† TIMOTEI

Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei

Către tot clerul şi poporul binecredincios

din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări!

„Şi fiind Dumnezeu desăvârşit, se face om desăvârşit şi săvârşeşte cea mai mare noutate din toate noutăţile, singurul lucru nou sub soare, prin care se arată puterea infinită a lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai mare decât ca Dumnezeu să se facă om?”[1]

Preacuvioși și Preacucernici părinți,

Preacuvioase maici și

Iubiți credincioși,

Observăm din viața noastră de zi cu zi, că toate cele ale lumii acesteia sunt supuse timpului și degradării. Toate cele lumești se învechesc și se alterează: alimentele, lucrurile, hainele, casele, satele și orașele. Noutățile pe care le auzim și vedem pe posturile de televiziune, în cadrul buletinelor informative, sau cele pe care le citim din presa scrisă, se învechesc și, după doar câteva zile, nu mai sunt de actualitate și nu mai prezintă interes. Până și omul, datorită păcatului, și-a stricat și continuă să-și piardă frumusețea cea dintâi cu care a fost împodobit de Dumnezeu. Însă, consecință a operei de mântuire săvârșită de Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos, omul este iarăși înnoit prin împreuna-lucrare a lui cu harul lui Dumnezeu. Ascultați ce se citește la utrenia Praznicului Nașterii Domnului: „Pe cel căzut pentru neascultare, pe cel făcut după chipul lui Dumnezeu, pe cel ce era cu totul în stricăciune, pe cel lipsit de viața dumnezeiască cea bună, iarăși îl înnoiește, ca un înțelept Ziditor, că S-a preaslăvit!”[2]. Continuă să citești →

 P I M E N,

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini

din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu – Tatăl, iar de la Noi, arhierească binecuvântare.

Dreptmăritori creștini,

Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) Se naște cu trup pentru mântuirea noastră, cum mărturisim în Simbolul Credinței. „Plinirea vremii” înseamnă timpul în care oamenii, înstrăinați fiind de Dumnezeu și ducând o viață plină de păcate, o viață de frământări sufletești, nu mai puteau să o suporte, cum spune proorocul Isaia (63, 19).

În această stare sufletească, oamenii au dat ascultare cugetului, conștiinței și s-au smerit, dorind din adâncul sufletului lor să se întoarcă la Dumnezeu. Deci în această stare sufletească a oamenilor Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume, întrupându-Se din Sfânta Fecioară Maria, prin lucrarea Sfântului Duh. Continuă să citești →

AUDIO: aici

† Ignatie,

din mila şi purtarea de grijă a Celui de Sus

Episcop al Huşilor,

iubiţilor fraţi preoţi, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor a lui Dumnezeu, har îmbelşugat, pace nemăsurată, linişte îndestulătoare şi bucurie sfântă de la Hristos Cel născut în ieslea săracă şi luminoasă a Betleemului, iar din parte-mi părintească îmbrăţişare

„Dumnezeu pe pământ a venit şi omul în cer s-a suit”[1]

Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare,

Iubiţi fraţi şi surori împreună-rugători,

Este timp de sărbătoare sfântă, când colindele se cântă. Dumnezeu-Fiul Se arată lumii prin naşterea Sa din Preacurata Fecioara Maria. Timpul se lasă pătruns de bucurie, iubire, lumină şi multă linişte. De noi depinde cât de mult reuşim să ne afundăm în acest timp frumos al sărbătorii.

 Orice sărbătoare ar trebui să fie o adevărată pauză (cât mai prelungită) de la tot ceea ce ne agită şi ne fărâmiţează lăuntric, de la tot ceea ce ne oboseşte sufleteşte şi ne abate de la cele sfinte, de la tot ceea ce ne atrage spre cele lumeşti şi ne împiedică să contemplăm cerul credinţei, de la tot ceea ce ne urâţeşte inima şi mintea, de la tot ceea ce ne învrăjbeşte ca oameni şi ne opreşte să trăim cu intensitate comuniunea profundă şi liberă cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, sărbătoarea ne aşează în adevărata demnitate a timpului ca „interval care durează între chemarea lui Dumnezeu adresată iubirii noastre şi răspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu. Este timpul răspunsului omului”[2].

