DANIIL SANDU TUDOR, UN SFÂNT AL GULAGULUI ROMÂNESC

DANIIL SANDU TUDOR, UN SFÂNT AL GULAGULUI ROMÂNESC 

“Recuperat” mai târziu de cultura româneasca postdecembrista în comparatie cu alti autori interbelici, Daniil Sandu Tudor s-a impus rapid în constiintele generatiilor tinere mai ales prin opera si activitatea sa pe tarâm religios, dar si prin biografia sa, paradoxala, plina de evenimente remarcabile, dar care ascunde în spatele diversitatii constanta unui caracter ferm, nedispus la compromisuri, aflat mereu în cautarea adevarului.

Trecut în actele de stare civila sub numele de Alexandru Teodorescu, când s-a apucat de gazetarie si-a ales pseudonimul Sandu Tudor, pentru ca la tunderea sa în monahism sa devina  monahul Agaton, iar la îmbracarea schimei celei mari sa se numeasca  Daniil. Chiar si aceasta multitudine de nume ale sale ne spune ceva, amintind de antica Isis  myrionima (cea cu mii de nume) care, fiecare, desemna o calitate a divinitatii, izvorâte însa toate din aceeasi esenta tainica.

Sub numele de Sandu Tudor, Alexandru Teodorescu a initiat saptamânalul  Floarea de Foc (1932-1936) si cotidianulCredinta (1933-1938)  carora le-a imprimat o orientare democrata, cu o tenta de stânga. Polemist de mare forta, caracter vulcanic, pe care si l-a pastrat nestirbit si când a devenit monah, Sandu Tudor a scris articole memorabile, în care se pronunta împotriva celor doua mari calamitati ale secolului XX: extremismul de stânga si extremismul de dreapta. Într-o epoca în care multi intelectuali erau fascinati de  forta, cu iz morbid, ce o generau   aceste manifestari în diferite tari ale batrânului continent, Sandu Tudor le denunta falsitatea si caracterul lor antiuman. Fiind constient de diferentele dintre cele doua extremisme, el le-a tratat într-o maniera unitara, analizându-le originile si fundamentele. Articole precum Bestialitatea moderna, Veacul ucigatorilor lui Dumnezeu, Între sobor si soviet, Lectia proceselor de la Moscova, pentru care a fost si condamnat în 1958 de „justitia” comunista, pot fi si azi consultate cu folos de un analist al fenomenului totalitar.

În paralel cu angajamentul ca ziarist în viata cetatii, Sandu Tudor  îsi descopera treptat vocatia religioasa. O calatorie la muntele Athos si salvarea aproape miraculoasa  dintr-un accident de avion îl determina pe Sandu Tudor  sa apuce calea credintei. Întors din razboi, Sandu  Tudor îsi gaseste refugiul spiritual la manastirea Antim. Aici el este unul din principalii initiatori ai asociatiei Rugul Aprins, întâlnire considerata de unii exegeti unica între intelectualii români ai veacului si Biserica Ortodoxa, realizata cu ajutorul unui calugar venit de departe, Ioan Culighin, care a adus binecuvântarea staretilor de la Optina pentru practicarea Rugaciunii inimii. Fara a intra în amanunte, de altfel binecunoscute, credem ca experienta Rugul Aprins a fost  o rezolvare fericita la dilemele spirituale ale epocii interbelice.

Desi activitatea organizata a Rugului Aprins a fost scurta, ea a marcat decisiv viata celor care au luat parte la ea. Interzisa de autoritatile comuniste în 1948, activitatea asociatiei  a încetat si datorita plecarii lui Sandu Tudor, devenit între timp monahul Agaton, la manastirea Govora, si de acolo staret la Crasna. Arestat în 1950 pentru pretinse ilegalitati  facute pe frontul din est, Sandu Tudor este condamnat la doi ani de închisoare într-un proces în care s-a comportat cu mult curaj. Eliberat în 1952, el se reîntoarce în rândurile monahilor devenind ieroschimonahul Daniil, staret la Rarau.

Anii ‘50,  i-au confirmat lui Sandu Tudor din plin toate previziunile sale referitoare la  comunism, scrise în anii interbelici. În conditiile terorii instaurate atunci de regimul „democrat popular”  el a fost mereu convins ca Iisus Hristos este CALEA care poate sa ajute la salvarea omului. Profitând si de faptul ca, cel putin teoretic, libertatea credintei era garantata de constitutie el s-a ridicat împotriva materialismului ateist, afirmând preeminenta spiritului.

