CÂND E VORBA DE SINE, OMUL STRICĂ ÎNTOTDEAUNA CÂNTARUL
„În măsura în care omul se leapădă de iubirea de sine, în aceeaşi măsura sporeşte în fapte bune”
„Cum putem dobândi pacea inimii şi a conştiinţei?
Patru sunt căile prin care putem câștiga pacea inimii şi a conştiinţei: a) să căutăm întotdeauna locul cel mai de jos; b) să ne mulţumim în toate cu cât mai puţin din cele necesare vieţii; c) să ne rugăm permanent ca să se facă numai voia lui Dumnezeu cu noi; d) să ne lăsăm în toate numai în voia lui Dumnezeu.
Care este cea mai înaltă teologie a creştinilor?
Cea mai înaltă teologie nu este a vorbi despre Dumnezeu, nici a contempla zidirea. Lui. Cunoaşterea lui Dumnezeu din creaţie, din admirarea frumuseţii universului (a macrocosmosului) și a omului (a microcosmosului), numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul „contemplaţia naturală în duh”, este numai a începătorilor. Cea mai înaltă teologie creştină este unirea cu Dumnezeu prin trăire, adică prin credinţa, cugetare şi împlinirea faptelor bune.
Spuneţi-mi ceva despre iubirea de sine.
Iată ce vă spun. În măsura în care omul se leapădă de iubirea de sine, în aceeaşi măsura sporeşte în fapte bune, se înduhovnicoşte şi se apropie de Hristos. De obicei, când este vorba de sine, omul strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea cea mai bună. cea mai mare, cea mai frumoasă; plânge pentru sine mai mult decât pentru altul şi se bucură de sine mai mult decât de altul. Hristos însă a răstignit pe cruce iubirea de sine, dându-şi viaţa pentru noi. Dintre oameni, puţini sunt aceia care îşi răstignesc patima iubirii de sine, asemenea lui Hristos. Sunt mulţi care se angajează să trăiască viaţa duhovnicească, dar nu ajung până la răstignire, pentru că nu renunţă total la iubirea de sine, adică la egoism. Or, fără jertfă, fără răstignirea patimilor noastre, fără părăsirea păcatelor, nu putem să vedem pe Hristos, nu ne putem mântui.”
(Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, 1984, p. 111)
Sursa: http://www.doxologia.ro
In cateva cuvinte simple, cat adevar in spusele Parintelui Ieromonah Ioanichie Balan !
Fara rastignirea patimilor noastre, fara parasirea pacatelor, traim aceasta viata vremelnica in intuneric, fara a-L vedea pe Hristos Mantuitorul.
Iubirea de sine este o patima grea care biruieste dragostea pentru aproapele nostru si care ne lipseste de odihna, de pace, de bucurie si de mangaiere dumnezeiasca.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajuta-ne si ne calauzeste sa ne lepadam de patimi, de iubirea de sine, sa renuntam la egoism, sa ne iubim aproapele si sa implinim poruncile Tale cu smerenie pentru a pasi astfel pe calea pocaintei si a mantuirii sufletelor noastre! Amin !