Bătrânul Gherasim Mikraghiananítul, imnograful din Athos

Bătrânul Gherasim Mikraghiananítul, imnograful din Athos

Din Karoúlia, urcând spre vest, de-a lungul ţărmului Peninsulei Aghioritice, dai peste nişte înălţimi neregulate şi, după o jumătate de ceas, ajungi la chilia monahului Gherasim Mikraghiananítul, ţinând de Schitul Mikra Aghia Ana. Acest binecuvântat monah Gherasim se trage din Epirul de Nord şi se găseşte în Sfântul Munte de peste 30 de ani, dobândind de la Dumnezeu harisma de imnograf…

(Fragment din Ghidul Închinătorului Sfântului Munte, anul 1950)

Gerasimos monahos Mikragiannanitis1

Bătrânul Gherasim Mikraghiannanitul (1905-1991). Fotografie de Douglas Little

După numele lumesc Anastásios Athanasíou, Bătrânul Gherasim s-a născut în 5 septembrie 1905 în satul Dróviani, aparţinând de eparhia Delvínos din Epirul de Nord. A învăţat primele litere la şcoala primară din satul natal. La sfârşitul şcolii primare, tânărul Anastasie a fost silit să părăsească mediul satului, căci tatăl său se stabilise deja în Pireu, unde avea de lucru. L-a urmat acolo pentru a lucra aproape de el. Astfel, a fost silit să-şi lase mama şi fratele mai mic acasă, în sat.

Gheronda Gherásimos în tinereţe

Gheronda Gherásimos în tinereţe

El însuşi descrie plecarea din sat: „Nu-mi amintesc să fi plecat din Dróviani cu gândul că mă voi întoarce”. Despărţirea aceasta i-a costat pe toţi membrii familiei, în special pe mama lui, Athiná. Nepotul său ne informează cu privire la aceste lucruri: „Am auzit prima oară de Gheronda în 1941, atunci când ne-am reîntors în Grecia, eu, mama mea Evthália şi tatăl meu Kímon, pentru că aveam de făcut o operaţie chirurgicală. Atunci când ne-am întors acasă, mama m-a întrebat: dar pe unchiul tău l-ai văzut, l-ai întâlnit ? Am privit-o în ochi cu uimire şi i-am zis: pe cine ? Îmi zice: pe Gherasim. Ştia că devenise monah, căci purtau corespondenţă. Zic, nu. Aveam vreo 5, 6 ani pe atunci. De atunci am început să simt neliniştea bunicii, nu cumva să închidă ochii fără să-l mai vadă vreodată, lucru care chiar s-a şi întâmplat”.

Din Epirul de Nord, în Atena

La început a locuit în Pireu, aproape de tatăl şi de mătuşa sa, Fotiní Harbátsi-Gheorghíou, mai apoi s-au mutat în Atena. Aici şi-a continuat studiile, făcând gimnaziul, căci râvna sa pentru învăţătură era impresionantă. După gimnaziu şi continuat studiile la o şcoală superioară.

În Atena s-a îngrijit de viaţa sa duhovnicească şi mergea regulat la biserică. Îşi aminteşte: „Enoria noastră era Sfântul Dionisie Areopagitul. Destul de des mergeam şi pe bulevardul Vasilíssis Sofías, unde era vechea şcoală Rizárion, la biserica Sfântului Gheorghe, pentru că era aproape. Acolo slujea câteodată Nectarie al Pentapolei, pe care l-am văzut şi eu. Venea din Éghina uneori. Era foarte venerabil, foarte… De unde să ştiu eu că el era sfânt ? Era cam de înălţimea mea, smerit, plin de har, iar când vorbea, «sarea pământului», asta îmi aduc aminte. Nu-mi aduc aminte de alţi slujitori”.

În Atena a crescut în el gândul să se facă monah, şi se gândea să plece devreme, înainte să preia alte obligaţii. Nu a avut nevoie de mult timp pentru a-şi împlini chemarea.În data de 15 august 1922 a venit în Sfântul Munte, spune el, dar conform arhivelor Marii Lavre, abia pe 15 august 1923.

