CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC ELEFTERIE,
EPISCOPUL ILIRIEI
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, glasul al 5-lea.
Cu haină de preot fiind împodobit şi cu sângele curgând şiroaie, fericite, ai alergat la Stăpânul tău, Hristos, Înţelepte Elefterie, nimicitorul satanei. Pentru aceasta nu înceta a te ruga pentru cei ce cu credinţă cinstesc fericitele tale nevoinţe.
Cântarea 1, glasul 1.
Irmosul:
Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel Ce a făcut uimitoare minuni cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind eu robit de negurile patimilor, eliberează-mă acum cu luminoasele tale rugăciuni, Sfinte Mucenice Elefterie, ca să te laud, cu cântări Dumnezeieşti, ca pe un rob al lui Hristos.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucit-ai, preasfinţite, cu preacuratele lumini ale nevoinţelor, vopsituţi-ai cu sânge sfinţitul tău veşmânt şi prin Duhul te-ai făcut asemenea luminii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lipindu-te de Dumnezeu cu preacuratul cuget, din tinereţe depărtatu-ţi-ai sufletul de gândul cel trupesc şi te-ai îmbogăţit din destul cu har de minuni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca un Scaun în chipul focului porţi pe Ziditorul, ca o Cămară Însufleţită şi ca o Cămară plină de desfătare încapi pe Împăratul, făcându-Se precum suntem noi, fără schimbare şi fără amestecare.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Să se întărească inima mea întru voia Ta Hristoase, Dumnezeule, Care ai întărit cerul al doilea peste ape şi ai întemeiat pământul pe ape, Puternice.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Voind a pătimi pentru Hristos rabzi durerile trupului, înţelepte, veselindu-te întru chinuri şi în necazuri. Pentru aceasta acum ai primit Viaţa cea fără de dureri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dragostea cea fierbinte a Făcătorului întărindu-te, pătimitorule, de Dumnezeu înţelepţite, singur te arunci în chinurile focului, răcorindu-te de Focul Duhului, Sfinte Elefterie.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-te între preoţi preasfinţit şi între mucenici mucenic prea tare, îndoită cunună ai luat, fericite, privind întotdeauna faţa lui Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toiag de Putere, ai odrăslit pe Hristos, întru Care ne întărim; că pe tine Ţarină Nelucrată, Preacurată Porumbiţă, pururea Fecioară, te-a închipuit odinioară toiagul lui Aaron, care a odrăslit.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Cu duhul văzând mai înainte, Proorocule Avacum, Întruparea Cuvântului, ai bine vestit strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte; când va veni vremea Te vei arăta; Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nici gurile deschise ale leilor, nici para focului, nici cumplita întinsoare n-au înmuiat virtutea răbdării tale, sfinţite slujitor al Tainelor; ci, ca un diamant ai suferit cu bărbăţie chinurile, aprins de Dumnezeiască râvnă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Umplându-ţi-se gura cu ape curgătoare de viaţă, ai făcut să izbucnească râuri de învăţături Dumnezeieşti, sfinţite mucenice, care au înecat bârfele celor fărădelege şi au adăpat inimile celor ce au cunoscut pe Hristos Dumnezeu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mult mărindu-te pe tine Ziditorul tău, pentru Care ai voit a pătimi, nevoitorule, ţi-a trimis o porumbiţă să-ţi aducă hrană îngerească ţie, care te-ai făcut asemenea îngerilor, prin nevoinţele cele strălucite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Spăimântatu-s-au Oştile îngerilor, văzând cum Cel Nevăzut S-a arătat din tine cu chip ca al nostru, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu; pe Acela roagă-L să învrednicească demântuire, pe cei ce te măresc pe tine cu credinţă.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pacea Ta dă-ne-o nouă, Fiule al lui Dumnezeu; că afară de Tine alt dumnezeu nu cunoaştem; Numele Tău numim. Că Dumnezeu al celor vii şi al celor morţi eşti Tu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Preavicleanul vrăjmaş străduindu-se să te înşele cu vorbe viclene, mucenice, s-a făcut de râs născocitorul răutăţii şi s-a surpat de înţelepciunea ta.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În carul Dumnezeieştilor fapte bune fiind ridicat, mărite, ai ajuns pe înălţimea muceniciei şi ai surpat trufia cea înaltă a viclenilor demoni.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind să vezi Frumuseţea lui Iisus, cuvioase, te-ai înfrumuseţat pe tine însuţi cu frumuseţile muceniciei şi te-ai mutat la Dânsul, încununându-te cu Cunună Strălucitoare.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Minunea ta, Preacurată, uimeşte tot cugetul; că naşti pe Dumnezeu cu Trup şi pe Hrănitor Îl hrăneşti cu lapte, necunoscând ispitirea de bărbat.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Proorocului Iona urmând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Bunule şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine, cel ce strig: Slavă Ţie!
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndrumătorul cel ales al turmelor lui Hristos, păstorul cel cuvântător, cel cupetrecerea în chinuri, este mărit pentru că a slăvit pe Dumnezeu în mădularele sale.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-te, înţelepte, cu privirile tale ridicate către Dumnezeu, mult ai slăbit pe vrăjmasul cel plin de meşteşugiri, pururea lăudate, fala mucenicilor, dreptarul preoţiei.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin chinuri într-armându-te şi în foc singur aruncându-te, ai adormit pornirile fiarelor celor sălbatice, având neadormită dragoste către Ziditorul.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce te-ai arătat Cort de sfinţenie, Marie, sfinţeşte ticălosul meu suflet cel spurcat cu dezmierdările şi mă fă părtaş Dumnezeieştii Slave.
