PREA SFINŢITUL VASILE SOMEŞANUL : Prea cuvioşi părinţi oaspeţi, prea cuvioşi şi prea cucernici părinţi şi distinsă şi onorată asistenţă. Avem deosebita bucurie de a-l avea între noi pe Prea Cuviosul Arhimandrit Efrem, Stareţul cunoscutei Mănăstiri Vatopedi, care va petrece câteva zile în România şi la invitaţia noastră, a Prea Sfinţitului Bartolomeu, ne-a onorat cu prezenţa sa aici. Ne bucurăm pentru că Părintele Efrem este una dintre cele mai proeminente personalităţi ale vieţii monahale de la Athos, faţă de care noi românii am avut întotdeauna o mare evlavie. În trăirea creştin-ortodoxă şi mai ales a neamului nostru, Sfântul Munte Athos a reprezentat şi reprezintă în continuare un ideal al trăirii în Hristos şi ne bucurăm că Părintele Stareţ Efrem are bunătatea de a fi între noi şi a ne împărtăşi binecuvâtările Preacuvioşiei Sale şi ale monahismului athonit.

Ca să înţelegem mai bine cât de mult înseamnă prezenţa Sfinţiei Sale între noi, să ne gândim că într-adevăr, pentru cei care trăiesc în duhul adevărat al Ortodoxiei, îngerii sunt luminătorii călugărilor, iar călugării luminătorii mirenilor. Într-adevăr, părinţii de la Sfântul Munte în toate timpurile şi-au onorat această calitate duhovnicească a vieţii spirituale şi o fac în continuare punându-şi toate energiile pentru trăirea în Hristos.

Îi mulţumim nespus de mult pentru bunăvoinţa cu care a răspuns invitaţiei noastre şi îl rugăm să ne împărtăşească din bogatele cunoştinţe ale trăirii sale duhovniceşti. Vă mulţumim.

 ARHIMANDRITUL EFREM: Cu deosebită bucurie ne aflăm în oraşul Cluj. Aşa cum a spus Prea Sfinţitul suntem invitaţi a veni şi la dumneavoastră spre a vă aduce un mesaj de la Sfântul Munte. Noi, aghioriţii, poate că suntem trupeşte departe de voi, dar încercăm prin rugăciune să fim prezenţi în lumea întreagă.

Sfântul Munte, după cum ştiţi, este un loc în care se trăieşte o viaţă duhovnicească deosebită, un loc în care scopul principal al locuitorilor săi, al monahilor aghioriţi, nu este altul decât sfinţenia. Aceasta este prima noastră grijă, aceasta este centrul preocupărilor noastre. De aceea Sfântul Munte Athos este podoaba Bisericii. Este un loc care adăposteşte vieţuitori din toate ţările ortodoxe, un loc care are legături cu toate ţările ortodoxe, un loc care din vechime are strânse legături cu România şi cu Biserica Română. Mulţi sfinţi aghioriţi au avut relaţii cu voievozii români, cu Biseica de aici şi mulţi sfinţi athoniţi au venit în România pentru lucrări misionare, precum Sfântul Nifon Dionisiatul care a fost Patriarh al Constantinopolului. Aşadar România pentru noi nu este ceva străin, este ceva familiar, drag, datorită legăturilor spirituale strânse pe care le avem cu ţara dumneavoastră.

Mesajul pe care doresc să vi-l adresez astăzi este acela că noi, creştinii, nu trebuie să uităm de mântuirea sufletului nostru, care este nemuritor. Cu orice ne-am ocupa, orice profesie am avea, orice interese materiale am avea, trebuie ca niciodată să nu  ne lăsăm doborâţi, ci să cugetăm la cele de sus, iar nu la cele pământeşti, după cum spune Sfântul Apostol Pavel.

          Astăzi, în degradarea spirituală a omului contemporan şi, în consecinţă, şi a românului, monahismul vine să joace rolul cetei arhanghelilor, la fel cum odinioară Arhanghelul Mihail, atunci când, tulburându-se ordinea îngerească, a spus acel,,să stăm bine” şi a ţinut în echilibru toată lumea îngerilor. Tot astfel monahismul de astăzi şi îndeosebi cel aghioritic vine să ne spună tuturor:,,Să stăm bine! Sus să avem inimile! Să trăim Adevărul!” Şi nu trebuie să decădem, să ne întristăm, ci să avem legături cu monahismul, pentru că monahismul reprezintă ,,nervii” Ortodoxiei. După cum spun anumiţi Bătrâni, astăzi mai mult ca oricând a venit ceasul monahismului. Nu pentru că monahismul ar intenţiona  să-i călugărească pe toţi, ci scopul său este ca prin trăirea, prin prezenţa lui, să dea asigurarea că Ortodoxia reprezintă unicul Adevăr; prin prezenţa lui să risipească orice îndoială din inimile noastre. Deoarece, din nefericire, oamenii se îndoiesc de credinţă, ezită a se întoarce la Dumnezeu şi cu greutate îşi dăruiesc toată inima şi tot sufletul şi toată puterea lor lui Dumnezeu.