Pe cărările Sfântului Munte

Pe cărările Sfântului Munte

Din Atena, în Sfântul Munte

În Sfântul Munte s-a închinoviat ca începător la Schitul Sfintei Ana, mai exact la Sfânta Ana Mică, la chilia Cinstitului Înaintemergător, având ca Gheronda pe ieromonahul Melétios Ioannídis, care era originar din Asia Mică.

Aici, în aceste locuri deşertice, fără apă, aspre şi aride ale Sfintei Ana Mică, el a găsit deplina bucurie duhovnicească şi împlinirea idealului vieţii sale. Aici putea să de dedice nestingherit exersării vieţii duhovniceşti şi studiului sfintelor cărţi bisericeşti.

Pe 20 octombrie 1924, de privegherea Sfântului Gherasim din Kefalloniá, a primit tunderea monahală, luând numele sfântului prăznuit.

Monahul Gherasim, adaptat pe deplin la noua sa viaţă, s-a făcut un model de ascultare, de smerenie şi toată virtutea. În paralel cu slujbele monahale zilnice şi cu studiul, cei doi monahi ai colibei, gheronda şi ucenicul, se preocupau şi de supravieţuirea lor omenească. Gheronda Meletie cunoştea bine şi se ocupa cu arta sculptării peceţilor folosite la prescurile pentru Sfânta Liturghie. Alături de el, tânărul monah Gherasim a învăţat această artă, cu care s-a şi ocupat cu mult zel.

Ceea ce-l fermeca cel mai mult era, însă, studiul. Despre aceasta, ne spune el însuşi: „Atunci când am venit aici, mi-am cultivat şi mi-am recapitulat cunoştinţele. Scriitorii antici, de toate m-am săturat şi pe toate le-am digerat. Ştiam unele cărţi pe de rost, şi le-am dat pe acestea unor copii săraci din Sykiá, de vizavi, care mă vizitau”.

Gerasimos monahos Mikragiannanitis3

Imnograful Gherásimos Mikraghiananítis împreună cu monahul Dionýsios Mikraghiananítis

După trecerea câtorva ani, Gheronda Meletie a plecat definitiv la Atena, lăsându-l absolut singur pe tânărul Gherasim: „Bătrânul Meletie a plecat prin 1924-1925, când eu eram de 24, 25 de ani (cercetările arată că Gheronda Meletie a plecat prin anii 1927-1928, n.a.). A plecat pentru că l-au înşelat zelotiştii să facă pe părintele afară [din Sfântul Munte]. Nu m-a luat împreună cu el. Eu plecasem din lume ca să vin aici, nu să mă întorc înapoi”.

Mai jos de coliba Cinstitului Înaintemergător se află coliba Adormirii Născătoarei de Dumnezeu. În ea trăia Bătrânul Abimelec Ascetul († 1965). În 1946, a venit la el să facă ascultare viitorul ieromonah Dionisie. Părintele Gherasim a stabilit legături trainice cu părintele Dionisie, iar mai târziu, în 1966, s-au reunit într-o singură obşte. Monahul Gherasim s-a făcut ctitor al Bisericii Sfinţilor Părinţi Dionisie Ritorul şi Mitrofan; mai exact, în 1956, în peştera în care aceşti doi cuvioşi şi-au petrecut viaţa ascetică, a zidit un mic paraclis care avea să fie sfinţit în 1960. În tot acest timp, obştea s-a mărit.

Gerasimos monahos Mikragiannanitis4

Gheronda Gherásimos a fost unul din ctitorii Bisericii Sfântului Dionisie Ritorul şi a Sfântului Mitrofan, biserică zidită în peştera în care au trăit sfinţii

Bătrânul Gherásimos, printre altele, era vestit pentru iubirea de străini, virtute pe care a insuflat-o şi ucenicilor săi. Trăirea lui ascetică şi duhovnicească nu dăuna întru nimic relaţiei de viaţă cu ceilalţi fraţi. Mirenii veniţi în vizită plecau întotdeauna cu câştig duhovnicesc şi încântaţi, căci cuvântul lui era ziditor. Cumpătat în răspunsurile lui, evita sistematic discuţiile inoportune şi flecărelile; urmărea întotdeauna tăcerea, pe care o considera „mamă a gândurilor celor înţelepte”.

