Arhive etichete: Sfântul Ioan Gura de Aur

SF. IOAN GURĂ DE AUR: Predică la Duminica Slăbănogului

SF. IOAN GURĂ DE AUR

Predică la Duminica Slăbănogului

din “Predici la duminici şi sărbători”

„Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani”
(Ioan 5, 5)

Când vorbim despre slăbănogul care pătimea de treizeci şi opt de ani şi zăcea pe patul său la scăldătoarea oilor, aflăm la el o comoară mare.

Această comoară nu o găsim atunci când săpăm în pământ, ci o aflăm dacă cercetăm sufletul acestui bolnav. Găsim o comoară care nu constă în aur, argint sau pietre scumpe, dar care este mult mai preţioasă decât aurul şi decât toată bogăţia.

Ea constă în răbdare, în înţelepciune, statornicie şi o neclintită nădejde în Dumnezeu. Continuă să citești →

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ ÎN SFÂNTA ŞI LUMINATA ZI A SLĂVITEI ŞI MÂNTUITOAREI ÎNVIERI A LUI HRISTOS AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ ÎN SFÂNTA ŞI LUMINATA ZI A SLĂVITEI ŞI MÂNTUITOAREI ÎNVIERI A LUI HRISTOS

AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat.

De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.

De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.

De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.

De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.

De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.

De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.

De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.

Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin. 

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR: Sâmbăta Mare – Biruința asupra morții

Sâmbăta Mare: Biruința asupra morții 

Astăzi Domnul nostru s-a pogorât la Iad. Astăzi a zdrobit porțile de aramă și zăvoarele de fier ale acestuia. Observați exprimarea precisă: nu a spus că a deschis porțile, ci că le-a zdrobit, pentru a pierde cu totul închisoarea sufletelor. Nu a deschis zăvoarele, ci le-a sfărâmat, pentru ca închisoarea să rămână neputincioasă. Bineînțeles, acolo unde nu există nici o încuietoare sau poartă, dacă cineva intră, nu este împiedicat să iasă. Deci, atunci când Hristos nimicește ceva, nimeni nu poate să refacă acel lucru.

invierea_domnului.1

Împărații nu fac ceea ce a făcut Hristos atunci când vine vorba de eliberarea de prizonieri, ci dau porunci și lasă la locul lor atât porțile cât și gărzile, arătând prin aceasta că este posibil să intre din nou înăuntru aceia care au fost eliberați sau alții în locul lor. Dar Hristos nu procedează în acest fel. Dorind să arate că strică moartea cu totul, a zdrobit porțile de aramă ale acesteia. Și le-a numit de aramă, nu pentru că erau făcute din cupru, ci mai degrabă pentru a arăta duritatea și intransigența morții. Și ca să se știe despre cupru și fier că exprimă rigiditatea și duritatea, ascultați ce se spune despre cineva încruntat: “Nervii tăi sunt de fier și gâtul și fruntea de aramă”. Și s-a spus astfel nu pentru că ar fi avut, literal, nervii de fier sau fruntea de aramă, ci pentru a arăta cum este să fii aspru, încruntat și dur.

Vreți să aflați cât de aspră, rigidă și nepăsătoare este moartea? Niciodată nu a izbutit cineva să elibereze vreun prizonier al morții, până când nu a venit Domnul Îngerilor și a silit-o. În primul rând, a prins și a închis moartea și pe urmă i-a luat acesteia ceea ce îi aparținea. De aceea adaugă: “Comorile care se află în întuneric sunt ascunse și nu se văd”. Cu toate că se referă la un singur lucru, are două înțelesuri. Adică, există locuri întunecate, care pot fi luminate dacă punem în ele sfeșnic și lumină.

Întinderile Iadului au fost foarte întunecate și mohorâte, nepătrunzând în ele niciodată raze de lumină, de aceea le-a numit întunecate și nevăzute. În realitate, au fost întunecate până în momentul în care a coborât asupra lor Soarele Dreptății și cu lumină strălucitoare le-a luminat și a făcut din Iad, Cer. Deoarece, acolo unde se află Hristos, locul acela se transformă în cer. Este firesc să numească Iadul o comoară întunecată de mare preț, fiindcă acolo este adunată multă bogăție.

