Arhive etichete: Mărturisire/Spovedanie

Sf. Ioan de Kronstadt: SĂ NE SPOVEDIM REGULAT, SPOVEDANIA – UN EXAMEN AL CALITĂŢILOR DUHOVNICEŞTI

Sf. Ioan de Kronstadt:

DESPRE SPOVEDANIE

 

Spovedania-un examen al calităţilor duhovniceşti

Conţinutul spovedaniei individuale este o taina pe care trebuie să o păzească cu stricteţe atât preotul confesor, cât şi penitentul. De aceea partea lăuntrică a practicii spoveditului la părintele Ioan rămâne pentru noi ascunsă. S-au păstrat însă nu puţine mărturii ale celor ce au asistat la aceste spovedanii, care pot oferi o imagine şi asupra părţii lăuntrice a acestora.

Astfel, „la începutul slujirii sale pastorala – citim într-una din biografiile sale -, când doritori de a se spovedi mai des erau destul de puţini, părintele Ioan consacra fiecărui penitent foarte mult timp. Nu era o spovedanie simplă, formală, ci o întreagă lecţie, o «cercare», un examen al calităţilor duhovniceşti şi al cunoştinţelor religioase ale credinciosului. Uneori părintele petrecea ceasuri întregi în discuţii cu penitentul. Amânând de pe o zi pe alta dezlegarea păcatelot, îl determina să mai vina la el. Continuă să citești

Mitropolitul Antonie de Suroj: DESPRE SPOVEDANIE

Mitropolitul Antonie de Suroj:

DESPRE SPOVEDANIE

Aş vrea să spun ceva ce nu este un comentariu al Sfintei Evanghelii, dar despre care  nu numai eu, ci orice preot căruia i se cere să devină părinte spiritual – duhovnic, este întrebat. Şi mulţi sunt tulburaţi de faptul că vom spune « nu », « aceasta îmi depăşeşte puterile ». Acesta nu este un refuz de a simţi compasiune, un refuz de a lua pe umerii noştri oaia pierdută/ rătăcită. Nu ! Este afirmaţia că îţi putem fi un tovarăş  bun pe calea spre Împărăţia lui Dumnezeu, că noi înşine nu suntem destul de maturi să îţi arătăm întregul drum. Fiecare – dintre cei care aţi venit la mine –  poate vedea că eu am străbătut deja o parte de drum, îţi voi fi tovarăşul de drum şi apoi vom ajunge la un punct în care eu însumi nu am fost. Să mergem împreună, să-L urmăm pe Singurul care ne poate călăuzi, într-adevăr Singurul Care nu este doar călăuza noastră, ci şi Mântuitorul nostru, Care este Calea însăşi. Şi Adevărul şi  Viaţa. Şi atunci, când vii la un preot să te spovedeşti, deschide-i inima ta lui – de fapt Domnului Iisus Hristos în prezenţa lui, care aşa cum se spune în rugăciuneacitită de preot  înaintea spovedaniei, va fi martorul deschiderii, sincerităţii, adevărului şi pocăinţei tale. El va asculta ceea ce tu îi spui lui Hristos, se va ruga ca Hristos să te primească aşa cum a primit pe fiecare păcătos, cu preţul vieţii şi morţii Sale. Continuă să citești

Predica Părintelui Efrem Filotheitul la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor – Taina pocăinței

Predica Părintelui Efrem Filotheitul la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor – 

 Taina pocăinței [1]  

efraim1

OMILIA a XVI-a

Iubiții mei fii duhovnicești,

Așa cum știm, bunul Dumnezeu ne-a dăruit taina cea mare a Sfintei Mărturisiri, acest Botez sfânt prin care omul se spală sufletește și devine curat deplin, un om nou în Hristos.

Câtă mulțumire trebuie să-I aducem continuu lui Dumnezeu pentru acest mare dar pe care ni l-a lăsat! Ne-a oferit, adică, inima Lui deschisă, ca să intrăm ușor, ori de câte ori voim ca să ne curățim. Oricât ar păcătui omul, oricât s-ar tăvăli în păcat și și-ar întina sufletul, la un moment dat, poate, cu ușurință să devină alb ca porumbelul și ca zăpada. Există măreție mai mare decât aceasta, fericire mai mare pentru om?

În același timp, se întâmplă și un alt lucru deosebit: bucurie mare se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește (Luca 15, 7). 