Iubiţi credincioşi,

Din păcate şi fără a generaliza, sărbătorile de iarnă nu mai constituie pentru mulţi un motiv de deschidere spre cer, adică spre cele care ţin de profunzimea credinţei noastre ortodoxe. Şi asta pentru că am uitat şi vrem uneori să uităm că prin venirea lui Dumnezeu-Fiul printre oameni, prin naşterea Lui în ieslea sărăcăcioasă a Betleemului, avem descoperirea a ceea ce este cu adevărat omul în chemarea sa şi putem sesiza măreţia care îl defineşte cel mai bine: demnitatea de a trăi cu Dumnezeu, demnitatea de a uni cerul cu pământul în inima sa, demnitatea de a crede în harul înfierii de către Dumnezeu, demnitatea de a deveni lumină, bucurie, pace, curăţie de păcate şi iubire smerită atât pentru Cel născut în Betleem, pentru Hristos, cât şi pentru oamenii de lângă noi. Continuă să citești →

† Macarie,

 Din mila şi purtarea de grijă a Celui Preaînalt 
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române 
a Europei de Nord,

Iubiţilor fraţi preoţi și diaconi, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor al lui Dumnezeu, har, pace, liniște și bucurie de la Hristos Cel născut în ieslea Betleemului și în ieslea inimilor noastre, iar din parte-mi părintească și frățească îmbrăţişare!

 Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare,

Iubiţi fraţi şi surori împreună-rugători,

Iată, la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) cum Hristos se naște dintr-o Sfântă Fecioară într-o smerită iesle a necuvântătoarelor. Dumnezeu-Cuvântul S-a întrupat, făcându-se asemenea nouă, afară de păcat, ca, astfel, prin asemănare, să ne redea demnitatea originară și să ne aducă înapoi, la dragostea cea dintâi dintre om și Creatorul Său. Nu putea fi altul care să ne scape din povara păcatelor și din tirania celui viclean. Niciun om nu putea să înalțe omenirea din căderea unde a prăvălit-o vrăjmașul mântuirii noastre. Niciun om nu putea să se salveze nici măcar pe el însuși de tirania păcatului. De aceea, chiar și drepții, înainte de venirea lui Hristos, se duceau în „întuneric și în umbra morții” (Isaia 9, 1). De aceea, omenirea aștepta, într-un suspin, izbăvirea care a venit, însă altfel decât se așteptau vechii iudei.

A venit Însuși Domnul. Nu a venit un alt profet, oricât de mare ar fi fost acela, ci a venit El Însuși, „Chip de rob luând”(Filipeni 2, 7). A venit, însă, smerit, blând, „fără a zdrobi trestia frântă, fără a stinge feștila fumegândă” (Isaia 42, 3). Adică a venit ca să tămăduiască, să vindece, să lege rănile celor căzuți și să reaprindă focul iubirii celei dintâi. Această smerire până la capăt se arată încă de la Nașterea Sa, care are loc într-o peșteră transformată în grajd, în cel mai umil loc cu putință, acolo, la marginea cetății, unde erau adăpostite animalele.

Continuă să citești →

Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace şi bucurie, iar de la noi, arhierească binecuvântare

Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Adevărată este bucuria întregii lumi şi a universului întreg pentru Sfânta Noapte de Înviere. Dumnezeul-Om, Cel mai blând şi mai bun dintre toţi, a suferit moarte de bună voie pentru noi, iar după trei zile, „a nimicit durerile morţii”[1] şi a înviat cu slavă pentru a purta umanitatea Sa la cerurile iubirii lui Dumnezeu.

Hristos Mântuitorul este acum și aici, dar și  pretutindeni, mereu prezent în inimile noastre, luminând din această noapte cu Jertfa și Învierea Sa, pe Sfintele Altare ale bisericilor din Lumina pe care El a trimis-o din cer la mormântul Său.