          Deoarece omul, iubiţii mei, dacă nu se dăruieşte pe de-a-ntregul lui Dumnezeu, dacă nu-şi lasă toată existenţa în puterea Proniei lui Dumnezeu, nu poate nici să se liniştească , nici să-şi afle pacea, nici să alunge teama, agonia, tensiunea pricinuite de felurite puteri întunecate. Pentru că azi omul, în raţionalismul său, în logica sa pe care o absolutizează, socoteşte de multe ori credinţa ca pe o ,,slugă” a logicii, pe când de fapt logica este cea supusă  credinţei. Cu toate că Evanghelia nu respinge raţiunea, nici nu o absolutizează. Pentru că, din păcate, omul de astăzi, dorind a se arăta modern şi a fugi – chipurile –de ignoraţa înaintaşilor săi, se comportă cu mult egoism şi multă mândrie în problemele spirituale. Din nefericire, se rătăceşte crezând că prin progresul civilizaţiei, al electronicii, al industriei şi al tehnicii îşi va rezolva problemele. Dar nu numai că nu le-a rezolvat, ci mai degrabă le-a multiplicat.

          Astăzi omul, datorită electronicii, vede lumea întreagă. Din nefericire nu are timp şi nu poate, de multe ori – dar nici nu vrea – să se vadă pe sine însuşi. De aceea contactul omului, al creştinului cu monahi evlavioşi este o mare sursă de putere. Pentru că un mediu monahal, după cum am spus, care se nutreşte din energiile dumnezeieşti, are multe să ne spună.

          În această îmi vine în minte faptul că am întâlnit un Bătrân aghiorit, cu ceva vreme în urmă, care mi-a împărtăşit o experienţă pe care o voi relata – deoarece cred că astăzi, iubiţii mei, mai mult ca oricând, trebuie ca lumea să se sprijine pe experienţele duhovniceşti contemporane. Îmi aduc aminte că odată, când vorbeam cu veşnic-pomenitul Paisie Aghioritul şi povesteam despre experienţele oamenilor virtuoşi, ne-a spus:

Când auziţi astfel de întâmplări, să le notaţi, căci va veni vremea când aceste experienţe nu vor mai fi atât de dese în lume şi vor constitui un colac de salvare pentru omul rănit.

Căci trebuie să ştim, fraţilor, că experienţele contemporane repetă şi dovedesc valabilitatea Evangheliei lui Hristos. De aceea îl ajută, îndeosebi pe tânărul de astăzi care se îndoieşte, care se clatin în crediţă, influenţat de atâtea pricini aflate în jurul său, pricini ce îi trimit mesaje care nu sunt duhovniceşti, ci păcoase, antihristice. Şi atunci, tânărul care primeşte astfel de mesaje va ajunge cu siguranţă într-un impas. Iar impasul oamenilor lui Dumnezeu este descurajarea, deznădejdea, pustiirea sufletească, decepţia. De aceea, contactul cu oameni duhovniceşti ne dă viaţă, ne dă curaj, ne dă nădejde pentru întreaga noastră viaţă. Căci omul, fraţii mei, a fost plămădit ca să devină dumnezeu după har. Iar când se leapădă de această menire a sa, nu mai acţionează correct, nu este echilibrat, ci în permanenţă caută ceva şi nu găseşte, este într-o tulburare continuă şi crede că toţi sunt vinovaţi, în afar el însuşi.

          Acest Bătrân pe care l-am întâlnit mi-a spus urmoarea experienţă. Era bolnav, îl durea piciorul. S-a dus la spital şi i-au pus o tijă, exact în locul unde este şoldul. A cunoscut o oarecare îmbunătăţire a sănăţii, însă după o vreme, întors la mănăstire, durerea a revenit cu o intensitate sporită. La mănăstire a venit un episcpo, un cunoscut de al său, care l-a văzut în dureri şi s-a înduioşat de el, zicându-i:,,Eu pot să te trimit în Elveţia, unde sunt medicii mai buni, ca să te faci bine.” Bătrânul i-a răspuns că primeşte cu bucurie, pentru că durerile erau insuportabile, nemaiputând nici să doarmă. Într-adevăr, l-a trimis la Geneva şi acolo, la spital, medicii au descoperit, cu tot felul de analize, că tija din picior era cu doi centimetri mai mare. L-au operat din nou, i-au tăiat acel prisos şi într-adevăr s-a făcut bine.

          Profesorul elveţian care l-a operat l-a simpatizat mult pe bătrân şi i-a zis:,,Înainte de a pleca din spital, fă un examen general, să vedem cum stai.” Monahul i-a răspun:,,Eu nu mă simt altundeva bolnav, sunt sănătos.” ,, Nu pierdem nimic, fă analizele”, i-a zis medicul. I-au făcut câteva radiografii şi au văzut că în rinichiul drept avea o piatră cât o lămâie mică.

