Înalpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit de Mesogaías şi Lavreotikís: MESAJ LA ÎNCEPUTUL SĂPTĂMÂNII MARI

Mesaj la începutul Săptămânii Mari

 Înalpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit de Mesogaías şi Lavreotikís 

nik mes lavr

Începutul Săptămânii Mari este, pentru fiecare dintre noi, o chemare spre ieșire, spre intrare și spre întoarcere. Biserica ne cheamă să săvârșim ieșirea din „Egiptul” patimilor noastre, din sclavia neputințelor noastre, a voilor noastre, ieșirea din tot ceea ce ni-L face pe Dumnezeu dificil și îndepărtat. Să facem trecerea prin pustia încercărilor, a dificultăților vieții acesteia, a cugetului împotrivitor lui Dumnezeu și ateist care, din nefericire, stăpânește lumea noastră, pentru a ajunge și noi în pământul strădaniilor noastre, în pământul făgăduinței lui Dumnezeu, în ziua strălucită a Învierii. Aceasta este prima mișcare: să ieșim puțin din sine. Să facem, așadar, această bună-ieșire din cele pe care le știm și întru care, din păcate, ne-am așezat.

Dar să nu rămânem, însă, doar la ieșirea în pustie, ci să înaintăm și înspre o intrare, nu în Ierusalimul pământesc, ci în Ierusalimul cel de sus. Acesta este Ierusalimul Tainelor Bisericii lui Dumnezeu și seamănă foarte mult cu Ierusalimul făgăduințelor poporului lui Israel. Este Ierusalimul în care noi credem că locuiește Dumnezeu, unde există viața și binecuvântarea lui Dumnezeu, unde se cultivă cu adevărat orice este dumnezeiesc și are de-a face cu dezvăluirea numelui Său, dar și cu slava feței Sale.

Principala caracteristică a acestui Nou Sion este patima Domnului și Învierea Sa. Acestea sunt cea mai înfrumusețată podoabă și cea mai mare bogăție din Noul Ierusalim. Sursa şi continuarea:  pemptousia.ro