Omul plin de păcate nu numai că se mântuiește și devine fericit, dar invită și pe îngeri la prăznuire, se face prilej de bucurie mare.  Are loc o manifestare de laudă a biruinței celei mari înaintea lui Dumnezeu, pentru că au aflat despre pocăința omului păcătos.

Continuă să citești

Arhim. Serafim Alexiev: Când am ajuns la duhovnic

Arhim. Serafim Alexiev: Când am ajuns la duhovnic

1. Să ne amintim că am venit la bolniţa lui Hristos, unde doctorul văzut este preotul, iar cel nevăzut — însuşi Hristos.

2. Să ne spovedim păcatele noastre fără de amăgitoare ruşine.

3. Să nu ne dezvinovăţim.

4. Să nu ascundem voit nici unul dintre ele.

5. Să nu ne spovedim cu pălă­vrăgeli fără de nici o însemnătate.

6. Să vorbim pe scurt, dar pre­cis despre fiecare dintre păcatele noastre. Continuă să citești

Sfântul Nectarie din Eghina: Spovedania trebuie să aibă loc în urma unei pregătiri

Spovedania trebuie să aibă loc în urma unei pregătiri

”Veniţi, aşadar, să ne lepădăm de tot păcatul, să plătim cele datorate de pe urma nedreptăţii, să stingem orice vrăjmăşie şi să facem fapte vrednice de pocăinţă, ca să ne împăcăm cu Dumnezeu şi să aflăm mila Sa dumnezeiască, şi astfel să devenim vrednici moştenitori ai împărăţiei Cerurilor, de care fie să avem parte cu toţii!”

Sf. Nectarie

Spovedania presupune o pregătire anterioară, fiindcă cel ce vine la duhovnic nepregătit în mod logic nu-şi aminteşte nici lipsurile, şi nu-şi cunoaşte nici excesele; evident că-şi ignoră datoriile neîmplinite şi mulţimea păcatelor sale; căci e cu neputinţă ca cel care nu şi-a cercetat cu câteva zile înainte faptele cu toată justeţea şi nepărtinirea şi după măsura lor, şi nu a conştientizat gradul vinovăţiei sale, să culeagă vreun folos de pe urma unei mărturisiri întâmplătoare şi nepregătite; pentru că incapacitatea memoriei de a-şi aminti totul, lipsa timpului pentru a se cerceta şi lipsa conştientizării gradului de vinovăţie fac nerodnică spovedania; astfel lăsăm multe patimi nevindecate, care ne şubrezesc sănătatea sufletului şi devin seminţe ale unor noi păcate; aşadar cel ce vine la spovedanie trebuie să se cerceteze pe sine cu câteva zile înainte, să-şi cântărească în amănunt fiecare faptă, să-şi înţeleagă lipsurile şi excesele şi aşa să se ducă la spovedanie şi să mărturisească doar cele mai devreme amintite; căci a discuta cu duhovnicul despre virtute şi despre fapte bune, dar a trece cu vederea şi a ascunde cu bună-ştiinţă patimile care întinează sufletul este acelaşi lucru cu ceea ce face un pacient care discută cu doctorul despre sănătate şi vigoare trupească în general, fără a face nici o referinţă la boala care-i macină trupul.

Continuă să citești

Stareţul Dionisie: Despre duhovnic şi Sfânta Taină a Spovedaniei

Despre duhovnic şi Sfânta Taină a Spovedaniei

 
Legături:

Roadele Sfintei Mărturisiri sunt de nepreţuit. Căci ea ne dezbracă de haina întinată a păcatelor şi ne îmbracă în haina cea nouă a virtuţilor creştine, în haina luminoasă a harului dumnezeiesc; din starea de păcat şi de osândă, ea ne trece în starea de har mântuitor. Ea ne deschide calea spre desăvârşire, ne sporeşte evlavia, rodeşte curăţia sufletului, pacea cugetului, îndreptarea vieţii spre câştigarea fericirii vremelnice şi veşnice.

Duhovnicul are harul cel dumnezeiesc, prin punerea mâinilor arhiereului, ca să te sfătuiască cât îl duce mintea, cât are el darul de la Dumne­zeu. Sub nici un motiv el nu te va sfătui spre răul tău.