Părintele Gherásimos împreună cu Patriarhul Ecumenic Athenagora, cu ocazia înmânării unui premiu, octombrie 1963

Părintele Gherásimos împreună cu Patriarhul Ecumenic Athenagora, cu ocazia înmânării unui premiu, octombrie 1963

În  afara mirenilor, îl vizitau adesea clerici şi monahi ce veneau cu un singur scop: să-l audă pe Gheronda, să se folosească duhovniceşte şi să înveţe din exemplul vieţii lui. Pe durata vieţii lui a avut mai multe slujiri monahale: a fost bibliotecar şi tipicar al bisericii în care se slujea duminica la schitul Sfintei Ana. Ca bibliotecar, s-a preocupat cu adunarea şi publicarea catalogului de manuscrise ale bibliotecii bisericii duminicale a schitului. A ajutat, astfel mulţi cercetători în găsirea şi obţinerea unor copii ale manuscriselor. El însuşi a scris articole şi studii însemnate.

Gherasim Mikraghiananítul este una din rarele figuri de imnografi ale căror lucrări au intrat direct în viaţa liturgică a Bisericii. Astfel, cea mai mare parte a operei sale este accesibilă, cu toate că doar o mică parte a fost publicată. Acest lucru se datorează faptului că multe alcătuiri de slujbe circulă sub formă de fotocopii ale unor versiuni dactilografiate.

El considera imnografia drept o continuare a rugăciunii, o comuniune cu Dumnezeu şi cu sfinţii: „Îl am pe Sfântul alături de mine; de-asta nici nu vreau să comunic foarte mult. Imnografia, ca îndeletnicire duhovnicească, este o unire a sufletului cu Dumnezeu; este o minunată rugăciune; este o elevaţie a minţii; este o vedere mistică; este o taină care nu se tâlcuieşte, nici prin cuvinte nu se înstrăinează. Imnografia este suprema filosofie. Ea nu se exprimă prin cuvinte obişnuite. Trebuie să fie gustată pentru ca cineva să o perceapă”.

Opera imnografică

Părintele Gherasim Micraghiananítul s-a distins ca cel mai mare imnograf din perioada postbizantină. Opera lui a cunoscut un mare răsunet, iar faima lui de imnograf a depăşit repede pereţii chiliei lui ascetice, răspândindu-se în întreg Sfântul Munte. Cu totul vrednic de pomenit este faptul că recunoaşterea valorii operei lui nu a avut loc la sfârşitul sau în decursul perioadei de activitate imnografică, ci încă de la începuturile ei.

Gheronda Gherásimos împreună cu Patriarhul Ecumenic Dimitrie I, Sfântul Munte, septembrie 1990

Gheronda Gherásimos împreună cu Patriarhul Ecumenic Dimitrie I, Sfântul Munte, septembrie 1990

Biserica a receptat de foarte devreme lucrările tânărului imnograf, introducându-le în slujbele bisericeşti, lăudându-le în mod repetat şi cinstind persoana imnografului. Imnurile se cântă în cadrul slujbelor bisericeşti, fiind utilizate în mod liturgic, în paralel cu lucrările marilor imnografi de demult. Largul răsunet al operei este vădit şi de numeroasele cereri pentru noi slujbe făcute din toată lumea, în vederea completării cărţilor de cult.

Recunoaşterea general acceptată a valorii operei imnografului este oarecum firească, la fel ca acordarea de diverse premii, atât din partea Bisericii, cât şi din partea statului.

Biserica l-a cinstit pe Părintele Gherasim Imnograful cu multe premii. Patriarhia Ecumenică i-a acordat cea mai înaltă distincţie, prin mâna Patriarhului Ecumenic Athenagora, fiind numit Imnograf al Bisericii celei Mari a lui Hristos. Această decizie a Patriarhiei Ecumenice a fost luată prin emiterea unui document oficial, la data de 25 august 1955.

Medaliile imnografului Marii Biserici a lui Hristos, Gherásimos Micraghiananítul

 

 

 

 

 

 

În afara distincţiilor bisericeşti, Părintele Gherasim a primit multe alte medalii şi decoraţii. În 1963 i-a fost acordată de către Patriarhia Ecumenică o cruce cu ocazia aniversării a o mie de ani a Sfântului Munte, pentru contribuţia sa la organizarea cu succes a praznicelor care au avut loc.