El a încercat, în mod sistematic din 1955, sa trezeasca constiinta unor tineri printr-o paidee crestina care avea ca finalitate conturarea unei personalitati libere, traitoare în Hristos, purificata de zgura ideologiei comuniste. Într-o lume în care manifestarile exterioare diferite de directia trasata de partid erau sever cenzurate, trebuia aparat sâmburele viu, interior, al constiintei. Precum focul pastrat sub cenusa, asa si oamenii, daca stiau sa pastreze în ei scânteia vietii adevarate, puteau renaste într-o conjunctura favorabila.

În conditiile în care o cateheza desfasurata în mod liber, cu un numar mare de oameni, era imposibila, parintele Daniil a ales calea îndrumarii, cu ajutorul altor  monahi, a unui numar redus de studenti. Avantajul era în schimb o educatie mai atenta care urma sa creeze în final o elita. Acesti studenti ar fi urmat apoi sa intre în monahism si sa fie la rândul lor învatatori pentru altii. Prin acest sistem se urmarea ridicarea intelectuala si morala a vietii bisericesti iar faptul  ca, prin traditie, manastirile erau centre spirituale catre care se îndreptau toti credinciosii ortodocsi, impunea ca în ele sa existe vietuitori vrednici care sa stie sa îndrume pe oameni în duhul adevarului.

Din lectura materialelor  avute la dispozitie rezulta ca activitatea lui Sandu Tudor si a apropiatilor acestora nu a luat formele unei conspiratii împotriva statului comunist. Ei nu au raspândit nici manifeste, nu au instigat la revolta, nu au organizat  cine stie ce  actiuni revolutionare. Doar si-au exercitat  dreptul pe care, teoretic, orice român îl avea, de a crede si de a-si practica credinta religioasa în mod liber, daca nu contravenea legilor statului. De aceea, pentru a putea fi încadrati în codul penal si a se pastra o umbra de legalitate, când au fost arestati Sandu Tudor si colaboratorii lui, Securitatea a considerat ca activitatea religioasa, conform bunei traditii marxiste, este o masca în spatele caruia se ascundeau diverse scopuri politice. S-a cautat în primul rând sa se argumenteze o actiune legionara pentru ca atunci pedeapsa ar fi fost  foarte aspra. Singurul argument al anchetatorilor: în cadrul grupului, erau mai multe persoane care fusesera membri sau simpatizanti ai legiunii. Nu s-a putut aduce nici un argument în favoarea acestei asertiuni si, totusi , când s-a judecat procesul majoritatea au fost calificati drept legionari. Singurele fapte care se apropiau cât de cât de prevederile codului penal erau marturisirile facute de unii anchetati dupa interogatorii îndelungate ca ar fi comentat în mod  ostil  statului comunist prevederile conferintei de la Geneva sau evenimentele din Ungaria. În lipsa de probe anchetatii au fost fortati sa faca afirmatii de genul ca în momentul rugaciunii ei nu se gândeau la Dumnezeu ci aveau în minte prabusirea comunismului. Si pentru aceste lucruri cei implicati au primit pedepse grele.

De fapt era pedepsit delictul de a gândi altfel  decât noua „ortodoxie” care se impunea în România, ideologia comunista. În aceiasi ani, la închisoarea  Pitesti, se desfasura  o altfel de „educatie”, adresata tot tinerilor, menita sa  faca din acestia soldati de nadejde ai comunismului. Din sinistra „manastire” „absolventii” au fost raspânditi prin alte închisori pentru a  „învata” si pe altii.  Ideologia totalitara trebuia sa patrunda în constiintele chiar si a celor mai  reticenti  opozanti ai regimului. Religia, numai prin faptul afirmarii lui Dumnezeu, spunea ceva radical diferit de materialismul ateist, baza teoretica a comunismului, si de aceea  trebuia combatuta. Cei din lotul Rugul Aprins au fost pedepsiti pentru credinta lor crestina, pe care nu au ezitat sa o afirme.

Teodorescu Alexandru a fost arestat în noaptea de 13/14 iunie 1958 împreuna cu alte 15 persoane cere vor forma lotul ”Teodorescu Alex. si altii”. Dosarul care cuprinde anchetele, procesul, recursul si actele de penitenciar are 10 volume si poarta numarul 113668, pastrându-se la Arhivele  Ministerului de Justitie, Sectia Instantelor Militare.

Ne facem o datorie sa reamintim pe toti cei ce au facut parte din lot cu data arestarii lor ( anul este 1958), volumul si filele unde se afla procesele verbale de ancheta:

Teodorescu Alexandru, 14 iunie, vol. I, f. 1-54.

Fageteanu Alexandru-Adrian, 25 februarie, vol.1, f, 55-176.

