
Apelul Arhiepiscopului Ieronim catre comunitatea internaţională
Vineri, 16 mai 2014
Autor: iaath.gr
Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei şi al întregii Elade a adresat un apel comunităţii internaţionale să folosească orice mijloc legal, încât să nu fie aplicată pedeapsa cu moartea pentru sudaneza în vârstă de 27 de ani, care a îmbrăţişat creştinismul.
Preafericitul cere guvernelor din Occident şi organizaţiilor internaţionale să facă presiuni în orice mod legal, încât să nu fie spânzurată de autorităţile din Sudan Mariam Yahya Ibrahim Isagk.
Cere, de asemenea, să se respecte dreptul oamenilor de a-şi exercita în mod liber datoriile lor religioase şi de a-şi exprima deschis crezurile, „drepturi fundamentale nu doar pentru societăţile occidentale, ci pentru întreaga omenire”.
Tânăra de 27 de ani a fost condamnată la moarte deoarece, potrivit rechizitoriului tribunalului din Khartoum, „nu s-a lepădat de religia creştină în timpul perioadei de trei zile ce i-a fost dată şi nu s-a întors la islam”.
Preafericitul va trimite un inscris pe aceasta tema si ambasadorului Sudanului din Atena, solicitând să nu se aducă la îndeplinire pedeapsa dată tinerei femei.
Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