Mă­car cât de simplu să fie el, o să te sfătuiască spre folosul tău. Şi, dacă te‑ai dus cu smerita cugetare în sufletul tău, să ştii că atunci se pogoară harul Sfântului Duh spre mintea du­hovnicului şi o să spună aşa nişte cuvinte că şi el o să se mire de unde i‑a dat Dumnezeu mintea aceea, ca să te sfă­tuiască pentru salvarea sufletului tău care e împotmolit în greutăţile păcatului. Ăsta‑i har dumnezeiesc, har dumne­zeiesc, de aceea Sfinţii Părinţi ne poruncesc aşa. Bine, sunt unii, duhovnici îndumnezeiţi, apropiaţi de Dumnezeu cu totul, şi sunt alţii, simpli, dar harul acela al duhovniciei tot îl au. Continuă să citești

SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL: TREZVIA DE DUPĂ SPOVEDANIE

SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL:

TREZVIA DE DUPĂ SPOVEDANIE

Iar dupa ce te-ai marturisit si ti-ai primit canonul de la duhovnicul tau, pentru ca sa te pazesti sa nu cazi din nou în acelasi pacat sau în altele, foloseste-te de aceste cinci povatuiri, ca de niste leacuri care sa te pazeasca:

   Întîia pazire: aducerea aminte de pacatele facute. Sa nu uiti, ci sa-ti amintesti pururea de pacatele pe care le-ai savîrsit. Ca asa îti porunceste Dumnezeu, prin mijlocirea lui Isaia: ,,Eu sînt Acela care sterge pacatele tale si nu Îsi mai aduce aminte de faradelegile tale” (Isaia 43:25). Aceasta sa faci, adica sa-ti amintesti pacatele tale, nu ca sa-ti chinuiesti cugetul – îti spune dumnezeiescul Gura de Aur, în Omilia IV la Statui – ci sa-ti pedepsesti sufletul, ca sa nu mai zburde la patimi si sa nu mai cada iarasi în aceleasi. Ca, prin aducerea aminte, sa cunosti marele dar ce L-ai primit de la Dumnezeu ca sa-ti ierte atît de multe pacate, dupa cum si Pavel si-a adus pururea aminte ca a prigonit Biserica, pentru ca sa arate cît de mare este harul lui Dumnezeu – spune Sfîntul Ioan Gura de Aur (Cuvîntul XXXVIII la I Corinteni). Unul care a scapat dintr-o mare primejdie, cînd îsi aminteste ce a patit, tremura si se înfricoseaza, si frica aceasta îl face sa nu mai cada iarasi în aceeasi prapastie. Asa si David, dupa ce i-au fost iertate pacatele, întotdeauna si le amintea si le avea înaintea ochilor lui. De aceea si zice: ,,Si pacatul meu înaintea mea este pururea” (Psalmul 50:4). Continuă să citești

Pr. Constantin Sturzu: Spovedania, încredinţare că suntem iubiţi de Dumnezeu

 Pr. Constantin Sturzu:

Spovedania, încredinţare că suntem iubiţi de Dumnezeu

          Acum 18 ani, tot în timpul Postului Mare, m-am mărturisit pentru prima dată înaintea celui ce îmi este şi acum duhovnic. Student fiind la Filosofie, la scurt timp după momentul de trezire la Viaţă (de convertire, practic, chiar dacă, propriu-zis, nu am avut nici o clipă în care să nu cred în Dumnezeu), căutam, prin Iaşi, o biserică în care să mă pot spovedi. La prima dintre ele, undeva prin centru, m-am întâlnit, chiar la poartă, cu preotul care tocmai pleca. Se terminase „programul de spovedanie”. Nu m-am lăsat descurajat – deşi bine nu mi-a picat – şi am continuat să caut un duhovnic dispus să mă primească chiar şi „aşa târziu”, cu doar trei zile înainte de Sfintele Paşti. L-am găsit într-o mănăstire pe care zidurile împrejmuitoare o sorbeau din vacarmul oraşului şi o prefăceau, la propriu, într-o oază de linişte. De atunci, încontinuu, la fiecare dintre sutele, poate, de îngenuncheri sub epitrahilului duhovnicului, mă cuprinde o aceeaşi sfielnică teamă: eu nu ştiu cum să mă spovedesc.