În realitate, tot neamul omenesc, care forma avuția lui Dumnezeu, a fost prădat de către diavol, care l-a înșelat pe cel Întâi zidit și l-a supus morții. Despre faptul că neamul omenesc era avuția lui Dumnezeu, ne arată și Sfântul Apostol Pavel atunci când spune că:  “Domnul este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”.

La fel precum un rege, care prinde un hoț care a tâlhărit și a luat tot ce se găsea prin orașe, ascunzându-se în peșteri, unde a strâns averea furată, așa a făcut și Hristos: l-a prins, l-a închis, l-a pedepsit și i-a luat comoara. Prin moartea Lui, Domnul a închis pe tâlhar și pe cel legat, adică pe diavol și pe moarte, și a adus toată comoara, adică Neamul omenesc, în vistieriile Împărătești. Același lucru ne spune și Sfântul Apostol Pavel: “Domnul nostru ne-a izbăvit din robia noastră, din întuneric, și ne-a adus în Împărăția iubirii Lui”.

De admirat este faptul că Însuși Împăratul s-a îngrijit de acest lucru, pe când nici un alt rege nu a găsit de cuviință să facă ceva asemănător, poruncind slujitorilor lui să elibereze pe cei întemnițați. Aici, însă nu s-a întâmplat așa, a venit Însuși Împăratul la cei închiși în temniță și nu s-a rușinat nici de închisoare, nici de cei întemnițați, pentru că era cu neputință să se rușineze Creatorul.

A zdrobit porțile și a sfărâmat zăvoarele, a pus stăpânire pe Iad și a făcut nevăzută toată straja și, fiindcă a supus și moartea, a revenit apoi la noi. Tiranul a fost luat prizonier și legat strâns. Însăși moartea și-a aruncat armele sale, a alergat neînarmată și s-a supus Împăratului.

Ați văzut ce victorie strălucită? Ați văzut biruințele Crucii? Îngăduiți-mi să vă spun ceva mult mai admirabil. Dacă veți afla cum a învins Hristos, admirația voastră va deveni mai mare. Cu armele cu care diavolul biruia, cu aceleași a fost el supus de către Hristos. După ce l-a prins (Hristos), cu armele lui, cu acelea l-a și învins.

Și ascultați cum: Fecioara, lemnul și moartea au fost simbolurile înfrângerii noastre. Fecioară a fost Eva, deoarece nu cunoscuse încă pe bărbatul ei. Lemn a fost Pomul [cunoștinței binelui și răului], și moarte, pedeapsa lui Adam. Dar, iată că, Fecioara, lemnul și moartea, simbolurile înfrângerii, au devenit simboluri ale biruinței. Pentru că în locul Evei este Maria, în locul lemnului cunoștinței binelui și răului este lemnul Crucii, iar în locul morții, pedeapsa lui Adam – moartea lui Hristos. Vedeți cum diavolul a fost învins cu armele cu care altădată a biruit el?

continuare la http://www.pemptousia.ro/2013/05/sambata-mare-biruitorul-mortii/

Sf. Ioan Gura de Aur – Predica la Sfanta si Marea Vineri

Sf. Ioan Gura de Aur

 Predica la Sfanta si Marea Vineri

din “Omilii la Postul Mare”

„Părintele Meu, de este cit putinţă, treci de la Mine paharul acesta; însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti”
(Mt. 26, 39)

Eu cred că mulţi se întreabă pentru ce Hristos a grăit aceste cuvinte; şi cei necredincioşi vor răstălmăci aceste cuvinte, spre a întinde cursă fraţilor noştri celor mai slabi. Deci pentru ca noi atât năvălirea acelora să o respingem, cât şi pe fraţii noştri săi scăpăm de nelinişte şi de strâmtoare, să observăm aceste cuvinte mai de aproape, să ne oprim la tâlcuirea acestui loc şi să pătrundem în înţelesul lui cel adânc. Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur – Predică la Sfânta și Marea Joi: Despre Sfânta Cină

Sf. Ioan Gură de Aur

Predică la Sfânta și Marea Joi

„ Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el”
(In. 6, 56)

Despre Sfânta Cină

Noi avem de gând a ne apropia de masa cea prea sfântă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conştiinţă curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înşelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutăţit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei.
Aici se află de faţă Însuşi Hristos, spre a găti pentru noi această masă, căci nu omul a putut să prefacă pâinea şi vinul în trupul şi în sângele lui Hristos, ci preotul stă acolo numai spre a înfăţişa pe Hristos şi a săvârşi rugăciunea; numai harul şi puterea lui Dumnezeu lucrează acea prefacere. „Acesta este trupul Meu” (Lc. 22, 19). Continuă să citești →

