Concurs de materiale didactice pentru Religie

Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educaţional, organizează până în data de 7 iunie 2015 prima ediţie a Concursului naţional de materiale didactice „Educaţia religioasă – tradiţie şi actualitate“. Scopul concursului constă în dezvoltarea unui context competiţional, la nivel naţional, pentru elaborarea de materiale didactice de calitate pentru ora de religie de la clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, informează „Ziarul Lumina”.

Iniţierea acestui concurs naţional a fost motivată de necesitatea realizării unei educaţii integrale a copiilor, educaţie care presupune, pe lângă latura intelectuală, morală, estetică, tehnologică, şi o componentă religioasă. „Educaţia religioasă realizată în şcoală contribuie la formarea propriei identităţi a elevilor, propunând modele viabile de atitudini şi comportamente şi oferind repere valorice pentru viaţă. Prezenţa disciplinei religie în şcoală reprezintă o oportunitate pentru sistemul de învăţământ, în vederea atingerii scopului de dezvoltare armonioasă şi plenară a personalităţii umane“, se arată în conceptul concursului redactat de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române.

În noul context, în care programele şcolare la religie – cultul ortodox pentru clasele pregătitoare I, a II-a, a III-a şi a IV-a promovează un model de proiectare curriculară, centrat pe competenţe, „se fac demersuri pentru susţinerea realizării unei educaţii religioase de calitate în şcoala românească. Un astfel de demers constă în elaborarea unor auxiliare didactice care să corespundă noului model de proiectare curriculară în ciclul primar, cu rol de a sprijini activitatea profesorilor de religie“, au mai motivat organizatorii. Întrucât au fost publicate deja lucrări şi un ghid pentru clasa pregătitoare şi pentru clasa I, care se pot descărca gratuit de pe site-ulwww.patriarhia.ro, Patriarhia Română organizează, în cadrul Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, Concursul naţional de materiale didactice „Educaţia religioasă – tradiţie şi actualitate“ prin care se urmăreşte dezvoltarea unui context competiţional, la nivel naţional, pentru elaborarea de materiale didactice de calitate pentru ora de religie de la clasele a II-a, a III-a şi a IV-a.

La concurs se pot înscrie echipe formate din 2-3 autori (profesori de religie, profesori care predau alte discipline şcolare, specialişti în domenii relevante pentru proiectul propus), care vor prezenta un proiect ce conţine un set de materiale didactice pentru o singură clasă şi un singur domeniu, selectate la alegere din programele şcolare de religie (acestea pot fi consultate la adresele: ww.edu.ro sau http://patriarhia.ro/programe-scolare-la-disciplina-religie-2543.html), cultul ortodox, clasa a II-a, clasa a III-a sau clasa a IV-a. Fiecare domeniu de conţinut din programa şcolară include mai multe conţinuturi ale învăţării. Pentru fiecare conţinut din domeniul ales, fiecare echipă de autori va pregăti câte trei activităţi de învăţare, diferite între ele ca tipologie, iar fiecare activitate de învăţare va fi descrisă în 1-3 pagini. Câştigătorii concursului vor primi din partea Patriarhiei Române diplome, cărţi şi bani (premiul I – 4.000 lei; premiul II – 3.000 lei; premiul III – 2.500 lei; menţiune 1 – 2.000 lei), iar premierea va avea loc la Catedrala Patriarhală, în ziua de 7 iunie 2015, în Duminica părinţilor şi a copiilor.

Mai multe informaţii, precum principiile de elaborare a proiectelor, condiţiile de redactare şi de înscriere, se pot afla prin consultarea conceptului care este publicat pe site-ul www.patriarhia.ro

Sursa: http://basilica.ro/concurs-de-materiale-didactice-pentru-religie-104135.html