Continuă să citești

Sfântul Ioan Gură de Aur: OMILIE DESPRE SPOVEDANIE

Sfântul Ioan Gură de Aur:
OMILIE DESPRE SPOVEDANIE

 

 

Legături:

* * *

            Când ni-i bolnav trupul, facem totul si ne zbatem ca sa scapam de suferinte; dar când ni-i bolnav sufletul, amânam si nu ne sinchisim. De aceea nu scapam nici de bolile trupesti, pentru ca pentru noi sunt fara importanta cele necesare, iar cele fara importanta, necesare. Lasam izvorul pacatelor si curatim râurile. Ca pricina bolilor trupesti este pacatul cuibarit în suflet a aratat-o slabanogul de treizeci si opt de ani (In. 5: 2-15), bolnavul coborât prin acoperis (Lc. 5: 18-25), iar înainte de toti Cain (Fac. 4: 8). Dovezi despre adevarul acesta gasesti câte vrei si unde vrei. Sa secam, dar, izvorul pacatelor si vom opri toate pâraiele bolilor trupesti. Nu vei pune capat numai bolilor, ci si pacatului; si pacatului mai mult decât bolii, pe cât este sufletul mai bun decât trupul.
            Sa ne ducem, dar, la Hristos si acum; sa-L rugam sa ne întareasca slabanogitul nostru suflet; si, lasând la o parte toate cele trupesti, sa-I vorbim numai de cele duhovnicesti. Iar daca le vrei neaparat si pe cele trupesti, îngrijeste-te de ele dupa cele duhovnicesti. Nu dispretui pacatul, pentru ca nu simti dureri când pacatuiesti, ci tocmai de aceea mai ales suspina, ca nu simti dureri. Si nu simti dureri, nu pentru ca nu te musca pacatul, ci pentru ca sufletul, fiind plin de pacate, nu simte muscatura. Gândeste-te la cei care au constiinta propriilor lor pacate, ca se vaita mai cumplit decât cei taiati si arsi cu fierul înrosit; si câte nu fac, câte nu sufera, cât nu plâng si se tânguie, numai ca sa scape de chinurile constiintei? N-ar face-o, daca nu i-ar durea sufletul! Continuă să citești

ÎPS Hierotheos Vlachos: Deosebirea dintre duhovnic şi psiholog

Deosebirea dintre duhovnic şi psiholog

 

Când îşi săvârşeşte lucrarea potrivit Predaniei Ortodoxe, părintele duhovnicesc se deosebeşte clar de psiholog, care lucrează întemeindu-se pe o viziune antropocentrică asupra omului şi vieţii sale. Psihologii doresc să echilibreze omul din punct de vedere psihologic. Părintele duhovnicesc ţinteşte să-l îndumnezeiască pe om.

Psihologul foloseşte o teorie bazată pe o anume şcoală psihologică. Părintele duhovnicesc foloseşte cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu, care s-a descoperit proorocilor, apostolilor şi sfinţilor. Psihologul crede că boala omului se datorează în primul rând experienţelor traumatizante din trecut sau aşa-numitelor experienţe reprimate. Părintele duhovnicesc ştie bine că nu este vorba doar de amintirile trecutului sau de experienţele reprimate înmagazinate în subconştient, ci și de o energie anume a sufletului, care este bolnavă: mintea, ochiul sufletului.

Continuă să citești

Păcatul și pocăința

Spovedania ne este atât de folositoare nouă, păcătoșilor, încât trebuie să spunem cu bărbăție: Fără Spovedanie, nu este pentru noi mântuire! Avva Isaia mărturisește același cuget, atunci când zice: „De nu ar fi pocăință, nimeni nu s-ar mântui. După cum Botezul ne spală de păcatul cel de la începuturi și de toate păcatele săvârșite până la el, tot astfel și Pocăința, împreunată cu mărturisirea păcatelor, ne curăță de toate fărădelegile săvârșite după Botez!

Pocăința este un leac ce nimicește păcatul. Ea este dar ceresc, putere minunată, care prin harul lui Dumnezeu înfrânge asprimea și tăria legilor. Ea pe toți îi primește și-i schimbă. Ea pe toți îi înnoiește, căci foc mistuitor este pentru curățirea păcatelor.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 87)

Sursa: doxologia.ro

Hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse despre duhovnici şi unele abuzuri în Taina Spovedaniei

Hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse despre duhovnici şi unele abuzuri în Taina Spovedaniei

spovedanie

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 28 decembrie 1998,
despre cazurile tot mai des întâlnite în ultima vreme de rea folosire de către unii duhovnici
a puterii de a lega de a dezlega

Hotărâm:

  1. Având în vedere tot mai desele reclamaţii ale mirenilor privind acţiunile neîntemeiate canonic ale unor păstori de suflete, a aduce la cunoştinţă preoţilor care duc slujirea duhovniciei despre neacceptarea constrângerii sau convingerii păstoriţilor, împotriva voinţei lor, la următoarele acţiuni sau hotărâri:
    –         primirea monahismului,
    –         îndeplinirea unei oarecare ascultări / slujiri bisericeşti,
    –         acordarea unor donaţii,
    –         căsătoria,
    –         divorţul sau respingerea căsătoriei (cu excepţia cazurilor când acea persoană nu se poate căsători din motive canonice),
    –         respingerea relaţiilor conjugale în familie,
    –         neacceptarea serviciul militar,
    –         neacceptarea de a merge la vot sau respingerea altor obligaţii cetăţeneşti,
    –         neacceptarea ajutorului medical,
    –         neacceptarea primirii educaţiei şcolare,
    –         angajarea la muncă sau schimbarea locului de muncă,
    –         schimbarea locului de trai.

 

  1. Amintim tuturor preoţilor Bisericii Ortodoxe Ruse care au slujirea duhovniciei, despre necesitatea respectării riguroase (în practica duhovniciei) a literei şi duhului Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii a Bisericii Ortodoxe, a moştenirii Sfinţilor Părinţi şi a prevederilor canonice, precum şi despre inadmisibilitatea introducerii în practica duhovniciei, de către preoţii ortodocşi, Continuă să citești

Teologie.net: Interviu DESPRE IERTARE

Interviu DESPRE IERTARE

hristos-femeia-desfranata1

1.  Părintele Petru, mi-am propus să vorbim astăzi despre iertare. O temă care este simplă doar la prima vedere, pentru că dacă ne adâncim puțin, descoperim lucruri surprinzătoare. Mântuitorul Hristos după ce i-a învățat pe ucenici Rugăciunea Domnească și arhicunoscutele cuvinte: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” adaugă: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Sfânta Evanghelie după Matei, 6, 14-15). De ce a ierta aproapelui nostru este atât de important, încât Dumnezeu ne atenționează, că, dacă nu iertăm oamenilor greșelile lor, nu putem aștepta milă și iertare de la Dumnezeu?

Omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi persoana fiecăruia din noi se împlineşte doar în măsura în care suntem în comuniune cu El şi cu cei creaţi după chipul Lui. Omul poate avea o relaţie personală cu Dumnezeu, dar nu una individuală, neglijându-i pe ceilalţi oameni, pe care Dumnezeu îi iubeşte la fel de mult, şi pentru care Mântuitorul de asemenea şi-a vărsat Sângele Său, chemându-ne pe toţi deopotrivă la El. Mai mult decât atât, Hristos îl consideră pe fiecare om drept un „frate mai mic” al Său (Matei 25:40,45) şi, de multe ori, apare în faţa noastră sub chipul unui sărac, cerşetor, bolnav sau poate învăţător, medic şi, de ce nu, chiar poliţist sau judecător, iar noi suntem chemaţi să-L vedem pe El în fiecare din aceştia. Iată de ce, respectând logica şi firea lucrurilor, Domnul ne cere ca mai întâi noi să iertăm pe aceştia, care au slăbiciuni asemenea nouă, şi abia apoi să cerem iertare de la El (cf. Matei 5:23-24). Aceasta şi pentru a înţelege că greşelile pe care le facem noi înaintea lui Dumnezeu sunt cu mult mai mari decât cele pe care le face aproapele cu noi şi, respectiv, dacă Dumnezeu este în stare să ne ierte nouă mult, de ce noi nu suntem în stare să iertăm puţin aproapelui (cf. Matei 18:21-35), mai ales că, cel puţin o mică parte din greşeala pe care i-o imputăm aproapelui s-ar putea să fie provocată (direct sau indirect) chiar de noi. E altceva că mândria şi aroganţa din noi nu ne permit să observăm şi să ne asumăm partea de vină… Deci, noi am vrea ca Dumnezeu să ne ierte deplin şi necondiţionat, iar noi nu suntem în stare să iertăm până la capăt şi încă mai punem şi condiţii? Nu e logic! Iar Hristos ne cheamă la logică… 

Continuă să citești

Sfânta Spovedanie şi Sfânta împărtăşanie – Taine ale învierii sufletului din moartea spirituală

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare de primăvară din Arhiepiscopia Bucureştilor, luni, 26 mai 2014:

Anul 2014 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), precum şi Anul Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, consemnând astfel împlinirea a 300 de ani de la moartea lor martirică. Totodată, în cadrul hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la Anul 2014, s-a decis ca tema Conferinţei pastoral-misionare semestriale de primăvară să fie consacratăAnului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) în Patriarhia Română.

