Familia creştină şi pericolul „contracepţiei naturale”
În societatea contemporană, avortul, contracepţia sau sterilizarea au devenit practici banale, în timp ce asumarea naşterii şi creşterii copiilor şi sacrificiul pe altarul familiei sunt responsabilităţi pe care tinerii noştri se feresc să şi le asume.
Una din metodele contraceptive vehiculate astăzi chiar şi în sânul familiilor de credincioşi practicanţi o reprezintă aşa numita „contracepţie naturală”. Adepţii acestei metode consideră că, întrucât există o perioadă lunară a femeii natural infertilă, Dumnezeu a rânduit posibilitatea manifestării relaţiilor conjugale fără scop procreativ. Însă perioade infertile din viaţa unei femei se regăsesc şi la menopauză, în timpul sarcinii sau în perioada scurgerii menstruale, când Biserica descurajează relaţiile sexuale. Spre exemplu, Sfinţii Părinţi credeau că în timpul menstruaţiei femeia este natural infertilă şi tocmai de aceea, urmând Sf. Scriptură, relaţiile sexuale desfăşurate în această perioadă erau întinate:„Să nu te apropii de o femeie în timpul necurăţiei ei, când este la soroc, ca să-i descoperi goliciunea.” (Levitic 18)
În faţa tuturor pericolelor care pândesc astăzi familia creştină (avort, contracepţie, fertilizare in vitro, homosexualitate, divorţ), ar trebui să răsune, mai tare ca niciodată, cuvântul lui Dumnezeu:„Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere 1, 28).
De aceea, orice metodă „naturală” contraceptivă se înrudeşte, într-o oarecare măsură, cu avortul sau contracepţia non-abortivă, chiar dacă urmările nu sunt la fel de grave; căci apariţia unei sarcini reprezintă expresia voii lui Dumnezeu, iar decizia de a da sau nu naştere nu ne poate aparţine nouă, ci face parte din planul lui Dumnezeu, pe care noi nu avem nici un drept să-l zădărnicim. Pe de altă parte, să nu uităm că femeia„se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie” (I Tim., 2, 15), iar omul care îşi va umple casa de copii „nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă.” (Ps. 126, 5)
În acelaşi timp, Sfinţii Părinţi spun, în canoanele după care se ghidează Biserica Ortodoxă, că ferirea de prunci şi/sau lepădarea lor aduce pedeapsa îndepărtării creştinului de la Sfânta Împărtăşanie, pentru a realiza gravitatea acestui păcat.
„Femeile care îşi omoară pruncii în pântece, care avortează sau fac raclaj, 10 ani să nu se împărtăşească, iar dacă se feresc să facă copii, 1 an să nu se împărtăşească.”(Molitfelnicul Mare de Chişinău, ed. 1820, pag. 501-527)
Care este, însă, temeiul „planificării” sarcinilor, dacă nu cumva evitarea asumării responsabilităţilor legate de aducerea pe lume şi creşterea copiilor? A ne ascunde după sintagma „contracepţie naturală” nu ne salvează, însă, conştiinţa, căci pe Dumnezeu nu-L putem păcăli. Şi nici pe noi înşine, sub pretextul alegerii „răului cel mai mic”. Comoditatea, teama de a întâmpina greutăţile vieţii, dar mai cu seamă lipsa credinţei ne fac să-L excludem pe Dumnezeu din vieţile noastre. Alegem variante „soft” ale contracepţiei, gândindu-ne că „oricum nu facem ucidere”… Dar nici voia Domnului nu o facem, aşa cum ne rugăm în fiecare zi, în rugăciunea „Tatăl nostru”… De aceea, în locul monitorizării riguroase a perioadelor de fertilitate, specifice „metodei calendarului”, poate că mai oportună ar fi lupta cu patimile trupeşti şi căutarea sensului duhovnicesc al căsătoriei.