          Când i-au adus rezultatele, Bătrânul s-a întristat. ,,Trebuie însă să te operezi înainte de plecare, pentru că altfel vei avea multe probleme mai târziu”, i-a zis medicul. Monahul era trist că trebuia să rămână încă o bucată de vreme departe de mănăstirea lui – că trebuie să ştiţi că Sfinţii Părinţi zic că monahul plecat din mănăstire este ca un peşte pe uscat – şi în timp ce era gânditor şi trist, singur în rezerva spitalului, a intrat un călugăr. I-a spus pe nume, l-a salutat, l-a binecuvântat şi i-a zis:,,Sunt Sfântul Nectarie!” Nu ştiu dacă aţi auzit de Sfântul Nectarie din Eghina, în Grecia. A adormit în 1920 şi este un sfânt care a fost mult slăvit de către Dumnezeu, făcând multe minuni cu mulţi oameni, pe întreg pământul. Fiind vară i-a zis:,,Haidem mai bine afară din spital, unde sunt nişte bănci, ca să stăm la răcoare.” Au stat de vorbă şi i-a spus sfântul:,, Şi eu am fost foarte bolnav în viaţă, iar sufletul mi l-am dat pe când eram la spital în Atena. Am suferit multe intrigi din partea oamenilor, dar toate acestea mi-au pregătit slava în cer. Te văd şi pe tine supărat din pricină că ai acea piatră.” Şi l-a atins cu mâna acolo unde era rinichiul.,,Nu te teme – îi zice – toate vor merge bine.” Şi după ce vorbiseră aproape cincisprezece minute, a dispărut dintr-odată dinaintea lui.

          Închipuiţi-vă bucuria bătrânului care vorbise cu un sfânt, nu în vedenie, ci aşa cum vorbim noi acum! S-a dus în cameră emoţionat şi desigur, întors către lăuntrul său prin rugăciune. Stând acolo i-a venit deodată să meargă la toaletă. În clipa aceea s-a gândit:,,Oare se va elimina acum piatra, de mi-a zis sfântul că toate vor merge bine, sau poate voia să spună că operaţia va fi reuşită? Dar, de vreme ce miau zis doctorii că piatra e cât o lămâie, cum să o elimin acum?”Şi, în timp ce cugeta astfel, luă oliţa de plastic şi urină întrânsa. Îndată ce termină, văzu înăuntru piatra. Nu simţise nimic! O luă şi o puse în sertar.

          A doua zi medicul a venit să-l ia la chirurgie. Era un medic catolic. A venit şi i-a spus Bătrânului:,,Ei,ce zici, mergem la chirurgie?” ,,Operaţia a avut loc încă de ieri – i-a zis monahul – deschide sertarul.” Medicul a văzut piatra şi l-a întrebat ce s-a întâmplat. Bătrânul i-a explicat. Şi, emoţionat, medicul romano-catolic i-a răspuns:,,Voi ortodocşii păstraţi adevărul! Noi, din păcate, l-am falsificat!”

          Vreau să mă opresc aici spunând că, de multe ori noi nu luăm în seamă şi nu apreciem ceea ce avem. Este o mare binecuvântare faptul că suntem botezaţi ortodox. Este o mare binecuvântare să ascultăm astfel de istorisiri. Deoarece pentru oamenii de astăzi, în îndoiala în care din nefericire se află, aceste istorioare sunt apă răcoroasă care îi întăreşte în credinţă. Pentru că te întăreşti auzind că acest sfânt ale cărui moaşte sunt răspândite în lumea întreagă, se arată, vorbeşte cu noi! Deşi se află în slavă, după cum i-a mărturisit acestui Bătrân, cu toate acestea primeşte să fie văzut, să vorbească cu un om care se află încă în viaţă şi să-i proorocească că se va face bine, să-l vindece. Pentru că sfinţii sunt cu noi, alături de noi. Dar noi, prin viaţa noastră indiferentă suntem nesimţitori duhovniceşte, nu avem simţirea prezenţei harice a oamenilor virtuoşi. De aceea, să ne străduim astfel încât să fim bine integraţi în Biserică şi atunci să fiţi siguri că si sufletul nostru va începe să aibă o astfel de simţire duhovnicească. Şi vom începe să avem legături cu sfinţii noştri, ne vom ruga lor cu multă uşurinţă şi foarte simplu, iar aceştia vor veni să ne ajute foarte repede şi atât de eficient! Pentru că sunt Părinţii noştri şi permanent însetează a ne auzi chemarea pentru a ne arăta dragostea lor, vor să vadă că avem nevoie de ajutorul lor, deoarece aceştia, ca nişte dumnezei cum sunt – bucurându-se  de îndumnezeire şi sfinţenie – vor să aibă contact cu noi spre a ne ajuta, a ne convinge să urmăm şi noi calea lor. Căci această cale duce către îndumnezeirea noastră, duce la sfinţenie, duce la izbânda noastră. Doresc ca toţi cei care suntem aici să izbândim. Şi vom izbândi dacă toţi ne vom reântâlni în rai, în sânurile Tatălui.

