CANON DE RUGĂCIUNE LA SĂRBĂTOAREA ADUCERII MOAŞTELOR SFÂNTULUI SFINȚIT MUCENIC IGNATIE TEOFORUL (29 ianuarie)

Sf Ignatie Teoforul1

CANON DE RUGĂCIUNE LA SĂRBĂTOAREA ADUCERII MOAŞTELOR

SFÂNTULUI SFINȚIT MUCENIC IGNATIE TEOFORUL

Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreptând către fapta cea bună viaţa mea, luminează-mă cu lumina harului, care locuieşte întru tine, purtătorule de Dumnezeu, Sfinţite Mucenice Ignatie; şi tulburarea patimilor, cu rugăciunile tale, o risipeşte.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai ca un pământ roditor, care rodeşte însutit sămânţa lui Hristos; a Celui Ce adapă sufletele cu ploaia Duhului, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Ignatie.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpânul şi Dumnezeul a toate pricepând cu Puterea Sa, cea mai înainte cunoscătoare, frumuseţea sufletului tău, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Ignatie, te-a luminat cu Razele Duhului cele Dumnezeiesc Strălucitoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminat fiind de Razele Soarelui Celui Duhovnicesc, preaînţelepte, ai pornit de la Răsărit ca soarele cel văzut, luminând cu propovăduirea ta întunericul Apusului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai, Preacurată, pe Unul din Treimea Cea mai presus de toate; Acela S-a arătat din tine, asemenea cu noi în Trup, cu bunăvoirea Tatălui şi cu împreună lucrarea Preasfântului Duh, Mireasă Dumnezeiască.

Cântarea a 3-a

Irmos: Se veseleşte de Tine…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prăpădit fiindu-mi cugetul de cumplitele patimi ale trupului, vindecă-mi-l, mucenice al lui Hristos, Sfinte Ignatie, pururea lăudate.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ştiind bine Hristos că eşti la un gând şi la o simţire cu Apostolii, te-a pus învăţător Bisericilor, ca să le luminezi cu Lumina Cea Dumnezeiască.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând omorât pentru tine pe Dătătorul de viaţă, ai alergat să suferi cu dragoste moartea pentru Dânsul, Sfinte Ignatie Prea­fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curăţită ai fost mai înainte prin Duhul, Curată; şi ai născut pe Cuvântul Tatălui, spre facerea de bine pentru firea cea cuvântătoare.

Irmosul: Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

Cântarea a 4-a

Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-te…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce se numeşte pe bună dreptate purtător de Dumnezeu, că întru Hristos s-a îmbrăcat prin vieţuire, pe toţi îi îndeamnă, în chip strălucit, să primească tăria mucenicilor, pentru dragostea de cununi.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărit fiind, Sfinte Ignatie, cu Puterea Celui Ce S-a pironit pe Cruce pentru tine, purtătorule de Dumnezeu, ai îndemnat fiarele să te despartă de lume, către dragostea cea dorită de tine, grăbindu-te.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iubind Frumuseţea Stăpânului şi având către Dânsul dorire neşovăielnică, mucenice, cu osârdie ai râvnit Patimilor Lui, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Ignatie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind înfrumuseţat cu porfira sângiurilor tale, arhiereule şi cu ungerea preoţiei, străluceşti, mucenice, strigând lui Hristos cu bucurie: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce cu Putere Dumnezeiască zideşte toate din nefiinţă, S-a născut din tine; Maica lui Dumnezeu, cu veselie luminând lumea cu Razele Dumnezeirii şi cu strălucirea cunoştinţei de Dumnezeu.

Cântarea a 5-a

Irmos: Tu Doamne, Lumina mea…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum privind faţă în faţă pe Hristos, Sfinte Ignatie, oglinzile fiind cu adevărat sparte, te-ai unit cu dorirea ta.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tras-ai lumină din Izvorul Cel Dătător de lumină, Sfinţite Mucenice Ignatie. Căci Hristos cuprinzându-te cu Preacuratele Sale mâini, te-a sfinţit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dobândind minte luminată de Duhul lui Dumnezeu, Sfinte Ignatie, trimiţi în scris Legile harului, ca pe nişte lespezi scrise de mâna lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De sus a strigat ţie Îngerul cu glas de bucurie, Născătoare de Dumnezeu, în chip de negrăit descoperindu-ţi zămislirea Stăpânului.

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având Înţelepciunea lui Dumnezeu Cea Ipostatnică, ai risipit dogmele înţelepciunii elineşti şi cu răsunet ai surpat stâlpul înşelăciunii, îndrumătorule de Taine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu înceta a te ruga, preafericite, pentru cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta, ca să se izbăvească de supărări cumplite şi de primejdie, arătându-te lor preot bine primit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucit-ai cu bărbăţia şi cu înţelepciunea, cuvioase; cu frumuseţea dreptăţii şi a cumpătării, purtătorule de Dumnezeu, mucenice şi cu cununa faptelor bune te-ai arătat împodobit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Singură pe tine aflându-te Mirele în mijlocul spinilor, ca pe un Crin Preacurat şi ca pe o Floare din văi, Maica lui Dumnezeu, din pântecele tău a ieşit Cuvântul.