Dacă Hristos Cel înviat este Lumina lumii venită din cetatea Sionului ceresc, constatăm cu uimire și cu bucurie că și Ierusalimul rămâne cetatea cea pământească a Sionului, unde Patriarhul Ierusalimului primește, ca prin fulger, în Sâmbăta cea Mare, Lumina cea nematerială, sfântă și veșnică, în care S-a îmbrăcat Hristos prin Înviere. Razele acestei lumini ajung în toate bisericile ortodoxe, ca toți să devenim fii ai Luminii și să clădim biserica sufletului nostru, prin fapte bune. Așadar, este cea mai sfântă noapte de pe pământ, din cer și din istorie. Este noaptea în care omenirea, împovărată de durerea și întunericul morții, primește darul Luminii veșnice a lui Hristos, din iubirea veșnică a Tatălui și a lui Hristos Însuși, care-i înveșnicește în bine pe toți cei care o primesc. Dar acea lumină lină, harică, venită din haina de lumină a lui Hristos Cel Înviat și preaslăvit de-a dreapta Tatălui în ceruri, fiind mai presus de fire și de puterea noastră de percepere, în condiția vieții trecătoare și a trupului muritor, iată, a devenit lumină materială și făcliile pe care le-am aprins sunt prelungiri, pentru fiecare dintre noi, ca mărturisire a Învierii din morți a Dumnezeului nostru și a învierii noastre. Continuă să citești →

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

„Cât este de sfântă, cu adevărat, şi întru totul prăznuită această noapte de mântuire şi strălucită…, în care Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit.” (Stihira a 7-a din Canonul Învierii)

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Hristos a înviat! An de an, noaptea de Paşti ne aduce lumină și bucurie sfântă în viaţa noastră. Pentru această noapte de taină, „Praznic al Praznicelor și Sărbătoare a Sărbătorilor”, ne-am pregătit sufletește de-a lungul Postului Mare, hrănindu-ne cu lumina rugăciunii, a nevoințelor și a Sfintelor Taine, pentru ca, înveșmântați în „haina de nuntă”, să intrăm întru bucuria Domnului nostru.

Astăzi, cu toţii devenim „purtători de lumină” şi cu sufletele luminate suntem chemaţi să intrăm și să cinăm împreună cu Hristos cel Înviat la Sfânta Liturghie – ospățul ceresc al bucuriei nesfârșite a biruinței Lui asupra morții veșnice. Continuă să citești →

† PIMEN

din milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu – Tatăl, iar de la Noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi credincioşi,

Bucuria sărbătorii Învierii Domnului este darul lui Dumnezeu; această bucurie sfântă o trăim în adâncul inimii noastre și o mărturisim cu salutul pascal: „Hristos a înviat!ˮ la care răspundem: „Adevărat a înviat!ˮ; încredințarea noastră nestrămutată în adevărul faptului Învierii este temeluită pe înseși cuvintele Mântuitorului spuse apostolilor Săi: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Și-L vor omorî, dar a treia zi va înviaˮ (Mat. 17, 22 – 23).

Mântuitorul după ce a înviat, S-a arătat, pe rând, până la înălțarea Sa la cer, femeilor mironosițe, apostolilor și fraților, adică oamenilor adunați în jurul apostolilor, „prin multe semne doveditoare […] vorbind despre împărăția lui Dumnezeuˮ (F.A. 1, 3). Continuă să citești →

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului  

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace

de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare. 

Hristos a înviat! 

„Dacă ați înviat împreună cu Hristos,

pe cele de sus căutați-le, acolo unde este

 Hristos șezând de-a dreapta lui Dumnezeu.“ 

(Coloseni 3, 1)

Iubiți credincioși, 

Să mulțumim lui Dumnezeu Care ne-a învrednicit să preamărim azi biruința Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos, asupra morții. Ne-a primit și pe noi ca, prin credință, să devenim mărturisitori ai Învierii. Prin salutul pascal: „Hristos a înviat!”, fiecare devenim un mărturisitor al celui mai important act din univers după creație. Hristos ne-a cuprins și pe noi în acest act al Învierii, pentru că El a biruit și moartea noastră.

Mormântul găsit gol de femeile mironosițe ne arată cum vor fi și mormintele noastre la Învierea cea de obște. Și în mormintele noastre ne vor rămâne doar giulgiurile, arătând că nimic nu vom lua cu noi din această lume. Aici suntem înveliți în giulgiu, iar în Împărăția lui Dumnezeu vom fi îmbrăcați în lumină. Lumina este veșmântul veșniciei noastre. Continuă să citești →

† TEOFAN

Prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Iubiți frați preoți, Iubiți fraţi şi surori întru Hristos-Domnul,

Cu putere multă şi cu bucurie adâncă rostim în aceste zile: „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”. Mai ales în noaptea plină de lumină a Sfintelor Paşti răsună, cu glas puternic, această sfântă bunăvestire că Hristos a înviat.