Ghius Vasile-Benedict, 14 iunie, vol.1, f.177-250.

Braga Roman, 14 iunie, vol.1, f. 251-320.

Boghiu Serghie-Sofian, 14 iunie, vol.1, f.321-360.

Dubneac Felix,14 iunie, vol. 1, f. 361-420.

Papacioc Anghel-Arsenie, 14 iunie, vol.2, f.1-115.

Mironescu Alexandru, 14 iunie, vol.2, f. 116-175.

Vasâi Gheorghe, 14 iunie, vol.2, f.176-236.

Mironescu Serban, 14 iunie, vol. 2, f.237-315.

Radulescu Nicolae, 29 iulie, vol.2, f.316-350.

Pistol Grigore Dan, 29 iulie,vol.2 f. 351-378.

Dabija Gheorghe, 5 august,vol.2 f.379-396.

Voiculescu Vasile, 5 august, vol.2, f. 397-423.

Staniloae Dumitru, 4 septembrie, vol.2, f. 424-445.

Mihailescu Emanoil, 18 septembrie, vol.2, f.446-469.

Dupa cum se observa, primul este arestat Alexandru Fageteanu  pentru activitatea sa în cadrul Sigurantei în timpul rebeliunii legionare. În cadrul anchetei apar si elemente despre activitatea  diversilor membri ai viitorului lot. Securitatea mai afla informatii datorita supravegherii  informative a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. În urma acestor indicii grosul lotului este arestat în noaptea de 13/14 iunie, ceilalti, arestati mai târziu, fiind implicati în urma anchetelor care au urmat.

Alexandru  Teodorescu a fost arestat pentru savârsirea infractiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevazuta si pedepsita  de art. 209 pct. 1 C.P. al R.P.R( vol.1 f. 12). Ancheta nu avea asupra lui nici o dovada. În prima ancheta  din 14 iunie i se cere direct sa recunoasca toata activitatea lui subversiva. Acuzatul a refuzat categoric sa faca acest lucru ( vol.1, f.13-14). Din procesul verbal de interogatoriu din 1 iulie rezulta ca, obligat sa recunoasca  ca primise la schitul Rarau câtiva studenti (acestia declarasera acest lucru între timp) Sandu Tudor a spus doar ca au trecut în vizita pe acolo, negând orice alta semnificatie a evenimentului. Pe 3 iulie i se prezinta ordonanta de punere sub învinuire, desi nu existau dovezi, în care este acuzat ca ar fi organizat o grupare subversiva, în cadrul careia ar fi desfasurat activitate împotriva regimului „democrat popular” (vol.1, f. 17). La urmatoarea ancheta, când i s-a cerut sa comenteze acest act el l-a respins categoric.(vol. 1, f.18-19). Abia în 19 iulie mai este consemnat un interogatoriu în care este întrebat de diferite persoane. Sandu Tudor a afirmat  ca le cunoaste, însa a avut cu ele relatii de prietenie negând, ca ar fi complotat împotriva statului.( vol.1, f. 23).

Pe 22 iulie are loc marea lovitura pentru Sandu Tudor. Vazând ca nu pot scoate nimic de la el, anchetatorii hotarasc sa treaca  la demascarea prin confruntare. Au fost pusi sa declare împotriva lui George Vasâi, serban Mironescu iar pe 23 iulie Alexandru Mironescu. Daca la prima confruntare, cu Vasâi, a încercat sa pareze, subliniind ca el si cei apropiati au desfasurat numai activitate religioasa, în fata celorlalti doi accepta spusele lor (vol. 1, f.41-48). Dar anchetatorii nu vor mai scoate nimic în plus de la el, Sandu Tudor  multumindu-se doar sa recunoasca ceea ce au declarat altii (vol.1. f.29-30). Între timp, i s-a mai cerut sa vorbeasca despre doua persoane, De Giacomo Giorgio si Gheorghe Ungureanu, prieteni ai sa despre care a refuzat sa dea relatii.( vol.1, f. 23, 26).

Considerând aceste lucruri insuficiente, anchetatorii rascolesc în biblioteci si  descopera articolele anticomuniste ale lui Sandu Tudor. Pe baza lor este învinuit de activitate intensa împotriva clasei muncitoare, infractiune prevazuta si pedepsita de art. 193 al C.P al R.P.R. si în acest caz Sandu Tudor se mentine pe pozitie, recunoscând numai atunci când  îi sunt puse în fata articolele. ( Procesele verbale de interogator din 22 august si 1 septembrie, vol.1, f. 35-38).

