Un subiect la care Biserica este chemată să răspundă, cu precădere astăzi când prezența femeii se face simțită în toate manifestările vieții, este și acela legat de modul și măsura în care femeia poate să aibă un rol precumpănitor în psalmodia parohială și să participe activ la aceasta.

Premisa fundamentală pentru săvârșirea slujbelor bisericești este prezența poporului, din care fac parte și femeile. Sfântul Ioan Gură de Aur înfierează faptul că în epoca sa s-a pierdut acel ”cu o singură gură” din cadrul adunărilor liturgice și amintește de practica mai veche potrivit căreia ”bărbații și femeile, bătrânii și tinerii se deosebeau după vârstă, însă nu după cuvântul cântării… și psalmul a amestecat feluritele voci și a făcut să se înalțe la Tatăl o singură voce, atot-armonioasă, la care sunt părtași deopotrivă tineri și bătrâni, femei și bărbați, robi și liberi, o singură cântare am înălțat cu toții dimpreună”. Sfântul Ambrozie al Milanului ne va spune că femeile va trebui să tacă în Biserică, însă pot cânta, pentru că psalmodia este potrivită oricărui gen și oricărei vârste.

Cu toate acestea, niciodată Biserica nu a recunoscut femeia ca psaltă sau diriguitoare a psalmodiei, ci doar ca împreună-cântătoare și împreună-psălmuitoare – și aceasta doar în primii ani, căci curând după aceasta s-a constituit în Biserica veche tagma psalților. Cei doi Părinți mai înainte pomeniți fac referire la poruncile Constituțiilor Apostolice, potrivit cărora ”unul să psalmodieze cântările lui David, iar poporul să cânte cu voce joasă acrostihurile”.

Chiril al Ierusalimului atrage atenția că pe durata Dumnezeieștii Liturghii femeile trebuie să se roage și să cânte în așa fel, încât să li se miște buzele, dar să nu li se audă vocea, câtă vreme Sfântul Grigorie Theologul subliniază că monahiile trebuie să cânte mai mult cu inimă, decât cu buzele.

Și aceasta, deoarece există în muzică o lege potrivit căreia în cele mai multe situații bărbații și femeile nu pot cânta sau psalmodia împreună aceeași linie muzicală, pe același ton, pentru că dispun de voci cu frecvențe diferite. Pot cânta împreună doar în muzica trifonică sau tetrafonică, gen care nu există însă în tradiția muzicală bisericească elenă.

În Biserica Greciei, formațiile muzicale tetrafonice sau trifonice au apărut doar în vremurile de mare criză și decădere a prestigiului muzicii psaltice, când și revendicau un rol protagonist.

Va trebui de asemenea să atragem atenția că aceste coruri polifonice obișnuiesc să cânte doar pe durata Liturghiei. De asemenea, se fac auzite la troparul ”De frumusețea fecioriei tale” de la Acatistul Buneivestiri, la Troparul Casianei din Marțea Mare și la Prohodul Domnului. Își mai fac apariția și la nunți și înmormântări, mai ales la cele ale persoanelor sus-puse. Cântarea tetrafonică sau trifonică este folosită în cele mai multe biserici ale diasporei elene ortodoxe, unde psalmodia corectă aproape că nu există.

– See more at: http://www.pemptousia.ro/2013/07/femeile-si-psalmodia-partea-i/  si  http://www.pemptousia.ro/2013/07/femeile-si-psalmodia-partea-a-ii-a/