Arhive autor: Ιχθυς

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL LA DUMINICA A XXVII-A DUPĂ RUSALII

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL

LA DUMINICA A XXVII-A DUPĂ RUSALII

4921

Din “Tâlcuiri din Sfânta Scriptura pentru fiecare zi in an”
Sfantul Teofan Zavoratul
Ed. Sophia
Bucuresti, 1999

A douăzeci si şaptea duminică după Cincizecime

[Efes. 6,10-17; Lc. 13,10-17].

 O dată cu praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului începe să se cânte „Hristos Se naşte” în vederea pregătirii credincioşilor pentru a întâmpina după cuviinţă praznicul Naşterii lui Hristos. înţelegând tâlcul acestui fapt, poartă-te ca atare. Adânceşte-te în taina întrupării Fiului Unuia-Născut al lui Dumnezeu, suie până la temeiurile ei, care se află în sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu privitor la fiinţarea lumii si a omului, priveşte răsfrângerea ei în facerea omului, întâmpină cu bucurie cea dintâi bunavestire a ei, care a avut loc îndată după cădere, urmăreşte cu înţelegere descoperirea ei treptată în proorociile şi preînchipuirile Vechiului Testament; lămureşte-ţi cine şi cum s-a pregătit în Israel, sub înrâurirea dumnezeieştilor rânduieli şi lucrări de îndrumare şi pregătire a poporului ales, pentru primirea lui Dumnezeu întrupat; Continuă să citești

ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH AMBROZIE AL MEDIOLANULUI MARE APĂRĂTOR AL ORTODOXIEI (7 DECEMBRIE)

Sfinte ierarhe Ambrozie, roagă-te pentru noi!
ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH AMBROZIE AL MEDIOLANULUI,
MARE APĂRĂTOR AL ORTODOXIEI
 – 7 decembrie –

Rugaciunile incepatoare, apoi:

Condacul 1

Aparatorule cel mare al dreptei credinte, biruitorule al ereticilor, alauta dogmelor ortodoxe, cel ce ai propovaduit lamurit pe Fiul lui Dumnezeu in cele doua firi, Care S-a intrupat din cea neispitita de nunta, aratandu-Se noua, de o fiinta cu Tatal si vesnic ca si El, si de o fire cu Parintele Sau, cu dulce glas te laudam, cantand tie: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

Icosul 1

Cuvioase Parinte, Preasfintite Ambrozie, cel numit cu numele dulcetii, deschide-mi mie, nepriceputului, cu rugaciunile tale, mintea si limba, spre lauda Preasfintitei Treimi care prin viata ta curata si mai presus de fire a fost preaslavita, precum ai deschis mintile si limbile celor ce te ascultau, ca impreuna cu ei sa graiesc si eu acestea:

Continuă să citești

Viaţa Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului

Viaţa Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului

Sfântul Ambrozie, cel numit cu numele dulceţii, s-a născut în marea cetate a Mediolanului cea mult vestită, din părinţi dreptcredincioşi şi de neam bun.

Tatăl lui era prefectul Galiei, cu numele tot Ambrozie; căci acesta, iubindu-şi fiul, i-a pus numele său. Câtădulceaţă duhovnicească avea să aibă Biserica lui Hristos de la Sfântul Ambrozie s-a văzut mai înainte, încă din scutecele lui. Căci fiind el prunc înfăşat şi dormind odată ziua afară cu gura deschisă, deodată, zburând un roi de albine, a venit asupra lui, acoperindu-i faţa şi gura; apoi se vedeau albinele intrând şi ieşind din gura pruncului, unde puneau miere pe limba lui. Văzând aceasta, doica lui a vrut să izgonească albinele, temându-se să nu vatăme pruncul; dar tatăl lui, care privea acea minune, a oprit-o vrând să vadă în ce chip va fi sfârşitul acelei minuni. După puţin timp albinele, ridicându-se, au zburat până nu s-au mai văzut. Iar tatăl lui, înspăimîntîndu-se, a zis: „De va trăi pruncul acesta va fi mare în popor, pentru că încă de acum din pruncie a arătat Domnul pe sluga Sa. Căci se va împlini asupra lui la vreme Scriptura care zice; Fagur de miere sunt cuvintele cele bune şi dulceaţa lor este vindecarea sufletelor. Pentru că roiul acela era închipuire a învăţăturilor şi scripturilor lui, ce avea să le dea cu dulce grăire către popor, îndulcind inimile omeneşti şi ridicându-le de pe pământ către cer.