O ultima încercare are loc pe 1 septembrie, când este confruntat cu Roman Braga, ale carui declaratii sugerau, în mod indirect, ca în cadrul grupului Rugul Aprins s-ar fi desfasurat activitate legionara. Sandu Tudor a gasit puterea sa respinga aceste acuzatii.( vol.1, f. 49).

Pe baza slabului material probatoriu strâns Sandu Tudor a fost acuzat de activitate ostila clasei muncitoare si de sustinere a fascismului, de organizare a unei activitati  contrarevolutionare în cadrul asociatiei Rugul aprins în perioada 1945-1948 si de întruniri subversive cu fosti membri ai asociatiei Rugul Aprins si alte elemente în perioada 1955- 1958( vol.4, f.299-300).

Fiind considerat liderul grupului el a fost condamnat „la 25 ani temnita grea si 10 ani degradare civica pentru infractiunea p.p. de art. 209 pct. 1 c.p. comb. Cu art. 31 C.P. si art. 58 pct. 2-5 c.p.” (crima de uneltire contra ordinii sociale). A mai fost condamnat la „15 ani detentiune riguroasa pentru crima p.p. de art. 193/1 al. 4 c.p. prin schimbare de calificare conf. art. 292 c.j.m. din crima p.p. de art. 193/1 al. 1 C.P.”( activitate intensa contra clasei muncitoare; i s-a schimbat calificarea în acest caz pentru ca nu a detinut functii de conducere).  Din acestea urma sa execute pedeapsa cea mai grea ( vol.4, f. 310).

Din pacate dosarul de penitenciar al lui Sandu Tudor nu se afla la un loc cu cele apartinând  celorlalti inculpati în dosarul 113668. Se stie ca a murit în 1960 în închisoarea Aiud. Marturiile supravietuitorilor arata ca si acolo el a avut o atitudine demna.

Documentele pe care le prezentam în cele ce urmeaza arata fata ascunsa a anchetei desfasurata asupra lui Sandu Tudor. Vazând ca nu scot nimic e la el, cei care conduceau ancheta, capitanul Enoiu Gheorghe si lt. maj. Moldovan Iosif, îi introduc în celula un informator. Numele lui, el ca persoana nu conteaza în acest caz. Este important numai ca instrument care a consemnat  timp de aproape o luna  trairile unui om, pe care se pare ca începuse sa-l admire si relata spusele lui ofiterilor într-o maniera care sugera ca informatorul, mai slab de înger, ar fi dorit ca acele cuvinte sa fi fost ale lui . Coroborate cu procesele verbale de interogator aceste note informative ne arata dimensiunea morala a parintelui Daniil care a refuzat orice compromis în fata anchetatorilor, neacceptând sub nici o forma sa „toarne”  pe altii.  Din notele informative rezulta ca au fost mult mai multe anchete, care nu au mai fost consemnate, probabil din cauza lipsei de informatii de consemnat. Aceste note si anchetele i-au convins pe ofiteri ca nu se poate scoate nimic de la el, alegând în consecinta calea cea mai dureroasa pentru Sandu Tudor, confruntarea cu prietenii.

Dar, cel mai important lucru pe care-l arata aceste note informative este fundamentul pe care s-a sprijinit taria parintelui Daniil în fata anchetatorilor. Foarte  multi dintre cei arestati au rezistat, însa motivatia lor era diferita. Pe unii îi mobiliza ura, pe altii un eroism titanic sau gândul la cei dragi. Parintele Daniil  îsi gaseste puterea în credinta în Dumnezeu, în convingerea ca este o lume si o judecata de apoi în care tot ce este strâmb pe lumea aceasta va fi restaurat. Multi preoti au fost anchetati si multi s-au îndoit de adevarul credintei ce o propovaduiau, marturisind ce le cereau anchetatorii. Cazul parintelui Daniil este cel al unei constiinte care si-a pus învatatura  în practica, un exemplu si un prilej de meditatie pentru cei care se simt îndemnati sa apuce calea preotiei.

Nota preliminara:

Notele informative, manuscrise, unele având si copii dactilografiate, sunt atasate volumului 6 al dosarului 113668, de la fila 416 pâna la fila 433. Ele nu sunt puse  în ordine cronologica. Acest lucru l-am facut noi. Redam fragmentar doar cateva din aceste note din pricina spatiului tipografic limitat.

Declaratie, 16.06.1958

În legatura cu Theodorescu Alexandru(Sandu Tudor) declar urmatoarele:

Din capul locului mi-a atras atentia ca daca vrem sa discutam amândoi, nu vom vorbi decât despre probleme bisericesti, de morala crestina si filozofie, natural daca ma intereseaza. Altfel refuza orice discutie si prefera sa mediteze, fiind învatat cu aceasta din viata de sihastrie pe care o duce. Are multa experienta din obiceiurile politienesti si stie ca este frecvent cazul de a se introduce în celule tot felul de codosi care sa traga de limba pe cei napastuiti.

