Alte sfaturi pentru viața duhovnicească dusă întru SIMPLITATE și SMERENIE, din înțelepciunea Sfântului AMBROZIE de la OPTINA:” Nu fi ca o muscă supărătoare, care uneori zboară de colo-colo fără nici o noimă, iar alteori înțeapă, sâcâindu-i pe toți… Slava deșartă dac- o atingi, cu degetul, țipă”
“Acolo unde este tulburare, sau neînțelegere, sau dezbinare, dacă cercetăm cu luare-aminte se va vedea că în cea mai mare parte pricina este iubirea de slavă și trufia…”
***
Viața duhovnicească
Ieri am luat o carte a ierarhului Dimitrie al Rostovului, si s-a deschis la locul unde se spune:
„Unde este dragoste, acolo este și Dumnezeu; unde este dreptate, acolo este Dumnezeu; unde este viață curată și fără de prihană, și acolo este Dumnezeu — iar unde nu sunt acestea, acolo nu este nici Dumnezeu.”
Să ne amintim acest lucru, și să știm că Dumnezeu ne vede întotdeauna, și să ne ferim din răsputeri de cele ce ce-I sunt urâte.
Omul este ca un gândac. Când vremea este caldă și însorită, zboară mândru și bâzâie: „Toate pădurile sunt ale mele, toate poienile sunt ale mele! Toate poienile sunt ale mele, toate pădurile sunt ale mele!” — dar cum apune soarele și prinde a sufla un vânt rece, gândacul uită de vitejie, se lipește de o frunză și nu face alta decât să se smiorcăie: „Nu mă scoateți de aici!“
Viața ta se aseamănă cu un șanț destul de adânc, care pe timp de ploaie se umple în așa hal, încât nici nu mai poți să-l treci, iar alteori seacă atât de tare, încât nu mai curge apa prin el. Sfinții Parinți laudă însă viața care trece ca un pârâu ce curge statornic și nu seacă niciodată. Acest pârâu este, în primul rând, ușor de trecut, iar în al doilea rând este plăcut și folositor tuturor trecătorilor, fiindcă apa lui, care curge lin și de aceea nu se tulbură niciodată, este bună de băut. La tine s-a văzut întotdeauna nazuința numai spre împlinirea pravilei de rugăciune, iar spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, pe care Domnul le numește „mici”, nu ai nici chef, nici osârdie, nici silință, nici înțelegere — iar cea dintâi fără cea de-a doua nu e temeinică niciodată.
În orice petrecere a ta străduiește-te să petreci așa cum place lui Dumnezeu, adică cu duh pașnic si smerit; nu osândi pe nimeni și nu necăji pe nimeni, străduindu-te, după porunca apostolească, ca cuvântul tău să fie dres cu sarea duhovnicească.
Nu fi ca o muscă supăratoare, care uneori zboară de colo-colo fără nici o noimă, iar uneori înțeapă, sâcâindu-i pe toți, ci fii ca o albină înțeleaptă, care primăvara și-a început cu osârdie lucrul său și spre toamnă a terminat fagurii de miere.
Descrii cât de neplăcută a fost pentru tine călătoria pe calea ferată și prin ce mijloc ai reușit să scapi de convorbirile sâcâitoare — și s-a împlinit cuvântul apostolesc: dacă i se pare cuiva, între voi, că este înțelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înțelept (I Cor. 3, 18). Te nelinișteste faptul că a trebuit să te folosești de acest mijloc în biserica Cuviosului Serghie. Domnul Se uită însă nu la faptele noastre exterioare, ci la intențiile cu care facem un lucru sau altul — și dacă intenția noastră este bună, după Dumnezeu, putem fi liniștiți. De aceea nu trebuie să-i judecăm pe alții în nici un caz: noi vedem doar faptele exterioare, însă imboldurile și intențiile ascunse potrivit cărora vor fi judecate aceste fapte sunt știute numai de Dumnezeu, Cel ce cunoaște inimile.
Te afli acum la mijloc, între lume și monahism, iar măsura de mijloc este încuviințată peste tot și în toate – și ție, potrivit educației tale și sănătății tale șubrede, ți se potrivește în multe privințe; străduiește-te să trăiești potrivit poruncilor evanghelice ale Domnului și, mai întâi de toate, să nu judeci pe nimeni pentru nimic, ca să nu fii, la rândul tău, judecată.
Înțelepțește-te. Smerește-te. Pe alții nu-i osândi. Nu judecați, ca să nu fiți judecați (Mt. 7, 1).
