S-a discutat mult despre inițiativa trupei Taxi și prietenii. Nu înțeleg însă de ce abia acum l-a lovit inspirația pe solistul Teodorescu? Proiectul construirii catedralei e vechi, lucrările sunt avansate, e cert că astfel de cântecele nu mai pot opri proiectul, eventual pot doar să-l încetinească prin reducerea unor eventuale alocații bugetare. Nici măcar tema nu mai era una de actualitate…Dar poate n-au vrut să obțină neapărat un rezultat concret în ceea ce privește Catedrala, poate că au fost doar „oportuniști”, au sesizat că există un public care prizează mesajele împotriva „popilor” și au zis să călărească valul respectiv, cu tot cu amicii lor din show-biz.
Evident, activismul artistic autohton se termină când apar temele cu adevărat sensibile, care ar putea să calce pe bombeuri interese mai mult sau puțin oculte, mai mult sau mai puțin vizibile. Șanse mici de concerte furioase, de piese de teatru subversive montate de Ducu Darie, cu George Ivașcu în rol principal, toate încercând să arate-în replică la manifestarea organizată de trupa Taxi & friends împotriva construirii Catedralei Mântuirii Neamului-că monumentalitatea strică obrazul și dăunează grav și smereniei cu șorțuleț…Ce, e imoral ca statul să dea bani pentru Catedrală dar e ok ca masonii să primească gratis terenul pentru Catedrala lor? Sau discursuri indignate despre prostul gust de a face ditamai monstruozitatea ca Sagrada Familia în inima Barcelonei? N-o să văd niciun cânticel-soft de la Taxi împotriva achizițiilor de F16 second hand, de fregate prăfuite și împotriva cazării de tehnică Nato care ne transformă într-o țintă pentru Ivan, nicio atenționare împotriva retoricii noastre belicoase moștenite de la Băsescu și perpetuată și de noile autorități…Sau poate mă înșel?
Din punctul meu de vedere, Catedrala nu se construiește pentru a-l găsi acolo pe Dumnezeu, dragă Taxi. Pe Dumnezeu îl găsești doar în tine-ca orice ființă atotputernică, atotprezentă și atotcuprinzătoare Dumnezeu nu are trecut un domiciliu fizic în buletin, îl găsești doar pe aleile unor stări speciale și personale de spirit. El ne include chiar dacă unii vor să-l excludă. Catedrala se construiește pentru a oferi doar un simbol…Un simbol al ortodoxiei, al specificului național, al diferenței într-un ocean al globalizării…E nevoie și de simboluri naționale între atâtea valori și branduri de import…Sau preferați un burger cu tricolor înfipt într-o țepușă lângă Parlament?
Altfel, simpatic un mesaj promomvat pe Facebook cu referire la artiștii care au participat la clipul Taxi: „Ajută-i să fie smeriți! Nu-i cumpăra, nu-i asculta, nu-i privi, nu-i citi..”
Sursa: activenews.ro