Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare de toamnă (2013)

Teologia mistică suport pentru lucrarea misionară

 

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Bucureștilor, cu tema „Implicaţiile pastorale şi misionare ale teologiei mistice a Părintelui Dumitru Stăniloae”, luni, 04 noiembrie 2013:

Opera Părintelui Dumitru Stăniloae este o vastă sinteză neopatristică exprimată în mod creator sau o fidelitate reînnoită faţă de Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Teologia Părintelui Stăniloae este, ca şi teologia ioaneică, paulină şi patristică, o teologie mistică, în sensul că are în centrul ei şi ca bază a ei misterul sau taina Întrupării sau Înomenirii Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Aceasta este „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neștiută”, aceasta este „taina creştinătăţii”, a „Dumnezeului Care S-a arătat în trup” (I Timotei 3, 16) sau a „Cuvântului Care S-a făcut trup” (Ioan 1, 14) – ne spun Sfinţii Apostoli Pavel şi Ioan. Pentru a fi descoperită această taină, Dumnezeu  a creat lumea, iar în interiorul ei omul a fost creat după chipul Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care urma să Se întrupeze. Iar scopul Întrupării sau Înomenirii Fiului lui Dumnezeu este înfierea şi îndumnezeirea omului după har. „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să devină dumnezeu după har” – ne învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Însă descoperirea tainei Întrupării sau Înomenirii Fiului şi Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu este în acelaşi timp descoperirea tainei Preasfintei Treimi, a Dumnezeului – Comuniune veşnică de viaţă şi iubire, a Persoanelor distincte dar nedespărţite, comuniune pe care Părintele Dumitru Stăniloae o numeşte „structura supremei iubiri”. Prin urmare, Preasfânta Treime cunoscută oamenilor prin descoperirea Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu devine centrul teologiei şi al vieţii Bisericii, conţinutul spiritual al Simbolului de credinţă şi al tuturor Sfintelor Taine şi al întregului cult creştin ortodox. În acest sens, nu există teologie creştină autentică dacă aceasta nu este mistică. Pentru Părintele Stăniloae histologia este trinitară, pnevmatologia este trinitară, eclesiologia este trinitară, antropologia teologică este trinitară, cosmologia teologică este trinitară, pentru că toate acestea se explicitează în lumina iubirii veșnice a Preasfintei Treimi. De aceea, el este numit „teolog al iubirii treimice”, „teolog al persoanei în comuniune”, „teolog al bucuriei”. Cât priveşte vocaţia teologiei, Părintele Stăniloae arată că scopul teologiei este explicitarea planului de îndumnezeire a omului descoperit lumii de Iisus Hristos. În acest sens, teologia mistică devine suport pentru lucrarea misionară a Bisericii, deoarece în primul rând misiunea înseamnă a trăi în Hristos şi a transmite oamenilor viaţa în Hristos, prin lucrarea harului Preasfintei Treimi. Mai precis, misiunea Bisericii este sfinţirea oamenilor şi a creaţiei lui Dumnezeu.

În această perspectivă, teologia mistică a Părintelui Stăniloae, cuprinsă în Dogmatica sa, în studiile şi articolele sale, dar şi în explicaţiile lui la scrierile filocalice, constituie un izvor bogat de lumină, bucurie şi încurajare la misiune pastorală, culturală şi social-filantropică azi.

Părintele Stăniloae a realizat, aşadar, o recuperare pentru contemporaneitate a „cugetului Părinţilor”, o  reactualizare a gândirii lor în cultura noastră teologică şi în viaţa Bisericii. Metoda sa de lucru este admirabil expusă în Prefaţa volumului întâi al Teologiei Dogmatice Ortodoxe: „Ne-am condus în această străduinţă de modul în care au înţeles învăţătura Bisericii Sfinţii Părinţi de odinioară, dar am ţinut seama în interpretarea de faţă a dogmelor şi de necesităţile spirituale ale sufletului care-şi caută mântuirea în timpul nostru, după trecerea prin multe şi noi experienţe ale vieţii, în cursul atâtor secole care ne despart de epoca Sfinţilor Părinţi. Ne-am silit să înţelegem învăţătura Bisericii în spiritul Părinţilor, dar, în acelaşi timp, să o înţelegem aşa cum credem că ar fi înţeles-o ei astăzi. Căci ei n-ar fi făcut abstracţie de timpul nostru, aşa cum n-au făcut de al lor” (Preot Profesor Dumitru Stăniloae, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 4-5).