Nici un lucru nu se săvârșește deodată, ci puțin câte puțin , pe masura strădaniei și luării-aminte, iar câteodată și a silinței chiar însoțite de greșeli și de neplăceri: acestea vor trece cu timpul, iar lucrul va rămâne și îl va veseli pe om.
Cine vrea să ia aminte la sine însuși trebuie să citească cu luare-aminte cartea aceasta (a Cuviosului Varsanufie cel Mare și Ioan Prorocul — n. red. ruse), să stea mai mult acasă, să nu umble pe la chilii și să nu cheme oaspeți; pe alții să nu-i osândească, iar pentru păcatele sale să suspine către Domnul Dumnezeu, ca să primească milostivirea dumnezeiască.
În viața duhovnicească este un lucru foarte bun să îți explici cu înțelepciune, la timp, purtarea, să ceri iertare la timp, ca să-ți împaci propriul suflet și totodată să le dai celorlalți prilej să facă același lucru. Nu degeaba s-a spus în Psalmi: caută pacea și urmeaz-o pe ea (Ps. 33, 13).
Simplitate
Explicația simplă și directă este cea mai eficace și mai folositoare și de aceasta trebuie să vă țineți, mai ales la dispoziția voastră duhovnicească. Dumnezeu este Ființă simplă, și viața duhovnicească trebuie să fie simplă. În Biserica Ortodoxă, metafora este îngăduită doar în ritualurile bisericești și în cele șapte Taine — de aceea se și numesc Taine. Toate celelalte au un înțeles nemijlocit și limpede. De aceea și trebuie să evităm metaforele și alegoriile, mai ales în ce privește îndreptarea stării noastre morale.
Să nu crezi gândurilor care își bat joc de tine cum că nimeni nu te poate înțelege din pricina educației tale subțiri — dar educația lumească îl subțiază pe om numai în privința fățărniciei, a vicleniei, a șireteniei și a fățărniciei subtile, dar în nici o privință bună. Binele creștinesc cere simplitate a sufletului și a inimii, nu prefăcătorie – iar de simplitate lumea mondenă este străină, ca și cum s-ar trage din alt Adam, nu din cel de obște.
Ai scris că mulți se poartă cu tine interesat. Deși poate că ce spui tu este adevărat, mai de folos este pentru noi să privim toate nu cu bănuială, ci cu simplitate, urmând Sfântului David, care spune despre sine: pe cel viclean, care se schimbă față de mine, nu l-am cunoscut (Ps. 100, 5). Ca să dobândim o asemenea neștiință mântuitoare trebuie să ne rugăm cu osârdie Domnului ca El să ne ajute și să ne dăruiască ochi bun, despre care s-a zis în Sfânta Scriptură: ochiul curat nu va vedea răul (v. Avac. 1, 13). Între cele nouă roade ale Duhului se află și bunătatea, adică purtarea îngăduitoare și nebănuitoare față de ceilalți.
Tot ce este simplu este mai aproape de Dumnezeu, pe când cele complicate și înalte ne depărtează de Dumnezeu.
Să trăim mai simplu, și Dumnezeu ne va milui.
Întelepciunea cea din afară este nebunie înaintea lui Dumnezeu, iar prețioasă este simplitatea sufletului, care este maica credinței, și a smereniei, și a dragostei nefățarnice.
[…]
Slava deșartă
Slava deșartă și trufia sunt unul și același lucru. Slava deșartă iși arată faptele ca oamenii să vadă cât de îndemânatic, cât de priceput și așa mai departe ești, iar trufia începe după aceea să-i disprețuiască pe toți. Omida se târăște, șerpuiește: așa și slava deșartă . Când îi cresc aripi, zboară în sus: așa și trufia.
Cu toate ca slava deșartă și trufia sunt din același aluat și au aceeași însușire, lucrarea lor și semnele prin care pot fi recunoscute se deosebesc. Slava deșartă se străduie să atragă lauda oamenilor și în acest scop se înjosește adeseori și caută să facă pe placul lor, în timp ce trufia respiră dispreț și lipsă de respect față de ceilalți, cu toate că iubește la fel de mult laudele.
Slava deșartă nu ne dă pace, împingându-ne la gelozie și la invidie, care îl tulbură pe om, stârnind în suflet un vifor de gânduri.
