COMPLETĂRI LA SINAXARUL DIN 21 SEPTEMBRIE:

POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOSIF CARE S-A NEVOIT ÎN MĂNĂSTIREA ZAONIKIEV

Ilarion, un sătean rus din Ombukovo, regiunea Vologda, trăia o viaţă simplă şi în osteneli până în ziua în care l-a vizitat Domnul şi l-a încercat, lipsindu-l de lumina ochilor. În ciuda încercării acesteia, sfântul nu a deznădăjduit. Cerceta bisericile din regiune şi cerea să se facă pentru el rugăciuni şi Liturghii. Şi la o Sfântă Liturghie i-a apărut Sfântul Cosma şi i-a promis că în curând va fi vindecat. La următoarea i s-au arătat împreună Sfinţii fără-de-arginţi Cosma şi Damian şi i-au spus că au fost trimişi de Maica Domnului, care voia să-l vindece.

I s-a arătat atunci o icoană a Născătoarei de Dumnezeu înconjurată de raze luminoase şi un glas venind de la icoană i-a poruncit să fie curăţat acel loc şi să se înalţe pe el o cruce. Imediat ce Ilarion i s-a închinat, a fost vindecat şi plin de bucurie duhovnicească s-a întors în sat, ca să istorisească minunea. Sătenii au curăţat imediat locul, au înălţat o cruce şi au construit o bisericuţă, unde au aşezat icoana. De atunci, au început să aibă loc multe minuni, iar episcopul regiunii a ridicat acolo o mănăstire. Chiar dacă primul a fost tuns monah Ilarion, el a refuzat demnitatea de egumen, simulând o neputinţă duhovnicească. Treizeci de ani a trăit în mănăstire cu smerenie şi în nevoinţe ascetice, cunoscute doar de Dumnezeu. Lungile nopţi de iarnă le petrecea în priveghere, rugându-se drept înaintea icoanei făcătoare de minuni. Cuviosul Iosif a adormit în pace pe 21 septembrie 1612, slăvindu-l pe Dumnezeu pentru toate lucrurile minunate la care a fost martor ocular. A fost înmormântat în bisericuţa Născătoarei de Dumnezeu, unde au continuat să se săvârşească multe minuni.

POMENIREA CUVIOSULUI DANIIL DIN ŞUJGORSK

Monah al mănăstirii Cuviosului Corneliu din Komel (vezi sinaxarul pe 19 mai), Cuviosul Daniil a trăit singur, nevoindu-se în linişte până la adormirea sa (secolul XVI), într-o desăvârşită tăcere.

POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IONA SAVAITUL, TATĂL CUVIOŞILOR TEODOR ŞI TEOFAN „SCRIŞII”

SF. IONA, TATĂL SCRIŞILOR

Cuviosul Iona a fost părinte după trup al Sfinţilor fraţi Teofan (pomenit pe 11 octombrie) şi Teodor (pomenit pe 27 decembrie) “Scrişii”. La o vârstă înaintată s-a stabilit în Lavra Sfântului Sava, unde a fost tuns monah. Fiind foarte evlavios a ajuns la culmea virtuţii – dragostea, şi a fost cinstit cu vrednicia de preot. Dumnezeu i-a răsplătit viaţa curată cu harisma minunilor. A adormit în pace la adânci bătrâneţi.

POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC EVSEVIE,
CARE DE SABIE S-A SĂVÂRŞIT

Sfântul Evsevie era originar din Fenicia. De unul singur s-a înfăţişat înaintea guvernatorului închinător la idoli şi i-a spus: “Ce-i lucru acesta nebunesc, ce-l faci, stăpâne, de prigoneşti turma lui Hristos! Potrivit căror legi pedepseşti?”. Acesta, stupefiat şi mânios de îndrăzneala sfântului, a poruncit călăilor să-l spânzure pe atletul lui Hristos, să-i sfâşie coastele şi să îi frece rănile cu pânzeturi de păr pline cu sare. Mucenicul primea pedepsele cu veselie, bătându-şi joc de ighemon. Atunci, insistând, i-a spus: ”Nu vei scăpa nici de mâna călăului, nici de sabia ascuţită”; şi a poruncit să-l decapiteze, oferindu-i lui Evsevie deplinătatea bucuriei, adică întâlnirea lui cu Domnul.

POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI EVSEVIE, NESTAV ŞI ZINON FRAŢII ŞI A LUI NESTOR MĂRTURISITORUL

În vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), locuitorii Gazei, fanatici închinători la idoli, s-au răsculat împotriva creştinilor din cetate. Mânia lor şi-au îndreptat-o şi împotriva a trei fraţi după trup, Evsevie, Nestav şi Zinon, care se distingeau prin evlavia lor.
În timp ce sfinţii se ascundeau în casa lor, zeloţii idolilor i-au descoperit, i-au biciuit şi i-au aruncat în închisoare. Mulţimea ieşită din minţi s-a adunat la teatrul din cetate şi mărturisea fals împotriva celor trei fraţi, că ar fi hulit chipurile pe zei şi ar fi cerut desfiinţarea idolatriei. Îndemnându-se unul pe altul împotriva mucenicilor, au alergat cu toţii ca nişte revoluţionari la închisoare, i-au scos cu forţa şi, târându-i pe pământ, îi loveau unii cu lemne, alţii cu pietre, iar alţii cu orice găseau. Atât de mare era nebunia mulţimii, încât şi femeile ieşeau din casele lor şi-i împungeau cu instrumentele cu care ţeseau şi coseau. Dar şi bucătarii din piaţă, unii le aruncau apă fiartă din oale, în timp ce alţii îi străpungeau cu suvle ascuţite. După ce le-au spart şi le-au zdrobit cinstitele capete, i-au târât în afara cetăţii şi i-au ars în locul în care aruncau leşurile animalelor.
O creştină evlavioasă a adunat noaptea cu atenţie oasele sfinţilor şi le-a încredinţat nepotului ei, care se numea şi el Zinon. Când mai târziu acesta a devenit Episcop al Gazei, a zidit o biserică şi le-a aşezat lângă moaştele Sfântului Nestor Mărturisitorul, compatriotul şi prietenul celor trei fraţi, care mărturisise cu puţin timp înainte. Concetăţenii închinători la idoli îl arestaseră şi pe el pentru că era creştin, îl biciuiseră fără omenie şi-l târâseră pe pământ. În timp ce încă respira, l-au aruncat la porţile cetăţii, ca să moară acolo neajutorat. Câţiva creştini însă l-au luat pe ascuns şi l-au dus în casa lui Zinon. În timp ce acesta îi tămăduia rănile, Nestor şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

(Trad. Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe)