Arhiepiscopul Adrian Hriţcu a fost înmormântat
Fostul Arhiepiscop al românilor ortodocşi din Franţa şi Europa Occidentală, Înaltpreasfinţitul Părinte Adrian Hriţcu, a fost condus astăzi, 26 februarie 2013, pe ultimul drum.
Slujba Înmormântării a fost oficiată la Mănăstirea băcăuană Pogleţ de un sobor de ierarhi români.
La final, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a dat citire mesajului de condoleanţe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat: Un ierarh român misionar în Europa – Arhiepiscopul Adrian Hriţcu 1926-2013.
„Sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost marcat de o scurtă, dar grea suferinţă creştineşte îndurată, cu răbdare şi cu nădejde în milostivirea lui Dumnezeu. La acest moment de vremelnică despărţire până la obşteasca Înviere îi aducem omagiul nostru pentru osteneala depusă în ogorul Sfintei noastre Biserici, în ţară şi departe de ea. Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să aşeze sufletul său în lumina cea neînserată a Împărăţiei cerurilor, în pacea şi iubirea Preasfintei Treimi. Veşnica lui pomenire din neam în neam!“.
Arhiepiscopul Adrian Hriţcu s-a născut la 22 februarie 1926, în localitatea botoşăneană Ştiubieni, primind la botez numele de Aurel. După absolvirea Şcolii de cântăreţi din Mănăstirea Neamţ, a urmat Seminarul Teologic la aceeaşi Mănăstire şi Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. Face cursuri de specializare la Facultatea de Teologie din Fribourg – Elveţia şi Institutul Ecumenic de la Bossey. Pe 27 ianuarie 1974 devine Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar în 1982 ajunge Arhiepiscop al Arhiepiscopiei misionare ortodoxe române pentru Europa Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris, pe care a păstorit-o până în anul 1992, atunci când s-a retras.
Sursa: basilica.ro