Irmosul: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele curs, prin milostivire, din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii…

De la Răsărit astăzi te-ai înălţat şi toată făptura ai luminat-o cu învăţăturile Mirelui, Celui Împodobit de Dumnezeu, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie.

Cântarea a 7-a

Irmos: În cuptorul persienesc…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mirul cel Dumnezeiesc al preoţiei fiind înfrumuseţat şi cu sângele mucenicilor împodobit, din amândouă părţile te-ai arătat strălucit, mucenice, strigând: Binecuvântat este Dumnezeul meu şi Domnul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Legea lui Dumnezeu luminând toată lumea, cu pâinea cerească ai hrănit pe credincioşii care strigau Stăpâ­nului tău: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu raze scânteietoare luminându-te, preafericite şi strălucit fiind de revărsarea Luminii Celei din început, cu bucurie ai luat Desfătarea Cea Cerească, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Ignatie, lauda mucenicilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Grâu al lui Dumnezeu fiind, precum ai zis, prealăudate mucenice, măcinat ai fost de gurile fiarelor şi te-ai făcut pâine preacurată a Celui Ce cu Dumnezeiască bunătate hrăneşte toată lumea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te Ceea ce eşti Locaş Sfinţit şi Dumnezeiesc al Celui Preaînalt; că prin tine, Născătoare de Dumnezeu, s-a dat Bucurie celor ce strigă: Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.

Cântarea a 8-a

Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stând înaintea judecăţii, înţelepte, ai teologhisit Treimea Cea Nezidită, cu cuget neprihănit şi cu minte luminată. Nu te-ai îngrozit, sfinţite de cruzimea judecăţilor celor tirani, ci ai strigat: toate făpturile lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelepţeşte potrivindu-ţi cugetul pe măsura Dumneze­ieştilor dogme, Sfinte Fericite, Sfinţite Mucenice Ignatie, cu râurile înţelepciunii ai înecat de tot pe tiranul cel făţarnic, căpetenia înşelăciunii, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Luminat fiind cu Lumina Dumnezeirii Cea Nemărginită, mucenice nebiruit, ai risipit întunericul cel nestatornic al închinării la idoli, trimiţând cărţi pline de lumină celor ce cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De furia şi de gurile fiarelor nu te-ai temut, Dumnezeiescule Ignatie. Că răsărind din Fecioară, Puterea Celui Preaînalt te-a îmbrăcat pe tine cu toată într-armarea Crucii, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, în groapă, gurile leilor cele deschise le-a încuiat; iar tinerii cei iubitori de cucernicie, puterea focului au stins, încingându-se cu fapta cea bună şi strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a

Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea cea Dumneze­iască stăpânind sufletul tău, fericite, grijile lumii cele materialnice le-a ars pe toate, cu foc nematerialnic; şi te-a aşezat înainte purtător de cunună al doririlor celor desăvârşite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La liman prealiniştit ai ajuns cu strălucire, purtătorule de Dumnezeu, scăpând de furtuna valurilor şi de năvălirile fiarelor sălbatice şi ucigătoare şi acum, luminându-te, te îndulceşti de Desfătarea Cea Veşnică.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobit cu cunună strălucită, pe toţi îi întreci, îndrumătorule în Taine; că întru tine s-au adunat laolaltă lauda preoţiei şi a muceniciei. Şi prin amândouă, ca un părtaş al Stăpânului tău, ai fost mărit împreună cu Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având îndrăzneală către Stăpânul şi Dumnezeu, ca unul ce eşti îndrumător în Sfintele Taine, roagă-L acum să izbăvească de supărări pe cei ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta, Sfinte Ignatie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Singura ce eşti mai Desfătată decât Cerurile şi mai Sfântă decât Heruvimii şi mai Cinstită decât toată făptura, ai născut pe Dumnezeu, pe Cel Ce şade în Sânurile Tatălui, purtându-L în braţele tale, Preacurată.

Irmosul: Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Fecioară, Muntele Cel Netăiat, s-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta bucurându-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

SEDELNA, glasul al 3-lea

Podobie: Pentru mărturisirea…

De Dumnezeiescul Duh fiind luminat, cu îndrăzneală ai ruşinat trufia cea plină de semeţie a tiranului; şi trecând peste oceanul înşelăciunii ai ajuns la Limanul Cel Dumnezeiesc. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea

Podobie: Pentru mărturisirea…

De Dumnezeiasca Fire nu S-a despărţit, Trup făcându-Se, în pântecele tău; ci, făcându-Se Om, Dumnezeu a rămas, Cel Ce după naştere, ca şi mai înainte de naştere, Maică fără de prihană, pe tine te-a păzit Fecioară, Însuşi Domnul; pe Aceia cu stăruinţă roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea

Podobie: Pentru mărturisirea…

Mieluşeaua cea Nepătată a Cuvântului, Maica Fecioara cea Nepătată, văzând pe Cruce atârnat pe Cel Ce a odrăslit dintr-însa fără de durere, ca o Maică bună, tânguindu-se, striga: vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti, vrând să izbăveşti pe om din patimile cele de necinste?