Am fost de acord cu el si pâna ieri m-a tot suspectat sa vada în ce ape ma scald. Mi-a marturisit aceasta si i-a cerut scuze pentru îndoiala cu care m-a tratat. Mi-a spus cu aceasta ocazie ca a mai fost arestat timp de doi ani, ca a fost la canal, dar a fost achitat datorita dârzeniei cu care a fost înzestrat de D-zeu sa se apere.

A cunoscut cu aceasta ocazie tot felul de oameni si josnicia lor, vânzându-i pe semenii lor pentru un blid de mâncare sau mici favoruri. Nu se mira ca oameni de rând  sunt în stare sa comita  asemenea fapte, când altii cu renume au dat dovada de slabiciune si s-au  vândut. Exemplu viu care a stârnit revolta, mi l-a dat pe Nichifor Crainic.

Ca exemplu de oameni folositi ca informatori ai securitatii în libertate mi l-a dat pe un doctor de la Tg. Neamt. Acesta a fost pus sa serveasca informatii despre el. Se afla la o manastire unde se tineau  niste cursuri. Acest doctor  a fost angajat sa tina cursuri de higiena si alte sfaturi  medicale. Dupa câtva timp împrietenindu-se amândoi, doctorul i-a spus ce însarcinare are si l-a rugat sa dicteze personal nota informativa ce urmeaza sa o prezinte. I-a dat apoi sfaturi ce motive sa invoace pentru a se descotorosi de aceasta munca.

În privinta  arestarii, spune ca a venit în Bucuresti de la sihastria lui din Rarau cu câteva zile (2-3) înainte pentru a prezenta lui Zaharia Stancu un poem al sau, la indicatiile prealabile ale acestuia, precum si pentru diverse treburi personale. În aceeasi seara a fost invitat la masa de Zaharia Stancu  nde au mai fost de fata înca câtiva literati de actualitate, printre care si Jebeleanu. Urmau sa se întâlneasca asta seara pentru a citi si discuta poemul. Imediat ce a sosit în Bucuresti l-a anuntat telefonic pe Zaharia Stancu de sosirea lui. Nu a precizat, poemul a ramas la Stancu sau l-a luat cu el.

A fost gazduit la un prieten al sau, profesor universitar de fizica-chimie. Vineri noaptea s-au trezit cu securitatea care aveau mandat de arestare pentru profesorul respectiv. Acestia dând peste el  acolo si cum nu era anuntat de gazda la militie, a fost luat pentru lamurirea situatiei ca contravenient. Pur si simplu a cazut ca musca-n lapte, spune el.

Adus aici si pentru a da dovada de exces de zel, este acuzat de activitate subversiva contra R.P.R.

Se caieste ca n-a fost destul de prevazator, caci daca ar fi avut banuieli ca va fi arestat, n-ar mai fi venit la Bucuresti  ci s-ar fi ascuns la vreo manastire retrasa, unde nu l-ar mai fi gasit nimeni.

Se gândeste ce durere trebuie sa fie în mijlocul familiei prietenului sau, care are un trecut politic si ruda cu Titel Petrescu.

Spune ca a fost amenintat ca daca  nu vorbeste sincer despre  activitatea  lui  subversiva si legaturile ce le are cu diversi legionari, se va recurge  la metode mai

convingatoare decât vorba frumoasa. Nu crede însa ca se va ajunge la bataie tinând cont de vârsta lui (61 ani) de faptul ca este calugar si în plus  ca sufera de tensiune  si hernie. Este foarte scârbit ca unul din anchetatori si-a permis sa-l înjure.

În privinta legionarului Roman de la Iasi despre care a fost întrebat, spune ca acesta a fost la el cerându-i sa-l spovedeasca (este tot calugar într-o manastire). Dupa ce i s-a spovedit, l-a sfatuit , zice el,  sa uite trecutul sau politic si sa se linisteasca. (…)

Declaratie, 18.06.1958

În legatura cu Theodorescu Alex. (Sandu Tudor) declar urmatoarele:

Este foarte revoltat pentru ca a observat, zice el, la ultima  ancheta ca nu exista motive temeinice care sa justifice arestarea lui. I se cere sa vorbeasca despre activitatea lui subversiva, iar când cere sa i se spuna în ce consta aceasta, i se raspunde ca va fi demascat la timp, dar pâna atunci sa vorbeasca singur despre ea. Aceasta îl face sa creada ca nu exista nici o proba serioasa contra lui  si ca acum  se încearca  a se nascoci ceva . Nu va admite sa se umble cu înscenari si chiar daca ar fi sa sufere o condamnare, spera sa scape cu viata si stie el cum sa procedeze ca sa va traga la raspundere pentru nedreptatea ce i s-a facut. Se merge pâna acolo încât toti cei ce merg la el sa se spovedeasca si sa-i îndrumeze pe calea adevarului, sunt considerati ca facând parte dintr-o organizatie contra revolutionara al carui cap este el.