Continuă să citești

POSTUL DINAINTEA SPOVEDANIEI

Câte zile de post trebuie să ţinem înainte de a merge la spovedanie?

 

 

Câte zile de post trebuie să ţinem înainte de a merge la spovedanie?

Dacă mergeţi în a 40-a zi de post, 40 de zile. Dacă mergeţi în prima zi, o zi de post şi, în următoarele 39 de zile, continuaţi postul. Cu alte cuvinte, când e de pos­tit, e de postit! Ideea aceasta cu spovedania şi postul de dinainte de spovedanie este una dintre – iertaţi-mi cu­vântul prost – idolatrizările legate de Ortodoxia noastră, una dintre falsele rigorisme pe care le-am impus, pentru că sunteţi – şi aici zic şi eu, ca fiul meu, piua, că v-am prins – de foarte multe ori tentaţi să ziceţi: „nu mă duc la spovedit, pentru că am mâncat azi după-masă nu ştiu ce. Nu fac aia, că…” Dacă e să fim sinceri, trebuie să recunoaştem că uneori ne mai şi ascundem după rigorile astea, în încercarea de a sta cât mai departe de ceea ce trebuie să facem. Postul trebuie să te apropie de spovedit, iar spovedania trebuie să te apropie de post. N-ai postit până te-ai spovedit? Posteşti după ce te-ai spovedit! N-ai postit până te-ai împărtăşit? Te împărtăşeşti şi posteşti! Sunt unele lucruri cu adevărat recuperabile în Biserică şi – Slavă Domnului! – postul este unul dintre ele.

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 219)

Ierom. Savatie Baştovoi: SINCERITATEA FAŢĂ DE DUHOVNIC

Până unde poate merge sinceritatea faţă de duhovnic?

 

Dacă pe ceilalţi oameni îi putem menaja, aici trebuie să fim sinceri. Un preot care nu poate asculta spovedanii îndreptate împotriva sa, nu poate călăuzi pe nimeni.

– Pînă unde poate merge sinceritatea faţă de duhovnic, mai ales dacă vrem să-i arătăm că are şi el nişte neputinţe şi dacă, fiind prea sinceri, se va supăra şi ne va alunga, chiar şi după ce ne-am cerut iertare?

– Sinceritatea trebuie să fie desăvârşită cu duhovnicul. Dacă nu suntem sinceri cu duhovnicul, n-am făcut nimic. Dacă pe ceilalţi oameni îi putem menaja, aici trebuie să fim sinceri. Un preot care nu poate asculta spovedanii îndreptate împotriva sa, nu poate călăuzi pe nimeni. Păi dacă nici duhovnicul nu ne poate asculta revoltele, cine altul? Nu trebuie să ne supărăm. Ca oameni, poate să ne amărască un cuvânt sau altul, nu suntem desăvîrşiţi. Dar să nu cădem în ispita de a ne menaja duhovnicul, pentru că azi ascunzi o treabă care ţi se pare că ar putea să-l jignească, mîine alta şi pînă la urmă ajungi să ascunzi păcate, ajungi să-ţi duhovniceşti tu duhovnicul şi nu el pe tine. „Uite ce grijă port eu de duhov­nicul meu, că-i slab. Eu, omul duhovnicesc, vedeţi cum îl ajut, ce grijă am eu de el”. Dacă se supără, îi trece.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 41-42)

Sursa: doxologia.ro

Cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur – DESPRE TAINA SPOVEDANIEI

CUVÎNTUL SFÎNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

 DESPRE TAINA SPOVEDANIEI

[…] Cînd ni-i bolnav trupul, facem totul şi ne zbatem ca să scăpăm de suferinţe; dar cînd ni-i bolnav sufletul, amînăm şi nu ne sinchisim. De aceea nu scăpăm nici de bolile trupeşti, pentru că pentru noi sînt fără importanţă cele necesare, iar cele fără importanţă, necesare. Lăsăm izvorul păcatelor şi curăţim rîurile. Că pricina bolilor trupeşti este păcatul cuibărit în suflet a arătat-o slăbănogul de treizeci şi opt de ani (Ioan 5, 2-15), bolnavul coborît prin acoperiş (Luca 5, 18-25), iar înainte de toţi Cain (Facerea 4, 8). Dovezi despre adevărul acesta găseşti cîte vrei şi unde vrei. Să secăm, dar, izvorul păcatelor şi vom opri toate pîraiele bolilor trupeşti. Nu vei pune capăt numai bolilor, ci şi păcatului; şi păcatului mai mult decît bolii, pe cît este sufletul mai bun decît trupul. Continuă să citești

Cum se realizează cercetarea cugetului care precedă Taina Sfintei Spovedanii?