Cu ce putem asemăna această veste bună? Ce ne poate ajuta să înţelegem o firimitură din marea taină a Învierii lui Hristos? Să ne gândim la o ceată de robi care sunt eliberaţi! Să avem în minte un grup de întemniţaţi care dobândesc li-bertatea! Ce sentimente îi cuprind în momentul slobozirii? Cum simt ei prima clipă a libertăţii după care au suspinat ani de-a rândul? Starea pe care o trăiesc poate fi definită ca: viaţă, bucurie, lumină, nădejde.

Învierea lui Hristos cuprinde starea desăvârşită a vieţii depline, a bucuriei autentice, a luminii neapuse şi a nădejdii nezdruncinate. De ce aceasta? Pentru că prin Învierea lui Hristos omul este eliberat din cea mai aprigă robie: cea a păcatului şi a morţii. Prin Învierea lui Hristos, lanţurile sclaviei, în care era omul încătuşat, sunt zdrobite. Omul redevine liber şi nimic nu este mai de preţ decât libertatea. Continuă să citești →

† Galaction,

din mila lui Dumnezeu
Episcop al Sfintei Episcopii
a Alexandriei și Teleormanului,

tuturor dreptcredincioșilor creștini, cinului monahal, preacucernicilor și preacuvioșilor părinți din această sfântă și de Dumnezeu păzită Episcopie,

har și pace de la Hristos Domnul Cel înviat, iar de la noi părintească îmbrățișare și arhierească binecuvântare!

„Prăznuim omorârea morții,
sfărâmarea Iadului
și începătura vieții
celei veșnice”
(Canonul Învierii,
cântarea a 7-a)

Iubiții noștri fii duhovnicești,

Hristos a înviat!

Bucuria biruinței vieții asupra morții și a sfărâmării Iadului prin Învierea Mântuitorului Hristos ne-a adunat astăzi în Sfintele noastre Biserici, uniți într-un gând și în sfântă rugăciune. Se cuvine dar, cu bunăvoință, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru multa Sa milostivire, dar mai cu seamă pentru că ne-a binecuvântat să fim în viață. Continuă să citești →

ÎNVIEREA DOMNULUI PRAZNICUL ÎNVREDNICIRII NOASTRE (Pastorala PDF)

CU DOR DE ÎNVIERE, SĂ NE ÎNTOARCEM LA DRAGOSTEA DINTÂI PENTRU HRISTOS!

† Macarie,

Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord,

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi Preaiubiţilor credincioşi şi credincioase, sfântă îmbrăţişare pascală şi salutul   binecuvântat „Hristos a înviat!”

Iubiți frați şi surori în Hristos, Cel Răstingit şi Înviat,

Iată, răbdarea și nevoința Postului Mare își află răsplata în bucuria Învierii, împărtășită acum de întreaga suflare dreptcredincioasă. Deși mulți socotesc, poate,  că  bucuria  Învierii  este  subînțeleasă,  gândul meu este că, pentru a o trăi cu adevărat, este nevoie de un examen interior, de conștientizarea stării noastre sufletești în lumina acestei „sărbători a sărbătorilor și praznic al praznicelor”. Reflectând la cele spuse, gândul meu se îndreaptă, cu bucurie și nostalgie, totodată, la una dintre cele mai dragi amintiri pe care le păstrez din copilărie și adolescență: prăznuirea Paștilor pe plaiurile mele natale.

Satul meu din județul Bistrița-Năsăud, Spermezeu, unde trăiesc părinții mei, la poalele Munților Țibleș, se învecinează cu altele două mai mici, Sita și Hălmăsău, încorporate în comuna Spermezeu. Pe atunci,  așa  cum se întâmpla în numeroase alte locuri din țară, nu toate satele aveau preotul lor. Unul singur trebuia să   se descurce și să împlinească nevoile duhovnicești ale locuitorilor din cele trei sate. Acesta era și este până  azi în apostolatul jertfelnic, Părintele Teodor Mureșan. În perioadele liturgice „obișnuite”, lucrul era mai lesne de făcut, dar ce să te faci de Înviere, când oamenii nu concepeau să nu aibă preot și să nu primească lumina de Paști de la altarul bisericii lor?! Continuă să citești →