Continuă să citești

Sfântul Ambrozie al Mediolanului: Pentru ei cobora un înger, pentru voi, Duhul Sfânt

Pentru ei cobora un înger, pentru voi, Duhul Sfânt

Nimeni nu se vindeca până nu cobora îngerul. Din cauza celor ce nu credeau, apa se tulbura, ca un semn că îngerul s-a coborât. Ei aveau un semn, voi aveţi credinţa; pentru ei, un înger se cobora, pentru voi, Duhul Sfânt; pentru ei, creaţia se tulbura, pentru voi, Hristos Însuşi, Domnul creaţiei, săvârşește minunea. Acolo, doar unul era vindecat; acum, toţi sunt făcuţi întregi… Căci acea scăldătoare era o profeţie pentru ca voi să credeţi că puterea lui Dumnezeu se coboară peste această scăldătoare a Botezului.

Continuă să citești

Sfântul Ambrozie al Mediolanului: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis”

„Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis”

Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui.” (Ioan 4, 34)

Mâncarea unui preot este iertarea păcatelor. De aceea, Împăratul preoţilor, Hristos, spune: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis”. Care este voia lui Dumnezeu, dacă nu aceasta: „Când se vor întoarce şi vor suspina, atunci ei vor fi mântuiţi” (Isaia 30, 15). Continuă să citești

Sfântul Ambrozie al Mediolanului: Erezia este dureroasă, arată nesupunere și își pronunţă singură sentinţa

Erezia este dureroasă, arată nesupunere și își pronunţă singură sentinţa

Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. (Ioan 20, 23)

Ei confirmă că arată măreaţă cinstire pentru Dumnezeu, Căruia Lui doar Îi rezervă puterea de a ierta păcatele. Dar într-adevăr, nimeni nu Îi face rana mai mare decât aceia care aleg să încalce poruncile Lui şi să respingă lucrarea încredinţată lor. Pentru că Însuşi Domnul a spus în Evanghelie: „Luaţi Duh Sfânt; cei cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta şi celor cărora le veţi ţine, ţinute vor fi.” Cine este cel care Îl cinsteşte pe El mai mult, cel care se supune poruncilor Lui sau cel care le nesocotește? Biserica își manifestă superioritatea prin ambele: prin ţinerea şi prin iertarea păcatelor.

Continuă să citești

ARHIM. MIHAIL DANILIUC: EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL, 12 ANI ÎN LUMINA PREASFINTEI TREIMI

127657_gherasim_putneanul

ORNAM1

Pe 6 decembrie 2016 s-au împlinit 12 ani de când Dumnezeu a chemat la Sine pe unul din cei mai charismatici  ierarhi ai Bisericii noastre dreptmăritoare, Preasfinţitul Gherasim Putneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Întâlnindu-l de mai mult ori, chipul său a rămas viu în sufletul şi amintirea mea. Din aceste pioase aduceri aminte aş vrea să aştern câteva gânduri despre vrednicul arhiereu al Bisericii lui Hristos din binecuvântata Moldovă.