Pe firul acestor elemente definitorii, referenţii sesiunii de toamnă a Conferinţei pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor au analizat opera Părintelui Stăniloae în următoarele direcţii: (a) Teologia dogmatică a Părintelui Dumitru Stăniloae şi implicaţiile pastoral-misionare ale acesteia; (b) Teologia liturgică a Părintelui Dumitru Stăniloae şi implicaţiile pastoral-misionare ale acesteia; (c) Spiritualitatea ortodoxă a Părintelui Dumitru Stăniloae şi implicaţiile pastoral-misionare ale acesteia. Au rezultat şase studii consistente, elaborate de cadre didactice de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, care tratează despre: (1) „Părintele Dumitru Stăniloae – teolog al iubirii dumnezeieşti (triadologie – hristologie – pnevmatologie)” (Preot prof. dr. Ştefan Buchiu); (2) „Cosmologia şi antropologia Părintelui Dumitru Stăniloae – recuperarea viziunii teologiei patristice despre om şi lume” (Preot prof. dr. Sterea Tache); (3) „Sfânta Liturghie – «urcuş comunitar spre Împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia iubirii veşnice»” (Preot lect. dr. Dumitru Pintea); (4) „Gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae privind experienţa lui Dumnezeu în Sfintele Taine” (Preot asist. dr. Mihai Burlacu); (5) „Asceză şi mistică în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae” (Preot lect. dr. Gheorghe Holbea); (6) „Repere filocalice pentru misiunea de azi a Bisericii”(Conf. dr. Adrian Lemeni).

Toate aceste contribuţii, adunate sub titlul Implicaţiile pastorale şi misionare ale teologiei mistice a Părintelui Dumitru Stăniloae, arată că fidelitatea teologului ortodox faţă de Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie se verifică prin efortul permanent, în duhul Sfinţilor Părinţi, de a elabora şi astăzi o teologie pastorală şi misionară care leagă spiritual textul Sfintei Scripturi de contextul istoric prezent, pentru ca mărturia creştină să fie cu adevărat ştiinţa mântuirii şi a vieţii veșnice, trăite ca arvună a Împărăţiei Cerurilor încă din viaţa pământească, întrucât „Iisus Hristos, ieri și aziși în veci, este Același” (Evrei 13, 8). În acest sens, moștenirea Părintelui Dumitru Stăniloae trebuie fructificată în viaţa Bisericii, pornind de la îndemnul său de a pune accentul nu atât pe reproducerea unor idei sau pasaje din lucrările sale, cât pe continuarea lucrării sale de înnoire sau aprofundare duhovnicească a teologiei în viaţa Bisericii.

Aprofundarea teologiei în viaţa Bisericii devine izvor de intensificare a misiunii Bisericii mai ales prin lucrarea liturgică, pastorală şi social-filantropică a preoţimii ortodoxe. Purtător de Hristos, preotul – spune Părintele Stăniloae – trebuie „să-şi ascută simţul prin care ia cunoştinţă de prezenţa lui Hristos în el, mărind lumina din sine, care-i permite să-L vadă pe Domnul său. Prin sforţările sale de a iubi tot mai mult pe Domnul, îi creşte şi i se permanentizează conştiinţa că Iisus este cu el, că lucrează prin el” (Idem, „Hristos şi preotul”Telegraful Român, an LXXXIII, nr. 3, 13 ianuarie 1935, în „Cultură şi duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român”, vol. I, Editura BASILICA, Bucureşti, 2012, p. 620). În altă parte, Părintele Stăniloae spune: „Densitatea şi intensitatea preoţiei se măsoară cu duhul de jertfă care, domnind în sufletul preotului, se revarsă în toată viaţa lui dinafară. […] Preotul este chemat să se jertfească, nu numai să jertfească. El trebuie să uite de sine şi să pună tot ce are şi ce este în cumpăna reușitei sfintei sale misiuni” (Idem, „Jertfa, esenţa preoţiei”,Telegraful Român, an XC, nr. 4, 25 ianuarie 1942, în „Cultură și duhovnicie”, vol. 3, EdituraBASILICA, București, 2012, pp. 28 şi 30).

Rapoartele care vor fi prezentate acum ne îndeamnă să cunoaștem mai bine teologia Părintelui Stăniloae și să o folosim ca izvor de lumină pentru lucrarea pastorală, educativă și misionară a Biserică.
† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române