          Dar nu voiesc să mă lungesc cu vorba, deoarece aştept şi întrebări de la dumneavoastră, iar acest dialog ne va oferi prilejul să spunem şi alte lucruri care, fără îndoială, ne vor fi tuturor folositoare.

          ÎNTREBARE: Vă rugăm să ne descrieţi practica sinaxelor la mănăstirile athonite, precum şi importanţa lor pentru viaţa duhovnicească a obştii.

          ARHIMANDRITUL EFREM: În Sfântul Munte au loc sinaxe la mai multe mănăstiri. La unele din acestea au loc odată pe săptămână, după câte ştiu. În mănăstirea noastră se fac de două ori pe săptămână şi, fără îndoială, folosul lor este foarte mare. Cu toate că monahii au lepădat lumea – aşa cum am spus, pentru a-şi curăţi sufletele – există o patimă mare care îi luptă: uitarea (lithi). De multe ori îşi uită, pe moment, ţelul. Aceste sinaxe le reamintesc scopul venirii lor şi contribuie la păstrarea râvnei.

          Trebuie să ştiţi că legătura dintre stareţ şi ucenic este o legătură tainică, iar cuvântul Avvei, al stareţului, este cuvânt care exprimă taina mântuirii. De aceea, în Pateric, de multe ori întâlnim următoarea expresie:,,Avva, spune-mi un cuvânt ca să mă mântuiesc.”

          ÎNTREBARE: Ce consecinţe are neîmplinirea cu regularitate a canonului?

         ARHIM.EFREM: Cu siguranţă monahul care nu-şi împlineşte cu regularitate canonul este în neorânduială. Cel ce nu-şi face canonul îi dă diavolului putere şi stăpânire asupra sa, cu excepţia cazului în care este bolnav. Sunt alţii bătrâni şi nu pot împlini canonul, dar fac şi ei cât pot. Oricum, monahul care din neglijenţă îşi desconsideră canonul va avea greutăţi.

          ÎNTREBARE: În România există multe mănăstiri noi în care majoritatea sunt novice, iar bătrânii duhovniceşti sunt puţini. Aţi recomanda unui tânăr să intre într-o astfel de mănăstire?

          ARHIM.EFREM: Nu este oprit un tânăr să intre într-o astfel de mănăstire care nu are nulţi bătrâni. Totul este să afle acolo odihna sufletească. Iar experienţa unui stareţ bătrân şi a monahiilor vârstnice care lipsesc va fi suplinită de către harul Duhului Sfânt.

          ÎNTREBARE: În zilele noastre, mai mult ca oricând, bântuie fărădelegea lepădării pruncilor. Îi putem pomeni în rugăciune pe aceşti copii lepădaţi? Sunt pomeniţi la proscomidie?

          ARHIM.EFREM: La proscomidie nu se pot pomeni copii avortaţi, ci îi lăsăm la mila lui Dumnezeu. Şi ştiţi bine că Dumnezeu nu nedreptăţeşte pe nimeni. Să-L lăsăm pe El, care este Tatăl tuturor, să facă binele aşa cum ştie. Oricum, avortul este cea mai cruntă ucidere!

          ÎNTREBARE: Cum se vede de la Athos unirea Bisericilor? Este Biserica Ortodoxă pregătită pentru aşa ceva?

          ARHIM.EFREM: Sfântul Munte nu respinge dialogul pentru unire, însă nu este de acord ca acesta să aibă loc altfel decât de pe premise corect ortodoxe. Nu să meargă la acest dialog ortodocşii dispuşi să-şi dilueze vinul propriu.

             ÎNTREBARE: Cum poate ajuta Biserica şi preoţii pe bolnavii cărora medicii nu le pot fi de folos şi cum ar trebui să fie un adevărat medic?

            ARHIM.EFREM: Biserica îi poate ajuta mult pe bolnavii cărora medicii le-au spus că nu există vindecare, făcându-i să-şi înţeleagă rostul lor în lumea aceasta, să înceapă a se nevoi mai mult, a avea o mai strânsă comuniune cu harul Duhului Sfânt. Şi, desigur, având o mai strânsă legătură cu Dumnezeu, această problemă se rezolvă. Deoarece un om care are relaţie corectă cu harul Duhului Sfânt socoteşte vindecarea trupească ca având o importanţă secundară. Când omul înţelege corect relaţia lui cu Dumnezeu, boala trupească se face prilej de mare bucurie. Iar un medic adevărat trebuie  să fie în primul rând medic al propriului suflet.

          ÎNTREBARE: Este păcat ca noi, ortodocşii, să ne rugăm la sfântul Anton de Padova?

          ARHIM.EFREM: Desigur, este păcat! Este un sfânt al bisericii apusene de după Schismă, deci ce legătură am putea avea noi cu el? Este o tradiţie greşită, care depăşeşte hotarele pogorământului!

          ÎNTREBARE: Dacă eşti blestemat de către un preot şi nu vrea să te dezlege, ce trebuie să faci?

          ARHIM.EFREM: Este un lucru rău ca un preot să blesteme. Cred că acel care a fost blestemat trebuie să meargă la episcop ca să-i citească o rugăciune de dezlegare.

