Rubeola

“Rubeola este o boală infectocontagioasă, produsă de un virus ARN, din familia Togaviridae. Incubaţia (perioada de la momentul infectării şi până la apariţia primelor simptome) durează 14-21 de zile. Infecţia nu lasă întotdeauna o imunitate durabilă, pe viaţă, fiind posibilă o reinfecţie. Copiii o suportă foarte bine, fără să necesite un tratament. Boala debutează cu un catar uşor, după care apare o erupţie sub formă de puncte sau pete roşii, asociată cu inflamaţia ganglionilor cervicali, dureroşi la palpare. Deseori, nu are loc nicio erupţie, ci pacientul trece printr-o formă de răceală uşoară care durează una sau mai multe zile. 1

Vaccinarea antirubeolică

Se spune că vaccinul antirubeolic ar trebui să evite nu doar o banală infecţie cu virusul rubeolic la copii, ci să evite mai târziu şi o eventuală rubeolă la gravide şi implicit riscul de a naşte copii cu malformaţii. Este motivul pentru care au fost vaccinate multă vreme doar fetele. Începând cu anul 1995 a fost introdusă în Germania vaccinarea antirubeolică la copiii de 15 luni 2iar în România din anul 2004 la copiii de 12-15 luni. 3

O serie de cercetări precum şi experienţa de câţiva ani de zile, ne arată contrariul. Virologul american Dorothee Horstmann de la New-York/Connecticut, specialist în problemele infecţiei rubeolice şi a vaccinului antirubeolic, a observat că la cei nevaccinaţi, care fac boala naturală, cu virusul sălbatic, se pot reinfecta de rubeolă a doua oară intr-un procent de doar 2-5%, pe când la cei vaccinaţi, o reîmbolnăvire este posibilă la 50 – 100%. Ca urmare, peste jumătate dintre copiii vaccinaţi se vor reîmbolnăvi de rubeolă, nefiind excluse femeile gravide. Din aceste motive, Dorothee Horstmann recomandă ca “un număr cât mai mare de fete să treacă prin infecţia naturală de rubeolă încă din copilărie”.4

Imunitatea dată de vaccin este ineficientă. Rubeola este o infecţie foarte contagioasă, fiind şanse mari ca fiecare fetiţă să facă boala, care este o infecţie banală şi foarte uşor de suportat de către copil. Se cunosc multe cazuri în literatură (Medical Tribune, etc) când mame, deşi au fost vaccinate în copilărie, au născut copii cu embriopatii, adică malformaţii care au fost incluse în Sindromul rubeolei congenitale (SRC). “La o femeie gravidă, primipară (la prima sarcină), din Műnchen, i s-a spus că este imună la infecţie în urma vaccinării antirubeolice. La a doua sarcină, după 5 ani, a născut un copil cu SRC.“5 În urmă cu 15 ani deja, prof. Thomssen, Director al Institutului de Igienă din Göttingen, îşi exprima neîncrederea în eficienţa vaccinului antirubeolic. Stiut fiind faptul că 90% dintre femeile din Germania care ajung la vârsta când pot naşte ( statistica fiind asemănătoare cu cea din România), au imunitate în urma unei infecţii naturale din copilărie, prof. Thomssen a arătat necesitatea testării femeilor pentru a imuniza eventual restul de 10% care nu au imunitate. El atrage atenţia şi asupra riscului pe care-l prezintă vaccinul antirubeolic ce se cultivă pe rinichi de iepure infectat cu virusul rubeolic. Rata embriopatiilor la sugari este foarte mică şi orice exagerare de către Medicina clasică, nu este binevenită. Vaccinarea tuturor sugarilor în al doilea an de viaţă (trivaccinul ROR) nu este indicată chiar şi de către unii dintre oamenii din conducerea Direcţiilor de Sănătate Publică din Germania: în articolul “Gezielte Rötelnimpfung an Gesundheitsamt Stuttgart”, din revista medicală “öffentlichen Gesundheitswesen”, nr. 53/1991, p.161, se arată că, la un procent de 70-80% dintre fetele în vârstă de 13 ani, din Stuttgart, s-a evidenţiat în urma testelor efectuate, un titru suficient de mare de anticorpi care să le apere de o infecţie rubeolică. Toate aceste fete au primit un aşa zis “tichet de imunitate antirujeolică” şi doar restul de 20-30 % dintre fete au fost vaccinate. În felul acesta s-a evitat, contrar recomandărilor STIKO ( Comisia pentru vaccinare din Germania), o vaccinare inutilă. 6 Deoarece fetele pot face şi ele o formă de infecţie subclinică (fără erupţie) şi rămânând imune după aceea, nu mai au nevoie de o vaccinare. Acelaşi model l-au adoptat şi austriecii, după cum ne relatează Ernst Gottfried Huber în lucrarea sa “Rötelnimpfung” (vaccinul antirubeolic), din revista medicală “Der Kinderarzt” (medicul pediatru), nr 23/1992, p. 1337: “Imunizarea naturală, prin boală, este mai sigură, fără riscuri şi durează mai mult decât în cazul unei vaccinări.” El pledează pentru o infecţie naturală, în timpul copilăriei.

“Mai există un motiv pentru care vaccinul antirubeolic este inutil şi ar trebui să se renunţe la el”, spune profesorul Holzgreve de la Clinica Universitară de Ginecologie din Műnchen. El a investigat 92 de cazuri de gravide cu rubeolă, la care le-a efectuat un test de “diagnostic genetic”, prin care se pune în evidenţă dacă fătul suferă sau nu de rubeolă şi a constatat că 83 dintre copii nu erau infectaţi, care s-au născut de altfel sănătoşi. Acest profesor recomandă să nu se mai exagereze, mai ales că în ultimii ani s-au relatat destul de des cazuri cu femei gravide “imune după vaccin”, dar care apoi au născut copii cu SRC (Sindromul rubeolei congenitale).7
Legătura dintre vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) şi autism

Despre inutilitatea dar mai ales a pericolului pe care-l prezintă vaccinul combinat ROR pentru un sugar, am scris în mai multe articole de pe site-ul: www.pentruviatacluj.ro. Puteti sa le vedeti aici“.

Dr Christa Todea-Gross

11.12.2011, Cluj-Napoca

1 Dr.med.G.Buchwald, Impfen, Das Geschăft mit der Angst, emu-verlag, 4-te Auflage 2008, s. 145

2 ibidem

3 http://www.cdep.ro/interpel/2004/r2174A.pdf

4 Dr.med.G.Buchwald, Impfen, Das Geschăft mit der Angst, emu-verlag, 4-te Auflage 2008, s. 146

5 Ibidem, p.147

6 Ibidem, p.148

7 Ibidem,p.149

SURSA: VIA E-MAIL.