Domnul: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13). Iar răbdarea este îmbinarea tuturor virtuţilor. Căci nici una dintre virtuţi nu stă fără ea. Deoarece „tot cel ce se întoarce înapoi nu este vrednic de împărăţia cerurilor” (Luca 9, 62). Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtăşeşte de toate virtuţile, dacă nu va răbda până la sfârşit şi nu se va izbăvi de cursele diavolului, nu este vrednic să ajungă în împărăţia cerurilor. Fiindcă şi cei ce au luat arvuna au nevoie de răbdare, ca să primească răsplata desăvârşită în veacul viitor.

În toată ştiinţa şi cunoştinţa este nevoie de răbdare. Şi pe drept cuvânt. Pentru că nici lucrurile cele sensibile nu se fac fără ea, iar dacă i s-a făcut cuiva vreunul dintre ele, are nevoie de răbdare ca să-i rămână ceea ce i s-a făcut. Şi simplu grăind, tot lucrul înainte de a se face, prin ce se face şi odată făcut, prin ea rămâne şi fără de ea nu stă, nici nu se desăvârşeşte. Pentru că dacă este bun, ea îl prilejuieşte şi îl păzeşte; iar dacă este rău, ea dă uşurare şi tărie de suflet şi nu lasă pe cel ispitit să fie strâmtorat de descurajare, care este arvuna gheenei. Ea are puterea să omoare deznădejdea, care omoară sufletul. Ea învaţă sufletul să se mângâie şi să nu slăbească de mulţimea războaielor şi a necazurilor. Pe ea neavând-o Iuda, a găsit moartea cea îndoită, ca un lipsit de experienţa războiului. Pe ea având-o fruntaşul Petru, deşi a căzut, dar ca un cercat în război a biruit pe diavolul care-l doborâse. Pe ea aflând-o monahul acela care a căzut în curvie, a biruit pe cel ce l-a biruit, nesupunându-se gândului deznădejdii care-l împingea să părăsească chilia şi pustiul, ci cu răbdare zicând către gânduri: n-am păcătuit şi iarăşi zic vouă n-am păcătuit.

O dumnezeiască înţelepciune şi răbdare a viteazului bărbat! Această fericită virtute l-a desăvârşit pe Iov şi toate bunătăţile lui cele dintâi. Căci numai puţin dacă ar fi slăbit în ea, dreptul ar fi pierdut toate cele dintâi. Dar cel ce cunoştea răbdarea lui, a îngăduit bătaia spre desăvârşirea lui şi spre folosul multora.

(Sfântul Petru Damaschinul, Filocalia, vol V, Învățături duhovnicești, cuv. 5, p. 204-205)

http://www.doxologia.ro/sfantul-petru-damaschinul