          ÎNTREBARE: Dacă eşti primit foarte rar la spovedanie şi oprit de la Sfânta Împărtăşanie, fără să ai păcate de moarte, trebuie să o iei drept smerire, sau să schimbi duhovnicul?

          ARHIM.EFREM: Când te duci să te spovedeşti şi nu ai păcate de moarte care să te oprească de la Sfânta Împărtăşanie, iar duhovnicul te împiedică să te cumineci, trebuie să schimbi duhovnicul.

          ÎNTREBARE: Cât de greu este păcatul deznădejdii?

          ARHIM.EFREM: Fără doar şi poate, păcatul deznădejdii este foarte mare, deoarece nu crezi că Dumnezeu îţi poartă de grijă.

          ÎNTREBARE: Care este părerea Sfântului Munte despre sistemul bar code şi care este legătura lui cu 666?

          ARHIM.EFREM: Acest sistem este foarte malefic şi noi îl respingem, deoarece 666 este acel număr rău famat… Specialiştii spun că bar-code conţine trei de 6, iar cei care îl impun zic că nu se poate altfel, că acei trei de 6 n-ar fi cifre, ci o reprezentare simbolică. Iar noi întrebăm: de ce să se folosească această reprezentare şi să nu se înlocuiască cu o altă cifră, fie 7, fie 8?

          ÎNTREBARE: Ce se întâmplă cu oamenii care mor în Săptămâna Luminată, merg în rai?

          ARHIM.EFREM: Biserica nu  învaţă că cei care mor în săptămâna Luminată merg în rai. Ar însemna că cei ce mor în Săptămâna Mare merg în iad! La mine în sat, o femeie credincioasă a murit, iar la înmormântare a plouat foarte tare. Aşa că lumea a spus că nu s-a mântuit, că era o prefăcută. Aceste lucruri sunt însă superstiţii. Nu există nici o scriere care să sprijine aceste lucruri şi nici o confirmare din partea Tradiţiei.

          ÎNTREBARE: Vă rugăm să ne explicaţi mai detailat legătura dintre duhovnic şi fiul duhovnicesc. Ca fiu duhovnicesc cum îmi pot deschide sufletul ca în faţa lui Hristos?

          ARHIM.EFREM: Ucenicul nu trebuie să ascundă nimic la spovedanie faţă de duhovnicul său. Trebuie să-şi deschidă total inima către duhovnic. Şi astfel, oferindu-se în mod corect părintelui său duhovnic, se oferă lui Dumnezeu. Şi atunci va avea har de la Dumnezeu, deoarece a alungat cu smerenia tendinţa de a ascunde gândurile. Trebuie însă să se ştie că legătura dintre părinte şi ucenic este o Taină. Dacă această legătură este făcută corect, atunci ucenicul simte o mare bucurie.

          ÎNTREBARE: Credeţi că Ortodoxia este singura cale de mântuire? O persoană botezată în altă religie mai are şanse de mântuire?

          ARHIM.EFREM: Ortodoxia este calea sigură de mântuire. Ce va face Dumnezeu cu toţi ceilalţi, este treaba Lui. Dumnezeu nu nedreptăţeşte pe nimeni. De pildă, cineva se naşte la Mecca şi nu are mult interes pentru credinţă: nici nu este un musulman fanatic şi nici nu-l interesează prea mult mahomedanismul. Sfântul Apostol Pavel dă o rezolvare a acestor situaţii: Dumnezeu va judeca pe aceşti oameni în funcţie de conştiinţa lor.

          ÎNTREBARE: Dacă un tânăr are părinţi indiferenţi faţă de cele duhovniceşti, cum îi poate ajuta?

          ARHIM.EFREM: Ajutându-se pe sine însuşi. Iar la părinţi să nu facă ascultare în chestiuni spirituale.

          ÎNTREBARE: Vorbiţi-ne despre modul cum postesc călugării la Sfântul Munte şi despre motivaţia postului, aşa cum o văd aghioriţii.

          ARHIM.EFREM: Monahii la Sfântul Munte postesc luni, miercuri şi vineri fără ulei şi în aceste zile mănâncă mâncare o dată pe zi. În celelalte zile, care sunt de dulce, mănâncă de două ori pe zi. Şi desigur, aghioriţii pun mare accent pe post, deoarece postul, împreună cu privegherea şi cu rugăciunea, constituie o ,,unealtă” care conduce la o bună stare duhovnicească.

          ÎNTREBARE: Ce spun părinţii de la Athos despre cele ce au făcut creştinii în aceste vremuri tulburi?

          ARHIM.EFREM: Aghioriţii spun că, deşi vremurile sunt tulburi, creştinul poate – dacă vrea – să fie sincer şi consecvent în îndatoririle sale.

          ÎNTREBARE: Ce putem face pentru a ne alina durerea sufletului atunci când toată lumea e supărată pe noi, dar pe drept?

