Arhive categorii: Rugăciuni

Rugăciune la întristări, spaimă, gânduri şi vise urâte care tulbură pe om

01.

ORNAM1

Dumnezeule, întru numele Tău mân­tuiește-mă și întru puterea Ta mă ju­decă. Dumnezeule, ascultă rugă­ciunea mea; pleacă urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine și mă ascultă, că m-am mâhnit întru îngrijorarea mea și m-am abă­tut. Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a căzut asupra mea. Temere și cutremur au venit peste mine și întunericul m-a acoperit.

Doamne, Dumnezeul mântuirii me­le, ziua am strigat și noaptea înaintea Ta. Să ajungă până la Tine rugă­ciu­nea mea; că s-a umplut de rele sufletul meu și viața mea de iad s-a apropiat!

Miluiește-mă, Doamne, că nepu­tin­­­cios sunt!, Vindecă-mă, că s-a tul­bu­rat foarte sufletul meu. Ostenit-am întru suspinarea mea. În toate nop­țile îmi stropesc patul cu lacrimile mele și în ele îmi scald așternutul.

Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăj­­duiește spre Dumnezeu și mă voi măr­turisi Lui, mântuirea feței mele și Dumnezeul meu.

Domnul este luminarea mea și mân­­tuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este sprijinitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa?

Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea! Domnul este întărirea mea și scă­pa­rea mea și izbăvitorul meu. Dumnezeu este ajutorul meu și voi nădăjdui întru Dânsul: Apărătorul meu și puterea mântuirii mele și sprijinitorul meu. Amin.

(Din psalmii lui David)

13 nov.2016: Liturghie Arhierească la Catedrala Mitropolitană din Iaşi (Video)

Duminică, 13 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, la Catedrala Mitropolitană din Iași a avut loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie; Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei; Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și Părintele Rafail Noica.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a hirotonit întru preot pe monahul Ioan, pe seama Mănăstirii „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Nürnberg, Germania.

22 iulie 2016: ODESSA L-A CINSTIT PE CUVIOSUL GAVRIIL ATHONITUL (PHOTO)

 

Continuă să citești

PRĂZNUIREA SFINTEI CUVIOASE EGUMENE SEVERA DIN TRIER LA ODESSA (PHOTO)

Continuă să citești

SFÂNTA CUVIOASĂ SEVERA DIN TRIER CINSTITĂ LA ODESSA (PHOTO)

Continuă să citești

Rugăciune care se citește în fiecare post

Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai inainte ai intocmit, prin Legea Ta Veche si Noua aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si spre biruinta asupra pacatului; ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu bunaplacere inaintea Ta in toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase Dumnezeule si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

Pr. Mihai Valica: Apel la rugăciune. Către toți preoții și enoriașii Bisericii Ortodoxe Române

Pr. Mihai Valica: Apel la rugăciune. Către toți preoții și enoriașii Bisericii Ortodoxe Române

Pr. Mihai Valica

-Text primit prin poșta electronică a Graiului Ortodox.

Titlul ne aparține. –

de Pr. Mihai Valica, doctor docent,  Universitatea Albert Ludwig din Freiburg, Germania, cercetător în cadrul Academiei Romane, în domeniul Dimensiunea spirituală a economiei montane CE MONT , Vatra Dornei

      Dragii mei, cei ce veți citi aceste rânduri,

     Să ne păzească Bunul Dumnezeu de neamul acesta în veac, adică de cei ce doresc o Europă fără Dumnezeu. Nu e suficient că știm faptul, că Europa a căzut pe mâinile francmasonilor și a globaliștilor himeri, ci trebuie să ne rugăm personal, să ne scape de această primejdie reală. De aceea și preoții sunt datori, cu voce tare în cadrul Sfintelor Slujbe, în special la Sfânta Liturghie să se roage astfel:«Doamne Iisus Hristoase Dumnezeul nostru, primește jertfa aceasta (scoate o părticică la Proscomidie și o pune pe sfântul Disc, așa cum prevede Liturghierul la rugăciunea În vreme de orice nevoie și primejdie omenească) spre iertarea păcatelor tuturor popoarelor Tale și, cu milostivire, întoarce de la noi toată mânia Ta cea cu dreptate pornită asupra noastră, și degrabă, ca un bun, scoate-ne pe noi din toate necazurile și primejdiile ne împresoară (aici se sfârșește rugăciunea) însă, credincioșii în privat, iar preoții în public, să adauge: izbăvește-ne Doamne și de toată lucrarea diavolească a mondialismului ocult și francmasonic, de toată lucrarea luciferică a des-creștinării și islamizării lumii, și de toată lucrarea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Amin.»

Acatistul Maicii Domnului în cinstea Icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hârbovăţ

1 ic

ORNAM1

Acatistul Maicii Domnului în cinstea Icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hârbovăţ

Condacele şi icoasele: 

Condacul 1:

Apărătoarei şi conducătoarei neamurilor creştineşti, călăuzitoarei şi izbăvitoarei, cântări de laudă aducem noi, credincioşii care ne-am adunat înaintea Sfintei Tale Icoane, iară Tu, Sfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce ai îndurări nespuse, primeşte rugăciunea noastră ce o aducem înaintea Sfintei Tale Icoane Făcătoare de Minuni, ca în umilinţa inimii să-Ţi cântăm: Bucură-Te, cea plină de dar Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Laudă Hârbovăţului şi a Moldovei Ocrotitoare.

