PREDICA VLĂDICĂI AUGUSTIN LA ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR (27 ianuarie) – fragment

Aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură-de-Aur

 – 27 ianuarie – 

capul Sf. Ioan-gura-aur

ORNAM1

PÂNĂ LA MOARTE

[…]

Sfântul Ioan Gură-de-Aur a trăit în veacul al IV-lea d.Hr. S-a născut într-o mare cetate a răsăritului, Antiohia. Acolo a fost hirotonit preot. S-a consacrat predicării cuvântului lui Dumnezeu. Cuvintele care ieşeau din gura lui erau pline de credinţă, iubire şi nădejde în Dumnezeu. Ca aurul alerga cuvântul lui. De aceea a şi fost numit „Gură de Aur”. Toţi îl ascultau cu o mare atenţie. Prin predicile lui cei îndureraţi primeau mângâiere, cei săraci şi prigoniţi aflau ocrotire, bogaţii erau învăţaţi să-i iubească pe săraci, conducătorii să fie pentru popor părinţi afectuoşi, poporul să se supună conducătorilor, preoţii să fie la înălţime în conştiinţa poporului. Doisprezece ani a predicat în Antiohia. Faima lui s-a întins pretutindeni. Veneau din diferite părţi ca să-l asculte.

Sfântul Ioan Gură-de-Aur a vrut să rămână şi să moară în Antiohia ca predicator. Dar voia lui Dumnezeu a fost alta. Fără să vrea, într-o zi, o trăsură imperială l-a luat şi l-a dus în Constantinopol. Acolo, cu voia întregului popor evlavios a fost ales şi hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului. N-a rămas multă vreme în tron, nici şase ani. Dar în aceşti puţini ani, în care a rămas, a făcut lucruri mari şi minunate. A curăţit arhiepiscopia de clericii nevrednici. A mustrat iubirea de argint şi lăcomia celor bogaţi. A înfierat luxul femeilor. I-a ocrotit pe săraci şi pe cei persecutaţi. A sistematizat filantropia. El însuşi a trăit ascetic. Nopţile şi le petrecea studiind şi rugându-se. Toate veniturile arhiepiscopiei le aloca pentru săraci şi nenorociţi. Poporul îl iubea şi se minuna de el ca de un adevărat prooroc, ca de un al doilea Înaintemergător.

Dar bogaţii care adunau comori prin jafuri şi nedreptăţi şi trăiau în desfrânare şi stricăciune, femeile lumeşti, care vroiau să se îmbrace în mătase şi să-şi atârne de urechi cercei foarte scumpi, conducătorii, care se purtau fără milă cu sărmanul popor şi, în sfârşit, preoţii şi episcopii răi, care uitaseră de marea lor misiune, toţi aceştia, fireşte, nu puteau să-l iubească pe Gură-de-Aur. Pentru că Gură-de-Aur nu linguşea pe nimeni şi nu înceta să mustre răutăţile tuturor fără excepţie şi chiar şi pe ale împărătesei Eudoxia. Toţi aceşti oameni răi şi stricaţi au complotat împotriva Sfântului Gură-de-Aur şi au hotărât să-l izgonească din tronul arhiepiscopal. De două ori au încercat să-l scoată din tron. Prima dată a aflat poporul, s-a ridicat, s-a răsculat, a dat foc bisericilor, s-a vărsat sânge pe drumuri şi în pieţe, era aproape să cadă şi însuşi împăratul şi, în sfârşit, a fost nevoit să retragă ordinul de exilare. Gură-de-Aur s-a urcat din nou în tron.

