Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a slujit Taina Sfântului Maslu pentru parintele Justin Pârvu

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a slujit Taina Sfântului Maslu

pentru parintele Justin Pârvu

Începînd cu ora 17, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, sosit la Mănăstirea Paltin, a săvîrşit Taina Sfîntului Maslu înconjurat de cîţiva preoţi şi diaconi, pentru Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.

Astăzi dimineaţă, în jurul orei 11, obştea de călugări a Mănăstirii Petru Vodă a fost primită de părintele stareţ, care, deşi slăbit, s-a bucurat să îi vadă pe ucenicii săi. Începînd cu ora 17, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, sosit la Mănăstirea Paltin, a săvîrşit Taina Sfîntului Maslu înconjurat de cîţiva preoţi şi diaconi, pentru Părintele Arhimandrit Justin Pârvu. La sfîrşit a ţinut un scurt cuvînt de îmbărbătare pentru maicile şi mirenii care erau de faţă.

Starea sănătăţii părintelui este stabilă; nu sînt schimbări majore. În ambele noastre mănăstiri se săvîrşeşte zilnic Taina Sfîntului Maslu; toţi cei ce vor să ni se alăture în rugăciune sînt bineveniţi, atît clerici şi monahi, cît şi mireni, ştiut fiind că adevărat şi prea-adevărat este cuvîntul Domnului nostru Iisus Hristos care zice “Amin grăiesc vouă, că dacă doi din voi se vor uni pe pămînt pentru tot lucrul ce vor cere, va fi lor de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Matthei 18:19).

Sursa: http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-iasilor/inaltpreasfintitul-parinte-teofan-slujit-taina-sfantului-maslu

2 comentarii la „Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a slujit Taina Sfântului Maslu pentru parintele Justin Pârvu

  1. adrian

    Hristos a înviat!

    Consiliul local al localității Tg-Ocna vrea să-i retragă lui Valeriu Gafencu-Sfantul Închisorilor titlul de ”Cetățean de onoare” al orașului, la îndemnul institutului evreiesc de studiere a ”holocaustului” ”Ellie Wiesel”.

    Mâine să transmitem semnalul nostru creștin și să dăm mărturie pentru cel ce a mărturisit credința în Hristos în grea închisoare acolo unde Valeriu Gafencu s-a jertfit chiar pentru un pastor evreu.

    Acțiunea are loc în același timp cu ședința Consiliului local Tg-Ocna iar cei ce doriți să vă alăturați, dacă aveți posibilitatea, puteți veni cu o fotografie printată a lui Valeriu Gafencu.

    Protestul este organizat de Asociația Rost și Fundația Ion Gavrilă Ogoranu.

  2. cornel

    adrian :

    Mare pacat ca in tarisoara asta a noastra care inca se mai numeste Romania, politica , o femeie de moravuri usoare , s-a implicat in toate domeniile , si ceea ce este mai rau ca si oamenii care o practica au devenit curve. Dar de holocaustul comunismului in tarile balcanice si in inchisorile acestuia nu-si amintesc urmasii lui iuda si ai caiafei ? Experiment mondial conceput tot de asemenea urmasi . Probabil ei pacat prea mare n-ar avea, ci mai mult lingaii de la institutiile noastre , care pentru te miri cati 30 de arginti vand memoria Mucenicului Valeriu. Doamne iarta-i si ma iarta si pe mine , pacatosul ! Sanatate Parintelui Justin !

Comentariile sunt închise.