Apel al Mitropolitului Antonie către credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene

Șeful serviciului administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene:  Utilizăm în apărarea noastră întreg arsenalul legislativ

Mitropolitul Antonie a făcut apel la credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene să fie cetățeni fideli ai Patriei lor, să facă tot ceea ce este posibil în folosul și pentru apărarea acesteia.

 

 

Șeful serviciului administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitul Antonie (Pacanici) de Boryspil și Brovary, s-a adresat credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene în legătură cu noile persecuții la adresa Bisericii canonice cu cuvintele lui Hristos: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăția!”. Mesajul vlădicii Antonie a fost publicat pe canalul său de YouTube.

Ierarhul a subliniat că tot ceea ce se întâmplă nu trebuie să provoace în rândul credincioșilor Bisericii nici teamă și nici confuzie, ci curaj și hotărâre de a-L urma pe Hristos, de a-și purta propria cruce, amintindu-și că dincolo de oroarea Golgotei, pe această cale ne așteaptă Bucuria Învierii.

„Copiii credincioși ai Bisericii Ortodoxe sunt cetățeni ai Ucrainei care respectă legea, care lucrează și își apără Patria. Și de aceea Constituția ne garantează dreptul de a ne mărturisi liber credința.

Rafala nebună de acuzații false și fabricate, presiunea masivă a mijloacelor de informații asupra episcopatului și clerului Bisericii noastre cu dorința de a-i compromite în orice caz, sunt nedemne de un stat democratic și european.

De aceea, avem dreptul ca în apărarea noastră să folosim întregul arsenal legislativ atât al statului nostru, cât și cel comun european”, a spus șeful serviciului administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovary a relatat că locașurile Bisericii Ortodoxe Ucrainene, ca întotdeauna, în aceste zile ale Postului Nașterii Domnului sunt supraaglomerate și demonstrează alături de cine este poporul ortodox din Ucraina.

Vlădica Anthonie a făcut apel la turma Bisericii Ortodoxe Ucrainene să fie cetățeni fideli ai Patriei lor, să respecte și să îndeplinească legile care nu contravin poruncilor lui Dumnezeu, să facă tot posibilul pentru folosul și apărarea ei (n. tr. a Patriei). „Cel care crede sincer și se încrede în Domnul său în toate, acela nu este supus răutății și urii distructive ca răspuns la asupriri, jigniri, nedreptăți. El iartă așa cum a iertat Hristos”, a adăugat șeful serviciului administrativ Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

După cum a comunicat Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși, Mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovary s-a adresat anterior Președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelensky, cu rugămintea de a opri nelegiuirile care sunt comise împotriva credincioșilor eparhiei care i-a fost încredințate.

Traducere: acvila30.ro