Se întâmpla prin anul 2001. Într-o seară de august, pregătindu-mă să închid muzeul, văd că se apropie un monah care, deși avea părul și barba brumate de trecerea timpului, părea destul de sprinten, având o privire blajină și veselă. Numai bastonul în care se sprijinea îi „trăda” apartenența la tagma arhierească, căci nu purta însemnele episcopale pe grumaz. Era vlădicul Gherasim Putneanul. M-am apropiat să iau binecuvântare, căci chipul său luminos, desprins parcă din file de pateric, îmi era cunoscut. Citisem mai de demult în cartea Schitul Vovidenia – altarul din poiana liniștii a arhidiaconului de atunci Timotei Aioanei, actual episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, că arhiereul Gherasim se număra printre foștii egumeni ai Vovideniei. Așa îmi explic de ce atunci când poposea la vestitele hramuri nemțene, urca să se închine la altarul unde, în tinerețe, slujise ca egumen.

Conducându-l în muzeu, mi-a spus că se afla la Bălțătești, la tratament și că, seara, și-a propus să mai revadă zona. Vorba tihnită, așezată, ca a unui bunic sfătos, căldura și lumina din privire, dar mai ales răbdarea Preasfințitului m-au cucerit. Constatam că ghidul devenise vlădicul, pe când eu îi sorbeam vorbele despre istorii demult apuse ce priveau așezarea Vovideniei, pe care a început să le depene. La un moment dat, îmi zise: „Părinte, spune-mi și frăția ta câte ceva din tainele acestui loc”. Cu glasul gâtuit de emoții, încep a-i spune ceea ce credeam că distinsul meu oaspete nu știe despre vrednicul de pomenire Mitropolit Visarion Puiu și Mihail Sadoveanu. Cu tact și multă delicatețe, mă oprea din când în când, completându-mi prezentarea cu informații foarte prețioase despre cei doi amfitrioni ai muzeului. Îmi amintesc că, ajuns în fața tabloului părinților scriitorului, i-am spus despre copilăria grea și înlăcrimată a lui Sadoveanu, rămas în copilărie orfan de mamă. Vlădicul a oftat prelung, glăsuind apăsat: „Și eu am purtat această cruce. Tatăl meu a murit pe când eram mic. Mama, sărmana, ne-a crescut singură și i-a fost tare greu”. Dialogul devenise foarte familiar, iar eu mă simțeam copleșit de evenimentul pe care îl trăiam. Am zăbovit în muzeu cam un ceas, iar la ieșire, vlădicul a cerut îngăduința de a mai zăbovi pe cerdacul casei. Soarele scăpăta spre asfințit și o calmă lumină puse stăpânire pe ținut. S-a așezat pe banca din pridvor admirând liniștea patriarhală ce domnea, lăsând ca privirea atentă să călătorească departe, peste colinele ce se înşiruiesc înspre vadul Ozanei şi se pierd în zare, către voievodala Cetate a Neamțului, care încheie precum o pafta brumată de vremurile demult apuse cingătoarea codrului ce îmbracă de veacuri dealurile ținutului.

În acea liniște adâncă, m-am apropiat și l-am rugat să-mi dea un cuvânt de folos. Nu am să uit nicicând acele clipe și, mai ales, povețele duhovnicești pline de căldură părintească. Nu erau simple citate din scrierile patristice, ci experiențe din propria-i viață călugărească, o existență dedicată întru totul vieții monahale din tinerețe, continuată, trăită cu același zel, și după ce Dumnezeu l-a chemat la cea mai înaltă treaptă a slujirii sacerdotale, arhieria. Mi-a spus răspicat: „Părinte, să te ții de rânduială, de pravilă. Ea m-a însoțit în toată viața mea de călugăr și tot ea m-a scăpat din multele încercări ce mi-a fost rânduit a le trece. Monahul trebuie să fie om de neîncetată rugăciune. Nu doar lepădarea lumii îl ajută pe monah la urcuș duhovnicesc ci, mai cu seamă, lepădarea firii și îmbrăcarea în omul cel nou. Noi, călugării, trebuie să ne arătăm virtutea voinței de a petrece viața în înfrânare, renunțând la drepturile firii”. Au urmat și alte sfaturi pe care le păstrez în taina inimii.

