Arhive etichete: Mitropolitul Ierotheos Vlachos

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS CĂTRE MITROPOLITUL IOAN ZIZIULAS: “ÎN BISERICA ORTODOXA NU PAPISTĂŞIM!” (PARTEA I)

 MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS CĂTRE MITROPOLITUL IOAN ZIZIULAS:

“ÎN BISERICA ORTODOXĂ NU PAPISTĂŞIM!”

.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

.

Am aflat de pe internet despre declaraţia din 27– 09-2012 a Înaltpreasfinţitului Ioan, Mitropolitul Pergamului, în urma răspunsului meu la o anterioară scrisoare de-a sa.

Îmi pare rău că sunt nevoit să urmez procedura  sa de a acţiona şi să răspund la neobişnuita tactică a Înaltpreasfinţitului şi la neobişnuitul mod în care acţionează în cazul de faţă şi mai ales că până acum nu a răspuns la criticile negative pe care i le-au făcut profesori academicieni şi confraţi de-ai săi pentru tezele pe care când şi când le susţine.

Voi scoate în evidenţă patru puncte anume pe care el le expune prin declaraţia sa.

 

1. Voinţa este o însuşire a firii şi nu a persoanei

În cunoscutul meu referat din cadrul Simpozionului Sfintei Mitropolii de Pireu tratez tema „ontologiei persoanei” şi semnalez că această temă constituie o „teologie post-patristică.”

Într-un paragraf anume am descoperit părerea kakodoxă [eretică] cum că „aşa-numita libertate a persoanei are valoare, deoarece depăşeşte necesitatea firii, că firea e în legătură cu necesitatea şi voinţa cu persoana”. Din această perspectivă am expus două fraze ale Înaltpreasfinţitului Ioan, Mitropolitul Pergamului, în legătură cu părerea lui despre „voinţa liberă a Tatălui” [«ελευθέρου θελήματος του Πατρός»] şi la „conceptul de voinţă” [«τήν έννοια της βουλήσεως»]. Le expun mai jos:

”Voinţa liberă a Tatălui este cea din care izvorăşte ipostasierea treimică al lui Dumnezeu, se ipostaziază firea în Dumnezeul Treimic… Conceptul de voinţă are exact înţelesul de alegere [επιλογή]”.

Înaltpreasfinţitul Ioan, Mitropolit de Pergam, îşi exprimă în scrisoarea  sa « uimirea », deoarece a avut loc o re-formulare [refabricare] a textului său. Însă toate cele pe care le-am scris în scrisoarea mea anterioară către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ioan de Pergam sunt absolut valabile şi le reiau pentru a fi deplin înţelese:

”Fraza pe care o semnalaţi (i-am scris Înaltpreasfinţitului Ioan de Pergam) – „Conceptul de voinţă are exact înţelesul de alegere [επιλογή]” – o atribuiţi oamenilor, adică posibilităţii de alegere ce poate fi exercitată de oameni.

Dar în respectivul meu text, mă interesa mult, şi accentuez asta insistent, că voinţa [η θέληση-βούληση], atât în Dumnezeu, cât şi la oameni, este legată de fire, este o însuşire a firii şi nu a persoanei, pe când opţiunea, adică alegerea – care nu există în Dumnezeu, ci numai la oameni – aparţine ipostasului-persoanei.

Aceasta este o temă de o importanţă capitală: că şi la oameni voinţa [η βούληση] nu înseamnă alegere, ci o însuşire a firii lor. Alegerea este în legătură cu opţiunea.”

Prin această semnalare nu m-am eschivat deloc – aşa cum susţine Înaltpreasfinţitul în declaraţia sa -, ci am subliniat că din perspectiva ortodoxă nu putem să vorbim despre „voinţa liberă a Tatălui”, nici nu putem spune că „conceptul de voinţă are exact înţelesul de alegere [επιλογή]” la Dumnezeu şi la oameni.

Aceste două expresii sunt eronate din perspectivă ortodoxă, aşa cum reiese din învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul şi am analizat într-un text de-al meu anterior.

