Ștefan Mindea – diacon și medic

Care să fie, oare, taina Doctorului Mindea? – probabil că întrebarea aceasta a stat pe buzele multora din cei care au citit, cu mult entuziasm, prima parte a interviului de față. De unde atâta putere, de unde atâta dăruire, de unde atâta vocație, de unde atâta har? Și iată că răspunsul – unul, poate, surprinzător pentru mentalitatea noastră – ni se dezvăluie în această parte a doua: pur și simplu, din dorința de a face ceva – a face ceva pentru oameni, a face ceva pentru Dumnezeu, a face ceva pentru țara acasta, mai degrabă decât a sta pe margine, într-o atitudine „smerită” și a aștepta ca Guvernul să schimbe România la față. Important este, chiar dacă suntem departe de desăvârșire, să pornim cu avânt pe acest drum, căutând la țintă, iar nu la obstacole. Și, ca să parafrazăm un cuvânt celebru, în acest context al unui român format în America, să nu ne întrebăm ce poate face România pentru noi, ci ce putem face noi pentru România. (A.S.)

– Domnule doctor, aveţi cinci copii, și în același timp călătoriţi foarte mult între cele două continente… Cum se împacă viaţa de familie cu un program atât de aglomerat?

– O viaţă de familie nu se poate face de unul singur, începând de la un soţ bun sau de la o soţie bună. În primul rând, soţul şi soţia trebuie să fie uniţi şi să caute aceleaşi valori şi să se iubească în mod adevărat, curat, sincer, şi acest lucru îl consider ca fiind primul pas pentru a întemeia o familie credincioasă. Este clar că atunci când cineva îşi doreşte să păstreze credinţa în familie, vin tot felul de încercări: vin probleme cu sănătatea, vin probleme financiare, vin probleme la serviciu, probleme cu copiii… orice, numai să spargă familia. De aceea este foarte important ca părinţii să fie uniţi şi foarte hotărâţi – că Dumnezeu nu-i uită, dar îngăduie să fie încercați, ca să se descopere sinceritatea dorinţei.

„Televizorul şi calculatorul – cel mai mare pericol pentru copiii de astăzi”

– Foarte mulţi părinţi acum, văzând atâtea false valori care se promovează, se tem pentru copiii lor, cum vor creşte, ce vor ajunge, ce se va întâmpla cu ei… V-aş întreba ce vi se pare cel mai greu în creşterea şi educarea copiilor?

– Combaterea televizorului şi a calculatorului. Copilul îşi doreşte şi are instinctul să-i asculte pe părinţi, dar problema este că lumea din jur, uneori, îi produce confuzie şi încurcă ceea ce încearcă să realizeze acasă părintele. Iar când copilul pleacă şi mai stă la un coleg care are voie la televizor şi Internet, vine acasă cu nişte întrebări…

Aceste lucruri, televizorul şi calculatorul, le consider cel mai mare pericol pentru copiii din ziua de astăzi. Nu există nici un filtru pentru ce apare la televizor şi pe Internet, şi i-aş îndemna pe alţi părinţi să facă în casa lor cum ne-a inspirat soţia mea acum cinci ani, când am luat decizia să renunţăm la televizor şi calculator în casă. Asta nu înseamnă că copiii nu se uită deloc la televizor; se uită sâmbăta, puţin.

– Şi ce explicaţii le daţi când văd că alţi copii se uită?

– Le explicăm că, de fapt, dacă alţii fac mereu un anumit lucru, nu înseamnă că este și justificat sau dovedit că ar fi de folos. Vedem la ştiri că sunt crime; asta nu înseamnă că, dacă se întâmplă cu o frecvenţă mare, ele sunt și bune. Cred că și copilul, după ce depăşeşte faza importantă de a se dezrobi de plăcerea de la televizor şi Internet, îşi dă seama şi se bucură mai mult de fraţii lui, de timpul liber, de cărţi, de un alt stil de a-şi ocupa timpul, care este foarte frumos şi plăcut şi care dezvoltă creierul.

– Concret, ce alternative le oferiţi?

– Sport, activitate după şcoală. Într-adevăr, marea binecuvântare este când sunt mai mulţi copii. Eu sunt tatăl a cinci copii, dar este cu mult mai greu pentru un părinte cu un copil sau doi, mai ales cu diferenţă mare de vârstă între ei, să se lupte cu lumea de astăzi. Când sunt mai mulţi, se joacă împreună, se înţeleg… Poate nu totdeauna se înţeleg (râde), dar cumva se împacă ei între ei şi-şi petrec timpul împreună: jucându-se, sau citind – cel mare poate să-i citească o poveste celui mai mic, pot să deseneze împreună, să-şi pună creativitatea la dispoziţie… Copiii inventează; nu au nevoie de lucruri materiale, nu au nevoie de tablete, de telefoane, de aspectele astea moderne ca să se bucure. De fapt, consider că uneori noi, ca şi adulţi, suntem mai ataşaţi de aceste „jucării”, pe care le folosim de multe ori ca pretexte de serviciu, spunând că ne uşurează viaţa – dar, de fapt, ne complică mult viaţa…

„Copilul nu are nevoie de lucruri materiale, ci are nevoie de dragoste”

– Am făcut de-a lungul timpului interviuri cu medici, cu intelectuali care au mulţi copii şi spuneau că prietenii și cei apropiaţi nu erau de acord cu lucrul acesta. Dumneavoastră aţi întâmpinat astfel de obstacole?