Nu mică mi-a fost bucuria și mirarea ca anul următor, tot cam pe la sfârșit de Gustar, vlădicul Gherasim a poposit din nou la muzeu, oferindu-mi alte nestemate duhovnicești. Cu prilejul sărbătorilor de iarnă din acel an, i-am trimis o felicitare cu smerite gânduri și urări de bine. Mi-a răspunsul Preasfințitul. Tot pe același ton, cald și părintesc. În vară, trecând prin Bucovina, m-am abătut prin Rădăuți ca să mă închin la Mănăstirea Bogdana, acolo unde-și avea reședința bunul Ierarh și Părinte. Erau ceasurile de seară. Vlădica, după o zi de lucru, participa la slujba Vecerniei. Fără engolpion, rostogolind boabele bătătoritei metanii, rostea cu glas lin Psalmul 103. Am așteptat și, apoi, m-am dus la strană să iau binecuvântare. Cu o inepuizabilă bunătate și răbdare a binecuvântat pe tot grupul care mă însoțea. La sărbătorile pascale din 2003 am primit din nou în scris binecuvântarea arhierească de la Rădăuți. Țin minte și acum caligrafia vlădicului: ordonată, foarte frumoasă, așa cum i-a fost toată viețuirea. În anul următor, la câteva zile după proslăvirea Sfântului Ierarh Nicolae, 9 decembrie 2004, mă aflam printre mulțimea uriașă de preoți, călugări și mireni, care l-au condus pe bunul vlădică Gherasim până la porțile Veșniciei, acolo lângă zidurile monumentalei Mănăstiri Cămârzani, ctitorită de Preasfinția Sa.

Smerenia, înțelepciunea, dragostea lui pentru pravilă, pentru viața călugărească, pentru slujirea sacerdotală, au rămas pentru noi paradigmatice trepte de urcuș duhovnicesc. Chipul său luminos a prins contur în bronzul inimilor celor ce l-au cunoscut și iubit. Preasfințitul Gherasim a fost, înainte de toate, un monah care, cu iscusință, a lucrat și a așteptat timpul întâlnirii cu Hristos, rostogolind necontenit bătătoritele boabe ale metaniei.

Sursa: doxologia.ro

DESPRE SFÂNTUL NICOLAE – BARTOLOMEU ANANIA

DESPRE SFÂNTUL NICOLAE BARTOLOMEU ANANIA

Vlădica Gherasim Putneanul (30 mai 1924-6 decembrie 2004)

Vlădica Gherasim Putneanul (30 mai 1924-6 decembrie 2004)

 PS Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
 Mărturii despre Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul

„Bătrânul” care nu și-a dezmințit chemarea de monah nici atunci când a primit mantia și mitra. 

În noaptea de 5 spre 6 decembrie 2004 trecea la Domnul, după o grea suferință, Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul.

A crescut într-o familie de oameni  simpli, dar cu credință puternică. A fost monah din fragedă vârstă. Și-a început ucenicia în vestita lavră a Neamțului, pe lângă părinți vrednici. A primit de la Domnul sarcina deloc ușoară de a fi stareț al Putnei –  15 ani – într-o  vreme când  prigoana față de Biserică era departe de a se fi potolit. Le-a stat în preajma ierarhilor titulari de la Arad, Buzău și Suceava, cu duhul său misionar prin fire și străduindu-se a aduce pace între oameni, fie ei chiar din cinul preoțesc și monahicesc.

Continuă să citești

Chipul Sfântului Nicolae de pe scândură

Chipul Sfântului Nicolae de pe scândură

Mihai-Alex Olteanu 
nicholas

Una din minunile mai recente al Sfântului Ierarh Nicolae este cea săvârșită în satul Rassivka din regiunea Poltava, Ucraina.