Sf. Ioan Gura de Aur – Predică la Sfânta şi Marea Joi: Despre vânzarea săvârşită de Iuda

Sf. Ioan Gura de Aur

 Predică la Sfânta şi Marea Joi

din “Omilii la Postul Mare”

Despre vânzarea săvârşită de Iuda

Timpul de faţă ne aduce aminte a vorbi de grozava crimă a celui ce a vândut pe Hristos Domnul, în ziua de astăzi Iisus fu predat de ucenicul Său în mâinile iudeilor, însă voi, care auziţi aceasta, nu vă tânguiţi pentru Iisus cel vândut, ci mai vârtos tânguiţi şi jeliţi pe Iuda, vânzătorul Său. Căci Iisus, prin aceea că a fost vândut, a mântuit lumea, pe când Iuda, prin vânzarea sa, şi-a aruncat sufletul în pierzanie. Iisus cel vândut şade acum de-a dreapta Tatălui, în veci; iară Iuda vânzătorul îşi are locul în iad şi suferă pedeapsă veşnică şi nesfârşită. Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: DE CE A BLESTEMAT HRISTOS SMOCHINUL?

De ce a blestemat Hristos smochinul? 

Ucenicii s-au mirat foarte tare că s-a uscat smochinul, deşi Hristos făcuse până atunci minuni şi mai mari. O astfel de minune era o noutate pentru ei; acum, pentru prima oară Şi-a arătat Hristos puterea Lui pedepsitoare.

 

„Şi văzând un smochin lingă cale, a venit la el şi n-a găsit nimic în el decât numai frunze”(Matei 21, 19). Un alt evanghelist spune: „Că încă nu era vremea smochinelor”. Dacă nu era vremea smochinelor, pentru ce evanghelistul acesta mai spune că „a mers să vadă de va găsi ceva în el”? De aici se vede că aceasta era numai o bănuială a ucenicilor; că ucenicii nu erau încă desăvârșiți. De altfel evangheliştii scriu totdeauna în Evangheliile lor şi ce bănuiau ucenicii. După cum bănuiala lor era că Hristos S-a dus la smochin ca să vadă de va găsi ceva în el, tot aşa, tot o bănuială a lor era că l-a blestemat, pentru că smochinul n-a avut rod. Continuă să citești →

25 martie/12 octombrie: POMENIREA SFÂNTULUI DISMAS -TÂLHARUL CEL RECUNOSCĂTOR, DIN DREAPTA CRUCII DOMNULUI. CUVÂNT AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

CUVÂNT LA CRUCE ŞI LA TÂLHAR, PENTRU A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS
ŞI PENTRU A NE RUGA ADESEORI PENTRU VRĂJMAŞI 

Cuvânt la Cruce şi la tâlhar

din “Omilii si cuvantari”

Astăzi Domnul nostru Iisus Hristos este pe Cruce şi noi prăznuim , ca să cunoşti că Crucea este praznic şi sărbătoare duhovnicească.

Mai înainte Crucea era lemn de osândire, iar acum s-a făcut lucru de cinste.

Mai înainte era semn de osândire, iar acum pricină de mântuire.

Aceasta ni s-a făcut nouă aducătoare de nenumărate bunătăţi, ne-a izbăvit din înşelăciune, aceasta, întru întuneric şezând noi, ne-a luminat, aceasta, învrăjbiţi fiind noi cu Dumnezeu, ne-a împăcat, înstrăinaţi fiind ne-a împrietenit, departe fiind aproape ne-a adus.

Aceasta este surparea vrajbei, întărire a păcii şi vistierie de nenumărate bunătăţi. Pentru aceasta nu ne mai rătăcim în pustietăţi, căci Calea cea adevărată am cunoscut-o.

Nu mai petrecem afară de curţile împărăteşti, că am aflat Uşa.

Nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, că am aflat Izvorul.

Nu mai sântem în văduvie, că am aflat Mirele.

Nu ne temem de lup, că avem pe Păstorul cel bun, „Că Eu, sunt Păstorul cel bun”.

