STAREŢII DE LA OPTINA DESPRE SPOVEDANIE

          Necesitatea spovedaniei amănunţite este adeverită nu numai de trăirile lăuntrice ale omului, dar şi de însăşi rânduiala spovedaniei, expusă în Moliftelnicul bisericesc.

          Să fac o asemenea observaţie m-a îndemnat faptul că unii, ruşinându-se de duhovnic, din diferite motive caută mijloace de a nu spune la spovedanie totul în amănunt, vorbind în termeni generali sau aşa încât duhovnicul să nu poată înţelege clar ceea ce a făcut sau chiar tăinuind întru totul, crezând că-şi vor putea linişti conştiinţa prin diferite păreri pe care şi le fac în sufletul lor. Atunci vrăjmaşul mântuirii noastre ştie să le amintească într-un chip pervertit cuvintele Sfinţilor Părinţi şi chiar ale Sfintei Scripturi, ca să nu-l lase pe om, la spovedania cea mântuitoare şi necesară dinaintea duhovnicului, să spună păcatele aşa cum au fost făcute. Dar, dacă conştiinţa omului nu s-a pierdut, ea nu îi dă pace până când acesta nu spune la spovedanie totul în amănunt. Nu trebuie să spună amănuntele de prisos, care nu lămuresc esenţa lucrurilor, ci doar să le schiţeze frumos. Descrierea amănunţită a păcatului nu este străină de desfătarea cu amintirea păcatului; mai ales când e vorba de faptele desfrânate, Părinţii nu ne sfătuiesc să îngăduim ca inima, care iubeşte încă păcatul, să zăbovească şi să se desfăteze cu el. (Cuviosul Nicon, 20, p.17)

       Mulţi caută, ca pe ceva necesar, un duhovnic cu viaţă înaltă şi negăsindu-l, se mâhnesc şi de aceea cât mai rar, parcă fără chef, merg la spovedanie. Aceasta este o mare greşeală. Trebuie să credem în însăşi Taina Spovedaniei, în puterea ei, nu în săvârşitorul tainei. Trebuie numai ca duhovnicul să fie ortodox şi după lege. Nu trebuie să dăm mare importanţă calităţilor personale ale duhovnicului, ci trebuie să credem şi să ştim că Domnul, Care lucrează în fiecare taină prin harul Său, lucrează în atotputernicia Sa independent de aceste calităţi. (Cuviosul Nicon, 20, p.28)

       Este foarte preţios să ai un duhovnic evlavios, cu care să te poţi sfătui şi să poţi lămuri unele sau altele dintre problemele vieţii duhovniceşti şi să discuţi pur şi simplu, ca prin discuţii duhovniceşti să-ţi încălzeşti inima rece şi să dobândeşti întărire duhovnicească în necazurile care te împresoară. Dar, dacă nu putem găsi dintr-odată un asemenea duhovnic, este foarte neînţelept să nu mergem la spovedanie. Este la fel ca atunci când cineva, neavând o mătură bună pentru a face curat în casa sa, nu va face curat deloc. Dacă nu ai o mătură bună, ia-o pe cea pe care o ai, numai să fie curat în casă. Sau, neavând lemne bune de foc, nu va face deloc cald în casă şi va îngheţa.

      Alţii vor să facă din fiecare spovedanie o discuţie duhovnicească. Poate că este bine şi chiar necesar uneori, dar nu întotdeauna există această posibilitate, din pricina timpului şi din alte motive. În esenţa lor, aceste două lucruri sunt diferite. Odată doi tineri au mers la spovedanie la un duhovnic cu care până la spovedanie avuseseră nenumărate discuţii. În discuţiile lor, desugur, îşi expuseseră diferite păreri, poate, în dezacord unul cu altul şi, în general, ca în orice discuţie, au existat şi cuvinte de prisos şi abateri de la subiectul duhovnicesc. După spovedanie, aceşti tineri, în discuţia lor, au făcut referiri la felul în are i-a spovedit acel duhovnic. Unul a spus:,,În timpul spovedaniei, când îmi permiteam să spun ceva, cerând oarecum explicaţie sau nefiind de acord cu observaţiile duhovnicului, el mă întrerupea cu asprime şi cu autoritate, spunând:<< Dacă ai venit la spovedanie, căieşte-te cu smerenie, aici nu avem timp să judecăm>>. Acest lucru mi-a provocat o impresie proastă. Mi-a vorbit cu autoritate’’.

        Trebuie să specific că timp era destul şi nu se poate presupune că duhovnicul nu a avut ce să spună – este clar că acesta era punctul lui de vedere în privinţa spovedaniei. (Cuviosul Nicon, 20, pp.28-30)

          Cine îşi mărturiseşte întru simplitatea inimii greşelile, cu duhul înfrânt şi smerit, cu dorinţa de a se îndrepta, acela va dobândi iertarea păcatelor şi pacea conştiinţei sale prin puterea harului lui Dumnezeu, care lucrează în Taina Spovedaniei. (Cuviosul Nicon, 20, p.30)

          Din aminirile unei fiice duhovniceşti: după câte ştiu eu, am făcut toate păcatele. Stareţul m-a întrebat: ,, Dar un cal ai furat?’’ I-am răspuns: ,,Nu’’. ,,Păi, vezi, nu ai făcut toate păcatele’’ – a spus stareţul, zâmbind. La cuvintele mele, că nu ştiu deloc să mă spovedesc, batiuşka mi-a spus: ,,Din spovedanie vei ieşi ca o sfântă’’. (Cuviosul Ambrozie,1,Partea a II-a, p.25)

         Pentru faptul că eşti atras de unele lucruri datorită neputinţelor, nu te descuraja şi nu te tulbura, ci străduieşte-te să îndrepţi acest lucru prin mustrare de sine şi prin spovedanie mai întâi înaintea Văzătorului de inimi Dumnezeu, iar din când în când şi înaintea părintelui duhovnic. Atracţiile pe care le ai să te înveţe să fii prudent şi să te păzeşti, prin frica de Dumnezeu. Lasă-te în voia lui Dumnezeu şi aşteaptă cu răbdare hotărârea cu privire la soarta ta. (Cuviosul Ambrozie,23,Partea a III-a, p.77)

Sursa:Filocalia de la Optina