CONDAC, glasul al 2-lea.
Podobie: Pe propovăduitorii cei tari…
Ca pe o podoabă a preoţilor şi îndemn al purtătorilor de biruinţă, toţi te lăudăm, cuvioase şi te rugăm, Sfinţite Mucenice Elefterie: pe cei ce prăznuiesc sfântă pomenirea ta eliberează-i din multele feluri de nevoi, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
De tinerii Tăi cei din cuptor, Mântuitorule, focul nu s-a atins, nici nu i-a supărat. Şi atunci, cei trei ca şi cu o singură gură cântau şi binecuvântau, grăind: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mărit să fie acum în trupul meu Hristos, strigai înţelepte, chinuindu-te; pentru viaţa ce va să fie, nu mă tem de înfierbântarea căldurilor, nu mă îngrozesc de moarte, nici de năvălirile fiarelor.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Numai Frumuseţea lui Dumnezeu o caut, Slava Lui doresc s-o dobândesc; chinuiască-mă, arză-mi toate mădularele, strigai mărite, caut scăparea de aici, care mă face rob al lui Hristos.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Privind la viaţa cea de dincolo, fericite, pentru lume cu adevărat te-ai omorât şi cu încercarea prin chinuri ca nişte aur lămurit prin foc, pus la păstrare în Comorile Locaşurilor Cereşti, ai strălucit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Numai pe tine, Ceea ce eşti fără de prihană, aflându-te Preacurată, Cuvântul Cel Preacurat al lui Dumnezeu, născându-Se din pântecele tău, curăţeşte pe credincioşi de întinăciunea pe care o avem din neorânduiala patimilor, Mireasă Dumnezeiască.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Pe Acela de Care se înfricoşează îngerii şi toate Oştile, ca de Făcătorul şi Domnul, preoţi lăudaţi-L, tineri preaslăviţi-L, popoare binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înflorit-aţi în nevoinţe ca nişte pomi înfloritori, împodobindu-vă cu chinurile, cei ce sunteţi frumuseţea mucenicilor; şi acum v-aţi arătat flori din Rai, trimiţând bună mireasmă Dumnezeiască, cu Putere de la Dumnezeu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Maica ta amestecă sângele ei cu curgerile sângiurilor tale, cel născut dintr-însa; că îmbrăţişând cu sfinţenie trupul tău, cel acoperit de sânge, se săvârşeşte de sabie şi vieţuieşte în veci.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sicriul tău, înţelepte, revarsă tuturor celor ce au trebuinţă ape de vindecări şi râuri de minuni, care spală întinăciunea patimilor celor pierzătoare de suflet; pentru aceasta te lăudăm, mucenice ierarhe.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca o Ploaie S-a pogorât Hristos în pântecele tău şi cu adevărat a udat lumea, uscând, Fecioară, râurile cele tulburi ale nebuniei idoleşti, Însuşi Făcătorul de bine.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Izvorul cel Primitor de Viaţă şi pururea Curgător, Sfeşnicul Darului Celui de lumină Purtător, Biserica cea Însufleţită, Cortul cel Preacurat, Ceea ce este mai Desfătată decât cerurile şi decât tot pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii să o mărim.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Gură a lui Dumnezeu ajungând, din gura celui vrăjmaş ai smuls pe poporul cel ce cugeta cele deşarte şi moştenitor al harului l-ai arătat; şi tare luptând, locuieşti împreună cu preoţii şi cu pătimitorii, Sfinte Sfinţite Mucenice Elefterie.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vasul cel curat de mir al Duhului, locaşul cel plin de desfătare al faptelor bune, mielul cel fără de răutate, luminătorul cel neapus, temelia ierarhilor şi a mucenicilor, Sântul Elefterie, să fie lăudat cu credinţă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu adevărat locuieşti în Lumina Cea Neînserată, făcându-te lumină mai strălucitoare decât soarele. Pentru aceasta pe cei ce săvârşesc astăzi sfântă pomenirea ta cea purtătoare de lumină, izbăveşte-i de negura patimilor, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, Sfinte Sfinţite Mucenice Elefterie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Păzeşte-ne pe noi, robii Tăi, Doamne, care lăudăm Naşterea Ta cea de negrăit din Fecioară, izbăvindu-ne de ispite, de patimi şi de supărări, cu rugăciunile ei, ca un Făcător de bine şi Iubitor de oameni.
SEDELNA, glasul 1.
Podobie: Mormântul Tău…
Dobândind cuget liber de patimi, slugă preaaleasă lui Dumnezeu te-ai făcut şi ai eliberat din rătăcire pe cei ce bine te-au ascultat pe tine; şi nevoindu-te ca un preot şi ca un mucenic, Mucenice Elefterie, ai câştigat îndoită cunună. Roagă-te să ne mântuim noi.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Marie Preacinstită, Vasul Stăpânului, ridică-ne pe noi, cei căzuţi în adâncul cumplitei deznădejdi şi în greşeli şi întristări; că tu te-ai făcut Mântuire păcătoşilor şi Ajutor şi Ocrotitoare Puternică şi miluieşti pe robii tăi.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Văzând Mieluşeaua cea fără de prihană gol spânzurat pe Lemn pe Mieluşelul şi Păstorul, plângând striga, tânguindu-seca o Maică: cum voi lăuda, Fiul meu, îngăduinţa Ta cea mai presus de grai şi Patima cea de bunăvoie, Preabunule Dumnezeule?