Chipul Sfântului Ierarh Nicolae a apărut pe o scândură ce provenea dintr-o magazie ce arsese de curând.

Proprietara magaziei a mărturisit că din cunoștințele ei, înainte de război, locuința a aparținut preotului din sat. Casa veche a fost bombardată de germani, și a trebuit să zidească o casă nouă. În schimb, magazia s-a păstrat intactă. În urmă cu ceva vreme acesta a fost distrusă de un incendiu puternic. Atunci când s-a apucat să curețe zona de resturile incendiului, a descoperit printre ruine două scânduri de dimensiunea 10/15 cm pe care se zărea foarte puțin chipul Sfântului Nicolae, pe care le-a așezat în bucătăria de vară, după ce în prealabil le-a arătat preotului din sat.

Continuă să citești

6 decembrie: TROPARUL ŞI CANOANELE SFÂNTULUI IERARH NICOLAE

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (1)

Troparul Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc ai aşternut…

Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorule de cunună, stând cu Oştile îngereşti înaintea Scaunului lui Hristos, Preaînţelepte Ierarhe Nicolae, dăruieşte-mi luminarea care să împrăştie întunericul sufletului meu, ca să laud, bucurându-mă, preafericite, pomenirea ta.

Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Domnul, Cel Ce slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor, care izbăveşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău, Sfinte Nicolae şi te cheamă cu credinţă şi cu dragoste, preamărite. Continuă să citești

SFÂNTUL PORFIRIE ȘI MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA – PREȚUIRE RECIPROCĂ

      22                   

Mărturia ieromonahului Lavrentie Gratsias (Florina)

          Prețuire reciprocă 

Înaltpreasfințitul Augustin Kantiotis, vrednicul de pomenire mitropolit de Florina, a avut în 1986 o problemă serioasă cu fierea. Îl durea și trebuia să se opereze. Ne era însă foarte teamă fiindcă era în vârstă (avea 80 de ani) și cu toții ne întrebam dacă o să poată face față operației. Într-o zi a sunat telefonul. Era Sfântul Porfirie. După urările obișnuite, m-a întrebat:

-Părintele Augustin o să facă operația?

-Rugați-vă pentru el, părinte…E dificil, pentru că ne e teamă din cauza vârstei. Încă nu ne-am decis…

În cele din urmă, prin rugăciunea sfântului intervenția chirurgicală a avut un succes neașteptat.

Pururi-pomenitul teolog și filolog domnul Nicolae Sotiropoulos mi-a împărtășit cândva câteva cuvinte, dintr-o discuție cu Sfântul Porfirie:

– Părintele Augustin își dă seama de tot ce se petrece în Biserică de parcă s-ar petrece cu propria persoană (cu trupul și cu sufletul său). Dacă în Biserică se întâmplă ceva plăcut, părintele Augustin resimte această bucurie ca și cum ar fi a lui. Dacă, de asemenea, e ceva neplăcut, resimte acest lucru ca și cum ar avea de purtat el însuși suferința respectivă. Într-un anume chip, resimte starea Bisericii psihosomatic cum apasă asupra sa.

Înaltpreasfințitul Augustin îl aprecia în mod aparte pe Sfântul Porfirie și vorbea cu mult respect de persoana lui, fiindcă îi pricepuse harismele și sfințenia. Pentru o vreme sfântul a slujit în  Mitropolia de Karystia, locul de obârșie al Înaltpreasfințitului.

Odată Înaltpreasfințitul i-a mărturisit domnului Nicolae Sotiropoulos:

– Chipul smerit în care a murit părintele Porfirie, pentru a sta departe de orice fel de cinstiri, este o dovadă în plus a sfințeniei acestui bărbat.