Voinţa [βούληση], atât în Dumnezeu, cât şi la om, este o însuşire a firii şi nu a persoanei, iar opţiunea la om este o dovadă a alegerii şi nu a voinţei [της βουλήσεως].

Aceasta fusese tema  principală care m-a interesat în acest caz. În acest punct nu a avut loc nici o reformulare, dar înţeleg bine motivele pentru care a fost deranjat Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ioan de Pergam şi şi-a pierdut cumpătul.

Şi chiar dacă aş fi expus aceste două fraze ale lui separat – fără puncte de suspensie – esenţa temei nu s-ar fi schimbat, deoarece voinţa [η βούληση–θέληση]  în Dumnezeu şi la oameni este o însuşire a firii şi nu o alegere a persoanei.

Să nu încerce Înaltpreasfinţitul să creeze dileme pentru a se abate de la esenţa temei.

Lucrul acesta nu s-a întâmplat nici din omisiune (în sensul de neatenţie), nici deliberat (în sensul de re-formulare intenţionată). Am vrut să fac referinţă la învăţătura kakodoxă [eretică] că voinţa creează alegerea.

În plus, în declaraţia Înaltpreasfinţitului se observă că se contrazice singur, pentru că pe de o parte respinge intenţia mea de a nu falsifica textul său – când scriam „nu am avut nici o intenţie să fac aşa ceva” – cu justificarea „ca şi cum ar avea importanţă intenţia şi nu fapta”, iar pe de altă parte el însuşi, în următorul paragraf al declaraţiei lui, se referă la intenţia mea: „Intenţia mea, sincer, nu a fost, nici nu este să îngreunez poziţia Înaltpreasfinţitului”. Nu pot să explic acest comportament dublu referitor la « intenţiile » amândurora.

Prin urmare, referitor la cele precizate de mine până acum şi în special la cele la care voi face referire în continuare, îl rog respectuos pe Înalpreasfinţitul Ioan să-şi retragă cele spuse despre „falsificarea tezelor” sale, pentru că aşa ceva este jignitor la adresa persoanei mele.

[VA URMA]

Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa:  ROMFEA.GR

Copyright Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS, STAREŢUL SOFRONIE ŞI „UNIREA BISERICILOR”

Mitropolitul Ierotei de Navpaktos,

Stareţul Sofronie şi „Unirea Bisericilor”

Există o mare diferenţă între Răsărit şi Apus. Un apusean care se botează ortodox va petrece mulţi ani în Biserica Ortodoxă, sub călăuzirea unui îndrumător duhovnicesc cu experienţă ca să dobândească unui un cuget pur ortodox şi o morală pur ortodoxă.

Până atunci nu poate şi nu trebuie s-o facă pe dascălul cu oamenii care sunt de os ortodox, care s-au născut şi au crescut ca ortodocşi.

Acesta este motivul pentru care nu poate avea loc „Unirea Bisericilor”. Prin discuţii se poate realiza o cunoştinţă, care poate ajuta „politic”, fără însă să vatăme Ortodoxia. Dar „unirea Bisericilor” este dificilă, dacă nu imposibilă. Cei care vorbesc despre „unirea Bisericilor” nu cunosc nici mentalitatea eterodocşilor, nici înălţimea Ortodoxiei.

Unii dintre eterodocşi îi urăsc pe ortodocşi. Dovada este faptul că, dacă un apusean devin budist sau marxist, ai lui nu-l alungă din familia lor, dacă însă devine ortodox, atunci îl alungă. Dacă nu ar fi existat această mentalitate, atunci mulţi apuseni ar fi devenit ortodocşi.

– Nu doresc să aibă loc – cel puţin acum – „Unirea Bisericilor”, pentru că romano-catolicii (Latinii) nu se vor schimba, ci dimpotrivă şi ortodocşii vor fi corupţi. 

