Oprit fiind în țară  fără voia sa de către mitropolitul Țării Românești, Cuviosul Gheorghe era în mare mâhnire. Deci, postind câteva zile, s-a rugat Maicii Domnului și Sfântului Ierarh Nicolae să-l povățuiască ce trebuie să facă. Apoi, adormind puțin de osteneală,  i s-a arătat în vis Sfântul Nicolae și i-a poruncit zicând:

– Rămâi aici și îmi curățește locașul meu de fiarele sălbatice!

Deșteptându-se plin de bucurie, a pornit în căutarea lăcașului Sfântului Ierarh Nicolae și a aflat biserica lui din ostrovul Cernicăi, pustie și plină de șerpi. Din ceasul acela a rămas în Schitul Cernica împreună cu doi ucenici ai săi, Atanasie și Serafim, din Mănăstirea Neamț.

Spuneau ucenicii Cuviosului Gheorghe că după ce au ajuns întâi pe ostrov și s-au închinat în biserică, au văzut în sfântul altar un șarpe uriaș. Atunci starețul, însemnându-se cu semnul crucii, i-a zis cu glas blând:

– Ganul (dragul) tatei, până acum ai locuit tu aici. Acum să te duci din locul acesta, ca să locuim noi!

La cuvântul starețului, șarpele s-a supus poruncii îndată și a ieșit afară din biserică și din ostrov, dispărând în pădurile din împrejurimi.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 1998, pp. 321-322)

Sursa: http://www.doxologia.ro