SURSA:

CAND VOI PLECA

 

18 noiembrie/5 dec.: AFLAREA MOAŞTELOR CUV. MC. COSMA, PROTOSUL SFÂNTULUI MUNTE

Arhim. Gheorghe Kapsanis:

Ortodoxia în faţa vechilor şi noilor umanisme

Legături:

MINUNEA ARĂTĂRII RECENTE A SFÂNTULUI COSMA, PROTOSUL ATHOSULUI. ACESTA CERE ROMÂNILOR SĂ SE LUPTE ÎMPOTRIVA UNIRII CU CATOLICII!

* * *

Cuvânt rostit de către Prea Cuviosul Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, egumenul Mănăstirii Grigoriu, în prea sfânta Biserică a Protatului din Sfântul Munte, în Duminica Ortodoxiei (1981), la porunca Sfintei Kinotite, cu prilejul aflării sfintelor moaşte a nou-arătatului Sfinţit Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte, care a fost spânzurat de latinocugetători.

Harul Sfântului Duh ne-a adunat astăzi din Sfintele Mănăstiri, din Schituri şi din sihăstriile Sfântului Munte, ca să mulţumim şi să slavoslovim pe Atotsfânta şi de viaţă începătoare Treime, pentru aflarea în aceste vremuri de pe urmă a sfintelor moaşte ale Sfinţitului Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte.
Ne-a adunat şi pentru a prăznui biruinţa Sfintei noastre Credinţe Ortodoxe împotriva tuturor iconomahilor şi a tuturor prigonitorilor ei de peste veacuri, cu mare mulţumire faţă de Domnul pentru preţioasa comoară pe care o avem în această viaţă, credinţa noastră ortodoxă, în care ne-am născut, în care ne-am botezat, în care trăim şi în care nădăjduim cu harul lui Dumnezeu să şi murim. Continuă să citești

18 nov. și 5 dec.: SINAXARUL ŞI SLUJBA SFÂNTULUI COSMA, PROTOSUL SFÂNTULUI MUNTE

SINAXARUL ŞI SLUJBA SFÂNTULUI COSMA,

PROTOSUL SFÂNTULUI MUNTE

*

Sinaxarul Sfântului Cosma (pdf)

*

Slujba Sf. Cosma (pdf)

5 decembrie: Sfântul Sava cel Sfinţit

Sfantul Sava cel Sfintit

Sfantul Cuvios Sava cel Sfintit
Crestinii ortodocsi il sarbatoresc pe 5 decembrie pe Sfantul Sava cel Sfintit.

Sfantul Sava cel Sfintit s-a nascut la inceputul secolului al V-lea, in jurul anului 438, in vremea imparatului Teodosie cel Mic (403-450), in localitatea Mutalasca, din regiunea Capadocia (Turcia de astazi).

Parintii sai, Ioan si Sofia, l-au crescut pe sfant pana la varsta de cinci ani, dupa care, lasandu-l in grija unui unchi, au plecat, pentru o vreme, in Alexandria, tatal sau fiind comandant militar. La varsta de opt ani, sfantul a imbratisat viata monahala, intrand in Manastirea Sfantul Flavian, aflata in apropiere, unde s-a nevoit vreme de zece ani. Cand s-au intors parintii sai, desi cautau sa-l faca sa se intoarca acasa, sfantul a ales sa continue viata monahala.

Cand a implinit varsta de optsprezece ani, insa, Cuviosul Sava a calatorit la Ierusalim, iar de acolo la manastirea condusa de Sfantul Eftimie cel Mare, praznuit in data de 20 ianuarie, care l-a povatuit catre Cuviosul Teoctist, care conducea o manastire de obste, pentru a se deprinde cu ascultarea, cu smerenia si cu celelalte fapte sfinte.

Se spune ca, atunci cand l-a vazut, Sfantul Eftimie l-a numit pe acesta „copil batran”, fiind tanar cu varsta, dar batran cu intelepciunea si traiul. Sfantul Sava a trait in manastirea condusa de Cuviosul Teoctist pana la varsta de 30 de ani. Continuă să citești