          ARHIM.EFREM: Când cineva este de vină şi din pricina aceasta alţii sunt supăraţi, acel lucru care îl linişteşte şi îl odihneşte este smerenia. Să se smerească şi să ceară în mod public iertare de la cei cărora le-a greşit. Deoarece omul, de multe ori, atunci când face o greşeală, din egoism zice: ,,Cum de-am făcut eu lucrul ăsta? De ce l-am făcut? Nu trebuia să-l fac!” Aceasta denotă mândrie. De multe ori se tulbură şi îşi zice în sine:,,De ce am căzut în această greşeală?” Fără să priceapă, este mândru. Smerenia înseamnă:,,Am greşit? Iartă-mă!”

          ÎNTREBARE: Care sunt cele mai mari ispite pe care le încearcă un călugăr?

          ARHIM.EFREM: Depinde de caracterul fiecăruia. Diavolul îi ,,vânează” pe monahi ca să-şi împlinească voia proprie, să-şi ascundă gândurile, zicându-le:,,Acum eşti obosit, nu  te duce la slujbă” şi multe altele. Oricum, prima ispită este anarhia. Dacă monahul nu face ascultare, după aceea vor urma toate celelalte.

          ÎNTREBARE: Dacă o mănăstire este în construcţie iar călugării, neîmplinindu-şi canonul, scad duhovniceşte, să continue construcţia bisericii, sau să-şi vadă de viaţa duhovnicească?

          ARHIM.EFREM: Să vorbească cu stareţul lor şi orice le va zice acesta, să creadă că este soluţia corectă.

          ÎNTREBARE: De ce spun Sfinţii Părinţi că atunci când te spovedeşti nu trebuie să mărturiseşti păcatele în toată amănunţimea lor?

          ARHIM.EFREM: Sfinţii Părinţi, spun aceasta îndeosebi în legătură cu păcatele trupeşti. Vedeţi, dacă aţi citit viaţa Sfintei Maria Egipteanca, care, fără îndoială, făcuse mari păcate în tinereţe, atunci când s-a spovedit Sfântului Zosima n-a dat multe amănunte. I-a spus păcatele în esenţă. De multe ori însă omul ascunde păcatele din viclenie, iar alteori dă detalii asupra lor din mândrie.

          ÎNTREBARE: Vă rugăm să ne vorbiţi despre ispitele la care sunt supuşi tinerii în zilele noastre. Ce anume cere Dumnezeu de la noi, să trăim ca nişte monahi în lume?

          ARHIM.EFREM: Dumnezeu cere de la tineri să încerce a trăi în nevinovăţie, în curăţenie. Dumnezeu nu vrea să trăim nici ca monahi, nici ca mireni, ci să trăim împotrivindu-ne păcatului. Iar când vom vieţui astfel, ne va lumina pentru a înţelege ce mod de viaţă trebuie să alegem.

          ÎNTREBARE: Sfântul Nifon al Constanţianei a avut o vedenie asupra Judecăţii de Apoi. Ce ne puteţi spune despre acest sfânt şi despre această vedenie?

          ARHIM.EFREM: Sfântul Nifon al Constanţianei este, fără îndoială, un mare sfânt şi nu punem sub semnul întrebării vedeniile sale.

          ÎNTREBARE: Care ar fi cea mai corectă atitudine faţă de cei care sunt nesimţitori duhovniceşte?

          ARHIM.EFREM: Pe cei care au nesimţire duhovnicească trebuie să-i întâmpinăm cu multă dragoste şi multă rugăciune, deoarece nesimţirea duhovnicească este un rezultat al întunecării minţii. Cei care sunt nesimţitori spiritual  au nevoie de multă rugăciune din partea celor care nu sunt întunecaţi.

          ÎNTREBARE: Care este situaţia mănăstirilor româneşti, ctitorii ale domnitorilor români din Sfântul Munte Athos?

          ARHIM.EFREM: Situaţia schiturilor şi a chililor româneşti la Muntele Athos în acest moment pot să spun că este bună, deoarece toate chiliile şi schiturile sun populate. Acest lucru este îmbucurător pentru Biserica Ortodoxă Română. Acolo trăieşte un monah virtuos, Părintele Dionisie de la chilia Sfântului Gheorghe-Colciu de lângă Vatopedi, care de cinci ani este nevăzător. Are nouăzeci de ani şi este considerat de către aghioriţi un sfânt. Este un om care a îmbrăţişat mult smerenia. De multe ori, când îi săruţi mâna, simţi bună-mireasmă.

          ÎNTREBARE: Ce părere aveţi despre francmasonerie? Are legături cu Biserica Ortodoxă?

          ARHIM.EFREM: Masoneria este o altă religie,de aceea trebuie combătută! Masonii, pentru a-i influenţa pe alţii, zic: ,,Ştiţi, şi noi suntem creştini şi facem acte filantropice”, însă toate acestea sunt minciuni. De aceea Biserica a tipărit foarte multe cărţi despre masonerie şi trebuie să le citiţi pentru a fi în cunoştinţă de cauză şi a-i putea combate. Cel care este membru activ al masoneriei este luptător împotriva harului Duhului Sfânt!

