De ce unii oameni au multe patimi, iar alţii puţine?

De ce unii oameni au multe patimi, iar alţii puţine?

75896

Cei care lucrează cele duhovniceşti au mai puţine patimi, iar cei care slujesc diavolului sunt pătimaşi. Patimile sunt legate între ele, ca într-un lanţ.

Dacă omului îi place să mănânce – dacă este lacom -, el are și alte patimi: gânduri desfrânate, iritare, gelozie, supărare… multe patimi vin după una mică.

Ţineţi minte: toate se întrepătrund în viaţa duhovnicească! Iar cand omul începe să-I slujească Domnului, lucrând vreo virtute, de aceasta se alipesc şi altele. Şi atunci toate merg altfel în viaţa omului: nu mai are necazuri, iar sufletul îi este liniştit. Cei mândri însă, cei încă­patanaţi si neascultători îşi asumă o responsabilitate foarte mare. Ei pătimesc aici, dar şi în viaţa de apoi vor avea de suferit muncile iadului, focul cel veşnic.

Părintele Ambrozie Iurasov, Îndrumar creștin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Părintele Ambrozie. vol. 1, Editura Sophia, București, 2008, p. 3

http://ortodox.md/