme mulţi au tâlcuit Apocalipsa dintr-o perspectivă contemporană, însă au eşuat în demersul lor, pentru că au cercetat doar evenimentele care au legătură cu antihrist, iar nu atât pe acelea care Îl privesc pe Hristos ca Arhiereu Care săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie nezidită. Se cuvine să întărim că Apocalipsa nu poate fi analizată unilateral, din punct de vedere istoric sau social etc., cu atât mai puţin nu poate fi analizată moralist. Mielul Apocalipsei, care este Mielul lui Dumnezeu Ce S-a jertfit pentru neamul omenesc şi, deopotrivă, este şi Marele Arhiereu, Cel care biruieşte fiara apocaliptică. Continuă să citești →