Co-liturghisire arhierească în cinstea Născătoarei de Dumnezeu Ekatondapyliani
(FOTO)
Miercuri, 15 august 2012
Autor: Trimisul nostru, Iorgos Ferdi
Cu strălucire a fost oficiată Dumnezeiasca Liturghie praznicală în istorica biserică a Născătoarei de Dumnezeu Ekatondapyliani din Parikia – Paros.
La Dumnezeiasca Liturghie au participat ierarhi ai Bisericii Eladei – Mitropolitul de Limnos, kyr Ierotheos, Mitropolitul de Hristianoupoli, kyr Prokopios şi Mitropolitul locului, de Paronaxia, kyr Kallinikos.
Lumea s-a adunat devreme în împrejurimile locului de închinare din Ciclade pentru a săruta Sfânta Icoană şi pentru a primi harul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Un corp al Marinei de Război a adus onoruri Maicii Domnului.
Dumnezeiescul cuvânt a fost predicat de Mitropolitul de Limnos, kyr Ierotheos, care printre altele a vorbit despre caracterul specific al sărbătorii de astăzi.
A semnalat faptul că în persoana Născătoarei de Dumnezeu o vedem toţi pe propria noastră mamă şi a mulţumit din inimă Înaltpreasfinţitului Kallinikos pentru extraordinara cinste pe care i-a făcut-o de a liturghisi în preastrălucita biserică a Cicladelor.
Din partea sa, kyr Kallinikos a subliniat importanta participare a oamenilor, subliniind că Maica lui Hristos este sprijinul şi ajutorul nostru.
A urat ca Născătoarea de Dumnezeu să acopere fiecare casă şi să ne ocrotească pe noi toţi.
Traducere: https://acvila30.ro/; sursa: ROMFEA.GR
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [https://acvila30.ro], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.















