Arhiepiscopul Tomisului aniversează 22 de ani de arhierie

admin-ajax-1

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, aniversează în 01 aprilie 2016, 22 de ani de arhierie.

Înaltpreasfinția Sa s-a născut la 12 decembrie 1955, în localitatea Vatra Dornei, jud. Suceava. Între anii 1992-1993 Bursă de Studii în Anglia la Universitatea din Birmingham. În perioada absolvit 1976-1980 – Facultatea de Teologie din București, 1970-1975 – Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamț, 1962-1970 – Școala Generală din Dorna Arini. Devine Doctor în Teologie din iulie 1999, Profesor Universitar din aprilie 2002. Doctor în muzică din decembrie 2005.

În noiembrie 1982 a fost încadrat cântăreț bisericesc la paraclisul patriarhal Antim (după ce a cântat în corul studenților), la 1 octombrie 1986, s-a titularizat prin concurs pe postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie din București, secția Practică. În anul 1977 a fost închinoviat ca frate la schitul Crasna, din județul Prahova. La 6 decembrie 1990, a fost tuns în monahism primind numele de Teodosie. La 24 februarie 1991, a fost hirotonit Ieromonah, având ca sarcină activitatea de asistență religioasă și misiune caritabilă la spitale, azile și casele de copii din București.

În ședința din 22 martie 1994, Sfântul Sinod l-a ridicat la treapta Arhiereu, cu acordarea prealabilă a rangului de Arhimandrit și a aprobat alegerea în funcția de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de Snagoveanul. Hirotonia în Arhiereu s-a săvârșit în ziua de 03 aprilie 1994, în biserica Sfântul Spiridon Noudin București, Paraclis Patriarhal. Pe data de 21 februarie 2001, Vrednicul de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, a convocat la București Colegiul Electoral Bisericesc în vederea alegerii noului Arhiepiscop al Tomisului. În urma votului membrilor Consiliului Electoral Bisericesc, Episcopul Teodosie Petrescu a fost ales pentru scaunul Arhiepiscopal de la Tomis. La 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, a avut loc întronizarea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

Sursa: basilica.ro