Nu doar Biserica, ci şi statul grec la preţuit pe monah. Cea mai înaltă cinstire şi recunoaştere a operei sale provine de la Academia din Atena. În data de 3 decembrie 1953, de la catedra celui mai înalt for de cultură al ţării au fost ţinute discursuri dedicate operei acestui imnograf. După 15 ani, Academia din Atena i-a decernat medalia de argint „pentru opera sa imnografică excepţională, care face cinste scriiturii greceşti şi poeziei religioase”.

Pe 28 decembrie 1968, Acedemia din Atena i-a înmânat medalia de argint pentru întreaga operă imnografului Gherasim Mikraghiananitul

Părintele Gherasim Imnograful nu a fost o „fântână surpată” (Ier. 2,13), ci un „izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică” (Ioan 4,14). Gura lui curată era un izvor de apă vie din tradiţia imnografică a Bisericii întru care era cuprins cu smerenie, şi pe care, cu inima frântă şi sufletul curat, o trăia prin propria sa viaţă ascetică. Doar astfel poate fi explicată cantitatea nemaiîntâlnită (37000 de pagini) şi calitatea aleasă a producţiei sale imnografice. Talantul dat de Dumnezeu acestui om sârguitor a fost înmulţit şi folosit spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea Născătoarei de Dumnezeu şi a sfinţilor prin psalmodiere, dar şi pentru zidirea şi întărirea Bisericii lui Hristos.

Gerasimos monahos Mikragiannanitis11

Părintele Gherasim Micraghiananítul este una dintre rarele figuri de imnografi ale căror lucrări au intrat imediat în viaţa liturgică a Bisericii

Adormirea Părintelui Gherasim Imnograful

Gheronda Gherasim constituie o figură caracteristică şi pitorească a monahismului aghiorit contemporan, fiind nelipsit din referirile ghidurilor pentru închinătorii Sfântului Munte. Cu toate că niciodată nu a fost părăsit de sănătatea trupească şi de limpezimea sufletească care-l caracterizau, în ultimii ani de viaţă îşi presimţea moartea. Astfel, s-a îngrijit să înregistreze ultimele sfaturi pentru ucenicii săi şi să-şi aleagă locul de îngropăciune, în apropierea peşterii Sfinţilor Dionisie şi Mitrofan.

Nu a avut vreo anumită problemă de sănătate. Chiar şi în ajunul adormirii sale, el scria fără probleme. Ultima sa scrisoare, datată 30 noiembrie 1991, era adresată Patriarhului Ecumenic. Vineri, 6 decembrie 1991, după masă, din pricina dificultăţilor de respiraţie a rămas la pat, iar în dimineaţa de sâmbătă, 7 decembrie, şi-a dat ultima suflare în chilia sa, fiind în vârstă de 86 de ani.

Adormirea Părintelui Gherasim Micraghiananítul 

Ştirea morţii sale a produs o adâncă emoţie în întreaga lume ortodoxă de limbă greacă şi nu numai. Slujba înmormântării a avut loc în ziua următoare în prezenţa doar a câtorva preoţi, monahi şi laici, care au putut să ajungă acolo, căci vremea rea nu a permis prezenţa tuturor celor care ar fi voit să participe la înmormântare.

Gheronda Gherasim a rămas cunoscut mai ales ca imnograf, fără îndoială. S-a distins, însă, şi ca monah. Nu ar fi o exagerare să spunem că a fost imnograf, în primul rând pentru că a fost monah. În persoana lui, imnografia nu era ceva exterior sau dobândit, ci extensia trăirii vii a unui monah aghiorit tradiţionalist şi mult încercat, aşa cum era el însuşi.

Întreaga sa viaţă şi-a păstrat nemicşorată râvna pentru strădaniile duhovniceşti, şi nestinsă flacăra dragostei pentru viaţa monahală. El considera că a fi monah aghiorit este un dar al Maicii Domnului şi de fiecare dată când se întâmpla să se găsească în afara Sfântului Munte era oarecum îngrijorat de gândul ca nu cumva să se îmbolnăvească şi să nu se mai poată întoarce la timp înapoi.

Gheronda Gherásimos împreună cu Mitropolitul Tesalonicului, Panteleimon al II-lea

 

 

 

 

 

 

S-a distins îndeosebi prin ascultare şi smerenie. Considera că ascultarea desăvârşită şi fără discernere constituie temelia vieţii duhovniceşti, maica smereniei, izvor de pace şi bucurie duhovnicească în inima monahului bun şi ascultător, şi înspre aceasta i-a povăţuit întotdeauna pe ucenicii lui.