Mitropolitul Ierotei de Navpaktos şi Sfântul Vlasie „Ştiu un om în Hristos”, Viaţa şi petrecerea Stareţului Sofronie isihastul şi teologul & Operele complete ale Ortodoxiei
Traducere: https://acvila30.ro/;
Copyright Continuă să citești →

ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie: „Teologia” neo-patristică, post-patristică şi contextuală

„Teologia” neo-patristică, post-patristică şi contextuală

Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie 
 
 

Studiind textele Sfintei Scripturi şi ale Părinţilor, ne putem încredinţa că baza teologiei ortodoxe este revelaţia lui Dumnezeu în decursul istoriei, care s-a dat profeţilor, apostolilor şi părinţilor.

Este foarte grăitor începutul Epistolei către Evrei: “În multe rânduri şi în multe feluri a grăit Dumnezeu părinţilor şi proorocilor iar la sfârşitul vremilor ne-a vorbit nouă prin Fiul” (Evr. 1, 1).

 

Astfel, sfinţii sunt teologii inspiraţi de Dumnezeu care îşi exprimă experienţa lor în sentinţe exacte, pentru a o feri de erezie şi distorsionare. Aşadar, sentinţele-dogmă sunt un element important al tradiţiei noastre şi nimeni nu le poate pune sub semnul întrebării fără să piardă calea către propria mântuire. Continuă să citești →

ÎPS Hierotheos Vlachos: „Gândul la moarte inspiră, îndeamnă la rugăciune, oferă creativitate”

IPS Hierotheos Vlachos:

„Gândul la moarte inspiră, îndeamnă la rugăciune, oferă creativitate”

 
 
 

Interviu cu Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos şi Sfântul Vlassios realizat de Pavel Chirilă, profesor și medic la Spitalul „Sfânta Irina” din București.

 
IPS Hierotheos Vlachos, rostind cuvântul de învăţătură la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Iaşi, 2011

Spuneţi-ne ceva despre moarte, primul lucru care vă vine în minte, ceva ce considerați a fi foarte important.

Primul lucru care îmi vine în minte ar fi acela că moartea este un mare mister, precum spun şi versurile cântate la slujba de înmormântare, scrise de Sfântul Ioan Damaschin. Acest mister este legat de faptul că în momentul morții sufletul este smuls din armonia perfectă în care se află cu trupul. Este de asemenea un eveniment trist pentru că este legat de coruptibilitatea și mortalitatea omului manifestate de-a lungul întregii sale vieții.

„Clonarea spirituală”

De asemenea întrebarea îmi amintește de Slujba de Înviere, sărbătorită cu mare fast de către ortodocși. Creștinii țin lumânări aprinse în mână și cântă triumfători următoarele versuri de laudă: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“. Această imagine deosebită este reprezentativă, ilustrând atitudinea noastră față de viață și moarte. Continuă să citești →

Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie: Maimuţăreala şi papagalismul în teologie

Maimuţăreala şi papagalismul în teologie

 
 

Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662) este un mare Părinte al Bisericii, care, urmând Sfinţilor Părinţi dinaintea lui, a combătut, între altele, erezia monotelismului. Scrierile lui „despre dragoste” sunt de-Dumnezeu-însuflate, la fel şi comentariile lui la operele Sfântului Dionisie Areopagitul, răspunsurile la diferite întrebări, cele „200 de capete despre teologie”, tâlcuirea la „Tatăl nostru”, „Mistagogia”, scrisorile lui, operele sale dogmatice şi apologetice ş.a.m.d. Este un teolog empiric cu un discurs concis, care răspunde în chip minunat la părerile teologice ale epocii sale.

Însuşirea lui fundamentală este aceea că leagă strâns isihia cu mărturisirea, adică modul isihast de viaţă al teologiei ortodoxe cu mărturisirea credinţei. Elementul central [al teologiei lui] este constituit de filosofia practică sau curăţirea, contemplarea naturală sau luminarea şi teologia mistică sau îndumnezeirea. Cine ignoră această învăţătură ignoră esenţa teologiei lui ortodoxe.

