Mărturisesc că am dat peste acest subiect extrem de interesant datorită unui necunoscut telespectator de-al meu. Imediat după ce acesta fusese eliberat din închisoarea din Komotiní, a luat legătura cu mine ca să denunţe condiţiile mizerabile şi inumane ale celor închişi. Printre multe descrieri incredibile despre celule unde „ţi-ar fi ruşine să adăposteşti chiar şi animalele”, şi rugămintea de „a încerca să facem ceva pentru această ruşine care se petrece”, mi-a spus, întâmplător, că „a ieşit fiindcă i-a plătit Mănăstirea Vatoped banii de cauțiune”. Şi, fiindcă ”Vatoped” sună ca un clopoţel de avertizare (trezeşte, cel puţin, suspiciune) în urechile jurnaliştilor de la noi, l-am întrebat şi alte detalii. După cum mi-a povestit, fusese condamnat la 5 luni de închisoare pentru o infracţiune minoră cu posibilitatea de răscumpărare. Însă, fiindcă nu a avut cei 2300 de euro pentru a plăti cauțiunea, conform legii, a fost întemniţat. Avocatul care i-a fost acordat a luat legătura cu mănăstirea, care a depus banii la casieria finanţelor publice şi omul a fost eliberat după ce stătuse închis 10 zile.
Acest subiect mi-a stârnit interesul şi m-am hotărât să investighez mai mult. Într-adevăr, avocatul telespectatorului (care are biroul în Tesalonic), mi-a confirmat telefonic această întâmplare, spunându-mi, cu un aer firesc că „foarte mulţi avocaţi, mai ales din Grecia de nord, se adresează Mănăstirii Vatoped în astfel de situaţii”. Mi-a explicat, deasemenea, că s-au înmulţit foarte mult cazurile celor care rămân întemniţaţi fiindcă ei sau familiile lor nu dispun de o mie sau de două mii de euro care trebuie plătiţi pentru a fi eliberaţi pe cauțiune. Majoritatea acestora sunt oameni ruinaţi, condamnaţi pentru datorii la Serviciul Finanţelor Publice sau pentru infracţiuni economice care au legătură cu activitatea lor profesională afectată de criza din ultima perioadă. Mi-am exprimat nedumerirea, pentru că aceste fapte nu sunt cunoscute, şi mi s-a răspuns că „mulţi apelează la Vatoped pentru a primi ajutor dar, din pricina întâmplării cu lacul Vistonída, evită să facă publice aceste lucruri”.
Din gură-n gură şi din om în om am aflat ceva şi mai uimitor. Am aflat că înşişi directorii de închisori se adresează mănăstirii (!), încercând să elibereze pe unii dintre cei închişi, nu doar din raţiuni umane, dar şi pentru a descongestiona celulele penitenciarelor în care sunt înghesuiţi deţinuţii în număr dublu faţă de capacitatea acestora. Tuberculoza şi hepatita fac ravagii acolo, înăuntru. Responsabilii închisorilor fac acest lucru, desigur, neoficial, de vreme ce legea nu-i autorizează pentru acţiuni de acest fel, dar este o soluţie practică în beneficiul celor care ies din închisoare, dar şi în folosul celor care rămân închişi acolo.
După cum era firesc, am luat legătura şi cu Mănăstirea Vatoped, apelând un număr pe care l-am procurat de la o companie de informaţii telefonice. Am cerut informaţii oficiale cu privire la aceste eliberări (despre ce număr este vorba, despre ce închisori, infracţiuni, suma totală plătită pentru eliberări etc), astfel încât să am o imagine de ansamblu asupra situaţiei. Monahii au fost reţinuţi în a-mi răspunde.
Trei zile mai târziu, un monah – pe numele său, părintele Maxim – mi-a comunicat oficial următoarele:„Mănăstirea Vatoped foarte rar informează în mod public despre actele sale filantropice, fie că este vorba de acţiuni caritabile în beneficiul persoanelor, fie ajutorarea mitropoliilor, parohiilor, asociaţiilor, fundaţiilor etc. Cu atât mai mult, nu facem publice nume sau alte informaţii cu privire la persoanele care s-au aflat în închisoare din diferite motive.
![patriarhul-ecumenic-athos-4[1]](http://graiulortodox.files.wordpress.com/2013/10/patriarhul-ecumenic-athos-41.jpg)