 Icosul 1:

Stăpână! Primul care Ţi-a adus această laudă a fost Arhanghelul Gavriil, când Ţi-a binevestit că vei zămisli pe Fiul lui Dumnezeu. Iară, după preamărita Ta adormire, toate puterile cereşti îţi aduc pururea această laudă în ceruri. Deci, cum să cutezam noi, păcătoşii, a împreuna glasurile noastre cu ale celor fără de trupuri? Însă, amintindu-ne de îndurarea Ta către toţi câţi se pocăiesc, cu frică şi cu dragoste îţi grăim unele ca acestea: Continuă să citești

Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului

Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii. Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea.

Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, de s-au arătat vase alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, şi ea a ruşinat mulţimea ritorilor păgâni.

Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri (numele), ca să înveţe cele bine plăcute Ţie şi să se umple de cunoştinţa adevărului. Dă-le lor ştiinţă, pricepere, răbdare şi chibzuinţă. Să nu primească ei cunoştinţe pierzătoare de suflet, nici să înveţe ce e urât lui Dumnezeu. Fă-i ascultători faţă de dascălii care îi învaţă cele bune şi sârguincioşi în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit.

Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învăţat şi să muncească spre binele lor şi spre folosul aproapelui. Tu îi osândeşti pe cei care îşi îngroapă talanţii şi îi binecuvântezi pe cei care îi înmulţesc cu pricepere. Rânduieşte-le Tu, Doamne, Cel ce rânduieşti toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească şi cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună şi-i întăreşte în credinţă ca să Te mărturisească printr-o vieţuire curată până în ultima clipă a vieţii lor. Amin.

Sursa: cuvantul-ortodox.ro

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi

 

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Chiriachi , glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Chiriachi, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi, popoare, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, căci cu slavă S-a preaslăvit. Continuă să citești

Canon de rugăciune la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

Canon de rugăciune la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

 

Troparul Sfinţilor 12 Apostoli, glasul al 4-lea:

Cei ce sunteţi între apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata Apostolilor dorind eu să o laud, Hristoase, cu rugăciunile lor ca un Dumnezeu, raza Preasfântului Duh, dăruieşte-mi şi lumina înţelepciunii Tale. Continuă să citești

Rugăciune către Domnul Hristos a gherondei Iosif Isihastul

Rugăciune către Domnul Hristos a gherondei Iosif Isihastul

„O, iubite şi Preadulce lisuse Hristoase, cine Te-a rugat pentru mine ca să mă aduci în această lume şi să mă nasc din părinţi buni şi credincioşi (…)? Cu cât trebuie, dar, să Te iubesc mai mult şi să-Ţi mulţumesc pentru acest dar atât de mare şi pentru binefacerea pe care mi-ai dat-o? Chiar şi sângele meu de l-aş vărsa, tot nu aş putea să-Ţi mulţumesc”. Continuă să citești

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL AUGUSTIN, EPISCOPUL HYPPONEI (15 IUNIE)

agios_aygoystinos

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL AUGUSTIN, EPISCOPUL HYPPONEI (15 IUNIE)

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ISAACHIE MĂRTURISITORUL

OsiosIsaakios03

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ISAACHIE MĂRTURISITORUL

 Troparul Sfântului Cuvios Isaachie Mărturisitorul, glasul al 8-lea:

Întru tine părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isaachie, duhul tău.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isaachie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind eu omorât de patimi, înviază-mă cu rugăciunile tale, părinte, ca unul ce stai acum cu multă îndrăzneală înaintea vieţii celor vii. Continuă să citești

CANON DE POCĂINŢĂ CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

FiulRisipitor_1

 CANON DE POCĂINŢĂ CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

După obişnuitul început, se zic:

Cântarea 1: glasul al 6-lea:
Irmos: Ajutor și acoperitor…
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Acum mă apropii eu, păcătosul şi împovăratul, către Tine, Stăpânul şi Dumnezeul meu şi nu îndrăznesc să mă uit la cer; numai mă uit şi grăiesc: Dă-mi, Doamne, mai înainte ca să-mi plâng faptele mele cu amar.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

O, amar mie, păcătosul, că sunt ticălos, mai mult decât toţi oamenii; pocăinţă nu este în mine. Ci-mi dă mie, Doamne, lacrimi, ca să plâng faptele mele cu amar.

Slavă…

Omule nebun şi ticălos, pentru ce-ţi pierzi vremea în lene? Gândeşte-te la viaţa ta şi te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Maica lui Dumnezeu Preacurată, caută spre mine păcătosul şi mă izbăveşte de lanţul vrăjmaşului, îndreptându-mă pe calea pocăinţei, ca să plâng faptele mele cu amar. Continuă să citești