Blând, plin de pace şi liniştit, el nu şi-a pierdut nici la bătrâneţile cele mai înaintate dulceaţa feţei, în ciuda sălbăticiei şi asprimii locului în care stătea. După mărturia tuturor, s-a dovedit „comoară a virtuţilor, slavă a monahilor din Athos, luminându-şi mintea prin teorie şi practică şi umplând-o de sfânta insuflare dumnezeiască, ca un blând şi desăvârşit”.

Gheronda Gherasim împreună cu vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Atenelor, Hristodul, pe atunci Mitropolit al Dimitriadei

Sfaturi către fii săi duhovniceşti

Fii mei dragi şi iubiţi întru Domnul, ascultaţi glasul meu smerit, care, cu harul lui Dumnezeu şi cu ajutorul Maicii Sale, a Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoare, vă va spune cuvinte ale vieţii celei veşnice, scurte şi concise, dar cuvinte practice, de folos şi zidire sufletească.

Să aducem slavă şi mulţumire întru recunoştinţă Domnului şi Preasfintei Lui Maici în fiecare zi, pentru că ne-au învrednicit să ajungem în acest sfânt loc şi să devenim monahi, lucru pe care mulţi l-au dorit, dar nu l-au izbândit. Monahi fiind, să avem nemicşorată râvna pentru strădaniile duhovniceşti, şi nestinsă flacăra dragostei pentru viaţa monahală, aşa cum am avut-o în prima zi a sosirii noastre aici. Să fim cu multă luare aminte ca să ne păzim mintea curată de gândurile viclene şi necurate care ne murdăresc inima, îndepărtează dumnezeiescul har şi ne transformă în jucării ale satanei.

Cu deosebire vă sfătuiesc să aveţi luare aminte la lucrarea ascultării, a ascultării desăvârşite şi fără discernere, care este temelia vieţii monahiceşti, maica smereniei şi izvor de pace şi bucurie duhovnicească în inima monahului bun şi supus. Ascultarea şi smerenia sunt două aripi cu care ne înălţăm cu repeziciune la desăvârşirea duhovnicească. Monahul ascultător [este] sluga cea bună; cel neascultător, plin de toată neorânduiala.

Spovediţi-vă regulat şi sincer şi deschideţi-vă larg inima către părintele vostru duhovnicesc. Mărturisirea continuă şi curată îl arde pe satana, îi bucură pe îngerul păzitor şi ne umple inima de harul lui Dumnezeu.

Să mergeţi cât mai des, mărturisiţi curat şi cu frica lui Dumnezeu, să vă împărtăşiţi cu sfintele şi preacuratele Taine. Cel care se împărtăşeşte regulat în frica lui Dumnezeu, se uneşte cu Domnul, sufletul i se luminează, primeşte o putere tainică împotriva vrăjmaşului nevăzut, care se teme îngrozitor de dumnezeiasca Euharistie şi este ars de aceasta, în vreme ce acela care se împărtăşeşte cu adâncă smerenie este învrednicit de Dumnezeu în mod gândit cu multe lucruri şi daruri, după cum noi înşine am trăit aceasta.

Să nu vă neglijaţi canonul vostru, nici celelalte datorii, fie vecernie, pavecerniţă, utrenie ori lectură.

Atunci când munciţi fizic, încercaţi să ziceţi rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase…” şi apoi „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu…”.

Gerasimos monahos Mikragiannanitis7

Monahi fiind, să avem nemicşorată râvna pentru strădaniile duhovniceşti, şi nestinsă flacăra dragostei pentru viaţa monahală, aşa cum am avut-o în prima zi a sosirii noastre aici

Să aveţi dragoste între voi, frăţească, curată şi nefăţarnică, ca să vă umbrească harul lui Dumnezeu.

Să iubiţi şi să vă respectaţi părintele vostru duhovnicesc, căci dragostea şi respectul pentru el sunt ca pentru Hristos.

Să fiţi cu luare aminte la cuvintele voastre, cumpătaţi în răspunsuri, evitaţi discuţiile nepotrivite şi flecăreala, şi urmăriţi tăcerea, căci este maica celor mai înţelepte gânduri, aşa cum zicea un sfânt părinte.