Unii teologi ai epocii noastre au descoperit teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, au întrebuinţat-o selectiv ca să-şi consolideze propria lor gândire teologică şi au analizat-o speculativ, ignorând profunzimea acesteia. Continuă să citești →

Mitropolitul Nafpaktei şi Sfântului Vlasie, kir Ierotheos Vlachos: O EREZIE ÎNCOLŢITĂ ÎN BISERICA ORTODOXĂ

Mitropolitul Nafpaktei şi Sfântului Vlasie, kir Ierotheos Vlachos:

O EREZIE ÎNCOLŢITĂ ÎN BISERICA ORTODOXĂ

Cuvântul αἵρεση provine de la verbul αἱρέομαι–οῦμαι şi semnifică alegerea şi preferarea unui anumit aspect dintr-o învăţătură, aspect care este absolutizat în defavoarea întregului, a adevărului integral.

Din perspectiva Ortodoxiei, erezia este abaterea de la învăţătura consacrată a Bisericii, aşa cum a fost ea exprimată de Apostoli şi de Părinţii Bisericii, mai ales în Sinoadele Locale şi Ecumenice. Spre exemplu, învăţătura despre unirea celor două firi în Hristos s-a exprimat la Sinodul IV Ecumenic, potrivit căreia firea dumnezeiască şi firea omenească s-au unit „neamestecat, neschimbat, nedespărţit şi neîmpărţit” în ipostasul Cuvântului.

Când se accentuează firea dumnezeiască în defavoarea firii omeneşti, se cade în erezia monofizitismului. Când se accentuează firea umană în defavoarea celei dumnezeieşti şi mai ales în defavoarea unităţii celor două firi, se cade în erezia nestorianismului.

Cele de mai sus arată că trebuie să primim dogmele Bisericii, exprimate în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, adică în textele Profeţilor, ale Apostolilor şi ale Părinţii, dogme pe care ultimii le-au exprimat în Sinoade Locale şi Ecumenice. Altfel se alterează adevărul revelat al credinţei, iar această alterare se realizează prin raţionamente şi gânduri pioase referitoare la adevărurile dogmatice ale Bisericii.

 1.     Există, chipurile, două tipuri de ecleziologie în Biserica Ortodoxă

 În ultima vreme se infiltrează şi încolţeşte o învăţătură eretică care surpă indirect întregul edificiu al învăţăturii ortodoxe. Nu i-aş arăta un interes special şi atenţie, dacă nu aş vedea că se răspândeşte ca molima: o întâlnesc în cărţi şi texte ale teologilor şi filozofilor, în articole, în conferinţe care se ascultă de la posturile de radio. Continuă să citești →

Interviul cutremurător al Înalt Preasfințitului Părinte Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie despre cauzele crize

Interviul cutremurător al Înalt Preasfințitului Părinte Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie despre cauzele crizei

Mitropolitul de Nafpaktos: Vinovate sunt apostazia noastră de la tradiție și lipsa vieții ascetice

Despre cauzele crizei și prăbușirea economică a țării

Interviul cutremurător al Înalt Preasfințitului Părinte Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie despre cauzele crizei. Pierderea valorilor noastre morale au condus la «moartea ta este viața mea». Într-o societate fără Dumnezeu toate sunt permise. Necesitatea întoarcerii la tradiții. Oamenii sunt frământați de indiferența celor ce au situație materială bună. Biserica nu este Ministerul Protecției Sociale. Scopul ei este profund spiritual. De aceea este necesară asceza în viața noastră. Un mare prilej în timpul Triodului. Statul datorează un răspuns cu privire la golirea fondurilor de asigurări. Sfinții sunt urmașii Bisericii. Când vor înceta să mai existe Sfinți, atunci va fi a Doua Venire a lui Hristos. Sfântul Munte este o mare lumină și toți cei care nu au o vedere duhovnicească, orbesc. Ce spune despre personalități ca Părinții Paisie și Porfirie. Ce răspunde la întrebarea legată de Înalt Preasfințitul Mitropolit al Pireului și de poziția lui față de sionism și masonerie. Continuă să citești →