Hotărârile Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei

Hotărârile Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei

 

ϠQ׉ŐɓʏЏӠʕБϕ בՓϓԏ̏ӠӔǍ HǍmՐτϗǠPϠԏ͠Q׉ŐɓʏЏ HǍٍ Ʌљ͕̏ ʁɠԇ͠Ʌс ӕ͏ď Ӕ`ÑVʼn`ԇӠɅсӠӕ͏ďխ-בǓԏӠ̐ύǓ//

 

Pe data de 30 august 2013, sub prezidiul Înaltpreasfinţitului Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, s-a întrunit Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei.

Înaltpreasfinţitul Ieronim a înştiinţat membrii Sinodului despre ceea ce a discutat împreună cu Preafericitul Ioan, Patriarhul Antiohiei, şi cu Primul Ministru al Libanului, care l-au vizitat, în legătură cu situaţia dificilă din zona Orientului Mijlociu. A fost evidenţiată nevoia sprijinului venit din partea Bisericilor Creştine precum şi a poporului din Orientul Mijlociu. Sfântul Sinod a hotărât ca şi Biserica Greciei să se implice în atingerea acestui deziderat prin intermediul Sfântului Sinod şi al Arhiepiscopului Atenei.

În privinţa celor doi mitropoiţi sirieni răpiţi, Preasfinţiţii membri ai Sinodului şi-au exprimat dorinţa şi nădejdea unui deznodământ oportun: grabnica lor eliberare şi reîntoarcerea lor la  îndatoririle lor pastorale.

Sfântul Sinod a fost înşiinţat de către Înaltpreasfinţitului Ieronim în legătură cu hotărârea Ministerului Educaţiei şi al Religiilor asupra predării orei de religie în şcoli – nu vor fi aplicate schimbări asupra curriculei.

Preasfinţitul Procopie, Mitropolit de Filipi, Neapole şi de Tasos, care a reprezentat Biserica Greciei la evenimentele care au avut loc la Moscova, Kiev şi Minsk, cu ocazia împlinirii a 1025 de ani de la încreştinarea Rusiei, a înştiinţat Sfântul Sinod despre prezenţa mai multor Întâistătători şi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe şi despre aducerea spre închinare a unei părţi din Cinstita Cruce a Sfântului Apostol Andrei de către Mitropoliţii Hrisostom al Patrelor şi Alexandru de Mandineia şi Kynouria, cu încredinţarea Sfântului Sinod.

Preasfinţitul Hrisostom, Mitropolitul Messeniei a înştiinţat Sfântul Sinod despre cea de-a paisprezecea întrunire a Adunării Generale a Conferinţei Bisericilor Europene, care a avut  loc la Budapesta între 3 şi 8 iulie 2013. De asemenea, Mitropolitul Hrisostom a informat Sfântul Sinod despre discuţiile bilaterale dintre Sfântul Sinod al Bisericii Greciei şi reprezentanţii Patriarhiei Moscovei.

În final, Sfântul Sinod a luat hotărâri cu privire la problemele de zi.

Sursa: http://www.romfea.gr

Traducere:  Aurelian-Nicolae Iftimiu .  Mulțumiri alese!