APEL UMANITAR – La doar 8 ani, Leontina are nevoie de ajutorul nostru!

APEL UMANITAR – La doar 8 ani, Leontina are nevoie de ajutorul nostru!

*

Leontina Nicoleta Călin, din comuna Orodel, judeţul Dolj, suferă de retinopatie de prematuritate gradul V (cinci), o boală care i-a răpit lumina ochilor. Potrivit medicilor, singura şansă de vindecare este intervenţia chirurgicală într-o clinică americană, pentru care familia fetei trebuie să plătească peste 30.000 de dolari. Costurile operaţiei depăşesc posibilităţile financiare ale modestei familii Călin, dar fiecare bănuţ primit din partea oamenilor sufletişti le poate vindeca singurul copil.

Leontina nu ştie ce înseamnă lumina. Nici din ce culori e plăsmuită lumea înconjurătoare. Şi ce este mai trist, nici chipurile părinţilor nu le cunoaşte. Aşa s-a născut – prematur, la 7 luni, cu grave deficienţe de vedere.

În prezent, fetiţa studiază la Liceul pentru elevi cu deficienţe de vedere din Buzău, departe de satul ei natal şi de părinţi şi cu toate acestea a terminat clasa întâi cu coroniţă. „Am fost foarte mândri de ea, pentru că ne-a adus acasă o colecţie frumoasă de diplome. Timpul petrecut departe de noi a afectat-o foarte mult şi de fiecare dată când vorbeam cu ea la telefon plângea şi ne întreba de ce trebuie să fie aşa departe de noi. Sperăm ca în curând să reuşim s-o operăm şi să o avem aproape de noi”, spune Mariana Violeta Călin, mama fetei.

Prima operaţie, fără reuşită

Necazul a început din primele luni de viaţă. „Când fetiţa a împlinit şase luni, am văzut că ceva nu este în regulă cu ea. I-am făcut primul control la spitalul din Craiova. Ni s-a spus că are dezlipire de retină, adică retinopatie de prematuritate gradul V (cinci). Aici nu ne-au dat nici o speranţă de vindecare, au spus să mergem cu ea mai departe, la alt spital”, povesteşte mama copilei, care nu are odihnă până nu-şi vede puiul cu ochişorii sănătoşi.

Pe 26 iulie 2004, în urma unui control medical făcut în Bucureşti, părinţii au primit asigurări că Leontina are şanse de vindecare. Medicii le-au dat încrederea de a lupta şi le-au recomandat o operaţie în Belgia. „Suma cerută de medicii de la clinica belgiană era de 6.000 de euro. Dumnezeu ne-a ajutat şi am strâns banii, cu ajutorul unor oameni cu suflet. Am mers cu fetiţa şi am operat-o. După operaţie, mergeam la control, aşa cum ne-au cerut doctorii din Belgia, la Spitalul de Oftalmologie din Bucureşti. Un an şi câteva luni a fost bine, dar la ultimul control ne-au spus că nu i s-a lipit în totalitate retina şi că nu şi-a recăpătat vederea. Am întrebat ce se mai poate face pentru ea şi ne-au zis că în Belgia nu se mai poate face nimic”, adaugă Mariana Călin.


„Îşi doreşte foarte mult să ne vadă pe noi, părinţii”

Zdrobiţi de durere din cauza situaţiei care părea fără ieşire, cei doi soţi, mobilizaţi de dragostea pentru fiica lor, nu au încetat să găsească o soluţie pentru sănătatea ei. Mama Leontinei mărturiseşte: „Am încercat şi în altă parte şi am aflat că această operaţie de care are mare nevoie Leo se poate face la o clinică din America. Am trimis actele şi am luat legătura cu dr. William Beautmont din Detroit, care ne-a confirmat că poate efectua operaţia şi costul la ambii ochi este de peste 30.000 de dolari. Orice am face este cu mult peste puterile noastre. Încercăm. Trăim cu această speranţă şi încredere în Bunul Dumnezeu pentru fetiţa noastră, care este şi singurul copil pe care îl avem. Am mers şi am bătut la toate uşile, am dat anunţuri umanitare în presă, la diferite emisiuni, la nenumărate fundaţii, dar nu a fost de-ajuns. Poate cu ajutorul dumneavoastră putem strânge măcar jumătate din sumă, ca să poată vedea şi ea măcar cu un ochişor, pentru că îşi doreşte foarte mult să ne vadă pe noi, părinţii”.

***

Conturi pentru donaţii

Dacă cineva vrea să o ajute pe micuţa Leontina, poate suna la numerul de telefon:  0769.244.865.(mama-Violeta Calin)

Pentru toţi cei care cred că nici un copil nu trebuie lăsat în întuneric, o pot ajuta pe Leonida Nicoleta donând în următoarele conturi deschise pe numele tatălui ei, Călin Ion:

Cont BCR Euro: RO 13RNCB0134041511570004

Cont BCR RON: RO 40RNCB0134041511570003

*

Detalii pe: http://leontinanicoleta.blogspot.ro/ .  

Mulțumiri adresate proiectului umanitar ,,Să fim oameni..”

***

Sursa: Mail ,  Ziarul Lumina.ro