Nu-si poate închipui cum anchetatorul sau, desi un om tânar, îsi permite sa-l înjure si sa-l ameninte. Îi este mila de el caci este un ratacit  care si-a vândut sufletul si constiinta. Pacat de el caci pare sa fie un om inteligent. Este multumit totusi ca prin comportarea si atitudinea luata, i-a impus acestuia buna cuviinta în fata sa. Pentru viitor si-a stabilit o linie de conduita care sa oblige pe anchetator sa-i acorde respectul cuvenit  ca reprezentant al bisericii.

În nici un caz nu va admite sa fie calcat în picioare si batjocorit. Daca se intentioneaza sa fie condamnat cu orice pret, sa i se spuna cu frumosul acest lucru si este dispus sa semneze orice i se cere. El îsi poate duce tot atât de bine viata de sihastrie si marturisirea „Domnului” si în puscarie. Nu-l înspaimânta singuratatea. În nici un caz nu va accepta sa traga dupa el si alti oameni. Este de acord cu orice i se cere în ceea ce-l priveste pe el personal. (…)

Parerea lui este ca motivele  arestarii sale s-ar putea datora si urmatoarelor fapte:

El are un „ucenic” al sau (cum îl numeste fara sa-i spuna numele) care este plecat la Paris (Este vorba despre Adrei Scrima – n.red.). Acesta a început sa publice în presa franceza niste articole în care vorbeste si despre el. Felul în care îl prezinta, este adevarat ca ar însemna pentru el în aceste momente un oarecare pericol. În al doilea rând, fosta  lui sotie se afla tot la Paris si împreuna cu profesorul Cioranescu de la Sorbona (nu stiu daca nu este vorba cumva de Emil Cioran caci el l-a numit Cioranescu) s-au hotarât  sa faca o antologie a literaturii  române (Este vorba despre profesorul Alexandru Cioranescu, autor a numeroase lucrari despre literatura romana, franceza, de teoria literaturii etc.). (….)

Declaratie, 3.07.1958

În  legatura  cu Teodorescu Alexandru ( Sandu Tudor) declar urmatoarele:

Din relatarile sale rezulta ca la Cluj a fost ultima oara cu 1-2 saptamâni înainte de a fi arestat. Acolo voia  sa se întâlneasca cu episcopul ortodox provenit din fostii uniti (greco- catolici), pe care însa nu l-a gasit fiind plecat la Roman, a carui episcopie o gireaza. Nu a spus pentru ce voia sa-l întâlneasca. Cu aceasta ocazie a stat de vorba cu un preot, vechi prieten  al sau, nu i-a spus numele, care l-a informat ca staretul  si calugarii de la manastirea Polovraci din Oltenia  au fost arestati. Motivele arestarii lor  se datoresc  faptului ca  desi stiau ca în  comuna respectiva se afla un colonel fugit dupa 1944, traind deghizat la o femeie din sat, nu l-au denuntat. Mai mult înca, acestia se fac vinovati  ca l-au si ajutat în toata aceasta perioada. El a fost divulgat în urma unei certe iscate între doua femei: cea care-l adapostea si o alta care o concura. (…)

Afirma ca în jurul patriarhiei s-au adunat foarte multi fosti politicieni eliberati din închisoare sau care înca nu au fost descoperiti. Acestia se afla  atât în rândul preotilor, a personalului administrativ, a salariatilor din întreprinderea patriarhiei, cât si în corala. (Intr-asdevar, din consultarea a diverse dosare rezulta ca multe „persoane cu probleme” si-au gasit adapost in cadrul Bisericii ortodoxe Romane, patriarhul Iustian dovedindu-se un protector al celor neagreati de regimul comunist – n. red.). Printre acestia  sunt multi  fosti legionari. Ca legionari, a pomenit de însasi bibliotecarul patriarhiei, care îndeplineste si functia de secretar personal al patriarhului Iustinian. (este vorba despre Bartolomeu Anania – n. red.). (…)

Presupune ca s-a pornit o campanie serioasa contra personalului patriarhiei, pentru a avea motive sa-l înlocuiasca pe Iustinian cu mitropolitul Iustin al Moldovei, devenit politrucul conducatorilor tarii.