Slava deșartă, dacă o atingi cu degetul, țipă: “Mă jupoaie de viu.“
Cu toții bolim, mai mult sau mai puțin, de slava deșartă și de trufie — și nimic nu împiedică la fel de mult ca aceste patimi sporirea în viața duhovnicească. Acolo unde este tulburare, sau neînțelegere, sau dezbinare, dacă cercetăm cu luare-aminte se va vedea că în cea mai mare parte pricina este iubirea de slavă și trufia. De aceea Apostolul Pavel și poruncește, zicând: să nu fim iubitori de slavă deșartă, supărându-ne unii pe alții si pizmuindu-ne unii pe alții (Gal. 5, 26). Invidia și ura, mânia și pomenirea răului sunt odraslele cele de obște ale slavei deșartei și ale trufiei. Cuviosul Macarie Egipteanul arată și felul în care aceste patimi sunt legate între ele și se nasc una din alta. În cele șapte Cuvinte ale sale, el scrie: „Ura vine din mânie, mânia din trufie, iar trufia din iubirea de sine”.
Iar Domnul vestește limpede în Evanghelie ca și cei ce fac binele pentru slava și lauda de la oameni își primesc plata aici. De asemenea, cei ce au alte virtuți însoțite de trufie și de osândirea altora sunt lepădați de Dumnezeu, după cum arată pilda evanghelică despre vameș și fariseu — pe când fericita smerenie, după cum s-a zis în această pildă, îi îndreptățește înaintea lui Dumnezeu și pe cei cu lipsuri și păcătoși.
[…]
Smerenie
Ca să fii monahie trebuie să fii ori de fier, ori de aur… să fii de fier înseamnă să ai multă răbdare, iar să fii de aur înseamnă să ai multă smerenie.
Dacă cineva te va supăra, nu povesti nimănui în afară de stareț, și vei fi liniștită. Fă închinăciune tuturor, fără să iei aminte daca ți se răspunde la închinăciune sau nu. Trebuie să ne smerim înaintea tuturor și să ne socotim mai răi decât toți. Dacă nu am săvârșit fărădelegile pe care le-au săvârșit alții, asta este, poate, pentru că n-am avut prilejul. În fiecare om este ceva bun, dar noi vedem de obicei în oameni doar relele, fără să vedem nimic bun.
Dumnezeu îi cercetează cu milele Sale numai pe cei smeriți.
O doamnă L-a văzut în vis pe Domnul Iisus Hristos. La chemarea Lui, cea dintâi s-a apropiat o țărăncuțăa, apoi un mujic în opinci și în urma lor tot oameni din tagma țăranilor. Doamna s-a gândit că pentru bunătatea ei și, îndeobște, pentru toate virtuțile ei, Hristos o va chema și pe ea – dar cât de mare i-a fost mirarea când Domnul a încetat să mai cheme! S-a hotărât să-I aducă aminte Domnului că este și ea pe acolo, însă El i-a întors de tot spatele. Atunci doamna a șezut la pământ și a început să recunoască cu smerenie că este cu adevărat mai rea decât toți și nevrednică să fie în Împărăția cerurilor… Tocmai unii ca aceștia sunt buni pentru Împărăție , tocmai de unii ca aceștia e nevoie acolo.
[I s-a zis starețului: „Trufia pune piedică în toate!“ El a răspuns: „Tu înfășoară-te în smerenie; atunci, chiar dacă s-ar lipi cerul de pământ, n-o sa-ți fie frică“.]
Îndată ce omul se va smeri, smerenia îl va așeza în pridvorul Împărăției cerurilor.
Când vei fi lovit peste obrazul drept, întoarce-l și pe celălalt (v. Mt. 5, 39). De obicei, când cineva este lovit peste față, este lovit cu mâna dreaptă peste obrazul stâng, nu peste cel drept. Domnul a vrut să arate însă prin obrazul drept jignirea, înjosirea, necazul suferit pentru un lucru drept, în care nu ești vinovată. A întoarce obrazul stâng înseamnă că atunci când ești jignită fără a fi vinovată să-ți amintești înaintea Domnului păcatele tale, cu care îl jignești, și prin această recunoaștere să te smerești și să primești ocara nedreaptă ca pe ceva cuvenit.
Smerește-te mai mult cu duhul – smerenia înlocuiește și faptele. Rabdă toate neplăcerile și încredințează-te Domnului.
(din: Sfântul Ambrozie de la Optina, Învăţături duhovniceşti, Editura Sophia, 2010)
http://www.cuvantul-ortodox.ro/