Nu ne cutremurăm de tiranul, că stăruim aproape de Împărat. Continuă să citești →

PREDICA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR LA DUMINICA A PATRA DIN POST (A SFĂNTULUI IOAN SCĂRARUL)

Cine critică cu amărăciune păcatele altora, acela nu are a aştepta nici o iertare pentru păcatele sale. Căci Dumnezeu ne va judeca nu numai după mărimea păcatelor noastre, ci şi după cum am judecat noi pe alţii. De aceea Hristos a zis: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Mt. 7, l)

Sf Ioan Scararul_1

DESPRE POST ŞI DESPRE PATIMA DEFĂIMĂRII

„Iară fariseii grăiau: Cu domnul diavolilor scoate pe diavoli”

(Matei 9, 34; Luca 11, 15)

Precum după sfârşitul iernii, când începe vara corăbierul duce în mare vasul său, ostaşul curăţă armele sale şi îşi pregăteşte calul său de război, lucrătorul de pământ îşi ascute secera, călătorul începe cu curaj călătoria sa cea îndelungată şi luptătorul se găteşte pentru arena, aşa şi noi, când a sosit timpul postului, ca o vară a sufletului, precum ostaşii să curăţim armele noastre, precum lucrătorii de pământ să ascuţim secerile noastre, precum corăbierii împotriva valurilor, poftelor celor fără de rânduială să opunem cugetările cele sfinte, precum călătorii să începem călătoria la cer şi precum luptătorii să ne gătim pentru luptă.

Continuă să citești →

CUM SĂ POSTESC DACĂ SUNT BOLNAV

POST

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia X, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 116-117

„Deci dacă sunt aici unii care, împiedicați de vreo boală trupească, nu pot sta nemișcați, pe aceștia îi sfătui să-și aline și boala trupului și să nu se lipească nici de această învățătură duhovnicească, ci acesteia să-i arate mai mare râvnă.

Sunt, da, sunt căi cu mult mai bune decât calea postului, care ne pot deschide ușile îndrăznirii celei către Dumnezeu. Cel ce mănâncă și nu poate posti să facă milostenii mai bogate, să se roage cu mai multă stăruință, să fie cu mai multă râvnă la ascultarea cuvintelor dumnezeiești, la acestea boala trupului nu-i o piedică. Să se împace cu dușmanii, să alunge din sufletul său orice gând de răzbunare. De vrea să facă asta, a postit postul cel adevărat, acela care mai presus de toate îl cere de la noi Stăpânul. Că pentru aceasta poruncește și această abținere de la mâncăruri, ca înfrânându-ne săltările trupului, să-l facem plecat pentru împlinirea poruncilor. Dar dacă din pricina unei boli trupești nu vrem să avem ajutorul ce ni-l dă postul și arătăm și mai multă trândăvie pentru împlinirea faptelor bune, atunci fără să ne dăm seama ne păgubim cumplit. Dacă postul nu ne e de nici un folos de ne lipsesc faptele bune de care am vorbit mai sus, apoi vom fi și mai trândavi de nu putem folosi nici leacul postului.

(…) Iar pe frații voștri, care din pricina unei slăbiciuni trupești nu pot să postească, îndemnați-i să nu lipsească de la această învățătură duhovnicească; învă­țați-i, spuneți-le cele grăite de mine, arătați-le că acela care mănâncă și bea cu măsură nu-i nevrednic să vină la biserică și să asculte predica; nevrednic e cel trândav, cel leneș. Spuneți-le cuvântul apostolic: Cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă; cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă; și mulțumește lui Dumnezeu (Romani 14, 6). Deci și cel ce postește mulțumește lui Dumnezeu, că a avut putere să ducă osteneala postului; și iarăși și cel ce mănâncă mulțumește lui Dumnezeu, pentru că aceasta cu nimic nu-i poate vătăma mântuirea sufletului, dacă vrea.” Continuă să citești →

