Arhim. Emilianos Simonopetritul: DESPRE CANON

Să trecem la alt element care are legătură cu starea de priveghere şi cu bucuria, şi anume canonul. Acesta este mâncarea de zi cu zi a omului, iar în graiul Părinţilor ascetici vorbesc despre „liturghie”. Când Părinţii ascetici vorbesc despre liturghie, nu au în vedere Dumnezeiasca Liturghie, de care aveau parte destul de rar. Sfânta Împărtăşanie se poate să o fi avut mai des, dar Liturghie mai rar, mai ales pustnicii. Dar liturghia lor zilnică, respectiv canonul lor nu era niciodată lăsat deoparte, deoarece canonul este vremea unei lupte aparte cu Dumnezeu. Atunci poate cineva să îl câştige pe Dumnezeu, fie să-L piardă. Canonul este felul, mărimea şi calitatea privegherii fiecărui monah. Nu înţelegem, desigur, privegherile comune de la biserică. Acelea sunt altceva, o împreună-înfăţişare înaintea lui Dumnezeu. Canonul este privegherea pe care o facem în fiecare zi în chilia noastră, este măduva existenţei noastre, cea mai subţire şi cea mai serioasă latură a vieţii monahale. El arată dacă Îl avem pe Dumnezeu sau nu, dacă avem dispoziţia de a-L dobândi sau nu.

          Cine nu are canon, acela în mod sigur se amăgeşte că Îl are pe Sfântul Duh. Duhul Sfânt nu Se află „lucrând şi grăind întru voi” câtă vreme nu avem viaţa trăită noaptea. Dacă nu există premisele pentru o viaţă trăită noaptea, trebuie să existe cel puţin dorinţa şi tânjirea de a ni le crea, aşa încât să avem cândva această viaţă trăită noaptea. Dumnezeu va vedea dorinţa noastrî şi ne-o va împlini.

Arhim. Emilianos Simonopetritul, CUVÂNT DESPRE ASCULTARE ŞI PRIVEGHERE (din seria Tâlcuiri şi cateheze), Ed. Sf. Nectarie, pp. 31-33 (trad. Ierom. Agapie Corbu)