          ÎNTREBARE: O icoană sărutată de mai mulţi creştini poate transmite boli infecţioase?

          ARHIM.EFREM: Niciodată nu se molipsesc creştinii dacă sărută icoanele! Icoana este o expresie a Tainei. Icoanele nu sunt simple lemne, iar cei care le sărută nu sunt idolatri, aşa cum cred unii, ci respectul pentru icoană se înalţă la prototipul din cer. De aceea, prin multe icoane, harul lui Dumnezeu face minuni. Sunt multe icoane făcătoare de minuni, unele plâng, altele izvorăsc mir. Mai sunt alţii care se tem să se împărtăşească pentru a nu se molipsi! Cele sfinte nu infectează niciodată!

          ÎNTREBARE: Aţi afirmat că omul a fost creat să ajungă dumnezeu. Nu trebuie să ajungă la Dumnezeu? Vă rugăm să explicaţi diferenţa.

          ARHIM.EFREM: Omul poate deveni dumnezeu după har. Ceea ce este Dumnezeu prin fire, omul poate deveni prin har. Aceasta este sfinţenia.

          ÎNTREBARE: De ce nu este admisă în Biserica Ortodoxă incinerarea morţilor?

          ARHIM.EFREM: Ortodocşii nu incinerează morţii deoarece, pentru aceştia, trupul neînsufleţit al omului este sfânt. Deoarece şi trupul este purtător de har. De aceea avem şi sfintele moaşte. Deci este cu neputinţă şi nici nu poate fi vorba ca trupurile să fie incinerate, de vreme ce trupul se sfinţeşte.

          ÎNTREBARE: Dacă sunt botezată la Greco-catolici, ce să fac?

          ARHIM.EFREM: Dacă sunteţi botezaţi la uniţi, trebuie să veniţi în Biserica Ortodoxă. Pentru că uniţii nu sunt ortodocşi şi deci mântuirea nu este sigură. De ce să-mi pun mântuirea în primejdie, de vreme ce există o cale sigură?

          ÎNTREBATRE: Ce părere aveţi despre vizita papei în România?

          ARHIM.EFREM: Papa este bătrân, dar îi place să cutreiere lumea! Sfântul Munte s-a întristat la primirea papei de către Biserica Română.

          ÎNTREBARE: Este Origen eretic, sau nu?

          ARHIM.EFREM: Desigur, Biserica l-a condamnat pe Origen. Chiar dacă a scris destule lucrări corecte, avea însă un egoism puternic.

          ÎNTREBARE: Dacă un călugăr se îmbolnăveşte grav, ce să facă: să iasă în lume să caute doctori, sau să-şi pună nădejdea numai în ajutorul lui Dumnezeu?

          ARHIM.EFREM: Nu este respinsă intervenţia medicilor pentru monahi. Oricum, aghioriţii merg la medic.

          ÎNTREBARE: Credeţi că monahii din Muntele Athos au ce învăţa de la călugării din mănăstirile româneşti?

       ARHIM.EFREM: Orice monah evlavios cu experienţă, oriunde ar trăi el, are multe de oferit şi monahilor ce trăiesc la Muntele Athos. De multe ori eu m-am folosit de la monahi din afara Muntelui care ne-au vizitat mănăstirea, cu care discutând, am văzut că-mi spun lucruri pe care eu nu le ştiam.

          ÎNTREBARE: Dacă l-aţi cunoscut pe Părintele Sofronie de la Essex şi ce ne puteţi spune despre el?

          ARHIM.EFREM: Desigur, l-am cunoscut pe Părintele Sofronie de la Essex, care este un sfânt contemporan. Am mers la mănăstirea sa şi am stat împreună trei zile. Mi-a spus destul de multe lucruri din viaţa lui. Părintele Sofronie a pătruns în mod deosebit Taina Sfintei Liturghii. Avea o mare experienţă a luminii necreate. De multe ori era cuprins timp de o săptămână întreagă de lumina necreată. Mi-a spus chiar că,  de multe ori, rostind rugăciunile Sfintei Liturghii, ieşea foc din gura şi din veşmintele sale.

          ÎNTREBARE: Ce să facă un ucenic care, aflându-se departe de duhovnicul său, trebuie să ia o hotărâre rapidă?

          ARHIM.EFREM: Dacă ucenicul este departe de duhovnic trebuie să-şi întrebe propia conştiinţă ce este de făcut.

          ÎNTREBARE: Vorbiţi-ne despre clarviziune.

          ARHIM.EFREM: Clarviziunea este harismă a Duhului Sfânt şi, dacă Dumnezeu hotărăşte, o poate dărui unui om ajuns la nepătimire. Oricum, aceşti oameni, cu asemenea harismă, ajută foarte mult lumea. Un astfel de om a fost şi Părintele Porfirie din Grecia, care a ajutat pe foarte mulţi cu darul său. Această harismă o aveau şi Părintele Efrem Katunachiotul şi Părintele Paisie.

