VLĂDICA IEROTEI DE NAVPAKTOS DESPRE VEDEREA DUMNEZEIASCĂ A BOTEZĂTORULUI

  13. Vederea de Dumnezeu a Sfântului Ioan Botezătorul

Vederea de Dumnezeu a Cinstitului Înaintemergător a fost mare. În vieţile sfinţilor, întâlnim adesea experienţe ale contemplării slavei Sfintei Treimi în Persoana lui Hristos, dar Sfântul Ioan Botezătorul a fost învrednicit nu numai de vederea Cuvântului, ci şi de auzirea vocii Tatălui şi de vederea Duhului Sfânt. Această contemplare nu a fost o vedere a simţurilor, deşi omul vede şi cu ochii trupeşti, care mai înainte se transfigurează spre a putea suporta vederea de Dumnezeu. Faptul că a fost vorba despre o revelaţie suprafirească şi despre apariţia Sfintei Treimi reiese din frazele folosite de Sfinţii Evanghelişti atunci când prezintă cele petrecute. Evanghelistul Matei spune: îndată cerurile s-au deschis (Matei 3, 16), iar Evanghelistul Marcu afirmă: a văzut cerurile deschise (rupte) (Marcu 1, 10). Aşadar, cerurile s-au deschis şi s-au sfâşiat.
Aceste două cuvinte (deschis şi rupt) nu sunt întrebuinţate întâmplător, pentru că ele exprimă două realităţi diferite, care au legătură cu întruparea Fiului lui Dumnezeu şi cu iubirea de oameni a Dumnezeului Treimic, după cum tâlcuieşte Sfântul Grigorie Palama.

S-au deschis arată că, dacă în urma neascultării lui Adam, cerurile s-au închis şi omul a pierdut comuniunea cu Dumnezeu, de astă dată, prin deplina ascultare a lui Hristos, Care este noul Adam, cerurile se deschid din nou şi omul poate să dobândească comuniunea cu Dumnezeu. Astfel, Hristos este noul născător al neamului omenesc. După trup ne tragem din Adam, dar duhovniceşte ne tragem din noul Adam, adică din Hristos.

A văzut cerurile deschise (rupte) exprimă o altă mare taină, Hristos a luat în trup toată puterea şi toată energia nemăsurată şi nesfârşită a Duhului Sfânt. Ştim însă foarte bine că, fiind nezidită energia Duhului Sfânt nu poate fi încăpută de cele zidite. Prin ruperea cerurilor, s-a arătat în chip văzut că acestea nu au putut suporta puterea Duhului Sfânt ce a trecut spre Trupul în care Dumnezeirea Se afla în unul din ipostasurile Sale sau, mai degrabă, în acest fel, s-a vădit îndumnezeirea firii omeneşti luate de Dumnezeu asupra Sa. 

În mod obişnuit, neziditul nu poate fi încăput de zidit. Un asemenea lucru ajunge să fie cu putinţă numai în condiţiile în care ziditul este întărit de Duhul Sfânt. De aceea, în Biserică se cântă: ,,În lumina Ta… am văzut lumină’’. Sfinţii Îl văd pe Dumnezeu ca lumină, doar dacă sunt întăriţi de Lumina nezidită a lui Dumnezeu, iar omul, în general, se poate învrednici de împărtăşirea cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos pentru că, fiind mădular al Bisericii, primeşte harul curăţitor, illuminator şi îndumnezeitor al lui Dumnezeu, în momentul în care se împărtăşeşte, cerurile vieţii duhovniceşti se rup, neputând rezista în faţa lui Dumnezeu.

Dacă presupunem că termenul ceruri i-ar desmna pe îngeri, atunci cuvântul Evanghelistului înfăţişează un alt mare adevăr teologic. Chiar dacă îngerii sunt curaţi în faţa lui Dumnezeu, pentru că se curăţă şi se luminează încontinuu prin trăirea aproape de Dumnezeu, totuşi ei nu au curăţia superioară şi desăvârşită a Creatorului. Numai firea noastră în Hristos, făcută sălaş al lui Dumnezeu şi asemenea lui Dumnezeu, poate să încapă strălucirea, frumuseţea, puterea şi harul Duhului Sfânt. De aceea, prin venirea Duhului Sfânt, nu numai că s-au rupt cerurile, dar şi îngerii cei curaţi s-au dat la o parte.