George Enache

Sandu Tudor in pragul canonizarii

Sandu Tudor este de mai multa vreme propus spre canonizare, nu ca poet religios sau ca animator al “Rugului Aprins”, ci ca martir al dreptei credinte în vremea prigoanei comuniste. Hartuit permanent de Securitate si arestat în mai multe rînduri, chiar dupa ce intrase în cinul monahal si se retrasese în inima Raraului, el a disparut fara urma în temnita de la Aiud, pe la inceputul anilor ’60, necunoscîndu-se nici pîna astazi împrejurarile exacte ale mortii, nici locul unde a fost îngropat. O ultima fotografie ni-l înfatiseaza slab si hieratic, cu privirea de-o adîncime si blîndete nelumeasca, cu barba atîrnîndu-i alba pe piept – un om prefacut în icoana.

Sunt voci – bisericesti si nebisericesti – care cîrtesc însa împotriva memoriei sale, si mai ales împotriva posibilei sale treceri în rîndul sfintilor marturisitori.

I se imputa, bunaoara, o tinerete cam intempestiva, aventuroasa si boema. Petre Pandrea îsi aminteste cîta antipatie reciproca era între el si Maica Mihaela (Marieta Iordache, sora “badiei” Iordache Nicoara, ea însasi moarta în temnita de la Ciuc, în 1963), care-l socotea un dandy al anilor ’30 si, deci, un impostor în haina monahala, retras la Rarau mai mult de teama comunistilor decît din considerente duhovnicesti. Altii îi evoca (si îi imputa) firea dificila, aproape tîfnoasa, care-l prefacea într-un interlocutor imprevizibil si incomod, de o subiectivitate agresiva, insuportabil chiar si atunci cînd avea dreptate. Nu lipsesc nici cei care sa-i faca o vina din faptul ca s-a calugarit prea tîrziu, dupa ce “si-a facut de cap” o viata întreaga, pendulînd derutant între dreapta si stînga, în ordinea politica, si între cultura si religie, în ordinea spirituala. Mai mult decît atît, un profesor de teologie trecut nu demult la cele vesnice (drept care nu-i mai amintesc nici numele, nici petele biografice) nu s-a dat înapoi sa-l califice pe el drept eretic, iar “Rugul Aprins” ca pe o grupare de tip sectant, chiar daca pe acolo a trecut mai toata “floarea” teologiei si duhovniciei românesti contemporane!

Lasînd la o parte stupizenia infama a celei din urma acuzatii (pentru “sectologul” respectiv, de altfel, toata intelighentia crestina româneasca sta sub semnul ereziei, de la Nae Ionescu la Petre tutea si de la Sandu Tudor la Ioan Alexandru, nefiind crutati nici cei înca în viata, precum maestrul Sorin Dumitrescu si chiar… Parintele Galeriu!), exista o doza de adevar în cele de mai sus. Chiar si dupa ce s-a orientat sincer spre mistica si spre Ortodoxie (primul lui Acatist, închinat Sfîntului Dimitrie Basarabov, desi tiparit abia în 1942, dateaza din 1927), Sandu Tudor a fost, înca multi ani, un personaj atipic si contradictoriu. Desavîrsirea nu este aproape niciodata un dar instantaneu: omul viu suie treptele ei pe rînd si anevoie, mai repede sau mai încet, mai lin sau mai contorsionat, ba uneori chiar prabusindu-se si luînd-o de la capat. Este de-a dreptul necrestineste sa judeci un om numai dupa o faza sau numai dupa un aspect al vietii lui: crestinismul este religia pacatosului chemat la îndreptare, a iertarii si a rabdarii, a dragostei prisositoare si a dreptei cumpaniri.

Da, fara sa fie propriu-zis un ticalos, Sandu Tudor, mai ales în prima tinerete, a fost un ins patimas si oscilant. Cîti sfinti n-au strabatut însa un traseu asemanator, ba chiar si mult mai sinuos? si ce vorba e asta, ca s-a calugarit prea tîrziu? Un N. Steinhardt, de pilda, calugarit cu doar vreo noua ani înainte de moarte, este pentru asta mai putin monah?! Sau ce discutii mai încap în fata jertfei pentru Hristos? Sfîrsitul mucenicesc spala si pacatele mirenesti (vezi cazul Constantin Brâncoveanu, ca fiind cel mai la îndemîna), daramite pe ale unuia care a patimit în haina monahala, dupa ani de asceza si meditatie, anume pentru credinta lui – de care nu numai ca nu s-a dezis, dar pe care a marturisit-o pîna la capat, prin scris si prin viu grai, tragînd dupa el alte zeci si sute de constiinte, în epoca cea mai ostila spiritualitatii din toata istoria româneasca si europeana.