„Soţii au datoria să se nevoiască pentru a se înfrâna, ca să nu transmită patima trupească şi copiilor lor. Un copil ai cărui părinţi au multă cugetare trupească are de mic astfel de înclinaţii, pentru că ia cugetare trupească de la ei. La început ea este slabă, ca şi toate celelalte patimi ce se moştenesc – ca urzica care, atunci când o plantezi, o poţi lua în mână, dar când se măreşte înţeapă – dar se poate vindeca de către un duhovnic bun care are discernământ. Iar dacă nu o taie la o vârstă mică, va trebui să se nevoiască mult să o taie atunci când ea va creşte (…) Unii încearcă mai întâi să le aranjeze pe toate celelalte şi după aceea se gândesc la copii. Nu-L pun la socoteală deloc pe Dumnezeu. Alţii spun: “Astăzi viaţa este grea. Ajunge un copil, cu toate că şi pe acesta îl creşti cu destulă greutate”, şi nu mai fac alţi copii. Aceştia nu-şi dau seama cât de mult păcătuiesc cu această concepţie a lor, pentru că nu-şi pun nădejdea în Dumnezeu. Dumnezeu este milostiv şi de îndată ce va vedea că nu mai pot face faţă, nu le va mai dărui alţi copii. Mulţi se căsătoresc, dar nu se gândesc că scopul căsătoriei este să facă copii şi să-i educe creştineşte. Nu vor copii mulţi, ca să nu aibă necazuri, dar au în apartamentele lor câini, pisici… Mi-au spus unii că acum (s-a spus în noiembrie 1990) în America, unii oameni ţin în casele lor în loc de câini, un fel de purceluşi, care sunt foarte scumpi şi nu cresc repede. Au fost făcuţi în aşa fel, încât să-i poată ţine în apartamentele lor. Nu vor să aibă copii, pentru că le vine greu să-i spele, dar să spele porci nu. Câinele cel puţin este şi paznic. Dar ca să ţii porci în casă… înfricoşător! (…) Oamenii, aşa cum progresează, vor creşte şoareci şi vor face conserve din ei pentru a hrăni pisicile, şi vor creşte iepuri pentru a hrăni câinii, în timp ce atâţia oameni mor de foame. Şi ca să vezi, dacă omoară cineva un câine, se poate să plătească mai mult decât dacă ar omorî un om. Depinde, fireşte, şi al cui este câinele… Unde am ajuns?! În vremea noastră omul valorează mai puţin decât un câine.”(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viaţa de familie, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003).
Sursa: http://www.doxologia.ro/
Buna ziua! Am si eu o intrebare:Îi este permis femeii contactul intim cu sotul ei dupa menopauza?as dori un raspuns in care daca se poate sa se aduca citate din biblie,precum ca îi e interzis sau permis. Va multumesc!
N-am mai intalnit aceasta problema pana acum. De aceea, propun sa va raspunda cineva care stie mai bine (un preot, un teolog…)
Totusi, nu pot sa nu remarc ca pare gresita aceasta afirmatie:
„Însă perioade infertile din viaţa unei femei se regăsesc şi la menopauză, în timpul sarcinii sau în perioada scurgerii menstruale, când Biserica descurajează relaţiile sexuale.”
Ma deranjeaza ca mesajul pare sa fie ca Biserica descurajeaza relatiile sexuale in perioadele infertile. Dar sunt si persoane care sunt infertile, declarate astfel de medici, si nu le interzice Biserica sa se casatoreasca. De asemenea, am intalnit ideea ca pe masura inaintarii in varsta, e de asteptat ca cuplurile care duc o viata duhovniceasca sa rareasca treptat relatiile sexuale, unii chiar sa renunte cu totul, fara insa a lega acest lucru de momentul menopauzei. Fiecare om sau cuplu este altfel si de aceea nu se pot spune lucruri generale, ci sa se discute problema cu duhovnicul. Pe de alta parte, pare o viclenie sa spuna: „ura, menopauza, de-acum sex la liber, ca nu mai avem grija conceptiei!” Si acest sens, bineinteles, in general a se abtine cineva in perioadele fertile ca pe urma sa „recupereze” in perioadele infertile nu suna prea bine.