Cuvânt al Sfântul Ioan Gură de Aur întru lauda Sfântului Ioan Înainte Mergătorul

Cuvânt al Sfântul Ioan Gură de Aur întru lauda Sfântului Ioan Înainte Mergătorul

20348.p_Botezul Domnului

ORNAM1

Să aducem laudă acum Sfântului Ioan Botezătorul. Cu dor să îl încununăm pe el, decât care nu s-a ridicat altul mai mare între cei născuţi din femeie, după cuvântul Stăpânului. Căci nimic nu a făcut cinste profetului cum i-a făcut faptul de a-L fi botezat pe Domnul. Aşadar, să mergem la stăpânescul botez cel care l-a strălucit cel mai mult pe Înainte Mergătorul Împăratului cerurilor şi să călătorim cu dor în ţinuturile Iudeii din care să rodim venirea bunătăţilor. Sau, mai curând, să scriem prin cuvinte faptele şi să adunăm aici rodul celor cunoscute. Pe acel Iordan ce L-a primit pe Însuşi Creatorul lui pogorât în trup, să-l lăsăm să curgă prin mijlocul nostru şi să ni-l închipuim pe Ioan Botezătorul stând pe malurile râului şi să-L privim pe Stăpânul apropiindu-Se de propria slugă şi botezându-Se de către el şi, adeverit prin pogorârea din cer asupra Lui a Duhului Sfânt, să ne închinăm noi, închinătorii Sfintei Treimi Celei de o fiinţă, Tatălui Care Îl mărturiseşte pe Fiul, şi Fiului mărturisit şi Duhului Sfânt Care adevereşte. Să urmărim în cartea Evangheliilor care ne călăuzeşte pe noi la cele dorite şi ţinându-ne de dumnezeieştile citiri ca de nişte urme să alergăm la taina cea slăvită a lumii. „Şi a venit atunci, zice, Iisus la din Galileea la Ioan în Iordan ca să fie botezat de el”.

Continuă să citești →

Predica Sf. Ioan Gură de Aur la Tăierea împrejur a Domnului

 Predica Sf. Ioan Gură de Aur la Tăierea împrejur a Domnului

Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus (Luca 2, 51)

 

Despre creşterea copiilor

Când Apostolul vorbeşte despre însuşirile cele bune ale unei văduve, aminteşte, mai înainte de toate, că ea trebuie să fi crescut copii (I Timotei 5, 9-10).

Însă cuvântul „creştere” el nu-l ia într-un înţeles obştesc, de jos, precum mulţi înţeleg aceasta, că adică văduva nu trebuie să fi lăsat copiii săi să moară de foame. Chiar singură, puterea firii unei mame nu ar fi îngăduit aceasta, şi de aceea nu este trebuinţă de vreo lege ca văduva să nu lase copiii săi flămânzi. Apostolul vorbeşte aici despre creşterea întru cucernicie şi dreptate. Iar mamele care nu îşi cresc aşa copiii lor sunt mai rele decât cele ce îşi omoară copiii. Aceasta trebuie să se zică nu numai femeilor, ci şi bărbaţilor. Mulţi părinţi îşi dau toată truda ce se poate gândi pentru ca să agonisească fiului lor un cal bun, o casă frumoasă, o moşie preţioasă, dar pentru ca el să dobândească un suflet nobil şi un simţământ cucernic, nu se îngrijesc cât de puţin. Şi tocmai aceasta duce toată lumea în neorânduială, că noi nu creştem copiii noştri după cuviinţă şi ne îngrijim numai pentru averea lor, şi nu pentru sufletele lor. Aceasta este cu adevărat cea mai mare nebunie. Căci fie averea cât de mare şi cât de însemnată, dacă acela care are să o moştenească nu este îmbunătăţit şi drept, ea trebuie a se socoti ca şi pierdută; ba încă unui astfel de om, averea îi este chiar spre pierzare şi îl duce încă mai sigur şi mai adânc în iad. Dimpotrivă, dacă sufletul este nobil şi îmbunătăţit, el, şi sărac fiind, va fi fericit. De aceea, noi trebuie să ne îngrijim să nu-i facem bogaţi în aur, argint şi în alte lucruri asemenea, ci să fie foarte bogaţi în cucernicie, în dreptate şi în fapta cea bună; să nu aibă multe trebuinţe şi să nu umble cu ardoare după bunurile şi după plăcerile pământeşti. Trebuie să fim cu luare aminte asupra ieşirii şi intrării lor, asupra purtării, umblării şi asupra prietenilor lor, ştiind că cine este leneş întru aceasta nu poate nădăjdui iertarea de la Dumnezeu. Dacă purtarea de grijă pentru mântuirea altor oameni este una dintre cele mai mari datorii ale noastre, precum zice Apostolul: „Nimeni să nu caute folosul său, ci folosul altuia” (I Corinteni 10, 24), cu cât mai mult fiecare va trebui să fie răspunzător pentru îngrijirea de mântuirea copiilor săi! Dumnezeu va zice către fiecare tată: „Nu am dat Eu copil dintru început în casa ta? Nu te-am pus Eu pe tine învăţător, crescător, îngrijitor şi stăpân al lui? Nu am pus Eu în mâinile tale toată puterea asupra lui? Când el era încă gingaş, ţi l-am dat ţie, ca să-l formezi şi să-l orânduieşti”. Ce iertare poţi nădăjdui, când tu pregeţi şi treci cu vederea creşterea lui? Sau ce poţi tu, oare, să zici spre dezvinovăţirea ta? Poate că fiul tău este greu de înfrânat şi îndărătnic. Dar la aceasta trebuia să gândeşti de mai înainte, când el era încă mic şi uşor se putea înfrâna; de atunci să te fi îngrijit a-l îmblânzi, a-l obişnui la datoriile lui, a-l aduce la orânduială şi a stârpi bolile sufletului său. Continuă să citești →

