Exorcistul de la Tanacu, acuzat că ţine slujbe ilegal. Episcopia Huşilor a stabilit că nu o face. PRESA DEMONIZATĂ ŞI CRIMINALĂ BATE IAR CÂMPII!

Exorcistul de la Tanacu, acuzat că ţine slujbe ilegal.

Episcopia Huşilor a stabilit că nu o face

Ancheta Episcopiei Huşilor în cazul fostului preot Daniel Corogeanu, care a suspus unui ritual de exorcizare o măicuţă care a murit, a stabilit că acesta nu ţine ilegal slujbe religioase într-o casă aşa cum reieşea dintr-o reclamaţie făcută pe adresa instituţiei.

 (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Episcopiei Huşilor, fostul preot Petru Daniel Corogeanu nu ar ţine niciun fel de activităţi religioase într-o casă de vacanţă situată la aproximativ doi kilometri de localitatea vasluiană Portari, însă conducătorii bisericii vasluiene susţin că vor monitoriza în permanenţă zona.

„Din raportul pe care l-am primit de la cei care au fost în control, nu ar exista niciun fel de activităţi religioase în casa indicată în sesizarea primită de noi. Nici localnicii din satul Portari nu au apelat la serviciile fostului preot Corogeanu. Însă, dacă situaţia o va impune, vom interveni pentru că un preot caterisit, cum este Daniel Corogeanu, nu poate desfăşura niciun fel de activitate religioasă sub egida Bisericii Ortodoxe Române”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX secretarul eparhial al Episcopiei Huşilor, Marin Tudorică.

Episcopia Huşilor a declanşat, în urmă cu o săptămână, o anchetă în cazul fostului preot Daniel Corogeanu care şi-ar ridica un schit în localitatea vasluiană Portari, unde ar urma să ţină slujbe, deşi a fost caterisit imediat după exorcizarea măicuţei [NU ERA MAICĂ, IGNORANŢILOR, CARE BOLIŢI SĂ VĂ DAŢI CU PĂREREA!] Irina Cornici.

Ancheta a fost declanşată în condiţiile în care au existat sesizări că Daniel Corogeanu ar intenţiona să slujească în noul schit, deşi a fost caterisit în anul 2005. […]


Trei din cele patru măicuţe au fost condamnate la cinci ani de închisoare, iar maica stereţă a fost condamnată la şase ani de închisoare, toate patru fiind încarcerate în ianuarie 2008.

Cele trei măicuţe au fost eliberate din penitenciar la sfârşitul anului 2010, în timp ce fosta maică stareţă a Mănăstirii Tanacu a fost eliberată în 5 iulie 2011.

Petru Corogeanu a fost pus în libertate în 30 noiembrie 2011.

Sursa: http://www.mediafax.ro

Un comentariu la „Exorcistul de la Tanacu, acuzat că ţine slujbe ilegal. Episcopia Huşilor a stabilit că nu o face. PRESA DEMONIZATĂ ŞI CRIMINALĂ BATE IAR CÂMPII!

  1. Pr. Marian

    Parintele Daniel este nevinovat de moartea sorei aceleia . Ea, Dumnezeu sa o odihneasca, era bolnava , iar ambulanta a luat-o de la spital si a aruncat-o in poarta manastirii . In starea in care era nici nu putea manca .
    In ceea ce priveste legatul de cruce – acestea le stim din mass-media, care este anticrestina .
    Oare n-ati citit in Evanghelie ca cei indraciti erau adeseori legati cu lanturi si obezi ? De ce ? Pentru ca isi faceau rau lor si celor din jur.
    Pr. Daniel si maicile au facut ceea ce era omeneste posibil , in condiitiile refuzului nejustificat al autoritatilor, de ai acorda ingrijire medicala .
    Parintele Daniel este monah si are dreptul sa se linisteasca unde voieste chiar daca nu mai are binecuvantarea de a mai sluji preoteste .
    Nevinovatia dansului a aprat-o in mai multe articole pr. Gheorghe Calciu.
    Parintele Gheorghe Calciu a fost si dansul caterisit pe nedrept , mai apoi a primit de la alt episcop binecuvantarea de a sluji, si a slujit pana la moarte.
    Oare cei de la Episcopia Husilor nu mai au odihna pana ce parintele Daniel nu intra in mormant?
    Auzi : ancheta cum ca pr. Daniel ar intentiona sa slujeasca !

    Doamne miluieste-ne.

Comentariile sunt închise.