          ÎNTREBARE: Care este cea mai mare diferenţă între mănăstirile din Sfântul Munte şi cele din România?

          ARHIM.EFREM: Desigur, există diferenţe între mănăstirile din România şi cele din Sfântul Munte, dar cred că atunci când mănăstirile româneşti vor începe să trăiască adevărata Tradiţie, atunci diferenţele vor trece pe un loc secundar. Aceasta este, în esenţă, ,,diferenţa”. De aceea cred că stareţii din România ar trebui să înceapă a avea o legătură duhovnicească cu Sfântul Munte, legătură care îi va ajuta atât pe dânşii personal, cât şi mănăstirile. Deoarece mănăstirile din România trebuie ajutate şi nu este corect ca toţi monahii români să vină la Athos, pentru că România are nevoie de ajutor şi primii care iau parte la înoirea spirituală a Bisericii Române de după căderea comunismului sunt monahii, mănăstirile.

          ÎNTREBARE: Există călugări catolici care practică rugăciunea lui Iisus şi slujesc în rit bizantin, dar rămân catolici. Ce puteţi spune despre ei, se pot mântui sau nu?

          ARHIM EFREM: Sunt acum mulţi monahi catolici care încep să-i imite pe ortodocşi şi vin chiar şi la Sfântul Munte să ne caute, întreabă despre rugăciunea minţii. Vedem însă că, deşi au intenţie bună, cu toate că practică rugăciunea minţii, fiindcă nu sunt membrii ai Bisericii Ortodoxe, găsesc foarte puţine roade. Acum, ce va face Dumnezeu cu ei, este treaba Lui.

          ÎNTREBARE: Cât de mult a pătruns civilizaţia în viaţa mănăstirilor din Muntele Athos?

          ARHIM EFREM: Civilizaţia nu este respinsă de monahul aghiorit, în măsura în care nu atinge viaţa duhovnicească.

          Cred că trebuie să încheiem acum. Mă bucur de întrebările pe care mi le-aţi pus. Nu ştiu însă dacă am răspuns aşa cum v-aţi fi aşteptat. Doresc numai să vă asigur că Sfântul Munte vă este alături. Să vă rugaţi şi pentru noi. Ne vom ruga şi noi pentru dumneavoastră. Aşa cum v-am spus, trebuie să deveniţi credincioşi neclintiţi ai Bisericii. Biserica este cea care ne va da soluţii la problemele noastre. Singura noastră nădejde astăzi este Biserica şi numai Biserica. Vin tot felul de oameni la Sfântul Munte şi ne zic:,,Ne-a smintit cutare episcop, cutare preot.” Acestea sunt motive pentru a-şi justifica propriile păcate. După cum am mai spus, aşa cum nu respingem ştiinţa medicală pentru că există câţiva medicii răi, tot aşa nu respingem nici Biserica lui Hristos din cauză că există anumiţi purtători de rasă inconsecvenţi misiunii lor. Noi suntem în Biserică deoarece îl iubim pe Hristos şi vrem să-L dobândim veşnic în inimile noastre. Aceasta să ne preocupe în viaţă, aceasta să ne intereseze şi să fie, aşa cum am spus la început, cel dintâi scop şi imperativ al vieţii noastre. Maica Domnului fie cu voi!

          PS VASILE SOMEŞANUL: Înainte de a ne despărţi de Părintele Arhimandrit Efrem, sunt încredinţat că fiecare am dori să îi mulţumim pentru osteneala pe care a depus-o pentru a fi aici împreună cu noi în acest program atât de concentrat pentru o săptămână, pe care Părintele şi-a îngăduit să o petreacă în România. Cred că cea mai aşteptată mulţumire pe care am putea s-o aducem Părintelui Stareţ Efrem este aceea de a-l asigura că din conferinţă şi din dialogul purtat aici cu noi – în care fiecare ne-am regăsit cu problemele noastre şi am primit răspuns, chiar dacă nu am pus în mod direct o întrebare, dar am clarificat multe din problemele noastre sufleteşti – să ne străduim să rămânem statornici şi lucrători în credinţa Ortodoxă, ştiind că fiecare dintre noi, prin această calitate de credincioşi, de membrii ai Bisericii lui Hristos, avem o natură pe cale de îndumnezeire prin harul Sfântului Duh pe care l-am primit la Botez şi că facem harul lucrător în măsura în care ne silim să redobândim starea de nevinovăţie. Părintele ne-a vorbit atât de frumos despre aceste realităţi ale vieţii duhovniceşti şi nădăjduim că dialogul pe care l-a început aici îl va continua, pentru că ne-am văzut faţă către faţă şi de acum va rămâne în rugăciunile noastre şi aceasta îl va stimula să continuăm acest dialog.

          Dumnezeu să-l ocrotească şi să-l păstreze în plinătatea puterilor de a conduce Mănăstirea Vatopedi şi ascultarea pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o în această vestită oază a monahismului ortodox, în Grădina Maicii Domnului de la Sfântul Munte Athos. Dumnezeu să-l rânduiască întru mulţi şi fericiţi ani!