– Cred că cel care susţine o asemenea părere nu are copii mulţi şi nu a stat aproape de o familie cu copii mulţi. Nu am întâlnit nici o singură persoană cu mulţi copii care să spună că ar renunţa la vreunul dintre ei. Medicii din ziua de astăzi au tendinţa de a fi mai modernişti şi mai seculari, din păcate. Și am întâlnit colegi care nu s-au exprimat direct, dar se uitau mai ciudat: „Cum, cinci copii?!”. Consider că nu trebuie să ţinem cont de asemenea păreri, pentru că nu au nici un fundament.

În cele mai multe cazuri, cei care se gândesc la posibilitatea de a avea mai mulţi copii, spun: „Da, dar în ziua de astăzi cum o să-i hrănesc, cum o să le ofer ceva? Sunt un egoist dacă-i aduc în lume şi să nu pot să le ofer un confort!”. Părerea mea este că e un punct de vedere total greşit, pentru că un copil nu are nevoie de blugi şi de lucruri materiale, ci are nevoie de dragoste, are nevoie de părinţi care caută să se jertfească şi să-şi facă timp cât de puţin pentru el, are nevoie de un mediu cu pace, fără ceartă, are nevoie de părinţi hotărâţi să-și trăiască într-adevăr viaţa pentru Dumnezeu şi să trăiască în mod adevărat ca niște buni creştini.

Din păcate, prea des este pusă problema financiară, când de fapt este foarte puţin important acest lucru. Părintele Arsenie Boca a spus că neamul românesc suferă pentru milioanele de copii avortaţi, suferă pentru atâtea vieţi stinse în mod conştient, sau uneori fără ca o mamă tânără să înţeleagă ce face. Este bine şi plăcut lui Dumnezeu să fim foarte atenţi la acest lucru, mai ales cei tineri, care pot într-adevăr atrage harul şi mila lui Dumnezeu prin a se purta cum trebuie şi a evita păcatele tinereţelor.

„Nu există model adevărat fără o credinţă adevărată”

– Domnule doctor, copiii sunt copii, şi inevitabil apar conflicte între ei – cum le rezolvaţi?

– Încercăm să-i învăţăm cum să procedeze într-un mod bazat pe anumite principii, bazat pe faptul că ne străduim să-l iubim pe aproapele nostru mai mult decât pe noi, ne străduim să ţinem cont şi de sentimentele celor din jur, de dorinţele lor, ne străduim să fim fermi şi clari în a exprima ce este bine şi ce este rău, indiferent de ceea ce vrea un copil. De exemplu, dacă unul vrea să mănânce îngheţată şi este clar că nu-i face bine, asta nu înseamnă că trebuie să „asculţi de aproapele tău” şi să-i dai îngheţată. Deci trebuie şi o dreaptă-socoteală. În mare parte, dorim să subliniem anumite valori pe care le avem și noi, şi care se aplică indiferent de vârstă.

– Este nevoie de modele… Unde pot găsi copiii modele astăzi?

– Copiii pot găsi un model frumos în permanenţă, dacă părinţii le oferă binecuvântarea de a fi în Biserică. Nu există un model adevărat lipsit de o credinţă adevărată. Este un miraj, ceva care pare frumos pe dinafară, dar care nu are o bază, o substanţă…

Consider că sunt foarte, foarte multe exemple în Biserică – de pildă vieţile Sfinţilor, pe care orice copil poate să le urmărească. Dar un copil nu are discernământul şi nici cunoştinţele pe care le are un părinte. Copilul trebuie îndrumat prin părinţi spre modele bune.

– Dumneavoastră ce modele aţi avut în viaţă?

– Am avut ca model pe părinţii mei, care au încercat să ne creeze o atmosferă plăcută de familie acasă. Erau stricţi, dar potrivit – erau oameni cu principii, care căutau să ne înveţe cum să fim oameni şi cum să fim sinceri şi corecţi. Normal că este o luptă şi omul cade, dar important este să se ridice şi să-şi dorească să fie mai bun. Nu trebuie să ne plângem că nu putem să facem ceva. De exemplu, smerenia – Părintele Iustin Pârvu spunea: „Cel care are smerenie, cucereşte lumea!”. Dar e foarte uşor în ziua de astăzi să ne plângem: „Încerc să fiu smerit, dar orice-aș face, tot nu sunt smerit…” – şi poate că într-adevăr aşa este, dar mai important decât a face ceva este să aidorinţă adevărată să faci acel lucru. Noi nu putem face nimic fără mila lui Dumnezeu, dar dacă Dumnezeu vede că ne dorim ceva bun, cu o sinceritate adevărată, este mult mai important decât atunci când cineva renunţă la o virtute din „neputinţă”.

(….)

Material realizat de

Raluca Tănăseanu

Articolul integral poate fi citit în numărul 79 (August 2015) al revistei Familia Ortodoxă.