Hrisostom de Rodostolos:
„Slavă lui Dumnezeu că Gheronda e aproape de noi”
Duminică, 1 aprilie 2012
Sfântul Munte Athos, Emilios Polighenis
Sfânta Mănăstire Vatopedi a fost vizitată astăzi, duminică, 1 aprilie 2012, de către Preasfinţitul Episcop de Rodostolos, kyr Hrisostom.
Kyr Hrisostom s-a bucurat de o primire călduroasă la intrarea în mănăstire din partea fraţilor de la Vatopedi.
În continuare, episcopul a participat la Vecerniei rugându-se împreună cu obştea şi a rămas şi la masă
Adresându-se monahilor şi închinătorilor, Episcopul de Rodostolos a spus printre altele: „Slavă lui Dumnezeu că Gheronda Efrem este aproape de noi! Sunt foarte emoţionat”.
„Este o mare bucurie pentru fraţi că Stareţul lor se află din nou alături de ei. Dumnezeu să-i ierte pe toţi”, a adăugat Episcopul Hrisostom.
În alt punct, kyr Hrisostom a vorbit despre privilegiile Sfântului Munte Athos, făcând referire la fiecare articol al Cartei Statutare.
„Nu pot spune anumite lucruri, deoarece voi deveni supărător pentru unii, dar nu au fost asigurate privilegiile din Cartea Statutară. Regret, pentru că cei în măsură ar fi fost scrişi cu litere de aur în istorie, acum însă nu se mai poate vorbi despre aşa ceva”, a adăugat în acest sens Episcopul de Rodostolos.
Totodată, căruntul ierarh şi-a exprimat încă o dată emoţia legată de eliberarea egumenului Efrem, accentuând că este o minune a Maicii Domnului.
În sfârşit, Sfânta Mănăstire Vatopedi a fost vizitată şi de egumenul Sfintei Mănăstiri Hilandar, Arhimandritul Metodie, care şi-a exprimat iubirea frăţească faţă de Gheronda Efrem.
TRADUCERE: https://acvila30.ro, SURSA: ROMFEA.GR