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la a doua zi de Crăciun

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la a doua zi de Crăciun

„Iar după ce s-a săvârşit Irod, iată îngerul Domnului în vis se arată lui Iosif în Egipt, zicând: sculându-te ia pruncul şi pe muma lui, şi mergi în pământul lui Israil, că au murit cei ce căutau să ia sufletul pruncului” . (Mat. II. 19, 20).

Dumnezeu este ajutătorul nostru întru nevoi

Când tu, frate, eşti lovit de vreo nenorocire, care te pune în necaz, nu căuta scăpare la oameni, nu te rezema pe ajutorul muritorilor, ci trecând pe lângă toţi alţii, aleargă la adevăratul doctor al sufletului tău.

Numai El singur poate vindeca sufletul nostru, el, „care l-a făcut” (Ps. XXXII, 15), şi numai El, care cunoaşte faptele noastre, poate pătrunde şi în conştiinţa noastră, a atinge inima noastră şi a deştepta duhul nostru.

Iar dacă El nu ne mângâie, atunci orice ar face oamenii pentru acesta, este de prisos şi zadarnic. Din contra, când Dumnezeu ne deşteaptă şi ne mângâie, necăjească-ne oamenii şi de o mie de ori, ei nu pot nimic; căci când El întăreşte inima noastră, nimeni nu este în stare a o clăti. Continuă să citești →

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA PERICOPA EVANGHELICĂ CE SE CITEŞTE LA POMENIREA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR: STAULUL

13-nov_ioan_hrisostom

Legături:

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA

LA PERICOPA EVANGHELICĂ CE SE CITEŞTE LA POMENIREA

SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

STAULUL 

„Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oi” (Ioan 10, 11)

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare şi praznic. Este sărbătorit unul din cei mai mari Părinţi şi Dascăli ai Biserici noastre, Sfântul Ioan Gură de Aur. Am vorbit altădată despre viaţa sa şi despre sfârşitul său în Comana Armeniei. Acum să aruncăm o privire peste Evanghelia sărbătorii. Continuă să citești →

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR: SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR – REFORMATORUL

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR  – REFORMATORUL

1

ORNAM1

ORNAM1

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătorit corifeul sfinţilor predicatori din toate veacurile. Este sărbătorit Sfântul Ioan Gură de Aur.
Multe sunt laturile din care poate fi cercetată viaţa şi propovăduirea acestuia. Una din aceste laturi o voi expune iubirii voastre. Şi aceasta este: Ioan Gură de Aur – reformatorul.

Ioan-Gura-de-Aur

***

Sfântul Ioan Gură de Aur îşi dorea o societate ideală. O societate în care să predomine cu desăvârşire voinţa Părintelui ceresc, o societate – împărăţie a lui Hristos. Nu a spus cum auzi azi: o, frate, cu mine se va schimba lumea? El credea că până şi un singur om, când are în el foc, poate să contribuie la îndreptarea societăţii. Şi se lupta inflexibil.

Arma lui era cuvântul lui Dumnezeu, sabia Duhului. Stabilise diagnosticul şi a început terapia. Nu de la frunze şi de la ramuri. A descoperit rădăcinile şi s-a aplecat asupra lor. Şi care sunt rădăcinile societăţii? Continuă să citești →