In timpul sarcinii, nu este recomandat contactul sexual nu din cauza ca femeia nu este fertila, ci din cauza ca fatul poate fi influentat de acest lucru, probabil prin modificarea nivelurilor hormonilor in corpul femeii. Iar in timpul menstruatiei, pe langa situatia de necuratie consemnata in Legea Vechiului Testament (pe care crestinii, evident, nu sunt tinuti sa o respecte), mai exista si componenta igienica si de dezgust firesc, incat ar fi, iarasi, o viclenie sa se infraneze un cuplu si dupa aceea, tocmai in aceasta perioada, sa „recupereze”.
Mai spune autoarea:
„Sfinţii Părinţi credeau că în timpul menstruaţiei femeia este natural infertilă şi tocmai de aceea, urmând Sf. Scriptură, relaţiile sexuale desfăşurate în această perioadă erau întinate”
In Leviticul pe care il citeaza doamna sunt consemnate nenumarate situatii in care o persoana sau un lucru este necurat, fara a avea vreo legatura cu fertilitatea. Tot in Levitic, nu reluatiile sexuale sunt intinate, ci este necurat barbatul sau femeia care are o scurgere din corp, de sange sau de alt lichid, fie care este fireasca (menstruatia) sau cauzata de vreo boala. Iar barbatul sau femeia care ar avea contact cu persoana necurata (nici macar nu se limiteaza la contactul sexual) sunt si ei necurati (Levitic, cap. 15). Nu m-as apuca sa dezbat acum sensul necuratiei in Legea Vechiului Testament, ca sa nu gresesc cu ceva. Ceea ce pot sa spun este ca se leaga de natura umana cazuta (in urma caderii lui Adam si a Evei) si ca iesirea din starea de necuratie prin spalare este o prefigurare a Botezului.
In concluzie, articolul mi se pare bun si corect, dar mi se pare ca in aceste doua locuri autoarea sare un pic peste cal.
Iata aici un articol (in limba engleza ce-i drept) care explica pozitia Bisericii fata de aceste lucruri (fara a se referi concret la menopauza, ci la situatiile in care conceptia nu e posibila, dar impreunarea sotilor este permisa ca „leac impotriva desfranarii”, care altfel ar putea cadea in adulter sau alte rautati). Are si numeroase referinte bibliografice.
http://pemptousia.com/2013/09/21273/
Citez concluzia de la sfarsit:
On the basis of all that has been said thus far, we are able to surmise the Church’s teaching on Marriage and may concisely define it as follows:
1) The Church, adhering faithfully to the Lord Jesus, the Holy Apostles, and the Holy Fathers, puts virginity on a higher level than marriage, for “the unmarried man is anxious about the affairs of the Lord, how to please the Lord; but the married man is anxious about worldly affairs, how to please his wife, and his interests are divided. And the unmarried woman or virgin is anxious about the affairs of the Lord, how to be holy in body and spirit; but the married woman is anxious about worldly affairs, how to please her husband” (I Cor. 7:32–35).
2) Because of our weakness, the Church also allows marriage, blesses it, and hallows it. In this way she sanctifies the natural union of two “into one flesh” and renders it a Mystery-Sacrament. Conjugal relations within marriage are blessed only for the sake of procreation.
3) The Church condescends to our weaknesses even further and also tolerates relations within marriage that result from “lack of self-control” (in accordance with I Cor. 7:5–9), when such relations do not have procreation as their immediate purpose, but rather serve as medicine against immorality or adultery (that is, extramarital relations). When such is the case, one ought to realize and acknowledge his lack of self-control and to humble himself before the Lord. He should not expect to receive crowns for his weakness, but rather should hope that God will have mercy on him because of his humility. This condescension on the part of the Church, however, is not to be construed as a toleration of any prophylactic measures that would prevent the possible conception of a child.
4) The Church cannot condescend any further, and she considers sinful any means or method, whether natural or artificial, to prevent conception and avoid procreation. For they who employ such means prove that they consider sensual pleasure the sole purpose of intercourse. From this it becomes evident why the Church does not permit Holy Communion to such individuals, nor to anyone else who does not conform to the Apostle’s ordinance concerning self-control (I Cor. 7:5) and to the sacred canons of the Orthodox Church.