Dar duşmanii Sfântului Gură-de-Aur nu s-au liniştit. Cu învrăjbiri şi calomnii au întărâtat-o pe împărăteasa Eudoxia şi aceasta l-a întărâtat pe bărbatul ei, Arcadie, şi Arcadie – un împărat fără o voinţă puternică – a hotărât să semneze condamnarea lui Gură-de-Aur. L-au exilat într-un loc foarte îndepărtat, la Cucuz, unde era un mic şi neînsemnat sat al Armeniei. L-a însoţit un detaşament militar special. Şaptezeci de zile a mers prin locuri sălbatice, ca să ajungă în acel loc al exilului. A suferit mult. Acolo a rămas sfântul lui Dumnezeu trei ani exilat. Dar dragostea şi admiraţia, pe care poporul le nutrea faţă de persoana lui, au făcut pe mulţi să pornească la drum din toate părţile lumii şi să vină să-l vadă pe eroul şi martirul Ortodoxiei. Dar nici sfântul n-a stat degeaba. Scria epistole către preoţii care-i rămăseseră credincioşi şi altor persoane misionare. Trimitea misionari în părţile sălbatice ale răsăritului, ca să-L propovăduiască pe Hristos.

Dar această acţiune, pe care a dezvoltat-o în exilul său sfântul părinte, nu a plăcut deloc duşmanilor. Aceştia au reuşit emiterea unui alt ordin, ca Gură-de-Aur să fie exilat chiar mai departe, într-un loc numit Pytius. Soldaţi mitocani au îndeplinit porunca. L-au luat din Cucuz şi a început drumul către Pytius. Dar trupul bolnăvicios şi epuizat de osteneli şi de asceză al sfântului părinte n-a mai rezistat şi la jumătatea drumului a căzut. L-au dus într-o biserică, care era închinată numelui unui mucenic, Sfântul Vasilisc.

Acolo s-a întins noaptea şi l-a văzut în somnul său pe Sfântul Vasilisc, care i-a spus: Frate Ioane, s-au terminat chinurile tale. Ai curaj. Mâine vom fi împreună… Sfântul Ioan s-a ridicat, şi-a făcut rugăciunea, şi-a iertat duşmanii şi şi-a încredinţat duhul lui Dumnezeu. Ultimele lui cuvinte au fost: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.

Acolo, la Comana, pe un ogor l-au îngropat. Sfântul părinte a rămas acolo 30 de ani îngropat, iar după 30 de ani, copilul lui Arcadie şi al Eudoxiei, care l-au exilat, Teodosie al II-lea Împăratul, şi credinciosul lui ucenic Proclu, care devenise patriarh, au hotărât să facă aducerea sfintelor lui moaşte. O delegaţie oficială s-a dus la Comana, a deschis mormântul, a luat sfinţitele moaşte, le-au pus într-o preţioasă raclă şi le-au adus în Cetate. Pe drumul întoarcerii, pe unde treceau sfintele moaşte, poporul întreg se ridica, îngenunchea şi se închina. Moaştele au ajuns în Cetate. Era 27 ianuarie 438 d. Hr. Ce s-a întâmplat în acea zi e de nedescris. Toată lumea a trecut şi s-a închinat. Sfântul Gură-de-Aur era din nou în tronul său după 30 de ani.

***

Iubiţilor! Evanghelia spune că Hristos a venit în lume să îl afle şi să-l mântuiască pe omul, care era ca o oaie rătăcită şi era în primejdia de a fi mâncat de lup (Luca 19, 10). Hristos S-a răstignit pentru mântuirea omului. Şi câţi dascăli şi păstori ai bisericii urmează exemplul Bunului Păstor – Hristos, şi lucrează şi trudesc, ca să-şi mântuiască turma şi să o conducă la Dumnezeu, vor fi martirizaţi şi ei în lumea aceasta. Un astfel de adevărat păstor şi dascăl al Bisericii a fost Sfântul Gură-de-Aur. Şi-a iubit turma. S-a luptat până la moarte pentru adevăr. A fost persecutat, izgonit, exilat şi a murit ca un mucenic, ca un martor al adevărului. Fie ca exemplul lui să-i însufleţească pe toţi păstorii şi dascălii Bisericii. Să fie şi ei gata ca pentru turma lor şi pentru adevăr să-şi piardă tronurile şi chiar şi însăşi viaţa lor.

Sursa: „Flori înmiresmate”