A pune la îndoiala o astfel de viata încununata de mucenicie este nu doar nedrept, ci aproape indecent, mai ales cînd este vorba de oameni – o, cît de multumiti de sine! – care n-au trecut prin nici una dintre marile încercari ale veacului si n-au produs, în sfera teologiei sau a culturii, nici echivalentul unui simplu caiet cu note de lectura sau al unui singur condac din miile de pagini ramase de la Sandu Tudor…

Ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor i-ar sta bine sa deschida sirul mucenicilor români din temnitele comuniste recunoscuti si cinstiti ca atare într-o lume ce duce lipsa, înainte de toate, de modéle curente de daruire jertfelnica. Este jenant ca pîna astazi nici unul dintre “sfintii închisorilor” din Romania (de la Valeriu Gafencu sau Mircea Vulcanescu pina la Daniil Sandu Tudor sau Marietta Iordache) n-a ajuns în calendar, cînd prin alte parti au fost canonizati cu sutele! Ma tem ca acesta este semnul cel mai clar ca înca n-am iesit, nici macar la nivel bisericesc, din lunga si sinistra paranteza comunista.

Comunismul, cu toata otrava lui bezbojnica, nu va muri cu adevarat decît atunci cînd vor începe sa retraiasca în inimile si în constiintele noastre cei pe care el i-a ucis pentru credinta lor în Dumnezeu si în destinul crestin al neamului românesc.

Fratilor aruncatori de pietre, lasati-ne mortii sa reînvie si sa ne însufleteasca cu credinta si idealurile lor slujite pîna la jertfa! Lasati-l pe Sandu Tudor sa retraiasca în noi, cu lamura vietii sale, caci vai de poporul care nesocoteste darurile lui Dumnezeu “Cel preamarit prin Sfintii Lui”!

Razvan Codrescu

Pentru o stare de asediu perpetua

Sa dea Dumnezeu, tara mea si casa mea, ca si a ta frate, sa fie, de-apururi, bantuite de duhul trezitor al eroicului.  Sa nu ne mai intoarcem la normalul animalic, la linistea tembelisimului, la minciuna pasnica, la filistinismul caldicel cu care ne obisnuisme sa traim confortabil.

Ce minunat ar fi daca toate aceste masuri ar sta dovada ca anumite stari de lancezeala si moarte s-au sfarsit!

Noi credem ca adevarata arta a guvernarii se afla in maestria rara prin care „capul tarii” stie sa destepte fortele adormite ale unui neam.

Seful de guvern ar trebui sa fie acela care stie sa intretina cu grija acest sentiment de asediu, de ceas in care se cere supremul efort si un duh de avant, de munca si de lupta. Producerea si utilizarea emotiilor nobile ale poporului fac parte din mijloacele de guvernare superioare. Tensiunea eroica, trezia aceasta ca in preajma unei mari primejdii, sunt rodnice pentru un om sau un popor tanar. Si daca se cere pe de o parte „destindere” si impacare, pacificarea tarii, asta nu inseamna decat abaterea de la anarhie si dezarmonie, iar nu pacea mortii. E vremea hotararilor de capat de veac. Marele si adevaratul nostru dusman e indoiala. Cea mai mare crima e sa te indoiesti de ceeace te-ai hotarat sa faci bun si adevarat. Chiar daca gresesti, lupta iti va arata ceeea ce e bun. „O eroare care se straduieste sa ajunga viul adevar e mai fecunda si mai sfanta decat un adevar mort”.

Marele nostru pacat romanesc este usuratatea. Totdeauna suntem caldicei si nehotarati, intre doua ape, intr-o stare de nelamurire pagubitoare. Avem destule calitati, dar nu stim ce sa facem cu ele.

Avanturile noastre sunt de scurta durata. Ne cumintim repede si ne stingem ca valvataia paielor. De aci urmeaza si mentalitatea noastra parazitara si functionareasca. Fiecare dorim tembel o leafa de stat si apoi toate celelalte mearga cum vor vrea ele. Fiecare cu simbria si apucaturile lui, nu cere decat sa se bucure de o minima libertate meschina pe care sa o intrebuinteze dupa bunul lui plac. Atata tot. Iara nici o alta nazuinta decat un fel de tihna a boului care poate sa rumege cat vrea, nu cugetam decat intamplator la cele ce ne depasesc.

Sandu Tudor

Credinta, 21 ianuarie 1934

Sursa: http://www.rostonline.org