Cum se realizează cercetarea cugetului care precedă Taina Sfintei Spovedanii?

 

Pr. asist. dr. Silviu Tudose

 

Fiecare dintre noi avem un „adânc de taină al inimii“, un sanctuar intim, în care se află nu numai bucuriile, ci şi toate neîmplinirile şi neputinţele, mai mult sau mai puţin cunoscute. Prezenţa acestui „acasă“ al sufletului reprezintă o necesitate fundamentală a persoanei umane.

Chiar dacă pare un lucru uşor, cunoaşterea propriului eu nu este de fiecare dată una reală. De aceea, avem tendinţa să ne considerăm uneori altfel de cât suntem, ajungând chiar la extreme ca scrupulozitatea religioasă (când considerăm că tot ce facem este greşit) sau imaculata concepţie despre sine (când considerăm că nu greşim niciodată). Continuă să citești

Sfânta Spovedanie – un sacrament terapeutic

Sfânta Spovedanie – un sacrament terapeutic

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Sfântul Sinod a proclamat 2014 ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Acest fapt ne determină să readucem în atenţia cititorilor noştri câteva dintre gândurile prezentate anterior, cu alte ocazii, pe tema importanţei şi semnificaţiei pe care le au cele două Taine – Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie – în viaţa creştinilor ortodocşi.

 

 

Este lesne de remarcat astăzi o realitate duhovnicească ce subliniază un scăzut interes şi de multe ori o superficială înţelegere a pocăinţei şi în general a complexităţii vieţii interioare spirituale. Creştinul contemporan şi mai ales omul modern resimt o oarecare presiune venită din zona mecanismului civilizator care inevitabil urmăreşte să-şi impună regulile general valabile şi poate constrictive şi în acelaşi timp se confruntă cu lipsa de reacţie sau imobilitate în raport cu noul suflu religios extrem-oriental uşor adaptabil în spaţiul saturat occidental, precum şi în raport cu oferta cu pretenţii paleative a exerciţiilor psihologice gustate în special în zona atât de animată a mondenităţii mediatice. Situaţia mondială actuală, în ceea ce priveşte libera circulaţie a valorilor culturale, religioase şi economice, exodul forţei de muncă, convieţuirea identităţilor religioase, cu întreaga paletă ofertantă, creează o situaţie fără precedent în mentalul omului, provocându-i mutaţii profunde în modul de înţelegere şi mai ales de trăire a sentimentului religios. Continuă să citești

Prin Taina Mărturisirii şi a Sfintei Împărtăşanii, devenim fii ai Împărăţiei Cerului

Prin Taina Mărturisirii şi a Sfintei Împărtăşanii, devenim fii ai Împărăţiei Cerului

 

 

Atât mărturisirea păcatelor, cât şi Taina Sfintei Împărtăşanii sunt taine ce se repetă în viaţa noastră şi e bine, pe cât se poate, să le cunoaştem, pentru a le preţui şi a le primi cu multă credinţă, dragoste, dar şi cu frică şi cutremur.

 
Foto: Oana Nechifor

Mare minune a fost Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca Dumnezeu Cel necuprins, nemărginit, fără început şi fără sfârşit să ia chip de copilaş, născându-se în cel mai umil lăcaş.

Spre încheierea activităţii Sale dumnezeieşti pe pământ, la ultima Sa cină cu ucenicii, Mântuitorul a săvârşit o altă mare minune şi a întemeiat o mare taină, ca din fiinţa Sa de om adevărat şi Dumnezeu adevărat, să se micşoreze pe Sine într-o fărâmitură de pâine şi într-o mică parte dintr-un strop de vin, care să cuprindă întreaga Sa dumnezeire. Este o mare minune pe care mintea noastră omenească, mărginită, nu o poate cuprinde. Continuă să citești