Contribuie la crearea primului centru de excelență în tratarea cancerului la copii!

CÂT TREBUIE SĂ REZISTE UN COPIL PÂNĂ SĂ FIE SALVAT?

 

Daca un copil se imbolnaveste de leucemie intr-una din tarile Uniunii Europene, sansele ca el sa se vindece sunt de peste 80%. Daca se intampla ca acea tara sa fie Romania, sansele lui scad sub 50%!

 

Asociaţia Salvează Vieţi s-a născut în toamna lui 2009, pornind de la cazul lui Dragoş Croitoru, un tânăr de 19 ani pe care sistemul românesc de sănătate îl abandonase. De atunci luptăm pentru schimbarea legislaţiei în domeniul sănătăţii, îi ajutăm pe cei care au nevoie de tratamente în străinătate să răzbească mai uşor prin hăţişul birocratic şi facem proiecte de dotare a unor spitale din România.
Să îţi propui să aduni printr-o campanie suficienţi bani pentru a crea primul Centru de Excelenţă în tratarea leucemiei şi a cancerului limfatic ar fi putut părea, în decembrie 2010, o nebunie. Însă am crezut atunci că oamenii de afaceri din România vor avea deschiderea şi vor găsi timpul pentru a redirecţiona o parte din banii ce ar fi ajuns la stat către cauza infinit mai nobilă a copiilor bolnavi de leucemie. În doar o lună de zile am strâns peste 400.000 de euro din redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit al firmelor. Ulterior, Fundaţia Vodafone România, partenerul nostru în campanie, a donat încă 350.000 de euro pentru construcţia Centrului de Excelenţă din cadrul Clinicii de Oncopediatrie din Timişoara.

Mai avem nevoie de 250.000 de euro pentru a atinge suma necesară cumpărării laboratorului de biologie moleculară şi citogenetică şi a camerelor sterile necesare transplantului de celule stem. Această sumă poate fi colectată prin donaţii de câte 2 euro prin SMS la 858. Şi credem că, cu ajutorul dumneavoastră, minunea se va întâmpla.   

Site:  http://www.salveazavieti.ro/

 

 

Un comentariu la „Contribuie la crearea primului centru de excelență în tratarea cancerului la copii!

  1. natalia olaru

    Buna ziua,
    va rog sa-mi comunicati codul de identificare fiscala si contul iban pentru a redirectiona 2% din impozitul pe venit. Il voi comunica mai departe si altor colegi pentru a veni in sprijinul asociatiei dumneavoastra.
    Va multumesc .

Comentariile sunt închise.