7. Rezidirea neamului omenesc

  În Tradiţia patristică, Botezul lui Hristos în râul Iordan este corelat cu trecerea minunată a Mării Roşii de către israeliteni. Aşa cum odinioară, prin harul făcător de minuni al Cuvântului neîntrupat ce a lucrat asupra lui Moise, egiptenii au fost înnecaţi iar evreii au fost eliberaţi, la fel şi acum, prin puterea Cuvântului întrupat, omul stricat şi decăzut este replămădit, iar demonii sunt striviţi, adică îşi pierd puterea.
  Sfântul Nicodim Aghioritul spune că olarul are nevoie de două elemente ca să refacă un vas: de apă, ca să amestece lutul, şi de foc, ca să ardă şi să usuce plămădeala. La fel a procedat Dumnezeu – marele olar – cu plămada omenească. Vrând să remodeleze firea noastră stricată de păcat, Dumnezeu a folosit foc şi apă. Focul a venit de la El, pentru că Dumnezeu este ,,foc mistuitor’’ care arde răul, iar apa a fost luată din râul Iordan.
  Prin întruparea lui Hristos, ca şi prin toate celelalte etape ale sfintei iconomii, între care se află, fireşte, şi Botezul în râul Iordan, neamul omenesc a fost remodelat. Căderea şi stricarea firii noastre au fost urmate de replămădirea şi de renaşterea omului. Această renaştere a avut multă putere, pentru că în urma păcatului firea omenească nu s-a nimicit în totalitate, dar şi pentru că replămăditorul omului a fost Însuşi Creatorul său.
  Este absolut imposibil ca apa şi focul să existe împreună, pentru că focul nu se poate aprinde şi nici nu poate să ardă într-un loc umed, iar apa stinge focul. În râul Iordan, ele au putut să coexiste, pentru că focul era nezidit, în vreme ce apa era zidită. De aceea, focul nu a fost afectat de apă. Dimpotrivă, apa zidită s-a sfinţit prin focul Dumnezeirii. (VA URMA)