Îndemn la rugăciune pentru Părintele Iustin Pârvu
Iubiţi credincioşi,
În ultima săptamînă starea de sănătate a părintelui nostru stareţ Justin, care a slujit cu multă osârdie pe credincioşi în fiecare zi a Marelui Post, s-a şubrezit, se pare în urma unei mai vechi afecţiuni căpătate în temniţa suferită pentru dreapta credinţă şi iubirea de neam.
Zilele acestea Cuvioşia Sa primeşte o deosebit de atentă şi de profesionistă asistenţă medicală, însa cea mai de pret purtare de grijă şi tămăduire este harul pe care Dumnezeu îl trimite totdeauna pentru cei ce, unindu-se întru Numele Lui, îl cer pentru aproapele lor, căci scris este: “Orice veţi cere întru Numele Meu, aceea voi face” (Ioann 14:23), şi “Cereţi şi veti lua, ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioann 16:24).
Să ne aducem aminte că Părintele Justin ne-a îndemnat cu vreme şi fără de vreme să nu lipseasca de la noi citirea Psaltirii, a Paraclisului Maicii Domnului şi a celorlalte Canoane şi Acatiste ale Sfintei Biserici, şi mai ales rugăciunea neîncetată: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
Îndreptarea vieţii noastre şi rugăciunea pentru duhovnicul nostru va revărsa degrabă mila dumnezeiască; pentru aceea noi să nu încetăm să strigăm către Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, către Prea-curata Maica Sa şi către toţi Sfinţii Săi pentru dobîndirea cererii noastre, pentru ca Dumnezeu să-i dăruiasca sănătate şi zile îndelungate Părintelui Justin, pentru care cea mai mare bucurie şi cel mai mare sprijin este să ne iubim unii pe alţii precum Hristos ne-a iubit pe noi.
Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin
Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe blogul umanitar:
http://dorintilica.blogspot.ro/ .
Va multumesc anticipat!
Va rog frumos sa-mi dati un raspuns daca puteti publica articolul de care v-am rugat la adresa de e-mail tilicamariana@yahoo.com
Multa sanatate parintelui Iustin!
Doamne ajuta!
Sa ne rugam cu totii pentru parintele asa cum si sfintia Sa a facut-o ani de-a randul pentru acest popor. Cei care l-am cunoscut sa ii urmam indemnul sa ne iubim tara si neamul si sa avem grija sa veghem sa nu piara acest neam,
rog pe Bunul Dumnezeu, pe Maica Domnului ca impreuna cu toti sfintii sa coboare asupra parintelui puterea de se ridica din aceasta boala si de a mai ramane alaturi de noi.
Maria
Dumnezeu sa-l binecuvanteze cu tot ce este de folos,atat maritului duhovnic,cat si noua pacatosilor ce ne bucuram de povetele sale dumnezeiesti si trezitoare la viata bine randuita spre mantuire,slava Domnului pt toate!
Dumnezeu sa-l ajute pe duhovnicul si Parintele nostru Iustin,sa-i dea puterea de se ridica din aceasta boala si de a mai ramane alaturi de noi.
Slava lui Dumnezeu, pentru toate!
Pingback: PELERIN ORTODOX » Starea sănătăţii Părintelui Justin este bună
Pingback: PELERIN ORTODOX » PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU S-A ÎNTORS ÎN MĂNĂSTIRE