Să aveţi mare, mare evlavie la Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, binefăcătoarea şi ocrotitoarea noastră, la mai marele nostru, Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi la patronii noştri deosebiţi, Sfântul Dionisie Ritorul şi Sfântul Mitrofan, care ne călăuzesc nevăzut şi ne binecuvântează, iar în ziua din săptămână care e rânduită, să le citiţi paraclisul.

Să vă siliţi, iubiţii mei copii, să vă siliţi spre tot binele şi, în general, spre datoriile voastre călugăreşti, după cum zice Sfântul Apostol Pavel: „luaţi seama cu grijă cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt” (Ef. 5,15-16).

Fericit monahul care, silindu-se pe sine şi trăind în virtute, după făgăduinţele depuse în ziua tunderii. Acela se va învrednici de sfârşit fericit, iar după aceea, Doamna de Dumnezeu Născătoare îl va apăra înaintea milostivului ei Fiu şi Dumnezeu al nostru, Domnul Iisus Hristos, al cărui har şi nemăsurată milă să fie cu noi cu toţi, amin.

Toate acestea cu multă dragoste în Hristos, părinteşte, vi le urez eu, smeritul Gheron Gherásimos Micraghiananítul monahul, imnograf al Marii Biserici a lui Hristos.

15 august 1985, Adormirea Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoare, zi în care am venit în Sfântul Munte în anul 1922

Mormântul Părintelui Gherasim Micraghiananítul

„Cântecul de lebădă”

Prealăudată Stăpână, arată, rugămu-te, din multă bunătatea şi dragostea ta cea de maică, precum Fiul Tău şi Dumnezeul nostru a arătat cei doi bani ai văduvei, aceste cântări smerite ale mele pe care cu genunchii plecaţi şi multă evlavie ţi le ofer, Maică a lui Dumnezeu, ca daruri bineprimite şi prinos desăvârşit, şi în înfricoşătorul ceas al morţii mele, ajută-mă pe mine nevrednicul şi păcătosul, cel ce te rog, şi la nepărtinitorul scaun de judecată al iubitorului de oameni Fiului Tău şi Dumnezeu, înfăţişează-mă pe mine nejudecat, cu îndrăzneala ta de maică, după cum ai promis, preabună Stăpână, şi pe toţi cei ce te cântă cu evlavie învredniceşte-i împărăţiei cereşti. Amin.

Primiţi cu bunăvoinţă, vă rog pe voi, iubiţi fraţi în Hristos, această cântare către Maica Domnului, şi cântaţi cu credinţă şi evlavie către Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, ca să ne scape din ispite şi primejdii şi tot păcatul, şi după sfârşitul nostru pământesc să ne învrednicească cu mijlocirile sale de Maică împărăţiei cerurilor şi să fie cu noi cu toţi harul şi iubirea de oameni a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia este slava, puterea şi închinăciunea, împreună şi Tatălui fără de început şi Preasfântului şi de o fiinţă Duh acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Gerasimos monahos Mikragiannanitis12

Bătrânul imnograf Gherasim Mikraghiannanitul

Bibliografie

Monah Teoclit Dionisiatul, Gherásimos Mikraghiannanítis, ed. Politistikís Protévousas tis Evrópis – Thessaloníki 1997, Tesalonic 1997;

Arhimandrit Gheórghios Hrysóstomos, O ymnográfos Gherásimos Monahós Mikraghiannanítis kai oi akolouthíes tou se Aghíous tis Thessaloníkis. Symvolí stin meléti kai tou érgou tou, ed. Politistikís Protévousas tis Evrópis – Thessaloníki 1997, Tesalonic 1995;

Arhimandrit Gheórghios Hrysóstomos, To érgon tou ymnográfou Gherasímou Monáhou Mikraghiannanítou. Evretíria, ed. Politistikís Protévousas tis Evrópis – Thessaloníki 1997, Tesalonic 1997;

Arhimandrit Gheórghios Hrysóstomos, Mia sýnhroni morfí tou Aghíou Órous, Veria 2003;

***, Ymnítor, Tómos anamnistírios Ghérontos Gherasímou Monáhou Mikraghiannanítou, Veria 2001.

Sursa: revista Pemptousia, nr. 17

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: